COSTUMUL MILITAR DIN PRINCIPATE ÎNTRE 1830 SI 1866
articol aparut in Cultura, nr. 203 din 2008-12-11» cultura cultura antropologica » Cultura antropologicã
Autor: IRINA SPIRESCU
Perioada urmatoare promulgarii Regulamentelor Organice în Principate (1830-1831) a fost dominata de mari transformari social-politice si economice, care au implicat atât reorganizarea armatei, cât si modificarea costumului militar.
Evolutia uniformei militare românesti, mai cu seama din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, a fost supusa fluctuatiilor modei si influentelor de moment venite din partea marilor imperii europene. S-a datorat în egala masura afinitatilor culturale si intereselor politice ale domnitorului tarii.
Supuse influentelor marilor puteri, uniformele militare au fost dominate de doua mari influente: cea ruseasca, în intervalul 1830-1849, si cea frantuzeasca, între 1850 si 1873, dupa acel an stabilindu-se fondul national definitiv al tinutei ostasesti. Au existat însa si influente din alte zone, precum cele austriece în uniforma husareasca a jandarmilor calari din Moldova din perioada 1860-1864, sau cele prusace, în uniforma jandarmilor pedestri si calari de la 1868, cu specifica lor casca din piele cu garnituri si tepusa de alama, înlocuita în 1874 cu una de otel stralucitor, cu penaj alb, ce va ramâne acoperamântul de cap al Regimentului de Escorta Regala pâna în 1947; influenta britanica se va resimti tot timpul în uniforma de marina, chiar daca bicornul acesteia nu este tuguiat, ca acela englezesc, ci mai scund si cu peretii inegali, dupa modelul frantuzesc.
Stabilirea uniformelor militare din Principate
Formarea unei armate nationale în 1830, cunoscuta sub numele de militie pamânteasca, s-a bazat pe recrutarea prin conscriptie (înscriere) si înrolari de buna voie: toti boierii mari si mici, care au acceptat sa-si rada barbile si sa renunte la costumul fanariot pentru uniforma militara, erau încadrati cu grade echivalente cu rangurile avute în arhondologia tarii (Regulamentul Ostasesc pentru militia pamânteasca a printipatului Valahiei, cap.IX.) Dupa cum relata locotenent-colonelul Nadejde în Centenarul armatei, uniforma româneasca putea fi observata pentru prima data pe ulitele Bucurestiului la 12 mai 1830.
În perioada 1830-1859 uniformele din Principatele Române aveau aceeasi forma, diferentiindu-se doar prin emblema si culorile principatului: galben si albastru pentru Tara Româneasca, rosu si albastru pentru Moldova. Conform regulamentului, pus în aplicare în 1830, se stabilea urmatoarea uniforma: pentru Tara Româneasca – „Îmbracamintea se alcatuieste de un surtuc de postav albastru, cu cusaturi si cu postav galben, pantaloni largi, ciaco de hârsie neagra, palasca de teletin cu fisecuri de 20 bucati pentru infanterie si 10 pentru cavalerie, de un surtuc de pânza alba si o manta de postav sur. Îmbracamintea ofiterilor asemanatoare cu a soldatilor, cu deosebire numai ca cusaturile sunt de fir si înca o osebire rânduita pentru deosebirea rangurilor ofiteresti de la treapta praporgicului pâna la a spatarului.“
Pentru Moldova – „Îmbracamintea se alcatuieste de un surtuc de postav vânat cu gaietanuri de postav rosu prin cusaturi, de pantaloni largi, chivara de pielcea neagra de miel, palasca de piele neagra pentru fisicuri. Surtuc de pânza si o manta de postav sur. Îmbracamintea ofiterilor ca a soldatilor. Deosebirea numai la gaietanuri care la ofiteri sunt de fir si alte semne pentru a se cunoaste rangurile de la stegar la hatman.“
Prin Înalta Porunca de Zi nr.25 din 22 august 1831, pentru a se face distinctia între ofiterii superiori si cei inferiori s-au acordat epoleti de metal alb sau galben. Din 1834 distinctia gradelor se face prin stelute, iar epoletii erau aurii pentru toata ierarhia ofitereasca. Uniforma ofiterilor era confectionata dupa modelul de la Sankt Petersburg, avea toate elementele auxiliare specifice acestui tip de îmbracaminte: fireturi, trese, egileti, brandemburguri, esarfe, ciucuri si tot ceea ce necesita împletituri din matase sau fir metalic.
Armatele permanente:
infanteria si cavaleria
În Militia pamânteasca functionau doua forte armate cu caracter permanent: infanteria si cavaleria, unitati formate din oameni încadrati pe 6 ani, luati fie prin tragere la sorti, fie dati de sate, ale caror uniforme erau aproape identice. În Tara Româneasca armata era alcatuita din trei regimente de infanterie si doua escadroane de cavalerie (armata regulata numarând aproximativ 4.772 de soldati), la care se adaugau unitatile de artilerie cu un efectiv de 187 de oameni; pompieri – 378; flotila, o salupa canotiera. În Moldova, conform proclamatiei generalului Kiseleff din 14 aprilie 1830 catre osteasca Adunare a Principatului Moldovei cu privire la organizarea militiei, aceasta era formata din doua batalioane infanterie si doua escadroane cavalerie, numite: „jandarmeria pamântului pentru carantinuri pe Dunare si pentru trebuintele politicesti din launtru, însemnându-se domnul Hatman, seful acestei ostiri“. La 14 septembrie 1830 oastea moldoveneasca putea fi vazuta pentru prima data pe strazile Iasului.
La 26 octombrie 1834, prin Înalta porunca de zi nr. 27 a domnului Mihail Sturdza, se facea cunoscut acceptul Sultanului de a acorda militiei dreptul de a purta steag.
Pentru paza ordinei interioare Regulamentul Organic a creat în 1832 o formatie pedestra cunoscuta sub numele de dorobanti, numire care s-a dat si ostasilor calari. Dorobantii erau împartiti în 18 cete, câte una pentru fiecare judet, sub comanda unui tist si sub ascultarea ispravnicului si al Marelui vornic. Durata serviciului militar era de trei ani, dorobantii erau platiti din cutiile satelor si aveau obligatia de a veni la concentrare cu echipamentul si caii lor, a caror întretinere o suportau.
În 1830 se crea în Moldova o formatie teritoriala numita Corpul slujitor care concura cu straja pamânteasca la straja garanitei, la politia tinutului si a capitalei, la paza vamilor. Serviciu permanent, corpul efectiv numara 1563 oameni pedestri si calari, pentru fiecare slujitor erau scutite trei familii de dari si prestatie. Obligatia satului era de a contribui la echiparea, armarea si întretinerea lor.
Uniforma cavaleriei
În 1835 cavaleria a primit o uniforma deosebita: spenter cu cozi scurte, ca de frac, închis la un rând de 9 nasturi si paspoalat cu galben si rosu în functie de culoarea specifica Muntenie si Moldovei, pantalonii de postav albastru închis, bazonati cu piele în interiorul piciorului si la manseta; pe cap se purta ceacoul obisnuit care nu mai era acoperit cu blana de miel, ci cu postav negru. Prin Înalta porunca de zi nr. 3 din 7 ianuarie 1843, în Moldova, în rândul cavaleriei a fost introdusa uniforma de lanceri, dupa modelul printului polonez Joseph Poniatowski din timpul primului Imperiu francez, adoptat ulterior în toate armatele europene. Aceasta era formata din kurtka (frac cu coada scurta) din postav civit cu plastron rosu, închis la doua rânduri cu câte 7 nasturi de metal alb, pantaloni din postav gri-bleu cu vipusca, iar pe cap „chivara ulaneasca“, formata dintr-o calota din piele cu cozoroc, surmontata de un trunchi de piramida cu baza mica jos ai carei pereti din carton erau acoperiti din postav rosu iar baza mare – numita imperiala – cu postav civit, totul având pe margini un snur de lâna alba pentru trupa sau de fir de argint pentru ofiteri. Un pampon rotund din lâna alba, de care era prins un penaj din par de cal alb, se afla în coltul din stânga.
Pentru ocaziile speciale, spectacole de teatru sau opera, la balurile Curtii ofiterii îmbracau „mondirul scurt“ (vite-mondirul) – un frac cu cozi lungi – care se purta cu pantaloni albi, scurti pâna la genunchi, ciorapi de matase si pantofi de lac cu catarame argintii. Aceasta tinuta adoptata în 1839 în Tara Româneasca si 1840 în Moldova, prevedea pe cap bicornul (adoptat în 1834 pentru comandantul ostirii si aghiotantii domnesti) cu penaj negru pentru infanterie si alb pentru cavalerie.
În Moldova, influenta ruseasca devenind tot mai puternica a dus în 1845 la înlocuirea ceacourilor infanteriei cu casti de piele neagra, cu viziera rotunjita si toate garniturile din arama, inclusiv grenada flacarânda din vârf, care în tinuta de ceremonie era prevazuta cu un penaj din par negru de cal, dupa modelul armatei tariste. În acelasi an, în Muntenia a fost ordonata casca de tip prusian, cu viziera cu colturi si tepusa în vârf, care putea fi modificata prin adaugarea penajului, dar nu a fost introdusa decât abia dupa 1848 din considerente economice.
În 1845 Gheorghe Bibescu adopta în Tara Româneasca uniforma de lanceri pentru cavaleria sa, care se deosebea de cea din Moldova prin faptul ca plastronul, mansetele si pospoalele erau albe, iar imperiala sepcii era rosie.
Uniforma artileriei
În 1846 s-a înfiintat artileria, care în 1848 primea o uniforma asemanatoare infanteriei: mondir de postav civit cu guler, epoleti si mansete negre paspoalate cu rosu, pantaloni în aceeasi nuanta cu vipusca rosie, casca de piele cu tepusa de alama, la care se adauga penaj negru în mare tinuta. Tot în 1848, ofiterii din statul major general si domnesc nu mai purtau casti si bicornuri cu penaj alb.
Uniforma infanteriei
Infanteria purta o tunica lunga pâna la genunchi, care se încheia la un rând cu 7 nasturi semibombati, din alama, pantaloni din postav civit, cu paspoale rosii pentru Moldova, galbene pentru Tara Româneasca, iar în picioare cizme sau ghete cu vârful alungit si drept. Printre elementele ornamentale ale uniformei se remarca o fâsie de broderie lata, din lâna pentru soldati si din fir auriu pentru ofiteri. Broderia simpla, dispusa în spirale, era reluata pe guler, sub paspol, la partea de sus si în fata, cât si pe mansete, coborând în dreptul cusaturii laterale, marcata de paspol. Poalele tunicii erau captusite cu pânza, iar la spate se putea observa prezenta unor pliuri înguste de la talie în jos.
Pe cap soldatii purtau un ceac din piele neagra, de forma cilindrica, mai latit în partea superioara, prevazut cu extremitati cu benzi circulare de mesina si cozoroc arcuit, cu margine tivita. Fundul ceacului era acoperit cu postav galben sau rosu, fiind prelungit cu o flama pe partea lateral-stânga, terminata cu un ciucure de lâna galbena sau rosie (în functie de tara), iar ofiterii purtau un ciucure auriu. În partea superioara ceacul era înconjurat de un snur împletit din lâna pentru trupa si din fir auriu pentru ofiteri. În partea din fata era montata emblema din arama: pentru Tara Româneasca – vulturul încoronat, cu aripile deschise, iar pentru Moldova – capul de bour. Numarul regimentului era trecut pe un suport oval, iar subbarbia era alcatuita din doua jugulare de alama, în forma de solzi suprapusi, dispusi pe doua rânduri si montati pe piele. Fiecare se fixa pe partile laterale ale ceacului cu rozete metalice si se încheia sub barbie cu o curelusa si catarama montala la extremitatea lor. În Moldova gradele superioare, coloneii-comandanti de regiment si generalii purtau pe partea stânga a ceacului, deasupra ciucurelui, o egreta alba, având la baza pene rosii si albastre, culorile principatului.
Uniforma se completa cu o centura lata din piele neagra, încheiata cu o pafta mare de forma dreptunghiulara, din alama în mijlocul careia era montat simbolul principatului.
Epoletii pentru trupa, de postav de culoarea fondului paspoalati cu galben în Tara Româneasca si rosu în Moldova, cu numarul regimentului din acelasi postav specific fiecarui principat, erau prinsi în cusatura mânecii cu umarul si fixati de un nasture în dreptul gulerului. Gradele superioare erau indicate pe epoleti, cu galoane înguste din lâna rosie si respectiv din fir auriu, subofiterii având în plus un galon în plus cusut la guler, sub paspol, iar iuncherii aveau trei margini ale epoletului prevazute cu un galon îngust din fir auriu.
Aceeasi uniforma era purtata si de formatia de muzica a corpului, cu deosebirea ca pe peretii tunicii erau aplicate benzi orizontale, ascutite la vârf si dispuse în cinci rânduri. La mâneca, sub epolet, se observa o cupa de benzi, care coborau pâna la manseta în unghi cu vârful în sus. La acest costum se purta o diagonala port-toba, trecuta pe sub epoletul drept, fiind prevazuta în fata cu doua lacasuri pentru tamburii tobei.
Reorganizarea armatei dupa 1848
Revolutia de la 1848 a facut ca institutia armatei, înca la începutul organizarii sale sa sufere din lipsa dezvoltarii. Dupa conventia de la Balta Liman din 1849, Turcia si Rusia au numit domni în Principatele Române pe Barbu Stirbei în Muntenia si, respectiv, pe Grigore Ghica în Moldova, acestia ocupându-se de organizarea si reformarea armatei. În 1849 Barbu Stirbei a înfiintat Sfatul Ostasesc, actuala Scoala de Infanterie a carei prima promotie iese la 7 aprilie 1856; a reorganizat artileria, recapatând materialul capturat de turci în 1846, aducând înca alte 8 tunuri si 2 obuziere; înfiinteaza o sectie de artilerie calareata, organizeaza cavaleria, creând un regiment de lanceri, dând carabine, lanci si sabii. În 1850 militarizeaza formatiile teritoriale, pentru a înlocui treptat armata permanenta în serviciul de paza a granitei si de politie interioara, substragând treptat armata permanenta de la serviciile administrative. Introduce noi specialitati în armata Munteniei: flotila, scoala militara, graniceri si dorobanti calari (de judete si de politie), fiecare cu uniforma proprie, reprezentate în Albumul Ostirei, litografiat în 1852 de artistii Andreas Bielz si Karl Danielis.
În ceea ce priveste instructia armatei în Moldova, Grigore Ghica a reusit sa schimbe comenzile si termenii militari din instructie si administratie din ruseste în româneste, înlocuind alfabetul cirilic cu cel latin. Filonul autohton s-a afirmat în detrimentul influentei rusesti, la început timid, aplicat doar trupelor teritoriale la care au fost valorificate formele si texturile portului popular, în tinuta granicerilor si dorobantilor. Granicerii aveau „un cortel (ipingea) de taietura mondirelor infanteriei dar din damie neagra, cu guler, contra-epoleti si paspoale verzi pentru cei din batalioanele de munte si rosii pentru cei de la Dunare; itari si opinci în picioare si caciula scunda de miel negru cu o flama si un ciucure pe partea dreapta, în culorile distinctive mai sus mentionate.“ Dorobantii de judete erau echipati aproximativ la fel, doar ca purtau cizme, iar pe cap o caciula cu forma diferita: o calota emisferica de poatav verde – culoarea armei – cu un galon de lâna alba ce se încrucisa în crestet si cu o bordura de blana neagra în partea de jos; pe vreme rea purtau o manta cu capa. În 1856 în timpul ocupatiei austriece, când aceasta moda militara dorea sa se impuna în Principat, a fost aleasa tocmai aceasta uniforma originala si comoda, pentru a fi modificata sub influenta cezaro-craiasca, cu una de husar ungur, cu brandemburguri si gaitane rosii.
Un medic polonez, martor al acestor evenimente sesiza aceste influente: „Se pot vedea si militari munteni a caror uniforma prezinta un amestec de uniforma ruso-prusaca. Casca prusaca chiar cu pajura cu un cap, redingotele si epoletii prusaci, iar mantalele rusesti. Cazacii (dorobantii politiei) munteni dupa modelul alor nostri; ulanii în alb. Infanteria îmbracata cu stofa cenusie sau alba, cu vipusti albe sau galbene.“ Încartiruit la Iasi, medicul polonez din armata tarista remarca o mai accentuata nota ruseasca în înfatisarea armatei locale: „Politia si militia moldoveaneasca au uniforme asemanatoare cu armata noastra, deci albastru închis. Ofiterii au mantale si paltoane cu foarte lungi pelerine si casti de forma prusaca, cu viziera. Soldatii au mantale de culoarea nisipului. Militia e pedestra, calare si jandarmi. Ulani în tot locul. Serviciul pompierilor are casti din tinichea simpla, alba.“
Moldova a iesit de sub influenta ruseasca dupa încheierea ostilitatilor din Crimeea, Nicolae Vogoride, noul caimacam ales în Moldova dupa moartea lui Theodor Bals în martie 1857, s-a oriententat spre moda franceza când a dispus modificarea regulamentului de uniforma în acelasi an. De la uniforma lancerilor erau înlaturate cozile scurte si se primea tunici cu poale, pastrându-se plastronul existent; artileria era dotata cu o tunica la doua rânduri, cu guler, mansete si plastron negru, paspoalate cu rosu, iar pe cap un ceacou cu baza mica sus ce avea în fata o cocarda tricolora bicolora (rosu-albastru), prinsa cu o gansa sub care era emblema din alama a armei – doua tunuri încrucisate si o grenada flacarânda între ele. În 1858 se introducea o noua specialitate în infanterie, vânatorii care erau echipati dupa modelul trupelor similare frantuzesti – les Chasseurs de Vincennes – victoriosi în Crimeea în 1853-54: tunica de postav civit la un singur rând, cu guler, mansete, contraepoleti si paspoale verzi; pantaloni în aceeasi nuante si ceacou tronconic cu penaj negru. Capitanul Alexandru Asaky a editat în 1858 Albumul Oastei Moldovei, în care prezenta noutatile tinutei militare din aceasta perioada.
Doua vesminte militare pentru iarna, de inspiratie frantuzeasca, au fost adoptate în decembrie 1857: ulanca si burnusul. Cea dintâi, rezervata ulanilor sau lancerilor, era o haina scurta, vatuita cu gulerul rasfrânt, reverele si mansetele din plus rosu; eficienta acesteia a dus în anul urmator la dotarea tuturor ofiterilor superiori si de stat major. Cea de-a doua (burnusul) era o haina lunga pâna la genunchi si larga ce se închidea cu trei brandemburguri de fir, terminate cu ciucuri, gluga pe spate avea si ea un ciucure cu fir, iar gradele erau cusute pe mâneca, în ghirlanda, dupa modelul francez. În Albumul Armia Româna din 1862, Al. Asaky prezinta pe lânga uniformele purtate în tarile unite si cele doua piese cu multa atentie în plansa cu ofiterii de stat major general si stat major domnesc.