„Erau trei oameni în casnicia ei“
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura cultura cinema »
Autor: ROZANA MIHALACHE
Ducesa, r. Saul Dibb
„The Duchess“, mult asteptata productie în regia britanicului Saul Dibb, inspirata din viata Ducesei Georgiana de Devonshire si avându-i în rolurile principale pe Keira Knightley si Ralph Fiennes, este foarte aproape de o capodopera a genului.Nume mari
Dintre toate „operele de arta“ ale unui cineast, biografiile sunt cel mai greu de realizat, raportarea la un anume timp si spatiu, recrearea atmosferei respective, grija pentru costume si alegerea actorilor cerând multa munca, finete si ochi de specialist.
Punând pe ecran spectaculoasa viata a Georgianei Spencer, Ducesa de Devonshire, din momentul casatoriei sale cu William Cavendish, al cincilea Duce de Devonshire, pâna la moartea personajului, regizorul a ales-o pe tânara Keira Knightley pentru rolul principal. Keira a reusit în sfârsit sa fie sclipitoare în interpretare, desi au existat momente când Ralph Fiennes a umbrit-o, jucând ireprosabil rolul ducelul de Devonshire, un barbat rece, calculat si detestabil în anumite situatii.
Charlotte Rampling o interpreteaza pe Lady Spencer, mama Ducesei, iar Hayley Atwell o întruchipeaza cu senzualitate pe Bess Foster, amanta Ducelui.
Initial gurile rele au lansat zvonul cum ca filmul ar spune, mascat, povestea printesei Diana, ea însasi o descendenta a familiei Spencer, însa a fost mai mult o strategie de marketing decât o realitate cinematografica.
Ménage à trois
Dintotdeauna casatoriile dintre nobili au fost aranjate, în functie de „necesitati“, iar în acest caz familia Georgianei o voia pe aceasta Ducesa, în timp ce William, un burlac trecut binisor de prima tinerete, avea nevoie de o sotie care sa-i daruiasca un mostenitor.
Asadar, în 1774, la 17 ani, tânara descendenta a familiei Spencer se casatoreste cu Ducele de Devonshire. Problemele în casnicie apar înca de la început, când William le acorda mai multa atentie câinilor decât sotiei sale si adora toate femeile din Anglia, în afara de ea. În rastimp, frumoasa Georgiana face furori în lumea mondena a vremii, demonstrând ca reprezentantele sexului slab, desi au limite în exprimare si sunt aproape cu desavârsire lipsite de libertatea de a-si stapâni propria viata, au si ceva minte si se pot impune în societate si altfel decât prin stilul vestimentar.
Asadar, Ducesa, supranumita si „Imparateasa modei“, nu le dadea numai lectii de stil apropiatilor, ci se implica si în literatura si în politica – într-una din piesele semnate de Richard Brinsley Sheridan, dar scrisa, se pare, cu complicitatea ei („School of Scandal“), îsi ironizeaza mariajul.
O femeie extrem de interesanta si dorita de toti barbatii, dar nefericita în casnicia cu William, care, dupa ce o obligase sa îi creasca o fiica nelegitima, decide sa si-o faca amanta pe prietena ei cea mai buna, Lady Elizabeth Foster, „Bess“, pe care chiar ea i-o prezentase, si sa traiasca împreuna în aceeasi casa.
Georgiana e nevoita sa lase orgoliul deoparte de dragul aparentelor si sa accepte situatia, iar cadrele în care cei trei sunt prezentati luând masa împreuna sunt extrem de savuroase, de un umor cinic.
În scena va intra într-un târziu si un amant al Georgianei, în persoana tânarului politician Charles Grey, interpretat superficial de Dominic Cooper. Ca rezultat al acestei relatii apare o fetita, Eliza Courtney, pe care Georgiana va fi obligata sa o dea în îngrijire familiei Grey.
Era clar ca prin aventura Charles Grey, Ducesa risca sa îsi compromita iremediabil statutul în societate si sa îsi piarda cei trei copii ai ei si ai lui William în favoarea lui, astfel ca ea va ramâne prizoniera în triunghiul conjugal si eternul paradox al vietii va face ca dupa acest tragic „incident“, ea, Bess si William sa traiasca în pace pâna la moartea ei, când le-a dat binecuvântarea celor doi amanti sa se casatoreasca. Bess va deveni, astfel, urmatoarea Ducesa de Devonshire.
Dupa ce s-a pus foarte mult accent pe atitudinea aproape barbara a lui William, la sfârsit ni se dezvaluie latura lui umana, care va marca si începutul întelegerii reprocice dintre cei doi soti – uitându-se pe fereastra la copiii sai care alergau nestingheriti si fericiti în gradina, William se întreaba cât de minunat ar fi sa aiba si ei parte de aceeasi libertate. Prin urmare, monstrul nu era chiar atât de monstru, el iubind-o chiar pe a sa „G“, „în felul în care întelegea dragostea“. Pâna la urma, daca privim situatia obiectiv, nici Georgiana nu era sotia perfecta, cu pasiunea ei exacerbata pentru jocurile de noroc si pentru… alcool.
Istorie si erotism
„The Duchess“, cu toate elementele mai mult sau mai putin siropoase, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului si o surpriza placuta pentru cinefili, îmbinând perfect istoria cu un strop de fictiune erotica, de altfel binevenita.
Iar maturizarea actoriceasca a Keirei Knightley, care în sfârsit a iesit din pielea celor doua Elizabeth, ireprosabila interpretare a fermecatorului Ralph Fiennes, coloana sonora care ar merita cu prisosinta un Oscar, decorurile fara cusur si costumele spectaculoase reprezinta motive suficiente pentru a va trimite la cinema.