Portret în evantai arheologic
articol aparut in Cultura, nr. 201 din 2008-11-27» cultura ars combinatoria »
Autor: Cornelia Maria Savu
În 2009 se vor împlini patru decenii de la debutul editorial al unui carturar, Mihai Gramatopol, cu volumul „Moira, mythos, drama“ (Editura pentru Literatura Universala, Bucuresti, 1969. Editia a II-a, Editura Univers, Bucuresti, 2000). Una dintre putinele contributii românesti originale asupra descifrarii „tesaturii“ filosofice a tragediei antice ,intrata în bibliografia obligatorie a studentilor de la Filologie. Din pacate, autorul a plecat prea devreme dintre noi, la 61 de ani, în 1998, dar cartile sale continua sa fie publicate prin stradania si daruirea sotiei sale, Viorica Gramatopol, ea însasi o pasionata editoare (redactor la Editura Enciclopedica), cu o viata începuta si petrecuta printre carti, ca fiica a lui Dragomir Nedelcovici, directorul Librariei „Cartea Româneasca“ din Brasov, (1931-1952) .Dupa ce a reeditat „Civilizatia elenistica“, în 2000 (Editura Orientul Latin, Brasov), „Antichitate si modernitate. Eseuri pragmatice“, în 2000 (Editura Orientul Latin, Brasov, si a publicat volumele inedite „Morfologia dezastrului“, în 2005, la aceeasi editura, si cele doua volume de memorii „Gustul eternitatii“, în 2006, la Editura Transilvania Expres (Brasov) si Editura Meridiane (Bucuresti), la sfârsit de an editorial 2008, Viorica Gramatopol ofera cititorilor doua masive volume ce reunesc studiiile carturarului aparute în periodice, „Studia III“ (1979-1987) si „Studia IV“ (1992-1996), volume aparute la Editura Transilvania Expres din Brasov. Un veritabil eveniment editorial, atât pentru specialisti, cât si pentru toti pasionatii de „antichitati“, de portrete în evantai arheologice, de fabuloase reconstituiri de epoca având printre „personajele“ centrale pe Burebista (ca strateg balcanic), pe Traian, „vazut“ printr-un program iconografic unitar – „Trofeul si Columna, pe Ovidius, pe Alexandru cel Mare. Dar si studii aplicate de criptoheraldica, de evaluare a dicotomiilor estetice în arta romana de la Augustus la Traian, a civilizatie europene la începuturile sale si a unor spectaculoase tezaure geto-dacice: tezaurul princiar de la Agighiol, tezaurul de la Peretu, tezaurul de la Craiova, cel de la Stâncesti, cel de la Sâncraieni.
În „Istoria, o categorie a existentei contemporane“, carturarul Mihai Gramatopol îsi exprima crezul de istoric al sfârsitului de secol XX : „istoria trebuie sa fie astazi mai mult decât o stiinta, istoricul mai mult decât un index temporis acti : asumându-si sarcina cunoasterii integrale, istoricul trebuie sa si-o asume implicit si pe aceea a sacrificiului în numele acesteia. În complexa noastra contemporaneitate, amenintata de cumplite pericole, istoriei îi incumba sarcina de a deveni nu numai o stiinta integrala despre om, ci si o ratiune a fiintarii omului în cel de-al doilea univers, pe care el însusi l-a creat : universul culturii si civilizatiei planetare. Totodata istoria trebuie sa deduca din cunoasterea si experienta ei milenara modalitatea convietuirii pasnice si întelegerii tuturor oamenilor de pe pamânt, solutiile practice ale apropierii dintre natiuni si ale atenuarii asperitatilor conflagrante. Omul rational contemporan, implicat în activitatea stiintifica sau productiva de orice fel, în cea cultural artistica sau politica, nu se poate defini ca entitate, ca factor constructiv al vietii de fiecare clipa a umanitatii decât sub valoarea conceptiei sale istorice. Cosmosul culturii va trebui sa devina punctul de sprijin, ratiunea însasi de a exista, chezasia dainuirii fiintei materiale (...) În acest sens orice retorism mesianic este departe de a fi eficace, dimpotriva, este virtual sortit efectelor negative“.
Pentru un umanist ca Mihai Gramatopol, studentul preferat al lui Tudor Vianu si Aram Frenkian, specialist în limbi clasice, doctor în stiinte istorice, care s-a ocupat de (aproape) toate aspectele cultural-istorice ale lumii greco-romane: numismatica, epigrafie, gliptica, sticlarie, podoabe, monede, toreutica, arte miniaturale, istoria artei antice, filosofie, istoriograf, eseist, istoric de arta, estetician, traducator, istoria nu e, ca sa parafrazez un coleg, realitate ce se crede fictiune, ci realitatea unui univers cultural. Mereu (re)dezvaluit, întregit, redimensionat prin cercetari arheologice de teren si prin arheologie de cabinet, prin studii de mentalitati si de istoria artelor, prin competente „incursiuni“ filosofice si prin reevaluarea fictiunii istorice, la acest capitol, Mihai Gramatopol, traducatorul exemplar al „Memoriilor lui Hadrian“ si aflat în corespondenta cu Marguerite Yourcenar, dar si cu Umberto Eco, caruia îi „corecteaza“ si îi interpreteaza incitant pasaje-cheie din „Numele trandafirului“, se dovedeste a fi un maestru, ale carui consideratii despre romanul istoric (o parte dintre ele de citit în „Studia IV“) sunt neaparat de luat în seama de catre autorii de asemenea fictiuni.
Intelectual aspirând spre calitatea de om universal, în sens renascentist, spirit viu – polemic, aristocrat-colocvial, cu umor fin si sageti cu tinta directa spre semidoctii umflati în pene si demagogii de tribuna, prieten al autorilor de literatura (a fost el însusi membru al Uniunii Scriitorilor, din 1980) si al artistilor vizuali, al colectionarilor de arta, Mihai Gramatopol a oferit cititorilor români si câteva carti fundamentale pentru cunoasterea antichitatii si a romantismului, în remarcabile traduceri, de la „Istoria literara a Greciei antice“ de Robert Flaceliere (Editura Univers, Bucuresti, 1970), la „Roma republicana“ de Michael Crawford (Editura Meridiane, Bucuresti, 1997), de la „Revolta romantica“. Arta romantica în opozitie cu cea clasica“ de Kenneth Clarck (Editura Meridiane, Bucuresti, 1981), la „Grecia epocii întunecate. Cercetare arheologica asupra secolelor XI – VIII î.e.n. de „A.M.Snodgrass (Editura Meridiane, Bucuresti, 1994) si „Mit si religie în Grecia antica“ de Jean-Pierre Vernant (Editura Meridiane, Bucuresti, 1995). Studiile sale vizând exhaustivitatea îmbinata cu interpretarea originala a materialului documentar continua în linie dreapta „Tezaurul de la Pietroasa“ al lui Alexandru Odobescu, sunt impresionante (si) prin argumentatie si eruditie, prin eleganta rafinata a stilului. si, de ce nu, captiveaza cititorul si printr-o bine pusa în pagina doza de detectivism stiintific; cei ce vor citi „Mormântul lui Ovidiu“, sau pilda, sau „Frica în antichitatea greco-romana“ („Studia IV“) vor întelege de ce fac aceasta afirmatie.
Iar cei ce vor citit „Antichitatea ca institutie umanista“ („Studia IV“), cu nuantele si diferentierile ei subtile, cu miza pe detalii care recompun, prin sinteza a artelor, întregul, vor întelege de ce Mihai Gramatopol, unul dintre ultimii mari carturari ai României, percepea istoria ca pe o stiinta a stiintelor si cunoasterea ei ca modus vivendi.