„Ca regizor, întotdeauna respect muzica“
articol aparut in Cultura, nr. 200 din 2008-11-20» cultura interogatiei »
Autor:
Grischa Asagaroff în dialog cu Costin Popa
Costin Popa: Din 1991 sunteti directorul artistic al Operei din Zürich...
Grischa Asagaroff: Da, la început am fost, sa zicem, administrator artistic, dar apoi titulatura s-a schimbat în director artistic.
C. P.: Va ocupati si de casting?
G. A.: Nu numai, ci si de conexiunile cu scena, cu alte zone ale teatrului. În paralel, am regizat noi spectacole, aici si în alte tari.
C. P.: Care va este conceptul din punct de vedere al productiilor?
G. A.: În prezent, realizam douasprezece-treisprezece noi titluri de opera si balet pe an, plus circa douazeci de reluari. Cred ca avem cele mai multe noi productii din lume iar ca reluari probabil ca ne apropiem de Opera de Stat din Viena.
C. P.: As fi dorit sa stiu catre ce fel de mizanscene va orientati? Moderne, clasice? Cum selectati?
G. A.: Depinde, este un amestec, în repertoriul nostru exista regii clasice la unele spectacole, moderne la altele. Avem un grup de regizori, care în saptesprezece ani, de când sunt eu aici, si-a tot schimbat componenta, unii au ramas, altii au plecat, o parte a revenit... Nu suntem un teatru exclusiv dedicat productiilor moderne, cum exista în Germania.
C. P.: Deci folositi cam aceleasi nume de regizori. Dar rezultatele...?
G. A.: Intuiesc la ce doriti sa va referiti. Produsele le apartin în întregime, nu intervenim.
C. P.: Ati avut conflicte cu publicul datorita mizanscenelor moderne?
G. A.: Câteodata se accepta regiile moderne, alteori nu. Avem o productie foarte controversata cu „Flautul fermecat“, în regia lui Martin Kušej, publicul a urât-o, dar am continuat sa dam toata seria.
C. P.: Cum procedati într-o astfel de situatie?
G. A.: Mergem înainte, publicul continua sa vina, încasarile nu scad mult, întrucât parintii vor sa aduca adolescentii sau copiii la „Flautul fermecat“. Sigur ca productia nu este pentru vârste de sase-opt ani, pot merge cei de cincisprezece-saisprezece ani, dar nu sunt probleme. Nu stiu cât va rezista pe afis, sper ca trei-patru ani.
C. P.: Îndeosebi la montarile moderne, e posibil sa apara conflicte între regizori si dirijori. Asa ar fi de asteptat.
G. A.: Încercam sa le evitam înca din timpul pregatirii spectacolului. Nu am avut mari divergente, de pilda acum mai multi ani un dirijor nu a fost multumit de decoruri, dar în general încercam sa prevenim asemenea situatii, punem în contact realizatorii înca de la început. Daca e nevoie, conciliem.
C. P.: Dumneavoastra personal sunteti adeptul regiilor moderne sau clasice?
G. A.: Am facut multe productii în stil clasic, opere de Donizetti, Rossini, dar am facut multe verdiene si pucciniene în stil modern. Am regizat modern „Macbeth“ si „Manon Lescaut“. La fel „Adrea Chénier“de Giordano. Depinde cu ce scenograf lucrez, cum abordez lucrarea respectiva. Modern, modern, dar întotdeauna respect muzica.
C. P.: Iata formula cheie!
G. A.: Într-adevar si directorul general Alexander Pereira este de aceeasi parere, insistam mereu fata de regizori sa respecte muzica. Este important ca povestea sa ajunga la auditor, ca publicul sa înteleaga simplu ce se întâmpla pe scena. Chiar în productia cu „Flautul fermecat“, subiectul este clar pentru public, desi modul de redare fiind modern, unor spectatori le place, altora nu.
C. P.: Fara sa fie nevoie ca publicul sa citeasca programul ca sa priceapa.
G. A.: În niciun caz nu agream spectacolele la care trebuie sa procedezi astfel. În Germania, nu-mi plac productiile la care nu înteleg ce se petrece.
C. P.: Regia lui Claus Guth pentru recentul „Don Giovanni“ de la Salzburg a generat o puternica controversa.
G. A.: Am fost acolo, stiu.
C. P.: V-a placut?
G. A.: Nu, nu mi-a placut deloc. Primul meu „Don Giovanni“
l-am facut la Tokio, având-o în distributie pe Elena Mosuc. Acum am realizat o noua productie, o prezentam tot la Tokio, într-o viziune mai clasica si tot cu Elena Mosuc, în rolul Donnei Anna. Un „Don Giovanni“ precum cel de la festivalul salzburghez nu-l poti face în Japonia pentru ca publicul nipon iubeste productiile mai traditionale.
C. P.: Ati amintit de Elena Mosuc, o voi vedea diseara în „Lucia di Lammermoor“. Pregateste roluri noi la Opera din Zürich?
G. A.: Va interpreta toate cele patru personaje principale feminine din „Povestirile lui Hoffmann“, performanta pe care a realizat-o deja la Hamburg. Dupa Lucia va cânta în Maria Stuarda. În continuare, nu stiu daca doreste ea ceva, în mod special.
C. P.: Ma bucur ca va pliati gândurile dupa artistii importanti ai teatrului. Care sunt proiectele noii stagiuni?
G. A.: În sezonul viitor vom avea productii noi cu „Moise în Egipt“ de Rossini, „Femeia fara umbra“ de Richard Strauss, „Madame Butterfly“ de Puccini, „Idomeneo“ de Mozart, „Der ferne Klang“ de Franz Schreker, poate „Werther“ de Massenet. Este o foarte buna asociere de stiluri pe afis. Din muzica germana avem un nou „Tristan si Isolda“, continuam „Ring“-ul....
C. P.: Pregatiti stagiunile cu mult timp înainte?
G. A.: Domnul Pereira se gândeste la titluri cu trei-patru ani înainte, sigur ca mai apar schimbari pe parcurs... Pe mine nu ma anunta decât cu doi-trei ani înainte, când lucrurile sunt mai conturate.
C. P.: Cecilia Bartoli, alta vedeta a momentului, apare foarte rar în spectacole si o face numai la Opera din Zürich?
G. A.: Da, cânta mult la noi, dar pe moment nu exista nici un nou proiect cu ea. A facut „Clari“ de Halévy, poate reluam „Semele“ de Haendel în 2010, nu-i usor sa o gasesti libera, dar sunt sigur ca va continua sa vina aici.
C. P.: O ultima întrebare. Ce parere aveti despre cântaretii care abordeaza roluri dificile prea devreme?
G. A.: Profesorii, acompaniatorii, dirijorii, chiar si directorii teatrelor ar trebui sa-i opreasca. Sunt destul de putini manageri care spun „Stai, nu te grabi!“. De regula, îi încurajeaza, îi împing la lucruri nesabuite, în loc sa-i stopeze! Desigur ca artistii însisi ar trebui sa fie suficient de puternici si sa zica NU! Însa ca sa ajunga pe mari scene, Metropolitan, Scala, accepta orice, cânta orice. Si agentii impresariali sunt foarte periculosi.