Barry Unsworth. Minunata lume noua a teatrului
articol aparut in Cultura, nr. 203 din 2008-12-11» cultura cultura literara »
Autor: RODICA GRIGORE
Daca ar fi sa dam crezare parerii lui Malcolm Bradbury, una din orientarile de baza ale prozei britanice contemporane ar fi cea istorica, o directie care a tins sa ia, în ultimele decenii, spune criticul, „proportii epidemice“. Dincolo de exprimarea extrem de transanta, afirmatia contine un însemnat procent de adevar, dar acesta trebuie interpretat în sensul ca tema istorica ce strabate numeroase creatii în proza aparute în Marea Britanie nu face altceva decât sa demonstreze o progresiva pierdere a încrederii în posibilitatile fictionale ale temelor literare ceva mai legate de actualitate. În acest context, romanele lui Barry Unsworth se individualizeaza fara doar si poate, deoarece, alegând sa trateze subiecte istorice, el e printre putinii autori britanici contemporani care reuseste sa faca acest lucru nu doar cu un indiscutabil talent, în ciuda relativei indiferente a criticii literare fata de cartile sale (indiferenta datorata si faptului ca a trait multi ani în Tarile Scandinave si în Italia, aparent înstrainându-se de insularul spatiu cultural britanic), ci si cu o întelegere profund umana a întâmplarilor relatate. Aceste aspecte se sustin perfect daca avem în vedere majoritatea romanelor sale pe teme istorice, de la „Pascali's Island“ (unde scriitorul abordeaza perioada tulbure care a urmat caderii Imperiului Otoman) sau „Stone Virgin“ (carte ce investiga complicata lume a epocii de stralucire a Venetiei) pâna la „Sacred Hunger“, creatie îndrazneata, unde accentul cade pe suferintele provocate de comertul cu sclavi. Tocmai pornind de la asemenea amanunte, critica a vorbit despre o adevarata „identitate estetica transnationala“ a lui Barry Unsworth, precum si de capacitatea sa de a cuprinde, în opera sa, doua tendinte opuse ale literaturii britanice contemporane: pe de o parte, asa numita „internationalizare“, iar pe de alta, renasterea regionalismului specific insular.
Se joaca moartea lui Thomas Wells
Inclus în cea de-a doua categorie, romanul „Un mister medieval“ („Morality Play“, 1995), nu este, aparent, decât un bine lucrat text de factura politista cu actiunea plasata în secolul al XIV-lea, epoca marcata de razboaie si de ciuma, având în centru o trupa de actori ambulanti careia i se alatura tânarul Nicholas Barber, un cleric mai putin apt sa respecte canoanele. Împreuna cu actorii, el va juca în mai multe spectacole – moralitati medievale – dar, pe de o parte din dorinta de a câstiga bani, iar pe de alta din cea de faima, membrii micii trupe vor ajunge, la insistentele lui Martin, conducatorul lor, sa puna în scena o întâmplare inspirata din fapte reale: uciderea unui baiat de catre o tânara deja condamnata din oraselul unde ajunsesera în peregrinarile lor. Treptat, însa, încercând sa înteleaga ei însisi ce se întâmplase si care ar fi putut sa fie mobilul crimei, actorii îsi dau seama ca lucrurile sunt mult mai complicate decât crezusera ei la început, ca exista o deosebire fundamentala între aparentele lumii în care traiesc si esenta acesteia si, mai ales, ca adevarul poate fi descoperit si spus cu glas tare – cel putin uneori – prin intermediul artei. În fond, punerea în scena a omorului care marcase mica si aparent pasnica comunitate reprezinta chiar reconstituirea evenimentelor care au precedat „moartea lui Thomas Wells“, acesta fiind, de altfel, si titlul noii piese. Însa amanuntul cu adevarat esential este ca, în timpul spectacolului, spectatorii, nimeni altii decât oamenii din oras, se vor implica ei însisi în actul artistic, anulând, încetul cu încetul, granita dintre actori si public, aducând noi si noi detalii cu privire la istoria orasului si la obiceiurile locuitorilor si, mai ales, ale seniorilor zonei. În acest fel, pe masura ce realitatea îsi cere tot mai hotarât dreptul de a intra în piesa, trupa lui Martin nu face altceva decât sa demonteze, treptat, cel de-al patrulea perete, despre care s-a spus ca ar simboliza esenta traditionala a teatrului. „Un mister medieval“ depaseste, în acest fel, simplul stadiu de poveste politista, devenind, pe nesimtite, o pasionata si subtila pledoarie pentru capacitatea artei de a contribui la descoperirea adevarului, dar, deopotriva, dovedindu-se si un excelent roman de formare, mai cu seama daca avem în vedere traseul parcurs de Nicholas Barber, de la stadiul de calugar fugar la cel de actor, cartea fiind, fara îndoiala, si expresia initierii sale, precum si a descoperirii vocatiei artistice, moment ce coincide fericit, în cazul lui, cu reala descoperirea de sine.
Show must go on
De fapt, Nicholas Barber avusese intuitia vaga a vocatiei sale teatrale înca de pe când se afla în rândul clerului, în sensul ca întelesese semnificatia cel putin partial artistica a retoricii si a riturilor religioase. Iar dupa ce se alatura trupei lui Martin si i se încredinteaza câteva roluri, la început de mai mica importanta, apoi esentiale pentru desfasurarea spectacolelor, Nicholas sufera un proces de transformare ce poate fi pe deplin comparat cu cel prezent în toate piesele medievale de genul moralitatilor, în sensul ca respecta întru totul cele trei stadii esentiale: inocenta, caderea si renasterea. Caci, în drumul sau de initiere de la stadiul de cleric ratat la cel de actor cu vocatie, Nicholas trebuie sa-si abandoneze vechiul eu, deci, din punct de vedere simbolic, sa moara, lucru care se si întâmpla atunci când renunta la vesmintele si la tonsura sa – facând asta doar formal pentru a nu fi recunoscut, iar în realitate, tocmai pentru a-si urma adevaratul destin. Pe de alta parte, actiunea trupei ambulante de a pune în scena un fapt din realitate reprezinta un proces care a marcat evolutia moralitatilor si interludiilor (piese medievale cu mare cautare pâna în secolul al XIV-lea) catre stadiul timpuriu al dramei. Desigur, schimbarea de repertoriu este determinata si de succesul din ce în ce mai mare al trupelor breslelor, precum si de resursele materiale precare ale micii trupe, dar mai ales de intuitia lui Martin cu privire la destinul vechilor specii dramatice, a caror moarte el o prevedea cu siguranta, în absenta unei modernizari rapide, de natura a depasi cadrele stricte si formalizate ale moralitatilor Evului Mediu. De asemenea, Barry Unsworth sugereaza la tot pasul ca orice forma artistica viabila nu poate fi rupta de componenta si dimensiunea morala, confirmând, astfel, implicit, ceea ce Iris Murdoch afirmase într-un eseu din 1992, „Metaphysics as a Guide to Morals“: anume ca literatura trebuie sa fie întotdeauna cea mai accesibila forma de reflectie morala asupra realitatii. Pe de alta parte, ar fi inexact sa afirmam ca Nicholas Barber încearca sa atinga pragul libertatii moderne, iar aici e de gasit marea arta a lui Unsworth, caci autorul se dovedeste pe deplin capabil a nu depasi epoca în care e plasata actiunea cartii în ceea ce priveste reactiile si dorintele personajelor sale. Cautarea de sine a lui Nicholas se înscrie perfect în preocuparea medievala a omului de a se situa în mijlocul unei comunitati preexistente si bine definite. Dimensiunea particulara a romanului si a acestui personaj este, însa, aceea ca grupul social, comunitatea la care încearca sa se raporteze si în care doreste sa se integreze se modifica, nemaifiind aceea a clerului, ci noul mediu artistic, cu toate stradaniile si ezitarile sale de început de a-si afirma individualitatea. De aici si bucuria sa la intrarea în minunata – dar deopotriva stranie, înca, pentru el – lume noua a teatrului.
La o lectura atenta la nuante, transformarea lui Nicholas Barber poate fi comparata cu aceea, la fel de spectaculoasa, traita de Christy Mahon, din piesa „The Playboy of the Western World“ a dramaturgului irlandez John Synge. Christy depaseste stadiul initial de baiat timid si devine un tânar fermecator si dorit de femei, nefacând, în fond, altceva decât sa urmeze impulsul existent în sine dintotdeauna si reprezentat de o fateta poate mai putin previzibila a eului sau. Desigur, în cazul protagonistului din „Un mister medieval“ avem de-a face si cu profundele implicatii ale mastii si ale relatiei dintre publicul spectator si masca din teatrul medieval, obiect care, la începuturi, avea rolul de a face publicul sa uite de actorul (fiinta umana) de dedesubtul ei. Având pe de-a-ntregul arta si stiinta de a depasi granitele dintre teme considerate, anterior, incompatibile, Barry Unsworth reuseste, însa, sa spuna convingator înca ceva: si anume ca dincolo de toate mastile se afla adevarul. Si ca depinde doar de fiecare în parte, actori sau spectatori, sa ajungem la el.