DUI–2583
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-13» cultura revista revistelor »
Autor: C. STANESCU
Survenita chiar în toiul vâlvei stârnite de aparitia ultimului sau roman de pe care cerneala nici nu se uscase („Cel mai iubit dintre pamânteni“, 1980), moartea lui Marin Preda a fost resimtita ca prabusirea unui mare reper moral, a unui punct vital de echilibru într-o lume literara dezechilibrata de controlul insidios al puterii totalitare, dar si de propriile ei discordii seculare. Moartea scriitorului parea sa fi stins subit animozitatile si invidiile, lasând loc unei solidaritati putin înfricosate. „Prezenta sa în literatura româna–declara Marin Sorescu–a însemnat o stavila si un exemplu. Existenta lui Marin Preda era pentru mine o certitudine si o mare sansa a literaturii române. Disparitia lui a creat în noi un dezechilibru de forte, dându-le unora iluzia ca ar putea sa-i ia locul. Care loc? Aud si acum râsul lui la marginea proletcultismului…“. Pentru Nichita Stanescu „modelul lui de inteligenta lucida si sarmanta este superior modelului meu de receptare sentimental si galant“. Bujor Nedelcovici resimte dureros, ca si poetul „Necuvintelor“, disparitia unui „scriitor model“. Golirea lumii scriitoricesti de un mare caracter si reper moral revine ca un leit-motiv la George Balaita: „În golul mare ramas în urma lui Marin Preda privesc cu îngândurare“, ca si la Octavian Paler: „Exista un singur mod de a cinsti memoria unui scriitor ca Preda: încercând sa umplem golul imens lasat de disparitia lui nu numai cu regrete. Trebuie sa perpetuam în noi ceva viu din credinta lui Marin Preda pentru a micsora dâra de frig lasata de moartea lui“. Marturiile vorbesc despre un mare om si un mare caracter, nu numai despre un scriitor eminent, dar si despre modelul uman întruchipat de Marin Preda. „Dincolo de omul chinuit si chinuitor care era–scria Ana Blandiana–Marin Preda a fost, pe vremea aceea, mai ales, când nu era înca nimic altceva, nu un scriitor, ci Scriitorul“. Marea majoritate a depozitiilor coincid spre a contura sentimentul tragic al disparitiei unei constiinte exemplare, a unui om al cetatii literare asediate. Au simtit în el „o stavila si un exemplu“, un caracter inflexibil, „structural împotriva dictaturii de stânga, asa cum a fost si împotriva dictaturii de dreapta“ (Eugen Simion). Ca si eroul sau, Marin Preda a fost un independent si un mare singuratec. Asemenea însusiri au provocat resimtirea „golului imens“ lasat de moartea sa. Cum a fost „umplut“ între timp acest gol imens ? Dupa aproape trei lustri de la disparitia scriitorului, golul s-a latit si adâncit… Din omul exemplar, modelul, caracterul si reperul moral, Marin Preda a devenit detestabilul „colaborationist“ si „profitor“ al regimului totalitar, „privilegiat“ al birocratiei de partid, arghirofil nesatul si „dictator“ în feuda lui de la Cartea Româneasca. Pentru „vinile“ lui imprescriptibile „avem nevoie–scria un comisar al vremurilor noi–de un Nürenberg românesc!“. Condeiul eminentului critic Gh. Grigurcu a caligrafiat pe cartea de vizita a lui Marin Preda titlul de „scriitor mercenar“, cu o „virulenta prestatie realist-socialista“, culpabil pentru „felurite abuzuri în functia sa manoasa de director al editurii Cartea Româneasca“ si fiindca „a utilizat, de-a lungul întregii sale cariere, clampanitoarea limba propagandistica a partidului comunist, cu care a cochetat fara întrerupere“. Continuând sa „umple“ astfel golul lasat de disparitia marelui prozator, redutabilul analist literar Eugen Negrici l-a demis si el pe Marin Preda din functia de „reper moral“ mirându-se nesfârsit ca scriitori precum Marin Preda, Geo Bogza ori Octavian Paler au putut trece în ochii contemporanilor lor drept ceea ce ei n-ar fi fost: repere morale ! Toti cei care au vazut în Marin Preda o mare constiinta chinuita s-au înselat amarnic: Marin Preda „a cochetat fara întrerupere“ cu partidul comunist, facând astfel si el parte din seria neagra a celor etichetati ca „mari scriitori–mari ticalosi“. Cum a „cochetat“, în realitate, Marin Preda cu partidul comunist? Autorul „Morometilor“ n-a luptat în munti cu partizanii, nu a facut puscarie, n-a complotat contra regimului, n-a facut greva si n-a demascat în scrisori deschise ori nedeschise „Siberia spiritului“ în care toti românii au tremurat ca varga o jumatate de secol. Prezenta lui si a literaturii pe care a scris-o a mai înseninat cerul si a mai îndulcit aerul acelei Siberii. E putin? Se putea respira bine în „Siberia“ lui Marin Preda. Ce reprezenta el si scrierile lui în ochii bratului înarmat al partidului cu care „a cochetat fara întrerupere“ ne spun documentele fostei Securitati aflate azi în Arhiva CNSAS. „Adevarul viu–scrie Ioana Diaconescu în „România literara“, 43/ 2008–razbate chiar si din întunecatele documente ale Securitatii „. Portretul ce se contureaza din aceste documente releva forta, curaj si devotament fata de meserie, altfel spus, un caracter tare si autentic într-o epoca tragica: „Detest acele carti pe care autori îndoielnici–scrie prezentatoarea documentului din „România literara“–le-au publicat dupa moartea lui încercând sa-l compromita pe scriitor, exploatându-i slabiciunile, terfelindu-i statura. Episodul mortii, cât si tema romanului „Delirul“ au fost exploatate pâna la epuizare. Poate ca noi cai de cercetare ar putea salva de la compromitere viziunea asupra singularului scriitor român.“ Culmea ironiei–o ironie tragica–este ca tocmai urmele lasate de Securitate reprezinta una din noile cai de cercetare a vietii „colaborationistului“ Marin Preda. Dosarul informativ 2583 cuprinde documentele privitoare la urmarirea scriitorului de catre Securitate pentru atitudine insurgenta fata de constrângerile ce au sporit în cultura dupa „Tezele din iulie“ 1971 ale lui N. Ceausescu. Supraintitulat „Editorul“, respectivul dosar prevede absolut toate masurile de control si supraveghere ale lui Marin Preda în calitate de infractor si detinut politic, dar tinut tactic în stare de libertate: „se pune accent pe informatorii care au posibilitati de contactare directa a lui M. P. si nu prin intermediar, cum este „Vlad“ nou recrutat“, se trece la „exploatarea operativa a datelor ce rezulta din repunerea în functiune a instalatiei Aparate de Masura si Control de la biroul sau“, „interceptarea corespondentei“, „dirijarea retelei informative pe lânga obiectiv“, „exploatarea în continuare a tehnicii operative la biroul obiectivului si analizarea instalarii ATS la domiciliu, dupa revenirea obiectivului din Franta“, „instalarea sursei Teodorescu la locul de munca al celui urmarit“, „obtinerea mulajului dupa toate cheile necesare patrunderii în incinta institutiei“, „masuri de patrundere în obiectiv dupa orele 23… în obiectiv va patrunde mai intâi ofiterul care a facut proba cheilor. Ofiterul va tine legatura prin „Storno“ (informator în cadrul editurii) cu alti doi ofiteri aflati în apropierea cladirii care vor supraveghea daca nu încearca cineva sa intre si sa actioneze pentru a preveni patrunderea“, introducerea AMC la editura CR în biroul lui Marin Preda „unde rezulta ca se vor pune la cale planuri de actiune ale unor scriitori“. Atâta desfasurare de forte menite sa-l împresoare, supravegheze si spioneze pas cu pas, la editura si la domiciliu indica în el nu un infractor potential, ci un adversar tenace si periculos, capabil, prin autoritatea binemeritatului prestigiu literar si moral, sa coalizeze persoane si personalitati ostile cenzurii de orice fel în afaceri personale si literare. Efectele urmaririi si spionarii detinutului lasat în stare de libertate justifica din plin masurile respective: editorul Marin Preda promoveaza aparitia unor „scrieri necorespunzatoare“, are „manifestari negative ce contravin politicii partidului“, e refractar „Tezelor“, are legaturi cu „elemente suspecte si straini“ si multe alte atitudini ostile strânse cu grija si efort ca „materiale probatorii care sa dovedeasca vinovatia sa.“ Vinovatia „mercenarului“ care cocheta astfel este vadita, agentii introdusi spre a-i verifica „activitatea de agitatie dusmanoasa“ îsi fac bine meseria, ei afla si comunica faptul ca scriitorul „nu concepe sa fie cenzurat“, refuza sa-si dea scrisul la control, îsi apara independenta, se simte umilit si desconsiderat el si breasla lui în general.
Se poate admite ca scriitorul nu resimtea ori percepea direct împresurarea la care era supus, urmarirea careia-i simtea rasuflarea în ceafa, haituirea directa sau insidioasa care, în fine, îi mareau pâna la paroxism si epuizare suspiciunea congenitala, nesiguranta în care traia? Superficialii sai inchizitori ori detractori de dupa '89 ar trebui sa înteleaga faptul ca, mai ales sub regimul psihic si sufletesc al lui „simt enorm si vaz monstruos“ (i-a placut enorm Caragiale!), veritabilul regim carceral la care a fost supus în stare de libertate i-a scurtat viata, curmând-o cu mult înainte de soroc. Cu o comprehensiune remarcabila, Ioana Diaconescu scrie despre grozava drama careia i-a fost victima cel care „a cochetat“, vorba dlui Grigurcu, „fara întrerupere cu partidul comunist“, adica chiar cu temnicerul sau: „În ultimii ani de viata tot mai suspicios, timorat sub amenintarea unor telefoane anonime ce-l amenintau cu moartea, scriitorul asimila primejdia ca pe o boala. Eu cred ca aceasta perpetua nesiguranta, odata cu certitudinea amenintarii din umbra, i-au surpat sanatatea si siguranta de sine. Traia ca într-o cursa de dimineata pâna seara ca si cum pe urmele lui gonea cineva ce vroia sa-l suprime. S-a stins de teama, de oboseala, de sila unei vieti ce n-o mai putea stapâni. A murit fara sa fie nevoie de lovitura de gratie.“ Lasând la o parte toate speculatiile aberante ori bazaconiile lipsite de pietate spuse sau scrise dupa încetarea lui din viata, dar si înlaturând necuviintele judecatorilor si inchizitorilor sai ce întetesc dâra de frig lasata de moartea scriitorului, este mai mult decât plauzibil ca la disparitia prematura a lui Marin Preda un cuvânt greu, poate cel mai greu cuvânt, l-a avut DUI - 2583 …