Costica Petrachescu
articol aparut in Cultura, nr. 207 din 2009-01-22» cultura cultura literara »
Autor: GELU NEGREA
Insistent repetatul calificativ „capodoper&a259;” atribuit „Momentelor” – deplin meritat, privind lucrurile din perspectiv&a259; holistic&a259; –, a indus subliminal în con&a351;tiin&a355;a public&a259; româneasc&a259; ideea c&a259; toate textele caragialiene reunite în volumul cu pricina s-ar situa la (acelea&a351;i) superlative standarde axiologice. A mai contribuit la aceasta &a351;i memorabilul joc de cuvinte cu care George Ranetti saluta admirativ apari&a355;ia c&a259;r&a355;ii în toamna lui 1901 („Nu Momente, monumente!”) – lucru perfect adev&a259;rat, de altfel, dar care nu presupune cu obligativitate omologarea verdictului de ansamblu &a351;i pentru fiecare bucat&a259; în parte. Cu tot respectul, nici Caragiale nu reu&a351;e&a351;te s&a259; fie, valoric, egal sie&a351;i la cel mai înalt nivel de patruzeci &a351;i trei de ori (acesta este num&a259;rul de titluri ce alc&a259;tuiesc volumul) &a351;i asta în pofida str&a259;daniei de a demonstra contrariul a comentatorilor encomiastici din convingere ori doar cople&a351;i&a355;i pân&a259; la pierderea uzului ra&a355;iunii critice de statura literar&a259; a maestrului.
Una este, totu&a351;i, „Telegrame” &a351;i alta, de exemplu, aceast&a259; „1 aprile” care nu dep&a259;&a351;e&a351;te nici o clip&a259; limitele anecdoticii comune &a351;i în care gheara leului se simte rareori &a351;i peste m&a259;sur&a259; de suav. Într-o coresponden&a355;&a259; fireasc&a259;, fragilitatea epic&a259; a schi&a355;ei are ca pandant (ori, poate, ca motiv...) lipsa de consisten&a355;&a259; &a351;i desenul sumar, dintr-o singur&a259; linie, ale protagonistului s&a259;u, numitul Costic&a259; Petr&a259;chescu. Cine este el? Un tân&a259;r func&a355;ionar, „controlor al unei mari administra&a355;iuni publice... vestit printre camarazii lui, atât cei din serviciul central cât &a351;i cei din serviciul exterior, pentru talentul cu care &a351;tie s&a259; mistifice la 1 aprile”. Personajul este monodimensional: aceast&a259; aplecare spre fars&a259;, spre p&a259;c&a259;leal&a259; de întâi aprilie este unica tr&a259;s&a259;tur&a259; a personalit&a259;&a355;ii sale relevat&a259; pe parcursul textului. Mai mult, Costic&a259; este specializat într-o singur&a259; form&a259; de mistificare: „Nota caracteristic&a259; a inven&a355;iunilor tân&a259;rului controlor este nota lugubr&a259;”. Cu alte cuvinte, amploiatul farsor practic&a259; în chip predilect genul de glume morbide, cu tangen&a355;&a259; la dimensiunea thanatic&a259; a existen&a355;ei.
De pild&a259;, un coleg de serviciu, bucure&a351;tean, este anun&a355;at epistolar despre iminenta moarte a unchiului s&a259;u – lovit, chipurile, de apoplexie – &a351;i trimis în gara unei urbe de provincie pentru a-l prelua pe muribund. În acela&a351;i timp, falsa victim&a259; a atacului apoplectic este în&a351;tiin&a355;at idem c&a259; nepotul alertat aiurea a luat-o razna (a înnebunit, care va s&a259; zic&a259;) &a351;i c&a259; întrista&a355;ii s&a259;i camarazi de birou îl vor aduce pe nenorocitul bolnav acas&a259; cu trenul ce va poposi în aceea&a351;i urbe. „De prisos s&a259; mai spunem ce &a351;i-au spus a doua zi 1 aprile, dis-de-diminea&a355;&a259;, d. Teodor Ionescu, impiegat clasa III din Direc&a355;ia General&a259; X..., &a351;i respectabilul s&a259;u unchi Panait, când s-au întâlnit, la sosirea trenului, pe peronul g&a259;rii din Târgul Y...”. Ei da, într-adev&a259;r: s&a259; mori de râs, nu alta! La fel de, ca s&a259; zic a&a351;a, lugubr&a259;, este farsa jucat&a259; altui coleg care afl&a259; din paginile unei gazete din Capital&a259; despre „un teribil accident întâmplat în gara N...” cu soacra sa, zdrobit&a259; („o mas&a259; de carne inform&a259;”) de un tren accelerat. Bun&a259; de tot &a351;i asta!
Previzibil, la un moment dat, roata se întoarce, eternul p&a259;c&a259;litor devenind, la rândul lui, victima p&a259;c&a259;lelii de întâi aprilie a anterioarelor sale victime. Costic&a259; Petr&a259;chescu prime&a351;te câteva misive prin care este informat c&a259; va fi avansat în postul de subinspector în cadrul Direc&a355;iunii Generale în care activeaz&a259;. Avantajele financiare &a351;i felicit&a259;rile de rigoare se subîn&a355;eleg. O adres&a259; oficial&a259; pune îns&a259; ecua&a355;ia înaint&a259;rii în func&a355;ie în termenii bancului cu &a350;ostakovici &a351;i Haciaturian de la Radio Erevan (cel cu bicicleta care nu i s-a dat, ci i s-a furat unuia dintre ei): Costic&a259; este, de fapt, suprimat, adic&a259;, în limbajul actualit&a259;&a355;ii imediate, disponibilizat. Ha, ha...
Ca anecdot&a259;, povestea este, cum spuneam, previzibil&a259; &a351;i îndeajuns de nes&a259;rat&a259;; recte, n-are nici un chichirez. Luat&a259; în serios, ipostaza de mistificant–mistificat a lui Costic&a259; Petr&a259;chescu ridic&a259; un semn de întrebare de natur&a259; s&a259; schimbe oarecum datele problemei. Întrebarea este: în zilele premerg&a259;toare fatalului 1 aprilie 1901, camarazii tân&a259;rului controlor &a351;tiu sau nu c&a259; el va fi pus pe liber? Dac&a259; &a351;tiu, n-au manier&a259;, sunt ni&a351;te odio&a351;i &a351;i ni&a351;te m&a259;gari, ceea ce Costic&a259; nu este nici o dat&a259;: glumele lui, oricât de macabre, nu produc consecin&a355;e dezastruoase &a351;i, pân&a259; la urm&a259;, se soldeaz&a259; cu un final fericit.
Dac&a259; îns&a259; modificarea statutului profesional al personajului este o simpl&a259; fantezie comis&a259; de comploti&a351;ti în necuno&a351;tin&a355;&a259; de cauz&a259;, dar care, în mod enigmatic, inexplicabil, se confirm&a259; – fie &a351;i în sens invers –, ne afl&a259;m &a351;i cu „1 aprile” în fa&a355;a unei schi&a355;e consacrate subiacent bizarei rela&a355;ii &a351;i inextricabilei dialectici fic&a355;iune – realitate pe care o reg&a259;sim &a351;i în alte lucr&a259;ri ale lui Caragiale („Reportaj”, „Amicul X”... etc.). Bucata dobânde&a351;te, în acest caz, o gravitate &a351;i un interes cu totul nea&a351;teptate.
P.S. Toate bune &a351;i frumoase, mai pu&a355;in o nedumerire care nu-mi d&a259; pace: de fapt, unde func&a355;ioneaz&a259; Costic&a259; Petr&a259;chescu în calitatea lui de controlor? Mai precis: unde este plasat&a259;, geografic vorbind, Direc&a355;ia General&a259; X... printre ai c&a259;rei angaja&a355;i se num&a259;r&a259;, în Bucure&a351;ti sau în provincie? Coroborând informa&a355;iile din scrisorile adresate „Domnului Teodor Ionescu, impiegat clasa III, Direc&a355;ia General&a259; X... Bucure&a351;ti” &a351;i, respectiv, „Domnului Panait Mistopolu, comersant, Târgul Y...” rezult&a259; limpede c&a259; expeditorul lucreaz&a259; în Capital&a259;, fiind camaradul de birou al impiegatului. Pe de alt&a259; parte îns&a259;, epistola ce con&a355;ine „vestea foarte bun&a259;” a pseudoavans&a259;rii poart&a259; adresa: „Domnului Costic&a259; Petr&a259;chescu, controlor al Direc&a355;iunii Generale X... Târgul N...”. Deci?! Ca s&a259; nu-i pun în seam&a259; lui Caragiale înc&a259; o inadverten&a355;&a259; (ar mai fi de semnalat câteva în „O scrisoare pierdut&a259;”, „Repausul dominical” &a351;i nu numai...), avansez mai în glum&a259;, mai în serios, o explica&a355;ie de bun sim&a355;: între cele dou&a259; grupuri de scrisori se scurge cel pu&a355;in un an; poate c&a259;, între timp, omul s-a transferat în interesul serviciului dintr-un loc în altul. P&a259;i, nu?