Entertainment cu Laszlo
articol aparut in Cultura, nr. 42 din 2006-10-04» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Mihai Iovanel
Unul dintre subiectele preferate de entertainment pe care le aveam cu Terian era o pagina web a unui ins amuzant in felul lui, pe nume Laszlo Alexandru. (in cazul in care numele va pune in dificultate memoria, e suficient sa stiti ca specialitatea tipului a fost o buna perioada lingusirea lui Paul Goma si Gheorghe Grigurcu; pana de curand, cand specialitatea a suferit un plus de specializare, in sensul ca doar Grigurcu a ramas subiectul pasibil de admiratia lipicioasa a lui Laszlo.)
Ziceam deci de pagina web a lui Laszlo. Un superbanc, aceasta pagina. Doar perioada infantila de supt este omisa acolo. in rest, omul isi povesteste viata la rezolutie maxima. Ceva de genul „Voi stiti cine sunt eu? Eu sunt... LASZLO ALEXANDRU!“ in fine, probabil ca stiti din alta parte bancul: un megaloman induiosator se da rotund si, prins de aceasta nobila ocupatie, nu baga de seama ca se face de ras.
Uit repede bancurile. La fel s-a intamplat si cu acesta. Doua articole recente din „Tribuna“ (nr. 96-97), semnate de Laszlo Alexandru, mi l-au reamintit insa; asa ca le-am citit razand. De fapt, nu sunt foarte amuzante, ci mai curand neplacute; neplacute intr-un sens mai curand olfactiv decat intelectual.
Laszlo se arata preocupat de existenta revistei „Cultura“ si a doi critici literari care semneaza in paginile ei. E vorba (in ordinea atentiei acordate de Laszlo) de C. Stanescu si Mircea Iorgulescu. Nu la injuriile grosolane cu care ii plictiseste pe cei doi critici ma voi referi insa; ar fi la fel de jenant ca a-i spune cuiva „mai mult sapun, please!“
Deci nu va voi spune bancul, voi trece direct la poanta.
La faza in care Laszlo Alexandru face o recomandare revistei noastre:
„«Unde se duc elefantii, cand se duc?», intreba un negustor de fildes intr-un film pentru tineret, difuzat la matineu. Drept care era condus la cimitirul elefantilor si vedea cu uimire carcase multiforme, incremenite in cele mai bizare pozitii in urma extinctiei. Revista «Cultura» din Bucuresti: daca mai apar manifestari neplacute, adresati-va medicului sau farmacistului.“
Pretty funny, ce sa zic... Ceea ce ar fi putut Laszlo sa adauge insa acestor binevoitoare sfaturi erau adresele sau numerele de telefon ale „medicului sau farmacistului“ care l-au tratat pe el.
Evident, dupa cum se comporta prin „Tribuna“ pacientul, nu ar fi fost niste adrese utile.
Cenzura reloaded. La Arad
Nu credeam ca se mai poate intampla. Ei bine, s-a intamplat! Defuncta cenzura a inviat, mai rosie in obraji ca oricand, la Arad. Cristian Moisescu, cel care pastoreste, la propriu si la figurat, cultura locala, s-a facut foc pe, n-o sa credeti, Sarah Kane. Englezoaica la origine si dramaturg de profesie, care face sali pline in SUA si in Europa (i-ati vazut o piesa si la bucuresteanul „Teatru de Luni“). De ce? Pentru ca „era nebuna si s-a sinucis“ – unu la mana – si, doi la mana, pentru ca montarea lui Mihai Manutiu cu „Iubirea Fedrei“, pregatita pentru premiera la teatrul „Ioan Slavici“ din urbe, e „plina de obscenitati“ si nuduri „care ar trebui acoperite“ (!). Asa ca vajnicul cenzor, relicva reloaded din alta „iepoca“, a cerut spre lectura textul incriminat, sa vada daca-i da unda verde sau nu... iiiN-ar fi de mirare ca, dupa ce va fi elucidat scandalosul „caz“ Sarah Kane, cenzorul sa-si continue rafuiala si cu alti celebri sinucisi, intre care Ernest Hemingway, Virginia Woolf, Sylvia Plath... Atentie, directori de teatru si editori, cenzura vegheaza! Oare numai la Arad? (C. M. S.)