Anul crizei
articol aparut in Cultura, nr. 207 din 2009-01-22» cultura cultura politica » Societatea reala
Autor: ALFRED BULAI
Acest început de an si de guvernare are ceva special. Avem o sumedenie de premiere. În primul rând, pentru prima data vorbim în România postdecembrista de criza economica, de una reala, legata de mecanismele interne ale capitalului si nu doar de disfunctionalitatile generate de tranzitia permanenta si dureroasa a societatii noastre. În realitate, am putea spune ca aceasta tranzitie ne-a si dus aici. În fond tranzitia a fost una de la socialism la capitalism si iata ca pâna la urma am ajuns la capitalism si l-am gasit într-o criza de proportii. Neplacut sau nu, criza este un premiu pentru câstigatorii cursei tranzitiei si el va veni destul de repede peste noi. În al doilea rând, avem o noua guvernare care a reunit la aceeasi masa doua partide care au divortat în urma cu cincisprezece ani si care, dupa ce au avut cel mai urât divort politic din istoria recenta a României având nevoie de mineri pentru partaj, iata c&a259; astazi au dat mâna pentru salvarea natiunii. Acest lucru, daca ar fi adevarat ar fi chiar frumos. În al treilea rând, avem o situatie inedita în ceea ce priveste modul în care este privita noua guvernare. În general, la toate schimbarile de guverne, chiar si pe vremea CDR-ului în care s-au schimbat trei guverne, presa, sindicatele, liderii de opinie si chiar opozitia dau un cec în alb noii guvernari, având de multe ori chiar un suport, mai mult sau mai putin manifest, ori fiind cel putin o pozitie neutra o perioada de timp. De regula, aceasta perioada merge pâna la sase luni, dar uneori ea a durat chiar mai mult. Noul Guvern nu s-a bucurat deloc de aceasta cutuma. Critica la adresa noii guvernari a venit din prima zi si pare sa fie una constanta. Este destul de greu de crezut ca daca acest gen de atitudine publica va continua si vom patrunde totodata adânc în criza, ceea ce este destul de probabil, formula PDL-PSD va rezista pâna la sfârsit.
Anul 2009 pare un an al crizelor. Probabil ca pentru prima data vom avea o lunga perioada de criza economica si criza politica si, daca tinem seama de faptul ca multe institutii din afara sferei economice nu merg bine, învatamântul, sanatatea, administratia, atunci putem spune ca avem un nou an zodiacal si anume anul crizei.
Întrebarea pe care mi-o pun este una care a fost pusa deja în disputele publice de la noi. Cât va dura acest guvern si aceasta "monstruoasa" coalitie? Spre deosebire de numerosi analisti, sau doar contestatari ai noii formule a puterii nu cred foarte mult în naruirea acestei aliante atât de repede. Ea are un inamic, dar de data aceasta el nu este nici Traian Basescu si nici Hrebenciuc, ori Iliescu. Vom vorbi de adevaratul inamic, dar înainte as vrea sa demontez un gen de critici lansate public la adresa acestei formule.
Mai întâi, ideea ca exista un divort ireconciliabil între cele doua partide este una care are multa încarcatura subiectiva si nu tine cont de faptul ca în politica aceste divorturi nu sunt niciodata definitive, iar în Parlament ele nu au existat si nu exista niciodata cu adevarat. Daca vrem sa ne convingem puteam analiza câte din initiativele legislative au avut ca suporteri parlamentari din partide aflate pe pozitii diferite sau, putem si mai bine observa aceste aspecte, daca trecem de institutiile centrale si ajungem la administratia locala în care putem gasi întelegere si suport reciproc între reprezentanti ai PRM si UDMR spre exemplu, ca sa ne gândim la o monstruoasa alianta, în adevaratul sens al cuvântului.
Apoi, nici PDL, nici PSD nu prea doresc sa iasa din acest mariaj. De ce ar dori? Nu ar câstiga nimic. Poate un grupulet disident din PSD ar dori înlaturarea lui Geoana, dar acesta, ajuns un fel de Tariceanu pentru ei, se încapatâneaza sa nu cada si ne-am cam plictisit de când marii sforari din PSD îl tot dau jos.
Mai mult, personajul cel mai important în acest tablou, domnul Basescu, cel care are si pozitia si abilitatile cele mai mari de a provoca crize guvernamentale, nu prea are interes sa dea cineva cu Geoana de pamânt si nici chiar cu PSD-ul. De ce? Pentru ca în acest an are alegeri si nu vrea surprize. El stie foarte bine ca un candidat dintr-un PSD aflat la guvernare, ideal chiar domnul Geoana, este combatantul perfect.
Practic nu prea are cum sa aiba adversar în aceste conditii. Cine îl poate concura? Un lider de la PNL? Nu este nici unul care sa aiba o cota de simpatie comparabila macar cu a lui? Cine altcineva? Liderii unor partide care tocmai s-au facut de râs pentru ca nu au putut intra în Parlament? Atunci cine? Tehnocrati ca în 2000, gen Stolojan? Nu a descalificat acest tip de candidat tocmai domnul Stolojan?
Desigur, ne putem gândi la medicul Oprescu, singurul care are o cota comparabila cu a presedintelui. Aceasta varianta era una de temut pentru Basescu, doar daca PSD nu era la guvernare. Oprescu ar fi adunat probabil voturile pesedistilor, chiar ale liberalilor si probabil si ale altora. Domnul Oprescu nu prea are însa în actuala situatie girul nimanui. Sustinerea larga, transpartinica era cheia unei competitii cu sanse. Prin urmare domnul Basescu are tot interesul sa acorde favoruri pesedeului si chiar sa sprijine mai mult anumiti pesedisti decât pe cei din propria sa tabara, pe care îi crede oricum si neconditionat în slujba sa.
Sunt convins ca exista nemultumiti si în PDL, mai ales unii care nu se simt atât de bine în situatia de subordonati ai presedintelui si care, tocmai din acest motiv, au cam fost sariti la împartirea bucatelor. Nemultumitii acestia însa, fie din PSD, fie din PDL, nu au nici curaj, nici resurse pentru moment ca sa tulbure apele cu adevarat.
Perioada care urmeaza este una în care Traian Basescu va juca cel mai probabil un rol opus celui care l-a consacrat. Adica va încerca sa para mult mai neutru, impartial, chiar sa sustina pesedistii. Are nevoie de acestia mai mult decât de propriii membri. Cu siguranta, vor exista mici tensiuni între liderii celor doua partide, tocmai pentru ca ei se asteapta permanent ca ceilalti sa le traga covorul de sub picioare. Boc a fost cel ales tocmai pentru c&a259; are capacitatea de a fi împaciuitor cu absolut toata lumea.
Traian Basescu este prea istet ca sa strice totul si mult prea putin viteaz pentru a avea o strategie de lupta într-o astfel de situatie. Vrea un singur lucru. Sa fie sigur de victoria din acest an electoral. Pentru asta are nevoie de doua partide mari care sa fie la guvernare. Le-a gasit.
El are însa un dusman. Are un dusman de temut, care este mult peste ceea ce el a întâlnit pe marile si oceanele lui. Guvernul Boc si aceasta alianta au cu totii acelasi mare dusman. Criza. Criza sociala însa, aceea care este posibil sa fie declansata de criza economica. În fata ei, politicienii, oriunde si oricând, au fost impotenti. Crizele trec de la sine dupa ce se consuma. De regula, politicienii pot sa contribuie la declansarea lor, dar nu sa le rezolve. Desigur, lasa aceasta impresie si de ce nu, unele decizii pot grabi poate trecerea fazei critice.
Criza care poate pune oamenii în miscare, care ne poate aduce prezenta mare la vot, mai ales a celor nemultumiti, care poate bloca cu adevarat institutiile, aceasta criza poate distruge orice alianta, orice strategie. Marea stiinta a politicienilor va trebui sa fie exact aceea de a se descurca în aceste conditii. Sa nu uitam ca cea mai mare criza economica din istorie, cea din 1929-1934, a lansat politicieni ca Roosevelt, dar si pe Hitler sau Mussolini.
Este bine de stiut ca în 1929, ca si acum, politicienii au lansat ideea ca criza nu va dura decât câteva luni, cel mult un an. Dupa optzeci de ani istoria se poate repeta sau nu. Ar fi bine ca anul crizei sa ne ocoleasca. Daca nu, macar sa avem anul crizei si nu anii crizei.