Cine salveaza România?
articol aparut in Cultura, nr. 200 din 2008-11-20» cultura cultura politicã » Corespondenta din Montréal
Autor: Constantin Stoiciu
Providenta s-a pronuntat! Îngropat sub elogii de la cele mai naive la cele mai aiuritoare, condamnat sa-si pastreze zâmbetul optimist si lirismul sperantei, Barack Hussein Obama va salva Statele Unite! În logica particulara a admiratorilor inconditionali ai imperiului ce si-a cladit bunastarea pe credit si a carui datorie publica se ridica la 10 000 de miliarde de dolari, el va salva si lumea! Fie!
Dincolo de calitatile sale exceptionale, dincolo de carisma si de culoarea de metis a pielii, personajul planetar Obama s-a nascut si a triumfat în urma unei perfecte manipulari mediatice în care fiecare dintre cei chemati sa oficieze la încoronare a jucat rolul ce i-a fost rezervat: afro-americanii în afro-americani ce culeg cu lacrimi în ochi roadele anilor de lupta pentru recunoasterea suferintelor si a sacrificiilor, democratii în democrati ce-si asteptau rândul la putere, republicanii în republicani ce platesc pentru ca au fost la putere, George Walker Bush în inimitabilul George Walker Bush, musulmanii de buna credinta în musulmani de buna credinta ce poarta toti prenumele Hussein, tinerele generatii si minoritatile în tinere generatii si minoritati vrajite de sloganul Yes we can si restul lumii în restul lumii chemat sa asiste gratuit si entuziast la un alt film despre „visul american“ reinventat. Era si timpul, saracii si visatorii riscau sa-si piarda pentru totdeauna inocenta, vânzatorii de iluzii clientela si Statele Unite prestigiul pamântului fagaduintei.
Ca în orice film american, când vine vorba despre bani sumele în discutie încep de la cel putin un million de dolari de mostenit, de jefuit, de câstigat, de cheltuit. Campania electorala a celor doisprezece candidati, dintre care zece n-au facut decât figuratie democratica si sutele de sondaje ce încurajau providenta i-au ignorat, a costat un miliard de dolari. Produs al sistemului, Obama a fost finantat mai mult decât generos de Wall Street si de marile companii, ceea ce face cel putin în parte credibila afirmatia ca partidul republican este un partid al bogatilor si cel democratic un partid al si mai bogatilor. Detalii, de buna seama. Ca si cresterea numarului de arme vândute îndata dupa alegeri. Ca si vestea asteptata cu sufletul la gura ca traditia unui câine la Casa Alba va fi pastrata. Batard, presedintele ales are si umor.
Sa nu fiu gresit înteles, nici nu admir, nici nu detest Statele Unite, traiesc de aproape treizeci de ani pe continentul nord-american, nu este cea mai mare isprava a vietii mele, a fost mai curând un accident din care am scapat teafar si cu capul pe umeri. Când am ajuns, presedinte era republicanul Ronald Reagan si primele semne ale infantilizarii continentului erau deja perceptibile. Caderea comunismului a antrenat ca prin magie întregul Occident prosper si triumfator. Istoria data ca moarta, lumii nu-i mai ramânea altceva de facut decât sa zburde etern, copilareste si fara griji în Edenul capitalist. Distractia a tinut douazeci de ani. În România continua. Beatitudinea posibilitatii de a comenta pentru concetateni filmul exercitiului atât de particular si de confuz al alegerilor de peste ocean a fost si este înca vag tulburata de banuiala ca noul presedinte ar fi de stânga, daca nu chiar de-a dreptul socialist. Sarkozy, Chavez, Morales, Brown, chiar si Putin, fara a mai vorbi de China ce prospera în comunismul ei capitalist, au fost trecuti pe lista neagra a celor care vor nu numai sa reînvie socialismul, ci sa si impuna arogantului si belicosului imperiu ca limitele destructive ale capitalismului au fost atinse si ca o alta lume este pe cât de posibila pe atât de necesara si de urgenta.
Cu vocatia autohtona cunoscuta de a fi mai catolici decât Papa, mai comunisti decât cei mai obtuzi si fanatici comunisti de pe vremuri si, în situatia de azi, mai capitalisti decât cei mai vorace si bigoti capitalisti, îngrijorarile românesti asupra pastrarii puritatii capitalismului cel putin în tara, daca nu si în lumea larga s-au înmultit. În preajma alegerilor, venirea posibila la putere a ceea ce a mai ramas sau mai degraba n-a fost niciodata stânga româneasca de optsprezece ani încoace si predispozitiile ei comuniste imaginare ar fi contrare mersului viguros al noii istorii a tarii. Aceasta bataioasa, alarmanta si încruntata prezenta pe baricada salvarii capitalismului pur si dur a asa-numitelor forte vii si pretins lucide ale natiei se înscrie în sirul convertirilor la una sau alta dintre ideologiile ce-au traversat istoria sub stindardul salvarii României. Nicio diferenta serioasa între lectiile de rigoare ideologica fascista sau comunista de mai ieri si lectiile de rigoare de ideologie capitalista de azi. Ce-i drept, azi ele sunt tiparite pe aceeasi pagina în care criza financiara si economica s-a oprit la granita, o frumusete de aiurea îsi arata sânii cazuti si legenda sulfuroasa a unui cântaret oarecare ce-si anunta sosirea la Bucuresti si la Baia Mare este evocata ca o dovada ca suntem luati în seama.
Am evoluat, evoluam. Existam. Participam la mersul lumii. Dam brânci istoriei în care am fost înca o data târâti de altii, istoria ne va fi recunoscatoare. N-a fost niciodata si nu va fi niciodata, dar fara iluzii istoria n-ar merita nici traita si nici scrisa. Totul se degradeaza si se prabuseste în jur, scoala, sistemul de sanatate, administratia, civismul, cultura, morala, poate niciodata România n-a cunoscut atâtea grozavii câte cunoaste de când a cazut socialismul, incesturi, violuri, crime, hotii, atâta dezumanizare!
S-ar putea ca Barack Hussein Obama sa salveze Statele Unite, dar mai mult ca sigur va încerca sa salveze ce se mai poate salva din capitalism, providenta nu l-a ales sa salveze lumea si cu atât mai putin România.
(10 noiembrie 2007)