Yes, We Can!
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura cultura politicã »
Autor: Bogdan Duca
Si au putut. Au reusit sa câstige cursa prezidentiala si sa impuna Americii o schimbare de proportii. Primul presedinte american care nu este WASP, ce provine dintr-o familie de africani musulmani, strain de toate valorile de la temelia Statelor Unite (incluzând aici valorile capitalismului), acesta este domnul Barack Obama.
În spatele lui Obama
Da, au putut sa distruga într-o campanie de presa agresiva imaginea unui presedinte al SUA care, cu toate gafele sale, cu toate incoerentele sale, cu toate slabiciunile sale, a condus Statele Unite într-o perioada deosebit de dificila, fara sa abdice de la nici una dintre valorile ce au facut America puternica.
Da, au putut sa înfrânga crestinismul, elementul fundamental al democratiei americane, zdrobind în calomnii si atacuri atât pe George W. Bush, cât si pe Sarah Palin, pe care au prezentat-o ca fiind un soi de fascist crestin, dusmanca a intelectualilor (care intelectuali - cei formati de Chomsky, Hardt, Negri sau Zizek? Hahahaha!) si a feministelor.
Da, au putut sa înfrânga în alegerile prezidentiale pe John McCain, un politician cu experienta în administratie, cu o mare cultura politica si o buna imagine externa, erou al razboiului din Vietnam si un om cu picioarele pe pamânt.
Da, au reusit sa impuna o administratie la Casa Alba ce va face tot ce îi sta în puteri pentru a permite casatoriile între homosexuali, pentru a încuraja avorturile si eutanasia.
Da, au reusit sa obtina felicitari pentru victoria în alegeri din partea dictatorilor din întreaga lume, constienti ca, prin stabilirea islamofilului Obama în Biroul Oval, razboiul împotriva terorii (si nu doar a terorismului, cum eronat turuie de câtiva ani mass-media) va înceta, iar existenta axei Raului va fi contestata din ratiuni multiculturaliste.
Da, au reusit sa faca sa triumfe toate ideologiile construite cu migala prin Universitatile americane de catre neomarxistii frankfurtieni, maoisti sau adepti ai filosofiei ciuce (da, exista si din astia în mediile academice americane). Au devenit autori normativi pentru noua administratie toti cei emanati din spectacolul papagalilor „filosofi“ însirati mai sus, iar toate ideile ce pretind îngradirea libertatii în numele unor asa-zise drepturi ale omului au sanse acum sa constituie filosofia de la baza unei noi legislatii americane.
Alaturi de ei au triumfat „intelectualii“ de la Hollywood, creaturi precum Michael Moore sau politicieni reciclati de Academiile de la Los Angeles si Stokholm, precum „climatologul“ amator Al Gore. A triumfat grupul celor care militau pentru semnarea protocolului de la Kyoto si, implicit, pentru îngroparea a ceea ce a mai ramas din capitalism (si, când vorbesc despre capitalism, nu ma refer la acele PC games ce se numesc jocuri bursiere, la acea economie fictiva, dar cu implicatii practice dramatic de reale).
Primul presedinte de culoare
Nu pot sa spun ca am fost surprins de rezultatul alegerilor, ce se prevedea de acum câteva saptamâni. Criza economica a fost momentul în care deruta si solutiile republicanilor au fost cele care i-au costat victoria. Pomparea de fonduri bugetare pentru rezolvarea crizei economice, adoptarea unor masuri de stânga, scoaterea Coreei de Nord de pe axa Raului au nemultumit multi dintre conservatorii americani, deja suparati de alegerea, în calitatea de candidat al partidului, a unui politician prea moderat.
Pentru moderati, cooptarea doamnei Palin în echipa pentru Casa Alba a fost un bun prilej pentru a-si exersa aptitudinile de tradatori. Frica de un crestinism aplicat în societate a fost un argument suficient pentru ca multi sa paraseasca „barca“ republicana si sa-l sustina pe Obama. Mai ales ca una din promisiunile lui Barack Obama era a aceea de a alcatui o administratie de „uniune nationala“, cum i-am spune noi. Altfel nu s-ar explica tradarile lui David Brooks, George Will sau Cristopher Buckley (desi rar se întâmpla ca un copil sa îsi urmeze cu adevarat parintii).
Tradarea altor republicani are si ea explicatiile sale: pentru Francis Fukuyama gestul era cumva unul firesc, consecinta a interventiilor sale publice din ultimii ani. Pentru Colin Powell, campania electorala avea conotatii rasiale.
Si pentru ca am ajuns la problema rasiala, merita sa insist asupra acestui punct. Impresia tuturor este aceea ca s-a obtinut o victorie în lupta pentru drepturile americanilor de origine africana. Multi americani de culoare au plâns de bucurie, mass-media internationale s-au grabit sa compare momentul cu cel al marsului condus de pastorul Martin Luther King si mai toti au bocit soarta sarmanilor negri dintr-o America ce abia acum îsi înfrânge rasismul.
Dar daca victoria lui Obama se datoreaza mai ales nevoii de a avea un presedinte negru (lucru adevarat, din pacate), nu avem parte de nici o victorie a democratiei, ci de batjocorirea interesului comun de dragul unor obsesii ideologice. Caci presedintele SUA nu ar trebui sa fie conditionat de apartenenta rasiala, ci de aptitudinile sale politice. Incontestabil, McCain era mult mai experimentat decât Obama, mult mai bine pregatit sa faca fata muncii de sef al statului. Atunci, ne întrebam, de ce nu a câstigat alegerile?
Haideti sa fim sinceri. Desi este o problema reala (Holocaustul nazist sau genocidul din Rwanda nu trebuie uitate), rasismul este întrebuintat ca o marota ideologica. Faptul ca America nu a avut pâna acum presedinte negru a fost interpretat ca fiind semn de rasism. Pe o asemenea logica, am putea sa fim suparati ca americanii sunt înca rasisti pentru ca nu au avut presedinte... român, chinez sau italian.
Problema aceasta este, din pacate, specifica tuturor tarilor occidentale. Din aceasta obsesie a rasismului si a discriminarii s-au nascut toate fenomenele legislative si culturale ce îngradesc libertatea de expresie din Europa (prin grija Consiliului Europei, U.E. si CNCD-urilor statale). Aceste fenomene, desi fac ravagii în mediile universitare americane, nu au putut influenta prea mult cultura politica americana ce, spre deosebire de cea europeana, sta sub semnul libertatii si nu sub cel al egalitatii.
Ce ar putea urma
Dar acum, cu un lider socialist, Statele Unite vor alege, probabil, sa legifereze buna parte din aceste trenduri ideologice, dându-le acel continut legal ce le va putea permite sa submineze democratia.
Si am ajuns la o problema cu miza importanta: ce am putea astepta de la Barack Obama si de la administratia sa?
Pe plan politic intern, americanii se pot astepta la instaurarea unor politici fiscale socialiste, la accentuarea rolului statului în chestiunile sociale. Foarte probabil, casatoriile între homosexuali vor fi legiferate la nivel federal (nu întâmplator, Obama a tinut sa multumeasca lobby-ului gay în discursul sau de dupa aparitia exit-poll-urilor).
O alta problema este cea a avorturilor. Lobby-ul republican a fost, pâna acum, deosebit de puternic pentru a preveni marirea vârstei pâna la care copilul poate sa fie ucis. La fel, mult hulitul presedinte Bush a oferit cadrul prin care s-a limitat rata avorturilor în SUA, mergându-se pâna la disparitia fenomenului avorturilor în câteva state americane.
De asemenea, se va semna protocolul de la Kyoto, în încercarea de a distruge capitalismul sub pretextul ca... se salveaza lumea.
În politica externa, surprizele neplacute vor fi numeroase. Deja se stie cine sunt prietenii actualului presedinte ales al SUA: Hugo Chavez si Ahmadinedjad.
Foarte probabil, Venezuela si Iranul vor fi lasate prada regimurilor despotice ce le guverneaza.
Fermitatea lui Obama în chestiunea extinderii Aliantei Nord Atlantice va fi sub cea a lui Bush. Si daca Bush nu a reusit sa faca fata, la summitul NATO de la Bucuresti, tradarii unor tari europene, este foarte putin probabil ca Obama sa reuseasca sa apere interesele americane în Europa.
Principala victima va fi Israelul, ce probabil nu se va mai bucura de sprijinul Statelor Unite ca si pâna acum. Iar prin fiecare înfrângere suferita de Israel, lumea poate avea nesansa de a se reedita un 11 septembrie.