De la conditia umana la conditia de laptop
articol aparut in Cultura, nr. 204 din 2008-12-18» cultura literara »
Autor: CRISTINA BALINTE
La sfârsitul secolului al XIX-lea, în scientismul euforic de Belle Époque, H.G.Wells arunca mirarea asupra publicului, imaginând personajul si aventurile Omului invizibil, savantul-inventator al unei metode de a actiona (malefic) asupra realului, de pe coordonatele nevazutului. Peste un secol, tehnologia de substitutie în spatii paralele, receptata initial ca fantezista, prin urmare cu o marja de posibilitate împinsa catre zona incredibilului de senzatie, avea sa devina un principiu de comportament în spatiul virtual, o practica asumata rational, uzuala, definita în sistem de functie si cu existenta acceptata. Din perspectiva unui utilizator de internet de astazi, obisnuit sa comute la voia ori nevoia umorala de pe statutul de „available“ pe „invisible“ si viceversa, cu nuantele de „busy“, „stepped out“ s.cl. aferente, savantul Griffin a trecut de mult din rândul extravagantilor periculosi în cel al prietenilor întelesi, anticipatia de ieri devenind parte din realitatea curenta.
De pe o baza deocamdata fictionala, însa deja inclusa ca ipoteza de lucru în studii asupra inteligentei artificiale (cf. indicatia bibliografica din sectiunea finala de „Multumiri“), romanul „Vincent nemuritorul“ al lui Bogdan Suceava îsi centreaza intriga pe o tema des supusa dezbaterilor si controverselor, în discursul stiintific al ultimilor ani: compensarea prin tehnologii a biologicului perisabil.
Ajuns în faza terminala a unui cancer pentru care pâna în 2036 medicina nu gaseste leac, dar înca foloseste in extremis solutii de prelungire a chinului bolnavului, cercetatorul-matematician Vincent (Vinny) Carsley opteaza, disperat de perspectiva disparitiei definitive, pentru un surogat cibernetic ultramediatizat. Este vorba despre programul SAW (Spring After Winter), constând în transferul de inteligenta de pe suport biologic pe suport IT. Omului fost „din sânge si carne“ i se îngaduie sa îsi pastreze numai memoria, gândirea lui fiind, odata ce a intrat printre alte componente de sistem, pur constatativa, limitata retelar, frustrata de vointa. O captura de inteligenta, obligata sa îsi consume plictisul în succesiuni de conectari la „peisaje“, de la padurile amazoniene pâna la ecranul computerului din sufragerie, camere video portabile si monitoare de bord auto, sa lâncezeasca fara tinta în lumina albastra a desktopului.
Prezentul vesnic nu înseamna decât pentru o perioada ancorarea pe tarâmul fericirii absolute. Dincolo de pragul de entuziasm al unei noi experiente se extinde sentimentul acutei claustrari într-un spatiu de unde poti sa asisti la evenimentele timpului uman, poti sa observi imagini din real asupra caruia nu ai optiuni prea multe de interventie. Fara viitor, nu exista nici scop, nici sens al simulacrului de viata. De aici inevitabilele depresii post-transfer duse uneori pâna la sinucidere de catre inteligentele de pe modulele SAW.
Paradisul visat este traumatizant prin atmosfera de indecizie. La fel ca un purgatoriu. În jurnalul de bord al lui Vinny se înregistreaza câteva efecte ale procedurii crezuta cândva salutara, sub presiunea fricii cumplite de punctul terminus iminent la care conducea boala incurabila, însa pe parcurs ajunsa a detine nuante multiple de regret: „ai vrea sa închizi ochii, dar nu ai unde, pretutindeni acest desktop infinit/ ai vrea sa dormi ca sa uiti, dar nu mai exista somn/ nu mai exista nici uitare, îti vei aminti pentru totdeauna/ [...] ai fost acolo si ai vazut/ asta doare, dar doare dincolo de timp, deci nu mai e durere/ nu e dramatic, pentru ca nu poate fi nimic dramatic atâta vreme cât nu mai existi dincolo de desktopul acesta albastru nesfârsit nemuritor implacabil“; „rolul pe care-l juca moartea în vechile rosturi avea sens, pentru ca termina odata pentru totdeauna cu excesele cuiva// pe când acum, daca ajungi în paradis, porti cu tine lucrurile care te individualizeaza cel mai mult, adica frustrarile si ranchiuna/ devin eterne, odata cu tine/ contributia ta la catedrala eternitatii sunt bataliile tale pierdute“. Nici constatarile medicului însarcinat sa observe comportamentul modulelor nu lasa loc de speranta: „Nicio fiinta umana nu poate exista fara scop. Umanitatea noastra trece prin scopurile pe care ni le asumam, tine de alegerile pe care le facem pentru a ne atinge telul. În absenta acestei tinte a calatoriei noastre, riscul de a ne rataci în propriul labirint e atât de mare, încât nu mai ramâne nimic din noi“.
Informatie/ continut
Capcana majora care pândeste un roman de anticipatie este aceea de a se pierde în temerare demonstratii stiintifice, uitând treptat de regimul literar pe care trebuie sa si-l justifice. Diferenta valorica depinde în consecinta de capacitatea scriitorului de a transforma informatia teoretica în continut estetic, de a-l acomoda pe „a sti“ cu „a povesti“.
Pentru a functiona pe nivel superior celui de carte popularizatoare de stiinta, e nevoie de stil, de organizare, de atingerea pragului de sinteza armonioasa dintre idee, tesatura narativa si atitudine. Misiune destul de grea pentru un autor cu formatie pe domeniul stiintelor exacte, care se vede constrâns sa îsi controleze cu atentie sporita deprinderile/ tentatiile profesionale pentru a nu denatura discursul epic de fictiune, literatura nefiind nici matematica, nici fizica, nici biologie distractive.
În „Vincent nemuritorul“, Bogdan Suceava se apropie prin subiect si personaj de zona de pericol maxim. Scrie roman pe o tema la care competenta în matematica ar avea oricând de adaugat, de etalat, de detaliat. Mai mult, personajul principal este cercetator în fizica matematica, unul dintre angajatii care sunt platiti de institute sa se documenteze si sa expuna rezumativ si „creativ“ bibliografia la zi a câte unui element de proiect.
În pofida acestor premise de suspans asupra soartei cartii, „Vincent nemuritorul“ este un roman de scriitor-matematician, nu de matematician-scriitor: construit abil, cu teorii sustinute de o „poveste“ care si le arondeaza, le echilibreaza avântul ideilor si le introduce într-o intriga ritmata la momentul potrivit de tensionare.
Povestirea stiintifica
În anul 2036 se afla în functiune o alternativa la moarte. Evident, o asemenea stire nu lasa pe nimeni indiferent. Punctele de vedere asupra problemei variaza de la profesionist la profesionist, de la individ la individ, de la caz la caz. Oricine are o parere, de la dogmatizantii Vaticanului pâna la „cobaii“ transferului. Sunt contributii deja traditionale care se ivesc de fiecare data când conformismul stiintific este trezit în socuri de trâmbita vreunei tehnologii prea inovative.
Acestui cumul de opinii pro si contra, morale, religioase, pragmatice, Bogdan Suceava le gaseste forma adecvata de expunere, cea a unui talkshow numit „Programul de Seara“ pe care muribundul Vinny îl urmareste cu insistenta, iar, mai târziu, modulul care va deveni îl acceseaza din spleen al zapparii. Nu doar „atitudini“ circula prin „Programul de Seara“ (sau, în a doua parte a romanului, pe reteaua agentiilor de stiri), ci si diverse întâmplari cu alte module, naratiuni care se integreaza în sistem, interferând cu „istoria“ lui Vinny: un modul fura bani dintr-un cont bancar pentru o fosta iubita (sensibil la exemplu, Vinny va cheltui din pensia privata, ramasa prin procedura transferului SAW un depozit fara nicio noima, pentru a-si face fiul fericit, daruindu-i un avion de jucarie teleghidat); un altul decide sa se sinucida; în Europa, are loc o cadere de tensiune, cauzata de o furtuna, si mii de module sunt distruse; la o gala de box, un sportiv primeste o lovitura letala, iar memoria nu îi mai poate fi trecuta pe suport electronic.
În rama retelei se aglomereaza povesti din care se configureaza o lume (virtuala) cu problematica ei, plina de sinuozitati care au marcat filosofia stiintei mai ales în faza modernitatii, ma refer la Newton si Leibniz, la proiecte de masini de calcul si discutii despre relevanta fizica a unor fenomene cum ar fi umbrele.
„Istoria“ lui Vinny se strecoara ca fir de control. Mai întâi, ea este centrata pe o lupta cu boala, dusa cu demnitate, fara patetisme de gust îndoielnic, preocuparea esentiala fiind pastrarea tatalui cât mai mult timp aproape de familie. Dupa transfer, odata schimbat reperul timpului limitat cu infinita eternitate, apar îndoielile. Daca autorul ar fi mers numai pe linia framântarilor lui Vinny, în contextul noii conditii dobândite, caderea în plictis s-ar fi instaurat curând asupra cititorului. Bogdan Suceava a avut buna idee de a dezvolta un conflict de thriller, printre atâta stiinta si filosofie. Acesta genereaza suspansul viabil cartii, stârneste odata cu fiecare episod curiozitatea: cum poate un modul din spatiul virtual sa comita o crima perfecta în spatiul real? „Istoria“ lui Vinny ne dovedeste „performanta“ inteligentei umane de a gândi în primul rând ilicit în situatii de criza.
Din când în când, naratiunea este întrerupta de însemnarile dintr-un jurnal de bord, în care „eu“ se exprima, pe parcursul stadiilor de adaptare la modul, obiectivat ca „tu“. Le-am apreciat nu prin continutul lor sapiential, ci prin faptul ca aproximeaza plauzibil scriitura unui ins din care nu a mai ramas decât inteligenta. Un stil brut, rece, simplu, rigidizat, cu enunturi taiate: „nu e nimic interesant atunci când timpul tau este infinit/ nu vrei sa ai timp infinit, ci exact atâta timp cât este nevoie, dar marea dificultate e ca atunci când e vorba despre lucruri importante nu stii niciodata ce înseamna suficient de mult timp/ importanta lucrurilor depinde de timpul pe care îl ai la dispozitie“.
Finalul romanului contine o doza eficienta de surprindere (participarea la o calatorie interplanetara). Asa cum se evitase calea patetismului în cazul bolii protagonistului, asa se alege acum o rezolvare stimulativa pentru imaginatia cititorului în legatura cu gasirea unei functii utilitare chiar si pentru modulele cibernetice. Un roman despre viata, boala, moarte, îndoieli si frustrari nu trebuie neaparat sa se încheie tragic, pentru ca aceasta cam e regula jocului. Evident ca nici comicul nu ar vrea prea multe de cautat prin cadru. Mai ramâne în tolba de optiuni varianta sperantei pe care Bogdan Suceava o foloseste echilibrat si reusit la dizolvarea încrâncenarii în seninatate.
„Vincent nemuritorul“ este genul de carte care te pune pe gânduri, te face sa reactionezi la idee, te înfricoseaza, dar si îti fura câteva zâmbete. Un roman cu tehnologii, în care nu domina ambâtul tehnologic, ci jubileaza povestea.