Patriotismul pe puncte
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura cultura antropologic` »
Autor: Radu Comsa
Acum câteva luni, clasamentul celor mai buni artisti ai secolului XX baga adrenalina proaspata în casuta de semi-spam (adica spamuire de la prieteni) din mailul zilnic. Cica Saatchi&Saatchi, companie care mai face pe Mecena antemergator în virtual, scosese pe piata, la cald, un clasament al celor mai buni artisti plastici ai secolului. Clasament în care Brâncusi era pe undeva între locurile opt si zece si e-suflarea româneasca s-a mobilizat instantaneu. Cu frustrare patriotica de genul „Hai sa fie al nostru primul“, multi nu cred sa fi vazut altceva de Constantin Brâncusi în afara de coloana cu romburi din manual, relativ aurie si cu un sclipici lateral din raza de soare.
atac informatic, deoarece numarul de voturi pentru Brâncusi contrazicea statistica elementara data de clopotul lui Gauss. Dupa aceasta prima depunctare, au sarit în sus internautii români, care cu jalbe la Londra au aratat ca IP-urile, adica identitatile, erau diferite si reale, deci nici vorba de masinarii automate de votare.
Dupa o repunere pe podium a lui Brâncusi a urmat o a doua depunctare, motivul prezentat fiind protestul altora. Motivul real este ca scopul campaniei nu era o mobilizare a votantilor dintr-o zona anume a lumii, targetul ilustrei agentii era global, ca de altfel si mijlocul folosit – internetul – si se vroia un puls, foarte profitabil pentru ei, al preferintelor lumii pe net.
Cea de-a doua depunctare a fost facuta fara jena, aparent ca un dus rece care contrazicea toate regulile de politete virtuala, în realitate ca un semn al refuzului de a accepta manipularea, fie ea exprimata cinstit lautareste, cu „desteapta-te române” fredonat sub forma digitala. Internautilor le-a cazut tare greu frustrarea, lichefiata în eterna enzima amara a periferiei si înghitita cu www cu tot. Frustrare publicata chiar în „Cotidianul”.
Paradoxal, cred ca cele doua depunctari i-ar fi fost placute lui Brâncusi, el însusi cât se poate de departe de excesul de zel patriotic, chiar în varianta update, cu clickuri la cafeaua de dimineata. Dupa ce la Târgu Jiu i-a facut sculptorului o statuie în cadru de travertin, piatra cu gauri pe care Brâncusi o detesta cu obstinatie, elanul de secretar de primarie s-a teleportat într-un loc oarecum neobisnuit, adica pe net. Identic în spirit, doar transformat în iubire de tara servita cu cafeina, ciclamat de sodiu si iaurt cu fructe. Ceva un pic mai finut decât tricolorul purtat pe burta la mici si bere la Azuga printre brazi, doar vine pe mail, de la amicu' din corporatia vecina si prietena.
Adevarata semnificatie a depunctarii în stil englezesc e ca prea usor îsi aproprie toti numele lui Brâncusi, la Târgu-Jiu, Bucuresti sau la Paris, în realitate el e un pic mai aproape de univers decât de orice altceva, sau altcineva, fie el primar de Târgu-Jiu, fie un Renzo Piano, din nefericire arhitectul vedeta al anilor '70, fie un Ion Vlad, sculptorul recent rememorat de prea multe masini cu girofar, fie ei zece mii de privitori în monitoare.
Revenind la patriotismul pe puncte, pozitia strict obiectiva în clasament a locului românilor e data de nimic altceva decât de banala Wikipedie. Democratia cu acces liber a trecut de mult de parolele codate si platite, rezervate acum doar canalelor de triplu x. De la Pentagon la o clasa de liceu din cotul Donului, Wikipedia e sursa de informare gratis, rezonabil neutra si mai ales imediat accesibila. Wikipedia cea open-source e cam prea democratica pentru gustul multora, astfel ca mai nimeni n-o pomeneste cu toate ca mai toti o acceseaza în medie de trei ori pe zi. Pe prima pagina a ei apare simbolul în forma de puzzle sferic, pe lânga care graviteaza limbile care au cele mai multe articole. Iar aici e miezul comparatiei, miez unde, vorbind pe puncte, stam patriotic foarte rau.
Limba româna, limba votantilor lui Brâncusi, e cam la coada între limbile importante ale pamântului, luate dupa numarul vorbitorilor, deci si al apasatorilor de taste de computer. Cu 117500 de articole, româna sta undeva între limba volapük si esperanto. Adica, incalificabil dar real, între doua limbi artificiale inventate în 1879 si 1887. Suedeza, cu aproape 300.000 de articole, e cam triplu mai tare. În acest clasament, româna sta chiar sub finlandeza si e ramasa în urma unei surori regionale, catalana.
Pentru a scrie un articol în Wikipedia nu trebuie sa fii filolog sau fizician de microparticule, e suficient sa ai o minima expertiza în ceva, de la chibrituri la Marius Lacatus sau la corabioare în sticle. De la expresionistii primei perioade la pere malaiete, totul e permis, doar câteva minute pe zi în plus pe taste, între doua solicitari de vot sosite pe mail.
Adaugarea unui articol pe Wikipedia are doar doua „bube”. E anonima, deci fara alimentarea hormonilor egoismului personal sau de grupulet, si pe de alta parte presupune ceva mai mult decât un simplu click la cafea, asa ca intra în conflict cu lenea zilnica. Daca bubele sunt românesti sau nu, raspunsul e dat de statistica elementara, exact aceea invocata de fanii cool ai lui Brâncusi.
Am aflat ca în Spania, editarea unui articol pe Wikipedia e cuprinsa în programa scolara – elevul cauta si scrie informatia, iar profesorul corecteaza si editeaza articolul final. Poate ca, în paralel cu revendicarile de imediata actualitate, profesorii ar putea lua în considerare si editarea de articole pe Wikipedia. În programa zilnica, saptamânala, trimestriala sau macar o data-n viata.
Dar, de fapt, patriotismul nu trebuie sa fie obligatoriu....