Imagine versus Valoare
articol aparut in Cultura, nr. 42 din 2006-10-04» cultura sunetelor »
Autor: Dan Stanescu in dialog cu Mihai Plamadeala
Intr-un interviu acordat noua de Dan Stanescu, una dintre „eminentele cenusii“ ale industriei muzicale din Romania, am tratat delicata problema a relatiei dintre stiinta de a vinde muzica si disponibilitatea de a o cumpara.
In provincie, unde doctrina Mass Media nu penetreaza intr-o asa de mare masura ca in Capitala, clubul joaca un rol foarte important. Oamenii de acolo vor sa vada trupe live, isi doresc sa participe, sa interactioneze cu protagonistii.
Mihai Plamadeala: Te rog sa te prezinti cititorilor nostri prin cateva realizari, care sa te pozitioneze printre „cele cunoscute“ de ei.
Dan Stanescu: Prima formatie la care am evoluat in adevaratul sens al cuvantului a fost Quartz (prin ’89 – ’90). Alte cateva nume cu care am colaborat sunt: Sistem, Voltaj, Directia 5 (cu si fara Loredana Groza), Ora Exacta. Am participat la numeroase proiecte la viata mea, insa doar impreuna cu cei amintiti am realizat lucruri „palpabile“, adica aparitii de albume sau cantari pe scene prestigiose, clipuri. A insista pe lucrurile (frumoase) din trecut care nu si-au gasit materializarea inseamna a intra pe taramul legendei. Unii vorbesc la nesfarsit despre lucrurile pe care le-ar fi facut. Eu prefer sa fac lucrurile despre care vorbesc!
in afara de activitatea de muzician, compozitor si interpret, mai am la activ si ingineria de sunet, respectiv munca de studio. in ultimii ani, m-am oprit cu precadere asupra acestui domeniu, in care pot sa ma exprim intr-o linie mai apropiata de personalitatea mea. Am renuntat partial la imagine in favoarea calitatii. Acum tocmai am deschis un studio numit Nord, cu care eu si partenerii mei avem planuri mari. Suntem in discutii cu mai multe formatii care ar dori sa-si scoata albumele la noi. Cred in proiectele in care ajung sa ma implic. Stimulul principal sunt banii, normal, dar dincolo de bani e vital sa lucrezi cu placere, mai ales in zona artistica. Am lucrat la spoturi publicitare, inclusiv pentru cea mai cunoscuta firma de bauturi racoritoare din lume sau pentru o firma autohtona de mezeluri. Pe langa toate acestea, vreau sa dau o mana de ajutor si celor din rockul romanesc, pentru ca este nevoie si stiu cum sa o fac.
Quartz, Open, Sfera, Iris & Uriah Heep sunt doar cateva nume dintre cele pe care le-am imprimat pe la studiourile pe unde am lucrat in ultimii ani. N-as insista neaparat pe numele mari, pentru ca am facut treaba buna si cu formatii cvasinecunoscute. Sunt deschis si pentru trupe underground, cum ar fi 4X4 sau Interzis, care au aparut nu demult pe o compilatie, RAGE VOLUTIA. Am colaborat la un moment dat si cu Warner Bross, la sunetul pentru niste desene animate (dublaje cu diversi actori la „Scoobie Dubby“).
Am gasit o lume la care m-am adaptat mult mai bine, aici, in spatele butoanelor, decat in fata, pe scenele actuale. Am ocazia de a ma pune in valoare fara a fi limitat de vreo forma de cenzura a modei sau a trend-ului. Am zis ca decat sa cobor paisprezece trepte facand compromisuri, mai bine ma retrag in conul de umbra, de unde am o viziune de ansamblu si pot coordona intr-o oarecare masura ce se intampla cu mine. Decat sa fac pe plac unor case de productie, sa-mi gasesc sau sa-mi gaseasca ei un look, mai bine renunt la statutul si beneficiile „vedetei“. Sau poate oricum n-as fi potrivit ca imagine, pentru ca nu port tocuri si nici n-am 5 la sutien (rade). Mai bine produc lucrari muzicale, stimulat de bani, ca sa-mi rezolv alte proiecte muzicale, chiar din underground.
M.P.: Spune-ne cum vezi muzica romaneasca (rock) actuala. Rezista ea in fata trecutului? Care ar fi in opinia ta relatia dintre tehnologie si valoare?
D.S.: Se tinde spre interpretarea live si e un lucru imbucurator. Vad tot mai mult artisti care se orienteaza spre zone cinstite ale virtuozitatii, nu cum se intampla intr-o perioada trecuta, cand solo-urile erau facute pe clapa si mimate penibil la chitara prin clipuri sau concerte. E buna si miscarea din cluburi. in provincie, unde doctrina Mass Media nu penetreaza intr-o asa de mare masura ca in Capitala, clubul joaca un rol foarte important. Oamenii de acolo vor sa vada trupe live, isi doresc sa participe, sa interactioneze cu protagonistii. Sunt si in Bucuresti cateva cluburi care mentin si duc mai departe acest steag al muzicii rock.
Este insa si o involutie valorica, pentru ca, dupa parerea mea, nimic din ce s-a facut de la Phoenix sau Florian din Transilvania incoace nu se poate masura cu creatiile lor. Poate m-am nascut „batran“, dar asa vad eu problema. Numele mari din anii '70 au ramas pana in prezent in picioare. in principiu, creativitatea si fantezia au scazut odata cu ofensiva tehnicilor de procesare a sunetului. Astazi, orice diletant poate suna onorabil cu concursul inginerului de sunet. Cei valorosi se risipesc adeseori in cautarea unor tonuri numite in argou „bengoase“ si nu mai sunt atenti la ceea ce canta propriu-zis.
M.P.: Ai avut timp de vreo cincisprezece ani parul lung de un metru. Acum esti tuns scurt. Ai fost pe scena – acum esti in spate. Cum este privelistea din cele doua ipostaze?
D.S.: Vorba regretatului Dorin Liviu Zaharia (le mai canta intr-o vreme Pittis): „Nu conteaza cat de lung am parul/ Important e cum si cat gandesc“. Dylan umplea un stadion cu o chitara acustica. Acum vremurile s-au schimbat. Se cauta o punte de legatura intre ideologie si tehnologie, pentru a impaca varza cu capra, dupa cum spunea si Aurelian Dinca (de la Trooper) intr-un interviu pe care vi l-a acordat saptamana trecuta si pe care m-am bucurat sa-l gasesc in paginile „Culturii“, revista citita de mine cu regularitate. Vad trupe care apar pe scena si trebuie sa mai faca trei flotari, caci daca nu canta foarte bine, e nevoie si de altceva. Imaginea de multe ori compenseaza lipsurile, iar pentru fanii fara ureche muzicala, este totul. Totdeauna a existat o moda, un brand sau un trend in muzica, dar adevaratul ei spirit sta in insiruirea sau simultaneitatea de sunete. Pletele dau, intr-adevar, foarte bine, dar se poate si fara ele.
M.P.: intrebare retorica: induce televiziunea modele in constiinta publicului? Dezvolta putin subiectul plecand de la experienta ta directa.
D.S.: Cata vreme esti dat pe post, ai semnale pozitive din toate partile. in momentul in care dispari de pe ecran, toata lumea te uita. Rolul televiziunii este mare, cu atat mai mult cu cat poate promova in unele cazuri si nonvaloarea. De efectele negative nu ne putem apara decat singuri. in ceea ce ma priveste, prima data am fost difuzat cu Quartz-ul la TVR, singurul post pe atunci, apoi pe masura ce isi incepeau emisia alte televiziuni (si eu schimbam trupele), am aparut, pe rand, la toate celelalte posturi de la noi. Cu Voltaj-ul ne-au dat pe AmRom. Apoi am aparut la ProTV si la Antena 1. La ProTV am fost pentru ca asa se cerea, astea erau regulile de piata. Plus ca faceam parte la un moment dat din trustul lor. Am scos si am editat albumul cu Ora Exacta la Media Pro. Nu cred ca a fost un mare beneficiu, pentru ca, oricum, la vremea respectiva, formatia era pe creasta de val si era ceruta. Am aparut practic la toate televiziunile. Noi am fost prima formatie romaneasca aparuta pe MCM, care emitea atunci o ora sau cam asa ceva pe TVR… atunci eram ai Electrecordului. Apoi am parasit sticla televizoarelor pentru ca am refuzat sa ma tund iar cu plete nu eram dorit si, daca nu m-as fi ocupat la vremea potrivita sa transform o parte din popularitate intr-o baza materiala, acum ar fi trebuit sa fiu la serviciu, in loc sa va dau interviul asta.