Mediocritatea supravietuieste doar prin ignoranta
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura cultura spectacolului »
Autor:
Cristina Rusiecki: Sunteti multumit de editia din anul acesta a Man.In.Festului?
Chris Nedea (directorul festivalului): Da! Categoric! Suntem convinsi, eu si Ramona Dumitrean (directoarea artistica a festivalului, n.n.) ca a fost o editie foarte buna, desigur cu plusuri si minusuri – nimic mai firesc la un asemenea eveniment –, cu multe surprize placute, cu oameni extrem de interesanti si altfel.
C.R.: Care este, de fapt, primul scop al festivalului? Considerati ca a fost îndeplinit?
C.N.: Man.In.Fest-ul a fost inventat, în primul rând, pentru schimb si dialog – si aceste aspecte, cel putin din punctul de vedere al participantilor, au fost îndeplinite. Mai mult, pentru toti acesti invitati din afara tarii, acesta este FESTIVALUL prin excelenta, atât din punctul de vedere al varietatii si calitatii spectacolelor selectate, cât si din cel al atmosferei... Problema – daca poate fi numita astfel -, este ca aproape toti vor sa revina... Unii dintre ei chiar vor reveni pentru a demara o serie de proiecte comune în vara anului viitor – si acesta a fost un alt scop al festivalului, iata, atins... Desigur, lucrurile ar fi stat mai bine daca ceva mai multi practicieni ai teatrului autohton ar fi fost curiosi sa vada ce fac „ceilalti“... dar, din nou, e vorba doar de suficienta artistului roman sau doar de frica de a fi obligat sa se re-evalueze/valorizeze prin comparatie. În fond, mediocritatea supravietuieste doar prin ignoranta.
C.R.: Ce a câstigat editia de acum fata de ceilalti ani?
C.N.: Mai multi prieteni… si înca si mai multi detractori. si un grup de tineri (si voluntari, si fani ai experimentului teatral) care vor iesi de la spectacolele boring, indiferent cum sau de cine vor fi cosmetizate. Dar si asta trebuia mentionat la „obiective“. Ce a mai câstigat aceasta editie? Cred ca un plus de credibilitate si un plus de branding, daca pot sa spun asa. si uite ca pot! si a mai câstigat niste sustinatori, lucru vital pentru editia viitoare. si tot aici, am mai câstigat si noi ceva – un plus de încredere în noi însine, pe de o parte si o neîncredere totala fata de sistemul cultural institutionalizat -, asa ca, pe viitor, nu vom mai repeta anumite greseli si asta nu e putin lucru! si, tot la acest capitol, convingerea ca trebuie sa continuam sa crestem acest festival, no matter what... sau cine!
C.R.: Care au fost cele mai valoroase spectacole prezentate în festival?
C.N.: Ca la orice festival serios, parerile trebuie sa fie împartite... Dar, din punctul nostru de vedere, cele mai experimentale productii, deci valoroase din punct de vedere al conformitatii cu identitatea Festivalului, au fost „Dancing vs rat Experiment“, „Piece Touchee no.1“, „Entertainment Island 1“, „Faustus! Faustus!“, „Hat and Stars and Chiken-Pox“, „Forty-three sunsets“, „Cadavre du blanc“ si cred ca am mai uitat câteva – deci, destule, nu? Din alte puncte de vedere, ar fi „Ariadna“, „Confini“, „Hourglass“, „Secret sight“... ma rog, câti oameni, atâtia critici de teatru.
C.R.: Ce tip de workshop-uri s-au desfasurat anul acesta în festival? Cui s-au adresat?
C.N.: A... aici lucrurile sunt mai delicate. S-au desfasurat doua workshop-uri, clar destinate tinerilor creatori, studentilor la teatru, practicienilor scenei în general. Dar, fiindca traim într-un mediu poluat de orgolii de doi lei, s-a întâmplat sa nu-i prea avem pe acesti „destinatari“ la ateliere... sau nu în numarul pe care îl asteptam. Si nu la ce nume si cu ce CV-uri le sustineau (Dan Safer, de exemplu!). Si am gasit si câteva explicatii care, desi hilare, par sa fie totusi de bun-simt. Unu la mâna, ai nostri tineri colegi au ajuns la concluzia ca oricum le stiu pe toate, asa ca au ales sa se relaxeze dormind pe-o ureche. Si geniile mai dorm, nu-i asa?
Doi la mâna, aceiasi colegi, care însa mai sunt si profesori pe la facultate – ca acum oricine poate fi profesor -, au ales sa nu-si expuna studentii lor proprii si personali la contaminari cu exteriorul (e drept ca nu toti profesorii, dar exceptia...). Îi întelegem, ca sunt ai nostri si stim cum gândesc. În fond, cine si-ar periclita de buna voie statutul de dumnezeu al teatrului românesc? Bine, în afara de cineva inteligent si sigur pe el. Numai ca profesori la teatru de felul acesta, nu prea... Din nou, ne întoarcem la chestiunea mediocritatii noastre, cea de toate zilele, vom vedea cu ce urmari si cu ce pret.