Afacerea araba
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura revista presei internaþionale »
Autor: TEODORA DUMITRU
În timp ce ilustri profesori ne asigura ca Marx e un capitol încheiat al secolului al XX-lea, din alte camere se aud vocile altora care sunt de parere ca nici macar Averroès nu e un subiect epuizat.
Vocile graviteaza în jurul unui volum aparut anul acesta la Seuil, „Aristote au Mont-Saint-Michel“, semnat de un profesor la Ecole Normale Supérieure din Lyon, Sylvain Gouguenheim, volum care si-a depasit cu mult recolta de scandal planificata. Teza lui Gouguenheim, bruiata aproape instantaneu la data aparitiei volumului de o potera a medievistilor francezi si nu numai, sustine ca rolul intermediarilor arabi în transportarea mostenirii grecesti spre Occidentul Luminilor nu a fost atât de mare pe cât stipuleaza istoria canonica.
Cartea a fost disonant primita în mediile frantuzesti si vest-europene. Presa a parut încântata, ghicind în profesorul din Lyon un spargator de mituri si de prejudecati, un evadat din limitele unei doxe neaerisite etc.; colegii academicieni si profesori universitari – nu prea. În primavara, au existat chiar tentative de linsaj simbolic al lui Gouguenheim – proscris si decredibilizat pe plan profesional de specialisti care-i contestau capacitatea de a emite vreun verdict coerent stiintific. Între timp, în loc sa adoarma, scandalul s-a încins. De unde totusi atâta interes pentru înlocuirea lui Averroès cu Jacques de Venise sau pentru coborârea meritelor lui Al-Idrîsî în cutare taxinomie medievista? Si mai ales de unde atâta interes dincolo de usile catedrelor de istorie medievala ale universitatilor franceze? De ce se muta discutia la TV, ce treaba au blogurile? „Razboiul ideologic“ raspunde cutare istoric, în spatiul unei dezbateri consacrata „afacerii Gouguenheim“ de „Le Monde des livres“ – o dezbatere din multe altele, culminate cu instituirea unui „comitet de experti“ însarcinat cu examinarea volumului. Volum care, spun unii, e „o carte trucata“, „un pamflet“ anti-Islam, un act pseudostiintific care uzeaza de anacronism pentru a proiecta asupra Islamului medieval bubele imaginii contemporane asupra lui; o viziune „huntingtoniana“ (am citat din „Le Monde“, numarul din 29 octombrie, a.c.), un produs al isterizarii raporturilor inter-culturale, o masluire a factologiei si a referintelor cu pretentie de amendament stiintific.
Deconstructia lui Gouguenheim nu e valida, spun expertii, pentru ca e indusa ideologic – gest fatal pentru probitatea istoricului. Majoritatea luarilor de pozitie anti-Gouguenheim condamna la acesta viziunea orientata, pâna spre islamofobie, sub corolarul ca, dupa 11 Septembrie, nicio luare de pozitie în chestia Islam nu ramâne inocenta. Demistificatorul mistifica, demistificatorul mistificatorului demistificator mistifica si el s.a.m.d. Problema, în cadrul unor astfel de precautii deontologice si mai mult decât deontologice – si nu e vorba numai de breasla istoricilor –, este ca seria mistificarilor si a demistificarilor e imprescriptibila. Istoricul prob care îl acuza pe azi subredul Gouguenheim ca mistifica factologia medievala pentru a demoniza civilizatiile islamice actuale poate fi el însusi autorul unui act de mistificare: decredibilizându-l principial pe Gouguenheim, nu demonstreaza totusi ca acesta nu are, punctual, dreptate. Ca Averroès, de pilda, nu detine un merit mai mic în transportul filosofiei antice grecesti spre Occident decât Jacques de Venise etc.
Într-un viitor nu prea îndepartat, alti istorici probi vor acuza poate precautiile si principialitatea seaca a celor de azi, care, din interiorul paranoiei anti-/pro-Islam a începutului de mileniu, au aruncat la gunoi o contributie valoroasa. Sansele acestui „poate“? Cam aceleasi pe care le are azi Marx sa-i învete economie pe profesorii de la London School.