Fulgere arunci, pârjol culegi
articol aparut in Cultura, nr. 200 din 2008-11-20» cultura cultura sportului » Venind din iarba
Autor:
Criza actuala este de mai lunga durata si mult mai profunda decât sperie actualmente realitatea ei financiara si economica. Ea exista de câteva decenii. În primul rând e o criza morala a civilizatiei umane. Mai întâi se strica gândurile si de aici comportamentul. Ceva mai apoi are de suferit si materia.
Pe noi, oricum, aceasta criza nu ne poate surprinde. Pentru ca de aproape jumatate de secol noi am fost numai în criza. Tocmai aceasta stare de anormalitate a fost normalul nostru. Suntem antrenati, vom trece cu zâmbetul pe buze si peste acest nou chin. Toti au de pierdut. Au cazut banci, fabrici, noi o tinem pe-a noastra: „Ce-am avut si ce-am pierdut“. Si gata, mergem fluierând si la paguba si la câstig, înainte. Unde o vrea cel de Sus!
În fotbalul nostru de zi cu zi lucrurile stau putin mai altfel. Pentru ca, dupa un meci, rezultatul e pe tabela. Si nu-i cazul sa facem trimitere la fatalismul nostru ancestral pentru a dori macar un dram de rabdare si judecata patronilor sau proprietarilor, luati-i cum vreti, din fotbalul nostru. Scrutati media rezistentei antrenorilor la cea mai aureolata dintre echipele noastre, fara discutie Steaua. Acum este de doar 8 luni! Iar în anii 1980-1990, când au impresionat Europa, au fost doar doi antrenori. Simtim neastâmparul latifundiarului din Pipera. Te-ntrebi cu groaza cât va mai dura. Sa-i sacrifici cu atâta nonsalanta pe legendele Hagi si Lacatus înseamna nu numai ca nu ai nimic sfânt, dar si o repezeala spre distrugere.
Sa aruncam un ochi si în curtea Rapidului. Pâna în vara, Georgel Copos storcea lacrimi de atasament si sacrificiu personal pentru „echipa amarâtilor din cartier“, sau chiar din fotbalul nostru cum sustine aiurea. A fost la un pas, doar declamativ, desigur, ca unindu-se cu alt magnat discutabil, iordanianul Taher, de a da senzatia unei mega-echipe financiare sub Podul Grant. Pe amândoi „îi mâna în lupta“ doar interesul. În privinta lui Copos, care si-a tradat si mai toate legaturile politice, îndepartarea lui era si o pedeapsa. L-au ajutat toti, ministri si oameni cu stare, dar de defilat defila numai el. Practica la care nu era prezent când tocmai se ocupa cu asa ceva, în tineretea sa utecista! Astfel, reusind sa contrazica si vorba înteleapta cu... „parul si naravul“. El le-a mistificat pe amândoua. Daca ar fi singurul... Abilului Taher i-a sclipit doar o afacere legata de Rapid. A acceptat rolul, a intrat câteva luni în el, dar când s-a amânat ghiseft-ul acoperitor financiar a spus... pas!
Cam la fel se scrie istoria si la Timisoara. Lânga rapidistul si de casa si de simtire Iancu, a aparut posibilul salvator Tender. Parca se batuse si palma, sfornaiau declaratiile euforice, dar la loc comanda! Si frumosul oras de pe Bega a ramas cu buza umflata. Sa nu uit, cu aceeasi ura pentru Dinamo si Steaua. În general împotriva tuturor „miticilor“ considerati în tot restul tarii. Semanând numai vânt, au cules pâna acum doar furtuna. Iar ca hohotul de râs sa fie total, la noua corectie (a câta oara) administrata de Dinamo, s-au încalzit doar la ochi cu focul de artificii de la pauza. Împlântându-si, per total, si doua autogoluri de mai mare frumusetea. Din partea a doua turnuri de aparatori smulse parca din impresionantul baroc de la Marienbad. Jinduiesc spre un Occident pacalitor si cinic din care n-au facut parte niciodata. Ca si noi, restul tarii, doar au salivat dupa el. Poate ca n-a fost chiar rau ramânând Bizant... dupa Bizant. Si atunci, de unde snobismul acesta desuet, când n-au dat nici un scriitor sau om de cultura... Ci doar pe imberbul Horia Sima si pe hetaira care l-a înselat pe Beethoven.
Nici prin celelalte cluburi nu-i rabdare, decenta si competenta. Ies mereu din decorul, si asa compromis, tot felul de malformatii comportamentale care îi fac pe oamenii cu bun simt sa le fie rusine ca sunt contemporani cu ce se-ntâmpla.
Din toate acestea, jocul propriu-zis are numai de suferit. Si fac doar o singura comparatie. La începutul anilor '80, în dictatura furibunda în care intrasem, Craiova si Dinamo au jucat si ele cu Bordeaux. „Universitatea“ din Banie i-a eliminat clar din „Cupa Oraselor Târguri“, în sferturi; iar Dinamo i-a dominat si a ratat la Bucuresti cât roata carului. Si acum îsi aduce aminte cu groaza, a recunoscut Bernard Lacombe, centrul lor atacant de atunci.
Iata ca în aceste zile ne-am confruntat, în Champions League, cu primele lor echipe, Lyon si, iarasi, Bordeaux. Nu numai ca ne-au învins clar, dar francezii nu au avut emotii decât vreo 45 de minute, pe Ghencea. În rest s-au jucat, pur si simplu, ca pisica cu soarecele cu reprezentantele noastre. Imaginea cu antrenorul bordelezilor, Laurent Blanc, care-si plimba acadeaua prin gura, aducând mult cu felul în care jucatorii sai îi pasau cu mare siguranta pe echipierii C.F.R.-ului din Cluj, fiind de referinta. E drept ca peste jumatate din jucatorii sai erau crescuti, prin cursuri la zi!, în propriul centru de formare. Iar dintre strainii Clujului, poate doar câtiva ar fi reusit sa fie selectionati pentru scoala de la Bordeaux. Concluzie: unde-i liniste, întelegere si capacitate de conducere, echipele cresc si joaca sanatos. Nu vedeti ca toate echipele noastre n-au continuitate nici în calitatea prestatiei, nici în rezultate? Când de sus vin numai fulgere, ca din Olimp, n-are cum sa fie decât foc si pârjolire pe pamânt.