Anul în care s-au întâmplat toate...
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura cultura sportului » Psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Tenisul mondial se cutremura. Ierarhiile sale se vad maturate, surprizele se tin lant, nimic nu mai este cum a fost pâna mai ieri. 2008 s-a dovedit cel mai turbulent din ultimii cinci ani. Roger Federer, probabil cel mai frumos jucator din toate timpurile si rege al circuitului ATP vreme de 237 de saptamâni consecutiv, s-a clatinat, mai întâi sub loviturile lui Djokovici, la Aussie Open, apoi sub naucitoarele izbituri de berbec la care l-a supus delfinul sau de patru ani încoace, Rafa Nadal, pe zgura de la Roland Garros si pe gazonul de la Wimbledon. Elvetianul s-a vazut eliminat din Masters Series-urile americane, unde nici macar finala nu a izbutit sa faca. În Europa turneelor din aceeasi gama a pierdut în actul ultim la Monte-Carlo si Hamburg, ambele pe zgura, de fiecare data în fata „nasului” Nadal. A capotat si la JO de la Beijing, iar pe hard-ul canadiano-american de la Toronto si Cincinnati s-a vazut depasit de doi outsider-i, Gilles Simon si Ivo Karlovici. De aceea, e lucru de mare mirare ca a câstigat atât de usor US Open-ul, practicând probabil cel mai frumos tenis al sau. La New York, renascutul supercampion din Basel l-a zdrobit pe Murray, scotianul care atinsese un remarcabil nivel de joc, venind extrem de puternic din urma, dupa sferturile de la Wimbledon, titlul de la Cincinnati si victoria contra lui Nadal, noul lider mondial, în semifinala de la Flushing Meadow. Dupa US Open, lucrurile pareau ca si reparate, Federer având toate atuurile spre a redeveni number one în tenisul profesionist.
Au urmat ultimele doua turnee din seria Masters, de la Madrid si Paris, ambele indoor. Ele ar fi trebuit sa dea masura adevaratului „stapân” din circuitul ATP. Avea Nadal sa-si justifice „coroana”, dupa extraordinarul sau parcurs de pâna atunci? Sau Rodger Fed Express, flamând de victorie, se va încorda pentru asaltul final, înainte de Turneul Campionilor de la Shanghai? Ori Djokovici, intrat într-un con de umbra dupa excelentul debut de an si dupa cele doua Masters Series trecute în cont, la Indian Wells si Roma, avea sa revina, îndreptatind sperantele celor care-l considerau viitorul numar unu în ATP? Sau poate ca Andy Murray, cu o noua încredere în fortele sale si dornic sa asalteze podiumul ATP Rankings, avea sa mature cu liderii „circului alb”? Ei bine, dintre toti „magnificii” la Madrid scotianul a facut o adevarata demonstratie de virtuozitate, talent si inteligenta, jucând o minunatie de tenis si luându-si revansa contra celui care-l umilise pe Decoturf-ul new york-ez, nimeni altul decât fostul lider Roger Federer. În cealalta semifinala de la Mutua Madrileña, surprinzator, Gilles Simon a încurcat calculele hârtiei si i-a întristat pe cei 15 000 de iberici din tribuna, caci l-a înfrânt pe un Rafa Nadal extrem de tulburat si obosit, lipsit de luciditatea-i obisnuita. Vlaguit la rându-i, francezul a fost prada usoara în finala pentru rapacele scotian, care nu a iertat nimic.
Pe acest fundal teribil de ambiguu, Paris-Bercy se anunta un spectacol din care surprizele nu aveau cum sa lipseasca. Întâi, pentru ca Federer nu s-a simtit niciodata bine în capitala franceza. El a pierdut de fiecare data, indiferent ca a fost vorba de Roland Garros sau de indoor-ul de la Bercy. Nadal facuse anul trecut finala, unde fusese umilit de un Nalbandian de-a dreptul magnific. Djokovici parea complet iesit din forma, la fel ca si în urma cu douasprezece luni, finalul de sezon aratând traditional un sârb sleit si lipsit de combativitate. În schimb, Murray arata mai fioros ca oricând, iar Nalbandian îsi intrase în mâna în acest sfârsit de circuit, dupa titlul de la Stockholm si finala de la Basel. Dar cine avea sa câstige, cu-atât mai mult cu cât Parisul însemna si biletul pentru Masters-ul chinezesc pentru câtiva competitori aflati în preajma liniei fatidice, ca Roddick, Simon, Blake, Tsonga, Ferrer si însusi Nalbandian?
Armeano-argentinianul s-a catarat în finala, dupa un meci superb împotriva îndaratnicului Murray, care aproape ca s-a urcat în tribuna alergând sa-i scoata smash-urile sau galopând pâna la ciocnirea cu fileul spre a returna niste stopuri aproape perfecte ale atletului din Cordoba. Nadal a abandonat în sferturi, dupa un set pierdut cu 1-6 contra lui Davidenko. Federer nici nu s-a mai obosit sa apara pe teren împotriva lui Blake, în aceeasi faza, invocând o accidentare. Simon a iesit repede, fiind extrem de obosit, Ferrer a fost chiar si mai rapid decât francezul, vadind o incredibila cadere de forma, Andy Roddick si-a asigurat participarea la Shanghai, doar Blake, Tsonga si Nalbandian ramânând sa-si dispute locul ramas vacant pentru Turneul Campionilor. Finala s-a disputat între doi tenismani superbi, David Nalbandian si Jo-Wilfried Tsonga, amândoi în forma, amândoi ultra-motivati pentru a prinde ultimul tren pentru turneul final al ATP Race.
S-a impus francezul, care l-a spulberat în primul rând gratie serviciului pe argentinian, dar care a beneficiat si de suportul, deloc neglijabil, al celor 15 000 de parizieni din tribuna. A fost un meci fara istoric, în care diferenta s-a vazut la serviciu. Latino-americanul, desi în forma, nu a izbutit sa-si apere trofeul, cucerit anul trecut, caci asupra sa apasa o imensa presiune în timpul oricarui schimb de mingi, pe care era condamnat sa-l câstige daca dorea sa ramâna în meci. Asa ca, fericit cu un prim serviciu devastator si constant, Jo-Wilfried si-a adjudecat cupa si a primit ca bonus tichetul ce-l trimite direct în China. Iar francezii mai au un prilej de bucurie, caci Rafael Nadal si-a anuntat cu regret forfait-ul, datorita unei recidive musculare si oboselii acumulate de-a lungul unui sezon extenuant. Spaniolul a mai invocat si finala Cupei Davis, împotriva Argentinei, pe care nu doreste sa o rateze din pricina participarii problematice la Masters. Prin urmare, Gilles Simon este al doilea „cocos galic” prezent între primii opt tenismeni ai lumii în turneul care va începe pe 9 noiembrie la Shanghai.
Cam acesta a fost finalul sezonului tenisistic 2008. Un an extrem de agitat, cu un nou lider mondial, Nadal, cu recorduri pe care Federer înca nu le-a spulberat, dar o poate face oricând, cu o promisiune împlinita iar apoi rapid încalcata din partea sârbului Djokovici, cu o noua stea în ascensiune, scotianul Murray, un pretendent mai periculos decât toti ceilalti la un loc, cu conditia sa-si mentina nivelul de joc, cu un argentinian exploziv si foarte combativ, Juan Martin del Potro, care si-a trecut în cont patru titluri, cu un francez, Gilles Simon, care are un mare potential de inteligenta tactica, dar si cu alt jucator din Hexagon care, iata, dupa o finala de Mare Slem, dupa titlul de la Bangkok, ambele jucate împotriva lui Djokovici, a mai câstigat si ultimul Masters Series din an, cel parizian – Jo-Wilfried Tsonga. Ramâne ca Turneul Campionilor sa arunce noi lumini asupra ierarhiei finale a anului 2008, dar fara ca sa putem asista la o noua schimbare de lider, care, daca se va produce, va avea loc abia prin lunile februarie-martie 2009, când Federer e probabil ca-l va detrona pe Rafael Nadal, însa pentru scurta vreme, caci din aprilie începe sezonul pe zgura, despre care îndraznesc de pe-acum sa pronostichez ca va fi dominat tot de campionul din Manacor. Wimbledon-ul va transa definitiv lucrurile, sub rezerva unei evolutii imprevizibile pe care o asteptam din partea lui Andy Murray... Dar sa avem rabdare, caci se petrec lucruri interesante.