Despre efectele spiritului comercial asupra literaturii
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura revista presei internaþionale »
Autor: CATALIN STURZA
Se supune literatura legilor pietei? Tot ceea ce se vinde ar trebui sa fie, conform darwinismului economic, ceva bun, iar ceea ce nu se vinde ar trebui sa fie condamnat la pieire. În realitate, însa, lucrurile nu stau chiar asa. O constatare empirica ce nu-l împiedica pe Russell A. Berman, profesor de literatura la Standford, germanist si ideolog neoconservator, sa sustina ca literatura occidentala este un produs al capitalismului si ca aceasta dezvolta, la rândul ei, spiritul antreprenorial în rândurile cititorilor.
Berman sustine aceste lucruri în cea mai recenta carte a sa, „Fiction Sets You Free“, aparuta la University of Iowa Press. David Hawkes, profesor, la rândul sau, la Arizona State University, prezinta, pe scurt, teza lui Russell A. Berman în numarul din 22 octombrie al „Times Literary Supplement“. Partea cea mai consistenta a cronicii lui Hawkes este dedicata însa combaterii cartii recenzate, de pe pozitii ideologice adverse.
„Determinismul economic este cheia strategiei lui Berman în aceasta noua carte a sa. La fel ca cei mai înversunati teoreticieni ai materialismului dialectic, el insista ca sfera culturala urmeaza reflectarile epifenomenaliste ale intereselor economice“, scrie David Hawkes. Antiamericanismul ar fi, pentru Berman, unul si acelasi lucru cu anticapitalismul, iar acesta din urma ar reprezenta „adevarata sursa a antiumanismului care se opune imaginatiei, spiritului întreprinzator, chiar literaturii însesi“. Literatura si-ar asuma o si ar ajuta la crearea unei mentalitati capitaliste printre cititori, contribuind la „structura de valori si la virtutile unei economii capitaliste“ si la „diseminarea comportamentului capitalist“. Întreaga fictiune occidentala „cultiva dibacia imaginativa a viziunii antreprenoriale“. Descriind situatii care nu sunt adevarate, literatura „impune o alegere economica asupra cititorului“. Toate textele de fictiune ar fi, conform lui Berman, „surse indispensabile pentru psihologia capitalista“, deoarece ele se adreseaza „întreprinzatorilor gata sa-si asume riscuri, care au vointa de a-si imagina“. Originile literaturii scrise
s-ar afla în dorinta unor indivizi de a se eschiva „suspiciunilor culturii orale“ si „presiunii colectiviste de a se conforma“, scriind astfel povesti, „în loc sa le recite în public“. Autorul literar ar deveni, astfel, „o paradigma eroica a personajului fictional“, dupa modelul unor supraoameni întreprinzatori, precum Ahile sau Odiseu.
„Aceasta estetica darwiniana fetisizeaza principiul lui «bellum omnium contra»“, scrie criticul TLS. Fiecare text literar se naste înconjurat de textele precedente, ce „ameninta sa-l striveasca“. Textul nefericit e aruncat, astfel, într-o lupta disperata pentru supravietuire, obligat „sa se afirme în fata concurentei si a predecesorilor“. Toate textele literare ar concura, în permanenta, unul împotriva celuilalt, iar literatura ar concura la rândul ei cu imaginea vizuala, cu alte tipuri de scriitura si cu alte forme culturale. Aceasta competitie ar fi una „apriga“ si „constructiva“, iar literatura ar avea drept avantaj tocmai caracterul ei fictional. Berman importa evolutionismul în sfera literaturii, folosind „o axioma darwinista“ si „o premisa teoretic-evolutiva“ pentru a-si sustine punctul de vedere. Literatura, ca si piata, ar pune în miscare aceeasi lege a junglei pentru „a modela indivizi competitivi si întreprinzatori“. Profesorul de la Standford sustine ca aceasta teorie s-ar aplica întreguli canon al literaturii occidentale, iar economia de piata ar reprezenta „fara doar si poate o conditie înainte de oricare alta a libertatii artistice“.
„Daca ar fi adevarat ca „dinamismul schimburilor de piata impregneaza opera de arta cu propriul spirit liber“„, comenteaza David Hawkes în TLS, „atunci ar trebui sa ne asteptam ca produsele scrise într-o economie de piata sa fie superioare, în logica pietei, celor scrise într-o societate feudala sau socialista. Ar trebui, iarasi, sa observam ca acele opere scrisa cu un ochi asupra pietei, acelea care încorporeaza solicitarile pietei în continutul lor, pe scurt acele carti al caror proces de fabricatie este „comercializat“ ar trebui sa fie, în mod necesar, mai bune decât cele care nu iau în seama exigentele pietei“. În cele mai multe cazuri, lucrurile stau în realitate, asa cum ne putem da seama cu totii, exact pe dos.
Însa „Market Sets You Free“ se fereste, ne arata Hawkes, sa aplice teoria unor cazuri particulare. În schimb, cartea sustine ca „respingerea comercialului în literatura este, la urma urmelor, o expresie a ostilitatii fata de mecanismele pietiei prin apelul la o presupozitie vaga, însa implicit elitista asupra culturii“. Aceasta ar fi o alta dimensiune de pionierat a lucrarii lui Russell A. Berman, deoarece în secolul XX, stânga a fost cea care a luat cu asalt pozitiile elitiste ale culturii înalte; de aceasta data, un ideolog de dreapta ataca rezistenta elitei culturale „atât fata de cultura populara, cât si fata de piata“. În locul snobismului, Berman propune „o estetica a marfurilor“, dupa logica „pietei încorporate în opera de arta“. Scrisul ar fi, în parte, „o functie de competitie a pietei“, libertatea artistica ar fi „un efect al relatiilor capitaliste“, iar criticul literar „ar trebui sa poata sa urmareasca ce va face fiecare scriitor ca parte a unei dinamici a pietei influentând natura scrisului în desfasurare“.
Russell A. Berman este, ca orice neoconservator, un aparator al traditiei occidentale si respinge postmodernismul si deconstructivismul cu care, arata recenzentul TLS, lucrarea sa ar fi putut sa se intersecteze. „Problema e“, scrie David Hawkes, „ca economia de piata lipsita de restrictii ale carei vrituti Berman le lauda asa de tare e ostila atât fata de individ cât si fata de traditia culturala care permite înflorirea individului“. „Este paradoxal“, continua el, „ca un adept al traditiei culturale occidentale sa ridice în slavi capitalismul de piata. Deoarece, în foarte scurta perioada în care acesta a fost la putere, capitalismul de piata a distrus, în esenta, acea traditie – profanând tot ce e sfânt, evaporând tot ce e solid si directionându-si forta distructiva cu o intensitate deosebita împotriva individului autonom. A institutionalizat regula suprematiei aparentelor asupra esentelor, a semnelor asupra lucrurilor, a lucrurilor asupra oamenilor, a muncii moarte asupra muncii vii. Exploateaza pofte rudimentare si hraneste dorinte insatiabile, dând nastere unor dependente si dorinte de proportii epidemice. Au existat multe societati în care multimi numeroase de oameni si-au dedicat vietile urmaririi interesului economic propriu prin intermediul pietei. Însa nu au existat societati în care urmarirea propriului interes economic pe piata a fost privita drept un mod admirabil de a-ti petrece viata. Societatea noastra e singura care a produs aceasta filosofie. Unul dintre motivele pentru a citi literatura trecutului e acela
de-a afla cât de anormala e societatea noastra în monomania ei pentru interesul propriu“.
Ceea ce Berman numeste o traditie e, de fapt, o nisa îngusta a istoriei recente. „Promotorii pe deplin conturati, dincolo de orice echivoc, ai moralitatii pietei, precum sAnyt Rand si Friedrich Hayek, au ramas doar exemple izolate pâna în ultimii 25 de ani ai secolului XX“, crede profesorul Hawkes. „Ideile pe care Berman le prezinta drept fundamentale pentru traditia occidentala de 3.000 de ani nu au aparut cu mult înaintea lui Gordon Gekko“.