Redescoperirea mitologiei
articol aparut in Cultura, nr. 42 din 2006-10-04» cultura cinema »
Autor: Mihai Fulger
„Adevaratul caracter al desenului animat, cel profund si secret, mistificat de aparenta-i infantila, de pulberea comica pe care o imprastie: o noua mitologie sau, poate mai exact, vechea mitologie adaptata unei noi varste a umanitatii.”
(Iordan Chimet – „Eroi, fantome, soricei”)
...astazi, animatia capata deseori note grave, iar absurdul si grotescul au tot mai mare cautare. Totusi, chiar daca si-a pierdut inocenta pe care o avea in vremurile lui Mickey si Pluto, aceasta lume nu si-a pierdut si farmecul.
Prima editie a Festivalui International de Film de Animatie „Anim’est” s-a desfasurat, intre 22 septembrie si 1 octombrie, in patru sali de cinema din Bucuresti, urmand ca un grupaj din productiile prezentate sa ajunga si la Cluj. Evenimentul, care va avea periodicitate anuala, este un proiect al asociatiei ESTE’N’EST (infiintata de Mihai Mitrica si Laurentiu Bratan), sprijinit de CNC si MCC, dar si de centre culturale straine sau de firme private.
inca de la debut, „Anim’est” a propus spectatorilor bucuresteni o selectie foarte bogata (aproape 250 de scurtmetraje si 12 lungmetraje, pentru copii si adulti) si, in consecinta, o foarte mare varietate de stiluri si tehnici de animatie. De la cele mai simple desene (unele imprimate direct pe pelicula) la cele mai elaborate imagini tridimensionale realizate pe computer (in limbajul tehnic, „3DCGI”), de la plastilina si marionete la combinatii cu secvente de film mainstream (chiar si cu actori profesionisti), nici una dintre multiplele forme ale animatiei contemporane nu a fost ignorata. Iar organizatorii au promis ca la editiile viitoare va exista si o sectiune competitiva, pentru ca „Anim’est” sa poata concura cu festivalurile cu o lunga traditie in domeniu.
Viata ca o animatie
Invitatul special al primei editii a fost regizorul american John Dilworth, care si-a prezentat aproape toate filmele de pana acum. Desi este cunoscut in special in calitate de creator al popularei serii „Courage the Cowardly Dog” (difuzata si la noi de postul Cartoon Network), al carei episod pilot („The Chicken from Outer Space”, 1995) a primit o nominalizare la Oscar, desi a facut si filmulete comerciale pentru MTV (precum „Smart Talk with Raisin”, 1993 sau „Angry Cabaret”, 1994), Dilworth se dovedeste un artist autentic, pentru care animatia este un mod de expresie si, in ultima instanta, un mod de viata. De altfel, regizorul a recunoscut, in discutiile cu publicul ce au succedat proiectiilor, ca multe dintre filmele sale au la baza experiente si sentimente reale. Cel mai bun exemplu este „Life in Transition” (2005), care reflecta trairile provocate artistului de evenimentele din 11 septembrie 2001 si de consecintele lor. Daca adaugam ca la acest scurtmetraj de numai patru minute au lucrat, timp de trei ani, nu mai putin de sase artisti (supervizati de Dilworth), care au realizat si animat manual picturile (pentru ca aici nu mai este vorba de simple desene), putem intelege ce inseamna adevarata pasiune pentru animatie.
Chiar daca sunt inspirate din experiente personale ale regizorului, filmele sale spun povesti universale. De exemplu, multor spectatori li se va parea cunoscuta relatia de iubire-ura din „When Lilly Laney Moved In” (1991) sau din savurosul „The Dirdy Birdy” (1993). Un duet comic delectabil este si cel alcatuit din vesnic indragostitul Nedd, pasionat de aeromodelism si de pescuit, si pisica sa Noodles, mai inteligenta si mai pragmatica decat stapanul ei; cei doi traiesc singuri pe o insula si lucreaza cot la cot la sortarea corespondentei intr-un oficiu postal, la care ajung facand surfing. Nedd si Noodles, personaje lansate in 1996 si readuse pe ecrane in 2000 (in „Catch of the Day”), mi-au amintit de Wallace si Gromit ai lui Nick Park (un regizor pe care sper sa-l vad invitat intr-una dintre urmatoarele editii ale Anim’est). Daca doriti sa il cunoasteti mai bine pe John Dilworth, puteti vizita site-ul studioului pe care-l conduce (www.stretchfilms.com), unde este disponibila si integrala filmelor sale.
Vegetalul amoros si animalierul morbid
Un alt important regizor american pe care ni l-a propus primul Anim’est este Bill Plympton, creator impus prin inventivitatea fara limite a filmelor sale (cunoscute si ca „plymptoons”) si prin prolificitate (a semnat pana acum in jur de 40 de scurtmetraje si lungmetraje de animatie). Ceea ce il apropie pe Plympton de Dilworth este faptul ca multe dintre personajele umane masculine au valoare de autoportret. Nu este cazul celor mai recente scurtmetraje ale sale („The Fan and the Flower”, 2005 si „Guide Dog”, 2006), care au fost prezentate publicului bucurestean. Aici, personaje principale sunt un ventilator si o floare (in primul film), respectiv un caine (in al doilea).
Nu stiu ce regizor, in afara lui Plympton, s-ar fi gandit sa inzestreze cu darul iubirii un obiect si o planta si sa ne ofere o emotionanta poveste de dragoste imposibila (narata de vocea lui Paul Giamatti), in care oamenii sunt doar prezente decorative. Desi in film iubirea cere un sacrificiu, finalul este unul fericit, pasiunea neconsumata intrand in legenda.
„Guide Dog” este continuarea lui „Guard Dog” (2004), scurtmetraj care i-a adus lui Plympton a doua nominalizare la Oscar. Acolo, un caine paranoic incerca sa-si fereasca stapanul de orice potential pericol, dar sfarsea prin a-l strangula cu cureaua zgarzii sale. in sequel, acelasi caine dement se angajeaza ca animal de companie pentru orbi, insa, fara sa vrea, le provoaca moartea celor pe care ar fi trebuit sa-i ajute. Astfel, spectatorii au putut descoperi cele doua fete ale animatiilor marca Plympton: emotia si umorul negru.
Letonianca Signe Baumane, colaboratoare si discipola a regizorului american, a avut si ea un scurtmetraj in selectia Anim’est. „Dentist” (2005) reflecta, cu fantezie debordanta si umor sadic, groaza cvasi-universala provocata de o vizita la stomatolog. Se pare ca scoala lui Bill Plympton nu duce lipsa de reprezentanti pe masura maestrului.
„Anim’est”, totusi in est
Iordan Chimet observa in 1970 ca desenul animat, profitand de degradarea continua a limbajului si inlocuind grandiosul cu gratiosul, si-a creat o mitologie proprie, adaptata epocii sale. Lucrurile s-au schimbat mult intre timp: astazi, animatia capata deseori note grave, iar absurdul si grotescul au tot mai mare cautare. Totusi, chiar daca si-a pierdut inocenta pe care o avea in vremurile lui Mickey si Pluto, aceasta lume nu si-a pierdut si farmecul.
Pentru spectatorii si cineastii romani care mai au incredere in filmul de animatie, un eveniment precum „Anim’est” poate insemna redescoperirea unei mitologii, mult mai complexa si mai vasta decat cea pe care o regasim in productiile Disney / Pixar sau DreamWorks, precum si imboldul necesar renasterii unei industrii cinematografice care deocamdata traieste numai din amintiri.