„Sa speram ca politicienii si oamenii bisericii vor tine de acum încolo mai mult la imaginea pozitiva a României în afara granitelor“
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura interogatiei »
Autor:
Dieter Topp, presedinte KulturForum Europa, în dialog cu Cristina Rusiecki
Dieter Topp conduce o agentie de presa din Germania, focusata pe subiecte culturale si sociale si este presedintele KulturForum Europa, institutie înfiintata în 1992 de catre Ministrul Afacerilor de Externe de atunci, Hans Dietrich Genscher. De curând, a fost invitat la Man.In.Fest dupa ce, cu o saptamâna înainte, facuse parte din juriu la Festivalul Dramaturgiei Românesti de la Timisoara. La prima vedere, din Dieter Topp transpar autoritate, prestanta si eleganta austera. Dar, când începe sa vorbeasca, iese la iveala vechiul absolvent de Studii Muzicale: pasiune, sensibilitate în alerta si o discreta, deloc ostentata generozitate.Cristina Rusiecki: Care este principalul obiectiv al organizatiei pe care o conduceti, KulturForum Europa?
Dieter Topp: Sa apropiem oamenii care traiesc în Europa, în Est, cu cei din Vest, pe cei din Nord cu cei din Sud prin intermediul ideilor vehiculate în cultura. Cu alte cuvinte, sa facem, în tari diferite, un fel de P.R. pentru ideile europene.
C.R.: Au ideile europene nevoie de P.R.?
D.T.: Multor oameni le e frica de Europa. Nu-si doresc o Europa unica, o singura cultura si o singura gestiune. Ei cred ca daca banii vin doar dintr-o sursa asta înseamna o cultura unica, unde diferitele tari nu mai pot avea nici o influenta. Complet gresit. Nu aceasta este Europa. Specialitatea Europei e sa fie un puzzle minunat de tari diferite, în care fiecare are culoarea sa proprie si limba culturii sale. Toate la un loc înseamna Europa. Trebuie sa învatam unii de la altii. Sa facem România mai transparenta pentru oamenii, sa zicem, din Franta sau din Anglia. Sau cel mai bine din Italia, pentru ca acolo sunt probleme acum. Europa este, în primul rând, o constructie pe un fundament economic. Dar înseamna si constructia faptului de a fi împreuna, la nivel cultural si uman. De aceea nu vorbesc despre extinderea europeana, ci despre reunirea Europei: sa fim împreuna din nou într-o Europa unita. Scopul lui KulturForum Europa este ca aceste idei sa câstige teren în interiorul si în zonele rurale ale diferitelor tari. În capitale se ruleaza destul de multi bani si sunt multe evenimente, asa ca nu mai e nevoie sa facem propaganda pentru ideile europene. Majoritatea populatiei, însa, nu traieste în capitale. Tocmai în aceste zone trebuie facut P.R. pentru Europa si demonstrat oamenilor ca Europa reprezinta sansa coexistentei în pace. Si ca trebuie sa ne luptam pentru aceasta sansa a Europei unite.
C.R.: Ati putea sa-mi dati un exemplu mai aplicat?
D.T.: Adesea vorbim despre integrare. În Germania, de integrarea turcilor. Nu are loc nici o integrare. Dar aici, în România, în Timisoara, exista o veritabila viata multiculturala care functioneaza de patru sute de ani încoace. Un motiv excelent pentru a face P.R. pentru România. Sa aratam Europei ca România sta bine la nivelul multiculturalismului. Exista atât de multe imagini negative ale europenilor despre români si despre România! Scopul meu personal e sa modific aceasta perceptie. De aceea vin aici destul de des si totdeauna duc cu mine înapoi în Vest, idei, lucruri si energii pozitive, ca acelea despre zona Timsoarei.
C.R.: Ce alte argumente mai folositi ca sa schimbati imaginea României?
D.T.: România este tara atât de multor intelectuali. Multi dintre ei traiesc în afara ei. Trebuie sa se întoarca pentru ca aceasta tara minunata are nevoie de ei sa-i arate cum sa mearga înainte. Din punct de vedere al turismului cultural, România e o tara demna de explorat. Turismul cultural aduce bani, asa ca sunt multe de facut în România, unde nu exista nici un birou oficial de turism. Uitati-va la Cluj sau la Sibiu, capitala culturala de anul trecut, la Brasov sau la Baia Mare, la Satu Mare. Exista munti spectaculosi pe care un turist îi poate descoperi. Aveti si natura, si multiculturalism. Si un teatru minunat, dupa cum mi s-a revelat în ultimele saptamâni: un teatru nou, cu multi dramaturgi contemporani. Din ce în ce mai multi sunt transportati catre vest. Oamenii de acolo încep sa-si dea seama ce lucruri de calitate sosesc din România.
C.R.: Ce tip de activitati organizeaza KulturForum Europa în Germania?
D.T.: Va dau un exemplu de activitate îndreptata, cum spuneam, spre zonele care nu reprezinta capitale. Am organizat recent expozitia unui tânar fotograf turc de 19 ani care, cu acest prilej, si-a facut cunoscuta orientarea homosexuala. Nu stiu daca întelegeti ce înseamna sa fii turc musulman si sa recunosti ca esti homosexual. Prin comunicarea on-line, pe Internet, baiatul a ajutat multi alti tineri si de aceea a primit un premiu alaturi de precedentul nostru vice-cancelar. De aici ideea de a face o expozitie cu fotografiile lui în zone rurale. La ea au participat sute de oameni, multe mame si tati, cu fiii si fiicele lor gay despre care nici macar cei mai apropiati nu aflasera ca sunt homosexuali. Vernisajul a fost exact ca la o expozitie normala. Publicul a extras informatia din fotografiile expuse si a petrecut câteva ore împreuna. Un barbat a venit la mine si mi-a spus: „Dl. Topp, ma cunoasteti?“.
L-am recunoscut, era directorul adjunct al scolii. „Unul dintre baietii care apar în fotografii este fiul meu. E homosexual. Sunt tatal si nu am nimic împotriva“, mi-a spus. Acesta e un mod de abordare a subiectului. În Germania e nevoie sa tratam cu aceste probleme ale diversitatii.
C.R.: Ati putea sa-mi dati si alte câteva repere de la KulturForum Europa nu din Germania sau România, ci din celelalte tari europene?
D.T.: Premiul pentru realizari culturale europene. L-am oferit primarului din Napoli, pentru modul cum a tratat în problemele cu mafia. În Ungaria am dat premiul Festivalului de Muzica pentru cei 25 de ani de colaborare între Est si Vest. Am dat premiul si Euroviziunii, nu concursului de muzica, ci televiziunii European Broadcasting Union pentru cum a reusit sa faca punti cu oamenii de dincolo de cortina de fier si cum a adus Turcia mai aproape de Europa. Am premiat Fundatia pentru Cultura si Arte din Istanbul pentru eforturile facute, fara nici un sprijin de la stat, de a strânge legaturile între europeni si turci. În acest moment lucram pentru capitalele culturale europene din 2010: Istanbul din Turcia si Essen din Germania. Încercam si sa înfiintam o Academie pentru tinerii din Turcia, Ungaria si Germania care vin din familii foarte sarace si vor sa studieze Teatru sau, dar nu au bani sa-si suporte studiile. Proiectul va debuta în Istanbul în 2010.
C.R.: De curând ati facut parte din juriu la Festivalul Dramaturgiei Românesti de la Timisoara. V-a atras atentia vreo productie?
D.T.: Mi-am dat seama ca exista multa varietate. Am un singur amendament: ar fi trebuit prezentate mai multe productii din off, din underground, importante pentru ca iau pulsul celor ce vin de acolo. În opinia mea, dramaturgia contemporana s-a ridicat la un nivel foarte sus pentru ca prezinta toate realitatile. Nu am multa experienta în ceea ce priveste noua dramaturgie româneasca, dar spectacolul „Spovedanie la Tanacu“ mi s-a parut minunat prin modul în care Andrei ?erban a lucrat pe faptul acesta problematic, real, socant, ce a raspândit o imagine atât de negativa asupra României. Apoi, am vazut doua productii ale lui Radu Afrim, „Mansarda la Paris cu vedere spre moarte“ de Matei Visniec, prezentat de Kulturfabrik Luxemburg si „Boala familiei M“, productia Teatrului National din Timisoara, care va fi curând reprezentata la faimosul Teatru Odeon din Paris. Radu Afrim a conceput un spectacol atât de fantastic, de iluminat, încât directoarea de la Odeonul din Paris a hotarât sa prezinte în fata publicului francez o montare în limba româna. Felicitari Teatrului National din Timisoara pentru acest spectacol. Sunt sigur ca va câstiga o multime de aplauze si de cronici pozitive, mai ales ca totdeauna spectacolele lui Radu Afrim trateaza problemele sociale ale minoritatilor.
C.R.: Nu e singurul spectacol al sau care va pleca în Franta. În curând Teatrul Odeon din Bucuresti va prezenta „E doar sfârsitul lumii“ de Jean-Luc Lagarce în Festivalul „Mettre en scene“ de la Rennes. Dar sunt politicieni în România care nu împartasesc încântarea dv. fata de spectacolele lui Radu Afrim.
D.T.: Sunt uluit sa aflu ca un consilier din Braila a încercat sa cenzureze „Omul-perna“, productie a Teatrului „Maria Filotti“. Probabil s-a folosit de spectacol ca sa se promoveze în campania electorala. Astfel de gesturi nu fac decât sa trimita o imagine proasta a României în afara tarii, în noua ei casa europeana. Ceea ce i s-a întâmplat acum lui Afrim la Braila aduce cu cenzura de pe vremea lui Ceausescu. Nu îl înteleg si nici nu vreau sa înteleg lucrul acesta, mai ales când Radu Afrim tocmai e nominalizat la Premiul pentru realizari culturale europene, împreuna cu Teatrul National din Timisoara, pentru reprezentarea temelor sociale si tratarea pozitiva a problemelor minoritatilor, foarte importanta, pentru ca biserica româna transmite atât de multe mesaje negative referitoare la minoritati, mai ales la cea a homosexualilor. Ceea ce, iar, e de neînteles. Suntem în 2008, ne apropiem de 2009 iar dictatura îndreptata împotriva artei si culturii e mai degraba de factura medievala. Acum România e în Europa, asa ca drepturile din Europa trebuie sa se regaseasca si în România. „Omul-perna“ va fi prezentat în Bucuresti (pe 15 noiembrie, la Teatrul Odeon, n.n.). Sper ca atunci îl vor vedea multi si îsi vor face propria impresie despre spectacol, chiar daca nu le va placea implicarea în problemele minoritatilor. Radu Afrim arata cum diferitele minoritati - homosexuali, oameni cu handicap etc. –, sunt tratate cu violenta de cei lânga care traiesc: violenta verbala, fizica, în relatii. Abordarea unui asemenea subiect face parte din teatrul contemporan.
C.R. Nu e prima data când Radu Afrim trateaza problema agresivitatii în spectacol, nici macar prima data când aceasta se întâmpla la Braila: în „Adam Geist“ de Dea Loher vorbea despre aceeasi problema a lipsei de toleranta fata de cei nevoiasi, de la marginea societatii.
D.T.: Da, sunt probleme pe care le gasim cum iesim din casa, pe strada, daca suntem dispusi sa ne întoarcem capul la dreapta si la stânga. Radu Afrim aduce aceste probleme pe scena, cu propria sa voce, culoare si mod de a trata ideile, dar nu e niciodata distructiv. Exact cum face Paolo Passolini în film. Am scris si eu câteva articole despre Radu Afrim, dintre care unul, cel despre personalitatea sa si despre „Boala Familiei M“ se gaseste pe site-ul Teatrului National din Timisoara.
C.R.: Va înteleg entuziasmul. Si eu am scris despre aproape toate spectacolele sale, înca de când era student si rejectat de marea parte a criticii. Caci a fost o întreaga rezistenta împotriva lui.
D.T.: Oamenii aruncau cu pietre în el. Ca presedinte KulturForum Europa e de datoria mea sa transmit un apel intelectualilor sa faca o carapace intelectuala prin care sa-l adaposteasca. Radu Afrim e ca un diamant teatral scânteind dinspre România înspre Europa. Nu este doar un artist român. Duce dramaturgia si regia din România în strainatate. E un fel de ambasador cultural pentru Europa. De aceea trebuie sa protejam aceasta fragila planta româneasca. Anul trecut am vazut în Festivalul National de Teatru un spectacol al sau excelent, foarte tragic, dupa un autor din prima jumatate a secolului trecut, un scriitor evreu care traia într-un sanatoriu din Elvetia.
C.R.: Va referiti la „Inimi cicatrizate“, o dramatizare dupa Max Blecher.
D.T.: Ma întreb de ce comunitatea evreiasca nu aduce din nou acest mare autor pe scena. Radu Afrim are modul sau propriu de a lua un dramaturg si a-l transforma într-o noua creatie. Îti place sau nu. E dreptul fiecaruia sa nu-i placa. Dar în spectacole transpare de fiecare data personalitatea lui Afrim ca si când ar lustrui un diamant neprelucrat, uneori plin de praf, care începe sa pâlpâie. Teatrul sau este unul al inimii: intelect si arta deopotriva.
Din lucrurile cele mai urâte distileaza raul pentru a scoate la lumina latura pozitiva. Sa speram ca politicienii si oamenii bisericii vor tine mai mult de acum încolo la imaginea pozitiva României în afara granitelor. Dar aceasta nu trebuie doar simulata, ci trebuie sa vina din interior.
C.R.: Ce gen de reflectare au minoritatile în teatrul german?
D.T.: Nu a existat nici o tentativa de discriminare în teatru. Multi dramaturgi si regizori abordeaza problema minoritatilor. Francezii au probleme cu cea araba, noi avem probleme cu cea turca. Face parte dintre deficientele societatii germane. Dar si turcii sunt homofobi. Între biserica noastra si cea islamica sunt mii de ani distanta. Nici Biserica Catolica de aici nu sta prea bine. Si Biserica Catolica, si cea Ortodoxa au o groaza de probleme de rezolvat. În Germania teatrul si artele vizuale contribuie foarte mult la luminarea acestor teme. Am venit aici ca un fel de scut pentru a cincea editie a Festivalului de Film Gay de la Cluj. Am adus filmul german „Ce e anormal?“, o poveste cu happy end, un film de amator facut de un baiat de liceu din Germania si jucat de elevi. Filmul a fost creat dupa ce un baiat homosexual s-a sinucis chiar daca parintii stiau si erau de acord. Dar a facut-o pentru ca nu mai suporta hartuiala colegilor si pentru ca cel mai bun prieten al sau nu a vrut sa-i accepte homosexualitatea. E un bun exemplu pentru cum Germania trateaza acest subiect încercând sa-l aduca la nivelul educatiei. Trebuie sa obisnuim, din scoala, elevii cu ideea ca exista minoritati, printre care si cea a homosexualilor. Exact cum trebuie sa atragem atentia si asupra mutilarii genitale a femeilor în Africa. Sunt foarte mândru de darul pe care l-am facut comunitatii gay de aici, filmul prezentat ca fapt educativ, pe Televiziunea Internet pentru homosexualii din România, pe care au si vrut sa o închida. Am auzit de o discutie la televizor de cinci ore unde invitatii gay au aparut ca în fata unui tribunal. Din nou Biserica si politicienii au încercat sa faca represalii asupra comunitatii gay din Cluj, sa închida un canal de Internet, ceea ce e imposibil. Propunerea mea ar fi sa închida si canalele porno. Stateam la hotel în Sibiu si exista un canal nonstop cu filme porno care includeau orice detaliu. Aceasta nu e informatie, ci afacere murdara. De aceea trebuie sa informam societatea, sa lamurim ce înseamna asa-zisa normalitate.
C.R.: De unde ar trebui sa pornim?
D.T.: Problemele au radacini adânci în mentalitatea societatii românesti. Toate se asociaza cu Biserica Ortodoxa care ia Biblia, plus o multime de informatii din Statele Unite, afirmatii ridicole, ca faptul ca homosexualitatea poate fi corijata daca te straduiesti. Tot contextul acesta induce ideea ca homosexualitatea e ceva spectaculos. Nu exista o perceptie corecta asupra lucrurilor, nu sunt informatii exacte. Lumea crede ca homosexualitatea înseamna doar defilarea aceea colorata de la Parada Gay. E doar o infima parte din realitate. Societatea româneasca are multi homosexuali si bisexuali, mai ales barbati, care simt nevoia sa se ascunda. Ca si în Turcia, le e teama de familie, de vecini, daca traiesc în satuce mici. Asa ca informatia si educatia pe aceasta tema sunt foarte necesare.
C.R.: În România, în mediul artistic, am auzit de multe ori ideea urmatoare „Sunt homosexuali, e dreptul lor, nimeni nu-i blameaza, dar de ce e nevoie sa faca atâta propaganda?“
D.T.: Un om vrea sa se angajeze. Cei din firma afla ca e homosexual. Nu va primi slujba. As putea sa va dau vreo doua sute de exemple de acest gen întâmplate în România. Sau, daca oamenii fac treaba buna la serviciu, dar se fac restructurari, homosexualii sunt primii care pleaca. Multi au scris la KulturForum Europa pentru ca stiu ca ne ocupam de problemele acestea din România. V-as putea pune la dispozitie mai mult de o suta de scrisori si emailuri de la barbati si femei care au trecut prin aceasta experienta. Angajatorii amesteca viata sexuala privata a angajatilor cu calitatea muncii lor. Nu au nimic de-a face una cu alta. Eu nu va întreb pe dv despre viata dv sexuala, ci despre calitatea articolelor si cronicilor pe care le scrieti. Ar trebui sa se preocupe de felul în care îsi fac treaba, nu de viata sexuala. Homosexualii si-au câstigat drepturi în Europa. Fiecare se poate expune cum si cât de colorat vrea. Dar angajatorul trebuie sa judece cum îsi face treaba, nu daca e sau nu homosexual. Si în cazul artistilor homosexuali la fel: trebuie analizat cum lucreaza, cum regizeaza etc.
C.R.: În teatrul, în muzica, în dansul românesc sunt destui artisti gay. Oamenii din interior stiu asta. Publicul îi iubeste, îi admira, îi apreciaza. Dar ei sunt foarte discreti în privinta homosexualitatii. Considerati ca ar fi de ajutor ca ei sa iasa în public, sa devina mai activi, sa le explice oamenilor care sunt problemele aestei minoritati?
D.T.: Da, ar fi de folos daca ar iesi si ar spune: sunt ceea ce sunt, dar si un actor foarte bun. Ar ajuta la eliminarea presiunilor psihologice cu care se confrunta destui tineri. Stiu de la psihologii din Germania ca printre adolescenti exista multe sinucideri. E util daca cei mai mari, care au depasit vârsta de 17-19, au ajuns la 26, 27, 28, 29 de ani, vin si spun „OK, suntem gay si nu e nimic anormal în asta“.
C.R.: Care considerati ca ar fi urmatorii pasi de facut pentru România pentru a-si spori capitalul de imagine în Europa?
D.T.: România se afla pe o directie foarte buna. As avea o propunere: sa se concentreze pe turismul cultural. Turistii culturali ar petrece o groaza de vreme în România si i-ar aduce o multime de bani. Dar ar trebui sa existe un oficiu de turism, deopotriva proprietate de stat cu proprietate particulara, în scopul de a atrage persoane si de a organiza circuite. Pentru ca România e plina de locuri minunate, muzee frumoase, peisaje extraordinare. Dar trebuie ca ele sa devina cunoscute. Si nu exista nici o adresa sau un link pe care sa le poti accesa din strainatate. Aveti Festivalul „Enescu“. Ati putea aduce oameni interesati din Germania, Franta, Olanda. Cum? Chemând orchestre si muzicieni de acolo. Ei invita oameni, fac evenimentul cunoscut. Mi-ar face placere sa dau consultanta pentru cum se organizeaza asemenea evenimente. În Budapesta exista astfel de oficii foarte performante: unul este pentru oras, altul pentru restul tarii. Când sunt evenimente în Budapesta, invita jurnalisti, fac turism educational, pentru a informa despre ce se întâmpla în Budapesta si în toata tara. Si în România au loc atât de multe lucruri: festivaluri, expozitii, concerte, nu numai în Bucuresti, ci si în celelalte orase. Unde sunt turistii culturali? Trebuie atrasi si lucrurile se vor schimba, nu de azi pe mâine, ci încet-încet. Românii trebuie sa le arate celorlalti ce tara frumoasa au si cât de mult merita sa fie vizitata. România chiar face parte din Europa.