Simplitate si valoare
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura cultura literarã »
Autor: ADRIAN JICU
Raportat la multe dintre productiunile ultimilor ani, „Drumul egal al fiecarei zile“ (ajuns, iata, la o a V-a editie) se dovedeste aproape o capodopera. Cu adevarat interesant este faptul ca romanul îsi pastreaza actualitatea si, mai ales, valoarea, peste ani. Pentru unul ca mine, care îl citeste abia acum, dar care a aflat despre succesul înregistrat înca de la debut (în 1975), cartea rezista nu doar ca o etapa în calea maturizarii, ca un exercitiu premergator consacratului „Dimineata pierduta“, socotit vârful prozei Gabrielei Adamesteanu. În mod nedrept, romanul din 1985 a acaparat interesul, situându-le pe celelalte într-un oarecare con de umbra. Or, tocmai aici e de discutat. Unde se situeaza, dincolo de comparatii, un text precum „Drumul egal al fiecarei zile“ în creatia autoarei, unde anume în proza contemporana si, fortând nota, unde în literatura româna?
Desi lipsit în aparenta de spectaculos, romanul reuseste sa surprinda cu acuitate (Norman Manea vorbea despre „o proza sarcastica, de observatie realista“) devenirea unei adolescente care, într-un context sociopolitic delicat, cunoaste iubirea si dezamagirea si care se transforma într-o femeie sigura de sine. De altfel, cartea poate fi vazuta ca semnul triumfului unei femei care se metamorfozeaza din provinciala complexata si, pe deasupra, cu dosar politic, într-o fiinta eliberata de constrângerile exterioare, care face o casatorie interesa(n)ta, prin care se debaraseaza de nelinistile trecutului. Din aceasta perspectiva trebuie privit un alt personaj-cheie, unchiul Ion, profesor capabil, dar (auto)marginalizat pentru vaga vina de a fi avut oarecari simpatii de dreapta. Într-o familie în care tatal dispare o vreme, fiind condamnat în conditii neclare, acest unchi îi preia partial rolul. Ei bine, îndârjirea lui, refuzul de a se înregimenta si de a colabora cu autoritatile comuniste, închiderea în sine, modestia nejustificata îsi vor gasi corespondent în finalul romanului, când Letitia se vede nevoita sa aleaga între a deveni o prelungire feminina a acestei atitudini sau a profita de un mariaj avantajos cu influentul universitar Petre Arcan.
De altfel, una dintre problemele esentiale ale romanului se învârte tocmai în jurul acestei întrebari: ce poate si ce trebuie sa faca omul într-un context politic precum acela, tulbure, din perioada imediat urmatoare venirii la putere a comunistilor. În ce masura mai functioneaza liberul arbitru si în ce masura poate fi condamnat moral cel care alege sa traiasca neopunându-se regimului. Mai ales ca tânara poarta stigmatul apartenentei la o alta lume, prin parintii care nu (mai) corespund noilor cerinte ideologice. Daniel Cristea-Enache s-a oprit, într-o cronica din „România literara“, asupra unei scene memorabile, când, într-o sedinta, Letitia Branea ezita a sari în apararea unui coleg care urma sa fie exclus, stiindu-se ea însasi cu probleme la dosar. Psihologia fricii, teroarea impusa de regim, sentimentul de culpabilitate indus de tovarasii de la cadre, obsesia ca oricând poti fi luat la întrebari sunt coordonatele între care se misca tânara. În aceste conditii, poate fi socotita casatoria ei cu Petru Arcan un gest interesat, o tradare a memoriei unchiului? În absolut, da, însa tinând cont de circumstante, nu. În orice caz, vorbim despre nu despre o tradare nu meschina, ci despre una iesita din capacitatea personajului principal de a se ridica deasupra mizeriilor lumii în care traieste. Un soi de putere de adaptare darwiniana. Letitia întelege ca trebuie sa supravietuiasca si reuseste, cu inteligenta rece, sa iasa din acest paienjenis. Proprietarul cel tânar care îi ameninta familia, numindu-i legionari, colegii meschini ai lui Petru Arcan cu care merge la mare si care îi fac avansuri, aventurile disperate ale fetelor din camin etc. sunt tot atâtea jaloane pe care ea le ocoleste cu abilitate. În definitiv, „Drumul egal al fiecarei zile“ este un roman al optiunii si al triumfului. Desi amara, victoria Letitiei ramâne totusi o victorie. Ea a rezistat tavalugului (biologic si istoric) si a ales sa se ridice deasupra, printr-o casatorie discutabila din punct de vedere moral, dar plauzibila psihologiceste. Mesajul cartii, de o simplitate debordanta, este acela ca, dincolo de constrângeri si determinari exterioare, omul trebuie sa traiasca.
„Drumul egal al fiecarei zile“ poate fi citit însa si ca o metafora a devenirii. Nu întâmplator (iar Sandra Cordos a atras atentia asupra acestui aspect) întregul text se circumscrie întrebarii „Cine este Letitia Branea?“, întrebare care apare în trei momente decisive ale naratiunii. Descoperim acest lucru odata cu personajul, cu adolescenta care traieste comunismul fara emfaza, trecând prin întâmplari oarecum obisnuite. Titlul romanului vizeaza, în egala masura, dez-eroizarea, normalul existential. Nimic iesit din comun nu i se întâmpla acestei Letitia Branea si, totusi, aventura ei interioara dobândeste semnificatii nebanuite. Întrebarea-cheie nu constituie doar un pretext narativ, ci poate sugera parcursul initiatic al personajului, care descopera si se descopera, în egala masura. Motiv pentru care se poate vorbi în acest roman despre problematica devenirii, a fiintarii. Pe parcursul cartii asistam, în definitiv, la formarea unei femei. Nu stiu daca aveam de-a face cu o „replica subtil asumata la modelul flaubertian“, cum opineaza postfatatoarea, Sanda Cordos, dar, cu siguranta, ne gasim într-o proza de tip bildungsroman, în care se profileaza o întreaga lume.
Am avut la lectura sentimentul stabilitatii. Romanul e de o soliditate reconfortanta. Atât de bine asezat încât place, paradoxal, prin simplitate. Daca n-as sti ca e un debut, as spune, cu un cliseu, ca e scrisa de un profesionist. E în text o mâna sigura, lipsita de ezitari si de floricele stilistice, dar capabila a transforma obisnuitul într-o proza adânca, plina de umanitate. Sigur ca i se poate reprosa autoarei finalul neasteptat si usor conventional. Însa dincolo de aceasta rezerva textul se mentine în cadrele unei naratiuni scrise impecabil. Destinul modestei Letitia Branea, profilat pe fundalul regimului comunist, are maretie. Ceea ce face din „Drumul egal al fiecarei zile“ o carte valoroasa si, pe deasupra, delectabila.