Usa Neagra. Rusinea
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura antropologica » Barca lui Noe
Autor: Cristian Robu-Corcan
Usa Neagra e o chestie care functioneaza fara autorizatie. Nici nu stiu cum sa-i spun. Nu-i nici bar, nici restaurant, nici bodega... E pur si simplu un loc în care se bea. Intri pe o usa metalica, neagra, într-o casa particulara, situata pe lânga vechea fabrica de bere, ceri bautura, ti se da, bei si pleci. Aici poti sa bei chiar si fara sa platesti. Gazdele au un fel de condicuta, un electrod de sudura în care înfig o bucatica de hârtie pe care e scris doar prenumele tau si suma de care ai crapat în tine. Smecheria merge pâna la al treilea petic de hârtie neachitat ce contine prenumele tau glorios. Suma nu conteaza. Doar morala. Un tip, Raj pe numele lui, te gaseste oriunde te-ai ascunde si te bate zdravan, într-un mod foarte profesionist, cu mare grija sa nu-ti disloce maxilarul, sa-ti rupa vreo coasta sau sa-ti fractureze vreun picior. Apoi, dupa ce ti se desumfla ochii si-ti pui dintii la loc, poti s-o iei de la capat. Nimeni n-o sa-ti aminteasca de vechea datorie. Ti se cere iar prenumele, se completeaza iar bucatica de hârtie si se înfige în electrod. Dar va spun eu ca nu se merita. Mai ales ca bautura cea mai scumpa de la Usa Neagra nu depaseste 2 RON suta.
E drept, nu mai fusesem de mult timp la Usa Neagra. De vreo opt ani. Si nici n-as fi mai ajuns daca nu ma astepta, într-o buna dimineata, în fata Bibliotecii, nea' Sandu Cap de Tuci. Cu nea' Sandu lucrasem vreo patru ani pe un remorcher de 2400 CP. Nu-mi aminteam mare lucru... doar asa, imagini ca prin ceata: cum îl ajutam sa-si scoata pripoanele din Dunare, cum îi tineam barca când dadea la prostovol, cum scotea nervos o sula miniscula din buzunar si spunea: ti-o bag în vena, racule! Asta cu vena ar fi facut furori prin cluburi, dar pe nea' Sandu nu-l interesau decât privalurile de pe malul Insulei Mari. Ma rog, socoteli de pescar.
Asadar, oarecum ascuns dupa Palatul Agriculturii si oarecum jenat sa se afle în plin oras, cu atâta lume care fugea în toate partile, nea' Sandu gusta cu ochii pe jumatate închisi de placere dintr-o sticluta de votca. Cum m-a vazut, a simulat o usoara tuse provocata de surprinderea de a ma întâlni, s-a sters rapid la gura cu toata mâna, si-a dres glasul si, chiar daca eram foarte aproape si auzeam bine, a început sa urle din toate puterile:
– Hahahaha, racule, te-ai ajuns, te-ai îngrasat, te-ai dat cu burjuii, bulangiule, te doare-n belea ca pe soarecele la siloz, o arzi cu stapânirea…
– Ma bucur sa te vad, nea' Sandule…
– Te bucuri pe dracu'… Nu se bucura nevasta-mea si te bucuri tu! Ai dat-o-n mangleala, racule, ce mai, te-ai smecherit ca la partid, le aduci din limba… Da' hai sa-ti spun de ce am venit… Ai scris o carte, nu? Hai, c-am citit în ziar, n-o întoarce…
– Am scris, dar nu-i mare lucru, oricine poate sa scrie…
– Baaaaa, n-o freca cu nea' Sandu, ca te belesc… Ma vezi pe mine scriind o carte?
– Pai nu…
– Ai vazut! Asa mai iesi la vopsea. Acum, fii atent… punctul unu… asa se spune, nu?
– Da.
– Punctul unu: sa-mi dai si mie cartea sa vad ce-ai scris în ea.
– Îti dau.
– Punctul doi… asa se spune, nu?
– Da.
– Punctul doi: hai pâna la Usa Neagra, ca trebuie sa-ti spun ceva. Ma framânta gândurile.
– Nu pot sa merg, intru la serviciu, si e dimineata, nu beau de la ora asta...
– Ba, racule, nu fi smecher cu mine... Nu lucrezi tu la birou? Ba lucrezi. Toti care lucreaza la birou fac ce vor muschiu' lor. Si esti si scriitor, am citit în ziar...
– Nu sunt, bre, nea' Sandule...
– Cum nu esti, ba? Ma crezi prost? Ai tu calculator? Ba ai! Scrii tu la el? Ba scrii! Pai vezi ca esti scriitor... Hai la Usa Neagra, fac cinste.
Mi-am dat seama ca n-o sa scap de el. M-am uitat temator spre usa pe care ar fi trebuit sa intru la serviciu. Vreo doi colegi întârziati ma salutau grabiti.
– Hai ca merg, nea' Sandule...
Am luat-o usor pe Calarasi, în mormaielile de nemultumire ale lui nea' Sandu Cap de Tuci, apoi pe Franceza. Apoi: usor pe Sandu Aldea, un scurt popas la intersectia cu Rozelor – nea' Sandu i-a explicat, racnind, unuia, Virgil, ce proasta de nevasta are – si, în sfârsit si în behaielile fericite ale unui maturator, ne-am introdus direct în Usa Neagra.
– Ce luam, nea' Sandule? l-am întrebat încet.
– Votca, racule, nu vezi ca-i dimineata... Te-ai prostit de tot prin birourile alea.
La tejghea servea unul fara un ochi.
– Chiorule, i-a spus nea' Sandu, ne pui câte 200 la pahar, pui si doua pahare de suc, si ai grija sa nu pui apa în spirt ca te ia mama dracului... ptiu, urâtule, ce gaura de ochi ai, astup-o dracu' cu ceva...
– Nea' Sandule... am încercat eu sa-l linistesc.
– Lasa-l dracu' de chior, nu vezi ce urât e?
Chiorul ne privea impasibil.
– De care suc? ne întreba.
– Uite-l, ma, ce ne face asta! se enerva nea' Sandu.
– De care-o fi, am intervenit eu.
– Galbui, chiorule, urla nea' Sandu, ai uitat, minte de gaina, galbui ne pui...
Am luat paharele si ne-am retras la o masa dosnica. Nea' Sandu, pe drum, deja rasese trei sferturi din paharul cu votca. Parea tot mai agitat. Se uita piezis la celelalte mese, de parca ar fi fost haituit.
– Racule, uite care-i treaba! ma aborda brusc. Voi, astia, care scrieti carti, aveti carte, e clar, ati învatat la scoala, stiti fel de fel, e clar, ati avut posibilitati, una-alta, treburi... Ma, voi, între scriitori, vorbiti despre Dumnezeu?
– Dar ce-ti veni, nea' Sandule?
– Ma, vorbiti sau nu?
– Nu prea. Daca vorbesti despre Dumnezeu risti sa fii luat de naiv.
– Adica cum?
– De prost, bre, te iau toti de fraier.
– Aha, mare cacanarie si la voi... Racule, uite de ce te-am chemat... eu atâta îti spun: Dumnezeu exista. Chiar acum se uita la noi. Eu îl simt clar, clar, clar...
– Îl simti?
– Da, da, racule, nu te mira ca prostu', îl simt chiar aici, în furca pieptului.
– În furca pieptului?
– Da, ghibort prost, în furca pieptului, chiar aici, e ca o greutate care apasa pe inima si ma face sa plâng. Zi tu, acum, ca esti scriitor la Biblioteca, sunt eu diliman? Nevasta-mea ma trimite sa ma caut la doctor, cica sunt unii care te întinde pe pat si te întreaba fel de fel. Pai sunt eu, Sandu Cap de Tuci, om sa fiu luat la întrebari, daca eu simt chiar aici, în capul pieptului, greutatea? Si greutatea ma face sa plâng? Si stii de ce? Pai îti spun eu, racule, îti spun eu: pentru ca mi-e rusine, ma, mi-e rusine, de aia!
– De doctor?
– Ptiu, esti prost cu nabadai! Cum sa-mi fie, ma, de doctor? De mine mi-e rusine, de mine. Si de tine. Si de ma-ta care te-a facut. De toata lumea mi-e rusine. De aia se lasa greutatea si-mi vine sa plâng. De rusine.
Ma ametisem. De la votca, probabil. Oricum, nu mai vedeam prea bine. Si aveam probleme de respiratie. Vroiam sa ies. De fapt, vroiam sa scap de nea' Sandu.
– Putin aer, nea' Sandule! l-am rugat.
– Vorbesti în dodii, racule. Te-a dilit cuvântul asta greu: Dumnezeu. Pe toti îi dileste. Da' nu plânge nici unu', nici sa-i pici cu ceara. Au cefe groase, de porci. Eu plâng când ma apasa si ma doare-n cur de toti. Baaaaaaa, sa-mi trimiti cartea aia, sa vad ce-ai scris în ea.
M-am ridicat si am îndrugat ceva catre chiorul de la tejghea. Chiorul nu mi-a raspuns. Nea' Sandu statea cu capul în piept... Am iesit. Am inspirat. Am expirat. Am mai privit o data Usa Neagra. Parea chiar neagra. Toata chestia era ca lipseam de la serviciu...
Ma rog, am scos-o la capat, cu serviciul am rezolvat-o.
Nea' Sandu m-a cautat dupa doua zile. Era proaspat ras. Mi-a bagat în buzunar o hârtie, apoi a dat sa plece.
– Unde te duci, nea' Sandule?
– La Usa Neagra. Doar nu la dracu'.
Si a plecat.
Am scos hârtia. Era mototolita, dar se vedea scrisul.
Reproduc:
"O, amar mie, pacatosul, ca sunt ticalos mai mult decât toti oamenii; pocainta nu este întru mine. Ci-mi da mie, Doamne, lacrimi, ca sa plâng faptele mele cu amar. Slava Tatalui, si Fiului, si Sfântului Duh. Omule nebun si ticalos, pentru ce-ti pierzi vremea în lene? Gândeste-te la viata ta si te întoarce catre Dumnezeu, ca sa plângi faptele tale cu amar. Si acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin."
Stiti cum sunt scriitorii? Grosi. Si vorbesc în dodii ca sa-i înteleaga toata lumea. Asa ca m-am dus fix în Biblioteca, am semnat condica si am urcat direct în birou. Acolo am povestit totul. Toti au râs si mi-au spus ca toata chestia e excelenta. Apoi au început sa manânce iaurt. Pentru digestie. Eu le-am urat pofta buna. Cu toate ca-mi era rusine.