„Ducesa“ – Povestea din spatele filmului
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura ars combinatoria »
Autor: Cornelia Maria Savu
Admiratorii cartilor lui Jane Austen au asteptat cu nerabdare lansarea filmului „Ducesa“. Cu atât mai mult cu cât protagonista peliculei regizate de Saul Dibb, actrita Keira Knightley, a întruchipat, în cea mai noua ecranizare a romanului „Mândrie si prejudecata“, o Elizabeth Bennet plina de nerv si de personalitate neoromantica. Ceea ce au vazut însa pe ecran, într-o lansare di granda, cu tombola de cosmeticale si tratamente Spa, cu personaje costumate „de epoca“ (trase, mai ales, spre balcanismul filmelor istorice de la Buftea, ma rog, dupa posibilitati), mult popcorn si multa Cola, e foarte departe de atmosfera austeniana. De altfel, putin experimentatul regizor într-ale lungmetrajului artistic, mai ales acela cu buget mare, a declarat, în repetate rânduri, ca n-a intentionat sa-si puna semnatura pe un film istoric, datat, cu reconstituirea unor vremuri de mult apuse. Dar nici trairile filmului, în care, de dragul publicitatii care vinde marfa,
s-a facut o asemanare (cam fortata) între tribulatiile Ducesei de Devonshire si cele ale Printesei Diana, nu i-au fost pe plac lui Saul Dibb. Care a lucrat pe un scenariu inspirat de biografia, nu fictionala, ci romantata, pe ici, pe colo, chiar siropoasa pe care Amanda Foreman i-a dedicat-o controversatei Lady G. Cu multe aduceri din condei, pentru ca realitatea sa se „muleze“ pe reteta (din fericire, acestea au fost ocolite, chiar daca nu în totalitate, de echipa care a realizat filmul) si cu flagrante omisiuni, care fac din „Ducesa“ o copie (cam) palida a realitatii, în întregul ei foarte ofertant pentru un film cu adevarat mare. Una este pelicula regizata de Saul Dibb, în care Knightley face cel mai bun rol al carierei ei de mare actrita în devenire, Ralph Fiennes e în nota obisnuita, de actor carismatic (si în rol cvasinegativ), de magician al nuantelor, Charlotte Rampling domina ecranul, chiar într-un rol secundar, iar Hayley Atwell e surprinzatoare, o veritabila descoperire pentru publicul românesc – place, încânta ochiul, e plin de culoare, elegant si, în câteva scene, (chiar) aduce lacrimi pe obrajii persoanelor simtitoare. Daca povestea din spatele filmului ar fi ajuns însa pe ecran, daca filmul ar fi pedalat mai apasat pe biografia reala a personajelor si ar fi lasat mai în umbra menajul à trois de care s-a facut, pâna la urma, atât caz, cautându-i-se corespondent în istoria recenta, „Ducesa“ ar fi avut toate sansele sa devina o capodopera.
Cine a fost, în realitate, Giorgiana Spencer, ajunsa, în urma unui mariaj aranjat profitabil, cum se întâmpla în epoca, mai ales în familiile aristocrate, Ducesa de Devonshire? O tânara care a vrut sa iasa din tiparele vremii, într-o perioada în care industrializarea, ce a încercat sfârsitul secolului al XVIII-lea în Anglia, revolutia din coloniile americane si Revolutia Franceza aveau sa aduca mari schimbari socio-politice si de mentalitati. O tânara aristocrata care nu era de acord cu „libertatea în moderatie“, ci îsi dorea libertatea absoluta. A intrat în mariajul cu al cincilea Duce de Devonshire fara sa-si faca mari iluzii, pregatita însa sa se conformeze „regula jocului“, îndatoririlor pe care i le amintea mereu mama ei, Lady Margaret Spencer, un exemplu de devotament matern. Era cultivata, poliglota (stia franceza, italiana si latina), pasionata de stiinte – în luna de miere si-a amenajat un laborator de geologie si chimie si se delecta facând experimente, pâna când Ducele, considerând necuviincioasa aceasta îndeletnicire, i-a închis laboratorul. Caci tânara sotie avea o unica menire, aceea de a aduce pe lume al saselea mostenitor al rangului ducal. A scris un roman, pe care l-a publicat fara semnatura, în 1778, „The Sylph“ („Silfida“), în care dezvaluie tribulatiile familiei sale, indiferenta ce se insinueaza treptat în relatiile dintre Lady Julia Stanley si Lord Stanley care, chiar înainte de casatorie, avea o amanta. „Ce lege o opreste pe femeie sa procedeze la fel?“, se întreaba, în roman, Lady Julia. Legea dublului standard, a dublei masuri. Asa ca Ducesei de Devonshire îi ramân alte pasiuni cu care sa-si umple timpul: moda – prin care femeile se pot exprima într-o lume a barbatilor –, jocurile de noroc, stresul, pierderile uriase si asaltul creditorilor îi vor face viata un calvar, si politica. Înversunata sustinatoare a liberalilor vremii, partidul wigh, va deveni un veritabil agent electoral, sustinându-l pe liderul Charles Fox si pe tânarul Charles Grey (care va deveni premier al Angliei), amantul de mai târziu. Frumoasa, dezinvolta, dorindu-si sa fie admirata si iubita de cât mai multa lume, daca n-a avut parte de pretuire în mariaj, Georgiana, G. pentru prieteni, a fost adulata, imitata, bârfita, ca o veritabila vedeta. A vrut oare sa-si faca imagine, i-a dezvaluit oare secretele mariajului ei esuat lui Richard Brinsley Sheridan, comediograful acid al epocii, care, asa se spune, a facut din cuplul ducal Devonshire personajele piesei sale, „Scoala scandalului“, a complotat cu presa precum urmasa ei, Diana, „Printesa inimilor“, cu Andrew Morton (si nu numai)? Greu de spus.
Întâlnirea sotilor Devonshire cu Lady Bess Foster, amanta, s-a datorat, în realitate, mamei lui G., Lady Margaret Spencer. (Ce atu ar fi fost pentru film respectarea realitatii, daca ne gândim la cum ar fi putut sa interpreteze rolul de „mijlocitoare“ o actrita precum Charlotte Rampling!). Care si-a dorit o prietena pentru dezamagita ei fiica si, în locul ei, a dat peste un personaj care va zgudui din temelii subreda „minune“.
Fiica a episcopului de Derry, devenit mai târziu conte de Bristol, Bess trecuse printr-un scurt si nefericit mariaj cu un prieten de familie, John Foster. Caruia i-a fost infidela si, descoperita drept culpabila, a trebuit sa accepte despartirea totala de sot, care primea copiii în custodie. Îndepartata de Foster, cu o renta pe care tatal uita mereu sa
i-o plateasca, Bess nu putea spera nici macar într-o noua casatorie salvatoare, caci divortul necesita, în acea epoca în Anglia, un act aprobat de Parlament, iar femeile divortate primeau greu permisiunea de a se recasatori. Mignona, bine educata (vorbea fluent franceza si italiana) cu umor si conversatie spumoasa, îmbracata cu gust, sensibila si capabila de mare atasament emotional, Bess a devenit prietena Ducesei si amanta sotului acesteia. Triunghiul amoros Canis (pentru ca Ducele iubea câinii), Rocky (Galagie, pentru ca Bess avea o tuse cronica) si Rat (Sobolanita, nume pe care si l-a ales Georgiana din necunoscute, pentru noi, motive) a devenit de notorietate publica, afisându-se împreuna în societate, chiar daca, aparent, Bess era guvernanta tinerei Charlotte Williams, fiica primei amante a Ducelui, crescuta în familie dupa moartea mamei.
Ce i-a determinat pe cei trei sa ramâna împreuna? Doar un ménage à trois, cu experiente sexuale perverse? Nicidecum. Georgiana îi marturisise lui Bess pierderile uriase la jocurile de noroc si hartuirea la care o supuneau creditorii. Daca s-ar fi despartit, exista posibilitatea ca Lady Foster sa dea secretele în vileag si sa faca publica si afectiunea pe care G. o simtea fata de mai tânarul Grey, politician în ascensiune? Bess nu putea sa-si permita separarea, atâta timp cât nu avea cum sa se întretina singura si sa iasa din impasul financiar si social în care o aruncase separarea de John Foster. (De altfel, ea a tinut un jurnal al acestor relatii, destinat sa fie publicat dupa moarte). Introvertit, taciturn, ros, William nu putea sa se desparta de Georgiana, singura capabila sa-i dea un urmas legitim, dar nici de Bess, cu care experimenta, la domiciliul conjugal, placeri clandestine.
Ambele femei i-au fost infidele. Georgiana i-a nascut o fiica lui Charles Grey, Eliza Courtney, data familiei tatalui, Bess l-a nascut pe Augustus, din legatura cu Ducele de Richmond, dupa ce, pe ascuns, i-a nascut, în Franta, o fiica Ducelui de Devonshire, Caroline, recunoscuta de servitorul ei Louis. Moartea prematura a Ducesei, în 1806, la zece ani dupa ce amanta devenise vaduva, i-a deschis drumul lui Bess spre înaltul rang nobiliar. I-au trebuit trei ani ca sa-l convinga pe William
s-o ia de sotie. N-a fost acceptata de societate si a trait umilinta sa se vada înlocuita de o alta amanta. Dupa decesul Ducelui, în 1811, Bess a fost data afara din casa de catre urmasii legitimi ai Georgianei si ai Ducelui de Devonshire si obligata sa returneze bijuteriile de familie pe care le primise de la amant/sot. A plecat în Italia, unde a si murit, întretinându-se din pensia pe care i-a alocat-o, în cele din urma, „Hart“, noul Duce de Devonshire si din cadourile unui sir de amanti, între care si un cardinal italian.
„Unele lucruri le-au facut prea devreme, altele prea târziu, spune în film Georgiana Spencer, Ducesa de Devonshire. E un adevar valabil si pentru nepoata ei, Lady Caroline Lamb (fiica surorii Harriet si a lui Frederick Ponsonby, al treilea conte de Bessborough care a crescut în menajul Devonshire, a fost sotia unui influent aristocrat intrat în politica si o celebra amanta. A lui Lord Byron, excesele cuplului tulburând, în valuri, viata monotona a high-life-ului din Albion. Cu o celebritate întrecuta doar de urmasa Lady Di, care a reusit sa clatine, la sfârsitul anilor ’90, echilibrul monarhiei britanice. Ce departe suntem de romanele lui Jane Austen!