Societate, Democratie, Intelligence (II)
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-06» cultura supliment »
Autor: Serviciul Român de Informatii
Masa rotunda organizata de
Modele culturale, metode sociologice si perceptii publice în analiza de securitate
VASILE DINCU
Cultura de securitate: perceptii si realitati românesti
Voi puncta câteva lucruri care tin de domeniul surselor deschise, anumite reflectii necesare pentru o strategie de informatii. În primul rând, cred ca o strategie coerenta ar trebui sa cuprinda niste reflectii legate de definirea secretului în societatea noastra. Aceasta este o mare problema. Definirea secretului este o chestiune care trebuie realizata printr-un consens, printr-o negociere în societate. Noi vorbim despre transparenta si sigur ca serviciile asta fac în acest moment: încearca sa se deschida, dar, de fapt, daca ne uitam bine peste documentele administrative, vedem ca transparenta este însotita de marirea numarului de documente clasificate. În societatile contemporane sunt milioane de documente clasificate si asta înseamna ca în societatea aceasta - cum spunea un lider, „societatea complexa în care traim“ - începe sa prolifereze si forma.
Asta este o amenintare, dupa parerea mea, la adresa strategiilor în general si este o consecinta a secretului. Citim documente cu un limbaj rezervat, în care prevaleaza mai degraba forma. Daca facem o analiza de continut, vedem ca nu ramâne nimic. Noi putem spune ca nu ramâne nimic deoarece exista ceva profund si important în spate, care nu a putut fi spus. Când un sef de serviciu secret ajunge la o televiziune, este felicitat la final daca a reusit sa nu spuna nimic, dar sa evolueze cu gratie. Dincolo de aceasta, când este vorba despre o strategie nationala, este foarte important continutul.
În al doilea rând, va propun sa discutam despre cultura de securitate. Ce este cultura de securitate? Cum se formeaza ea? Toate serviciile de informatii ofera o scolarizare, în diverse forme. Am vazut ca la noi s-a înregistrat un început exceptional în acest domeniu. În ceea ce priveste barometrele nationale de risc, la noi opinia publica nu este nici sondata si, în acelasi timp, nici nu este alimentata cu informatii despre aceste subiecte. Daca ne-am uita si am vedea câte riscuri exista în perceptia publica, în afara de cele pe care le atingem în sondaje... Noi avem niste grile destul de formale în sondaje - teama de razboi, de boala si de un conflict în zona - care nu spun nimic, de multe ori, pentru activitatea individului ca atare. Marea arta a celor care fac analiza într-o societate este sa lucreze cu tendintele mici. Noi stim ca o tendinta care se afla în vârf - de 30%, de 20%, sau de 10% - este deja o tendinta moarta, urmeaza ciclul descendent, când nu mai este importanta. Cum sa prinzi tendintele de 2%, de 1%, de 3%, care din aceste valuri mici vor deveni marele val? Aceasta este o mare arta în ceea ce priveste analiza.
As mai spune un lucru legat de specificul societatii noastre: noi acum, dupa 1990, am devenit o societate naiva, un fel de societate pura, societate fara inamic, o natiune care are peste tot numai prieteni, în definirea asumata publica. Daca a disparut polaritatea din Razboiul Rece, totusi, o societate fara inamic este una vulnerabila în sine. Are o structura vulnerabila, o cultura care este vulnerabila. Nu stim acum cine este dusmanul nostru: Omar Khayam, cultura islamica? Ma întreaba studentii: cine este dusmanul nostru în societate? Este foarte greu de spus. Acesta trebuie definit societal. Nu definit neaparat în sensul polaritatii absolute - axa raului - dar trebuie sa îl definim cumva. Sau suntem poate o societate paradisiaca, ce evolueaza spre cea mai buna dintre lumile posibile? Am putea sa spunem asa ceva, dar am vedea ca o astfel de abordare nu functioneaza.
Modele culturale si razboiul
cognitiv
Despre razboiul cognitiv - folosirea capacitatilor de cunoastere si de prelucrare a informatiei în scop conflictual, de exemplu transportul de mituri si de modele între culturi - putem spune ca este un lucru mai complicat decât pare la prima vedere. Sa luam un exemplu foarte simplu, încercând sa nu exagerez. Modul în care diverse culturi vad saracia si bogatia: „bogatul niciodata nu va ajunge în Împaratia Raiului, decât atunci când camila va trece prin urechile acului“. Spre exemplu, societatea noastra ortodoxa are aceasta definire. Exista si în zona orientala aceasta abordare a bogatiei. Pe de alta parte, logica protestanta este diferita: te îndeamna spre acumulare, pentru ca poti sa fii „alesul“; nu stii cine este „alesul“, dar ai o datorie sa multiplici ceea ce ti-a lasat Dumnezeu. Or, ce produce la noi acest tip de abordare? Vedem cum 80% din populatie afirma ca cei care acumuleaza avere într-un fel sau altul au facut-o în mod ilicit, prin noroc, prin coruptie si asa mai departe.
Sau: modul cum este definit statul - statul care este un prost gestionar. Acum statul devine, de fapt, un salvator al neoliberalismului. Oamenii nu mai înteleg. Indicele de perceptie a coruptiei este folosit în general ca metoda de agresiune asupra societatilor. Eu am avut ocazia sa propun dintr-o pozitie guvernamentala ca guvernul sa ofere bani pentru o cercetare intensa, condusa de organisme internationale, despre Sistemul National de Integritate. O chestiune complicata, multi dintre dumneavoastra stiti, pentru ca lucrati în acest domeniu. Nimeni nu a fost interesat de faptul ca guvernul ar putea sa dea bani pentru ca ar fi aparut niste cifre, nu ar mai fi actionat indicele de perceptie a coruptiei. Pentru ca acest indice este amplificat prin surse deschise. si este singura masura, pentru ca, de fapt, noi nu avem o masura a coruptiei, cu adevarat.
Apoi, atacul prin surse deschise, nu numai analiza surselor deschise este poate amenintarea cea mai importanta în acest moment. Definirea „inamicului“
Nu avem o doctrina europeana de securitate în societatea aceasta fara inamic. Nu putem integra competitia economica, razboiul economic. În societatea noastra, nu avem o cultura strategica, suntem descoperiti aici, de fapt nu avem inamici, mai ales pentru domeniul economic. Noi stim ca avem aliati în NATO, avem parteneri în Uniunea Europeana, dar competitia economica a ramas aceeasi. Cum integram aceste lucruri, pentru ca nu exista o doctrina europeana si nici nu cred ca este posibila, pâna la urma, o astfel de doctrina? Lipsa unor institute de cercetare contribuie la asemenea evolutii negative - societatea noastra cred ca este foarte slaba din acest punct de vedere. Faceti un experiment pe Legea uninominalului - sunt unul sau doi oameni care au lucrat la lege si care stiu care sunt consecintele pâna la capat, cum se alege un deputat, prin toate filtrele respective; dar nimeni nu a citit de-a fir în par aceasta lege. În domeniul politic stiu sigur ca asa stau lucrurile, pentru ca am testat zeci de oameni. Asa se întâmpla cu majoritatea documentelor: cele mai vizibile si cele mai importante pentru societate sunt cele pe care nu le cunoaste nimeni. Si din acest punct de vedere, câteodata, serviciile de informatii au senzatia ca stiu totul, ca nu au nevoie de nimeni, ca, daca stiu lucruri de budoar, sa zicem în plan social, cunosc si ceea ce se întâmpla.
Toffler, stim cu totii, a scris lucruri foarte interesante, dar foarte putini stiu ca a fost angajat la RAND Corporation. Sau Albright, sau altii, care au fost adusi în domeniul politic din aceste zone de reflectie si strategica privata.
Va propun si un alt exemplu legat de vulnerabilitatea economica. În acest moment, avem o problema, criza financiara, mondiala. Am lucrat si eu de-a lungul timpurilor în calitate de consultant de comunicare la întreprinderi mai mari sau mai mici. În acest moment, daca ne uitam la bancile noastre, desi criza financiara a început din februarie 2007, bancile din România nu au un „situation room“, nu sunt pregatite sa reziste unei situatii de criza, unei comunicari de criza. Unele probabil ca au luat, tousi, anumite masuri, daca vorbim despre cele centrale, dar majoritatea, nu. Acest fapt, dupa parerea mea, tine tot de aceasta cultura.
Si, în fine, cred ca inteligenta strategica a unei societati se masoara si în posibilitatea de a gestiona greselile majore de management politic. Aceste greseli nu tin numai de decizie, de ezitarile de decizie care au ca baza lipsa de informatie, ci tin de mai multi factori de influenta care apar într-o societate. De exemplu, prejudicierea fundamentului de coeziune sociala, marcat de batalia între sindicate, faptul ca profesorilor li s-au opus functionarii: toate sunt lucruri care ne afecteaza. O dezbatere publica asupra unor asemenea probleme de modele, perceptii si politici poate aduce aporturi informationale serioase unui proiect de strategie precum cel prezentat de directorul SRI..
Riscuri sociale si demografice în România.
O abordare sociologica
Marian Preda
Prima observatie se refera la fondul problemei relatiilor societatii românesti cu serviciile de informatii. Cred ca avem un deficit fantastic de competenta în a lua decizii si, mai ales, în a lua decizii fundamentate pe evidente. Noi, românii, spunem, spre deosebire de anglo-saxoni, ca „luam“ decizii. Înca din expresia aceasta vedem cum întâmplatorul este implicat în actul decizional, deoarece, spre deosebire de noi, anglo-saxonii spun „to make a decision“, ceea ce este complet diferit. si as spune ca ceea ce trebuie facut în continuare este sa-i obisnuim pe decidenti sa ia decizii fundamentate. Este ceea ce fac de multa vreme anglo-saxonii, n-am timp de foarte multe exemple, dar as da totusi unul foarte scurt. Ceea ce este echivalentul functional al Institutului National de Statistica la noi, la ei se cheama „Statisticianul National“ si, într-o vizita acolo, cu câtiva ani în urma, am vazut un sistem simplu de gestionare a datelor, la care au acces public toate institutiile si persoanele interesate. Se poate accesa orice informatie, pâna la nivel de unitate de la care se culeg datele (scoala, circa de politie etc.), pe harti, regional, local si, repet, de unitate chiar mai mica, pentru a vedea indicatorii furnizati de aceasta institutie. Toate deciziile, inclusiv proiectele pentru care se cer bani, sunt fundamentate pe baza acestor informatii. Pentru a cere bani pentru educatie, desi indicatorii regionali si locali erau mai buni decât cei nationali, se cereau bani pentru o singura scoala dintr-o zona cu delicventa mare si cu emigranti foarte multi unde indicatorii erau mult sub media nationala.
La noi nu se întâmpla asa, pentru ca nu avem o cultura a indicatorilor, nici în momentul în care pregatim variante decizionale, nici în momentul în care planificam. Uitati-va la strategiile românesti. Nu au indicatori, termene si planuri operationale. De asemenea, nu facem monitorizare si evaluare dupa implementarea unei strategii si de aici apar foarte multe riscuri.
Si acum trec la partea a doua. Cred ca se vorbeste mult, probabil e bine, despre dimensiunea internationala a informatiilor, se vorbeste foarte mult de globalizare, o tema care îmi place si mie. Haideti sa abordam tema globalizarii la noi acasa, pentru ca nu ne intereseaza, de exemplu, cum se bat marile companii între ele în strainatate, ci cum se bat ele în România cu firmele românesti mici si amarâte. Si în domeniul organizatiilor private avem un deficit fantastic de decizie bazat pe informatii. În acest sens, as spune ca pe zona sociala si economica exista riscuri enorme.
Pentru ca am promis ca vorbesc putin o sa mentionez doar riscurile, de exemplu, demografice. Avem în România o populatie activa mai mica decât populatia de pensionari. Aveam, în 1990, 215.000 de pensionari de invaliditate, acum avem 960.000. Majoritatea, cei cu pensii false de invaliditate, le ia pensiile celorlalti. Trebuie sa analizam vârsta medie de pensionare reala, pentru ca vorbim tot felul de prostii si marim pensiile fara sa facem analize, iar aceasta vârsta reala de pensionare este în medie în România de 54 de ani, în timp ce speranta de viata ajunge la vârsta de pensionare - în cazul femeilor spre exemplu - la vreo 83 de ani. Deci, femeile, va spun eu, ca am calculat foarte serios, stau în România mai mult la pensie decât pe piata muncii. Acestea sunt riscuri reale si cu efecte pe termen lung pentru societatea româneasca. De exemplu, cheltuielile de pensii sunt categoria de cheltuieli cea mai mare din bugetul României si nicio firma nu-si poate compara veniturile cu bugetul României. În orice varianta de analiza, populatia României va scadea drastic în viitor, chiar daca mentinem migratia constanta, ceea ce oricum nu este posibil. Nu avem o strategie de încurajare a imigratiei, nici una de încurajare a natalitatii. Eu pot sa mentionez cinci-sase cercetari la care am participat, cu rapoarte bine fundamentate, pe care le folosesc organizatiile internationale, dar decidentii din România nu prea le folosesc.
Informatiile ca fundament al deciziei si actiunii strategice
Mihai Stanisoara
Noile concepte de securitate
La începutul secolului XXI, procesul accelerat de integrare, interdependenta si comunicare definit, de regula, prin cuvântul globalizare, se profila drept cea mai importanta provocare la adresa sistemelor nationale de securitate, ca si la adresa statelor în general. Este începutul unei ere a tehnologiilor înalte, o era a comunicarii si a vitezei, într-o lume plina de schimbari în care obtinerea informatiilor este esentiala. Informatia reprezinta o conditie absolut necesara pentru progresul omenirii, iar noile dimensiuni ale mediului international impun manipularea si gestionarea adecvata a acesteia. În acest context, tot mai multi analisti au aratat ca securitatea nu mai este o chestiune de putere militara, ci de informatie. Accentul nu se mai pune pe combatere, ci pe prevenire, ceea ce face ca rolul si importanta reala a serviciilor de informatii sa creasca proportional. Se constata faptul ca evolutia mondiala a evenimentelor a consacrat o problematica inedita ca obiect de studiu: relatia dintre informatie si securitate, în care informatia reprezinta resursa strategica de putere.
Globalizarea si terorismul international au impus o reevaluare a conceptelor de securitate, reconsiderarea si extinderea competentelor structurilor componente ale sistemului national de securitate, dar si oportunitati sporite de crestere a eficientei prin complementaritate si standarde unitare de performanta. Largirea spectrului de riscuri neconventionale, cu caracter transnational si terorist, diversificarea tipologiei crizelor si a conflictelor genereaza provocari multiple, care necesita reactii multidirectionale, bazate pe mobilitate, oportunitate, diversitate, coerenta si complementaritate.
Actualul mediu intern si international de securitate, consecinta interdependentei si globalizarii proceselor sociale si a relatiilor interumane, a dezvoltarii rapide a mijloacelor si tehnicilor de comunicare, a consolidarii institutiilor democratice, obliga toate statele democratice sa îsi perfectioneze organizatiile cu functii de cunoastere a amenintarilor la adresa securitatii nationale si a comunitatii internationale. În actualul context de securitate, statele democratice sunt preocupate de identificarea, prevenirea si contracararea amenintarilor la adresa intereselor lor de securitate si de neutralizarea factorilor care declanseaza crizele locale, zonale sau internationale.
Anticipare si cunoastere: care sunt amenintarile?
Sarcina de a cunoaste sursele generatoare de insecuritate si instabilitate, în scopul protejarii proceselor care sustin functionalitatea statelor democratice, revine serviciilor de informatii. Nevoia de anticipare operativa a tipurilor de riscuri existente sau prognozabile impune dezvoltarea unor programe de eficientizare a activitatii serviciilor de informatii. Cunoasterea îi ofera capacitatea identificarii mediilor de proliferare a armelor de distrugere în masa, a actorilor crimei organizate si a vectorilor care genereaza si desfasoara actiuni specifice razboiului informational împotriva democratiei si a statului de drept.
Proliferarea armelor de distrugere în masa obliga la cunoasterea si prevenirea derularii unor exporturi neautorizate în tari cu risc ridicat, a elementelor tehnologice avansate, susceptibile de a fi folosite la producerea armamentului nuclear, chimic sau biologic. Utilizarea metodelor, foarte greu de descoperit prin mijloace conventionale, impune folosirea procedeelor specifice, cu înalt grad de profesionalism, precum si colaborarea, inclusiv internationala, în acest domeniu, în cadrul unor strategii viabile, cu structurile similare din statele democratice.
Crima organizata necesita, pe lânga actiunile destinate prevenirii si contracararii manifestarilor subsumate, masuri operative si eficiente pentru depistarea si controlarea fondurilor material-financiare obtinute din activitati ilegale si, mai ales, pentru împiedicarea introducerii acestora în sistemul economic legal. Aceasta misiune este extrem de dificil de realizat în afara colaborarii internationale, întrucât, astazi, activitatile gruparilor criminale sunt înlesnite de globalizarea economiei si de efectele sale perverse, care le permite sa opereze la scara mondiala, profitând de aceleasi mijloace si structuri ca si companiile legale. Cu toate acestea, fenomenul poate fi combatut, contracarat si controlat.
Desi aceste amenintari sunt reale si grave, se apreciaza ca, în prezent, terorismul reprezinta cea mai evidenta amenintare la adresa democratiei, a statului de drept, a stabilitatii si securitatii interationale. În pofida succeselor în lupta împotriva acestui flagel, un motiv de îngrijorare îl constituie paleta larga a obiectivelor vizate, cresterea gradului de complexitate a mijloacelor utilizate: tehnologiile avansate si retelele de comunicatii, sabotajul economic, distrugerea sistemelor de informare ale institutiilor financiare, posibila utilizare a armelor chimice si biologice, conlucrarea cu organizatii delincvente internationale.
Aceste transformari si provocari la nivel global au determinat si modificari de fond în activitatea serviciilor de informatii si, implicit, în valoarea intrinseca a informatiei. Consolidarea compartimentelor specializate în combaterea amenintarilor asimetrice si reevaluarea si revalorizarea factorului uman în activitatea informativ-operativa sunt doar doua din principalele transformari produse la nivelul structurilor de informatii. De asemenea, pot fi remarcate demersurile în aprofundarea relatiilor bi si multilaterale de cooperare între serviciile de informatii din statele democratice, întarirea compartimentelor de analiza si, nu în ultimul rând, dirijarea de resurse financiare suplimentare catre structurile informative.
Redefinirea rolului serviciilor de informatii din toate tarile democratice, într-un context international marcat de recrudescenta fara precedent a amenintarilor asimetrice, a impus o reevaluare a misiunilor acestora, în vederea sporirii capacitatii lor de actiune. Astfel, serviciile de informatii contribuie, prin masuri specifice, în cadrul legal, la cunoasterea si prevenirea amenintarilor la adresa democratiei si statului de drept, gestionarea eficienta a resurselor informationale, furnizarea de elemente necesare deciziei si actiunii strategice. Fiind cele care sesizeaza primele existenta unor pericole si riscuri reale la adresa statului, serviciile de informatii sunt întâia linie de aparare a unui stat. De eficienta lor depinde capacitatea restului institutiilor statului de a asigura securitatea natiunii.
Agenda executiva si agenda de intelligence
Serviciile de informatii sunt plasate în mod firesc în subordinea decidentilor politici având rolul de a sprijini efortul acestora de a elabora politici de securitate, de a reactiona la timp în fata unor riscuri si amenintari. Prin analizele, evaluarile si informarile pe care le ofera, serviciile de informatii trebuie sa ajute structurile decidente sa evite „surprizele“ strategice. Pentru ca aceste analize si informari sa fie utile si eficiente trebuie sa existe o corespondenta între agenda executivului si agenda serviciilor de informatii. Pe de alta parte, serviciile de informatii trebuie sa îsi mentina capacitatea de a sesiza aparitia unor noi riscuri si amenintari la adresa securitatii si de a atrage atentia structurilor politice decidente asupra acestora. Altfel spus, responsabilitatea fundamentala a serviciilor de informatii este de a identifica corect si din timp amenintarile interne si externe la adresa securitatii astfel încât acestea sa fie solutionate fara a cauza pagube sau pierderi umane si materiale. Analizele asupra tendintelor de evolutie din mediul intern si international, evaluarile asupra probabilitatilor de materializare a riscurilor si amenintarilor, a efectelor materializarii acestora sunt informatii vitale pe baza carora decidentii politici pot defini corect interesul national, elaboreaza o doctrina adecvata si asigura transpunerea ei adecvata în practica, definesc politica de securitate si strategia militara si, nu în ultimul rând, acorda sarcinile potrivite structurilor de securitate.
Informatiile si analizele oferite de serviciile de informatii constituie doar o prima etapa a ciclului deciziei politice si sunt utile în masura în care sunt bine integrate în acest sistem. Pentru a fi utile, informatiile trebuie sa fie oferite la timpul potrivit, sa priveasca probleme curente si sa fie de încredere. În domeniul securitatii nationale, fundamentarea si elaborarea deciziilor politice trebuie sa „tina pasul“ cu noile tipuri de amenintari. Caracterul preponderent al agresiunilor informationale determina reconsiderarea capacitatii de identificare a amenintarilor reale. În aceste conditii, capacitatea mare de procesare a informatiilor este cea care ofera natiunii posibilitatea de a evita situatiile limita, cu impact maxim asupra securitatii nationale.
În acest context, luarea unei decizii politice devine un proces complex în care doar instinctul politic si experienta politico-militara a unor lideri nu este o reteta suficienta a succesului. Succesul unui lider politic sau militar depinde de personalitatea, experienta si abilitatea acestuia de a alege si discerne esentialul din volumul informatiilor primite. Desi este nevoie de o relatie suficient de apropiata, pentru a fi constructiva, între factorul politic si reprezentantii serviciilor de informatii, este, de asemenea, necesara o separare functionala, astfel încât structurile speciale sa cunoasca nevoile reale de informare ale decidentului politic, dar sa nu selecteze si sa elaboreze informarile dupa deciziile presupuse a conveni beneficiarului.
Revolutia surselor deschise în secolul al XXI-lea
Gabriel Sebe
Prezentarea mea se va concentra pe patru probleme legate de rolul surselor deschise: 1. prin ce directii si datorita caror proiecte din domeniul intelligence ideea de mass media a fost modelata drept suport continuu al democratiei; 2. care sunt problemele deschise actuale ce merita sa fie studiate pentru a anticipa dezvoltarea ideii de mass media; 3. care este, corespunzator acesteia, harta evolutiei „open source intelingence“ (OSINT) si 4. ce elemente de gândire strategica se pot identifica pentru demararea unui proces intelligence compatibil cu evolutia spre integrarea surselor.
Cunoasterea e putere
Primul proiect, în cadrul caruia s-a lansat conceptul de intelligence si care, de la început, a vizat integrarea surselor deschise cu intelligence-ul, este un proiect al lui Sherman Kent, din anii 30, când acesta a fost cooptat de la una din universitatile americane unde preda pentru a pune la punct o agentie nationala de informatii. În cadrul acestui proiect, Sherman Kent a dezvoltat un proces care a initiat consecinte, evolutii sociale, politice si nu numai, devenite repere al evolutiilor actuale pe sursele deschise. Prima idee a lui Sherman Kent este aceea ca intelligence-ul trebuie regândit drept domeniu academic pentru dobândirea avantajului strategic. Daca luam, de exemplu, lucrarea lui aparuta în 1949, vom gasi acolo sintagma Knowledge is Power. Aceasta carte a fost de fapt o comanda facuta de liderii americani, înainte de 1945, înainte de finalizarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, în care se cereau conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca orientarea societatii americane pentru a deveni un actor global. Al doilea punct cheie promovat de Kent a fost problema integrarii valorilor democratice în noul domeniu academic si securizarea libertatii civice în cadrul democratiei. Al treilea punct a fost diferentierea dimensiunilor: tehnologica (prezenta în literaturile de specialitate sub numele Doctrina Johnson) si sociala - scanarea specifica a informatiei. Urmatorul punct a introdus ideea gândirii strategice si a distinctiei dintre gândirea strategica si proiectiile provenite din paradigmele primare filomatematice ale filosofiei naturale de tipul „non range planning“, „forecasting“ si asa mai departe. Ultimul punct sustinut de Kent a fost antrenarea opiniei publice în procesul de analiza a sursei deschise, adica înlocuirea propagandei cu dezbaterea.
În aceeasi perioada, tot în Statele Unite, Vannevar Bush a condus Centrul Integrat de Cercetare din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Vannevar Bush este omul care, poate, a influentat cel mai mult conceptul de mass media si de sursa deschisa. În primul rând, el a pornit de la o conceptie conform careia procesul de intelligence propriu serviciilor de informatii nu difera conceptual cu absolut nimic de procesul studiului problemelor deschise din mediul concurential din cercetare. Unul dintre exemplele la care Vannevar Bush se refera când îsi argumenteaza pozitia este Academia Regala Franceza, care a fost înfiintata, a durat si a influentat, practic, cultura europeana între 1850 si 1900. Vannevar Bush a lansat în 1952 conceptul Memex. El a imaginat si a descris într-o lucrare un birou virtual necesar cunoasterii prin retelele sociale, care sa fie dedicat cunoasterii integrate, intelligence. Pentru ca la vremea respectiva nu avea posibilitatea de a transmite documente între aceste birouri virtuale, el a definit un proiect care formeaza baza tehnologica de realizare a precedentului, Proiectul Memex. Aici e bine de spus ca Vannevar Bush, detinând o pozitie în cadrul administratiei americane, a putut coopta în proiectul sau un cercetator britanic, Stanley Clark, cel care, în 1972, a lansat un satelit de telecomunicatii. Clark a oferit baza tehnologica de realizare a primei retele efective de tip Internet, Darpa, inclusa în proiectul Memex.
În paralel cu proiectul Memex, s-a desfasurat proiectul „National Foundation“, care, de fapt, este un raspuns dat presedintelui american si publicat în 1945 în „Analele Academiei Nationale de stiinte din Kansas“ si care viza sinteza socio-politica dintre societatea civila si componenta corporativa. Astfel s-a dezvoltat celebra National Foundation din SUA, care a finantat ulterior numeroase proiecte de cercetare. În aceasta zona s-a produs si disocierea dintre inovarea tehnologica si inovarea sociala - inovarea sociala ca resursa nationala, iar inovarea tehnologica ca resursa continua de bunastare.
În anii 70, un cercetator european a reusit sa implementeze primul sistem national de intelligence pe surse deschise într-o tara europeana. Dedijer a identificat atunci o paradigma de integrare a spatiului euro-atlantic, în care intelligence-ul sa devina integrat domeniului academic. Paradigma respectiva a fost lansata de Francis Bacon pe la 1609 si se numeste în literatura de specialitate stiinta stiintei. Ea a fost reluata dupa aceea de diversi alti filozofi, cercetatori. Ca solutie la problemele de diferentiere ridicate de Sherman Kent, a fost introdus conceptul de social intelligence, propriu surselor deschise. E bine sa amintim aici un sociolog german, Georg Simmel, care, în 1906, chiar a scris o lucrare despre secret în societate si ale carui idei sunt preluate partial si, bineînteles, reformulate în contextul de social intelligence. Un alt aspect extrem de important priveste business intelligence-ul, care este, de fapt, o reactie la o problema deschisa privind bunastarea ridicata de Vannevar Bush. Dédijér merge mai departe, într-un articol din 1984, în care foloseste o formulare mai sententioasa, afirmând ca Europa fie face business intelligence, fie nu va exista. În acelasi timp, cercetatorul a lansat conceptul de analytic intelligence, care viza legatura cu modelele matematice, necesare transdisciplinarii intelligence-ului, ca domeniu academic. Aici este binevenita o precizare: atât în paradigma lui Francis Bacon, cât si în abordarile lui Vannevar Bush, partea de modelare matematica este centrala procesului intelligence. Statele care n-au fost în capabile sa înteleaga în acest mod lucrurile au ramas în urma.În anii '90, David Steel, care a fost ofiter de informatii în Marina Americana, a pornit un proiect împreuna cu studenti din câteva universitati, proiectul open-source intelligence. El identifica o paradigma numita smart nation („natiune isteata“), care are în vedere dobândirea avantajului competitiv prin identitate, valori, potential de inovare sociala si integrarea conceptului de intelligence. El a lansat si prima retea globala open-source intelligence, iar orientarea actuala a grupului cu care lucreaza este spre identificarea titlurilor de tip retea drept modele adaptative ale procesului intelligence concurential, atât în business-intelligence, cât si în intelligence de tip clasic.
Daca vrem sa fim pregatiti pentru viitoare modificari ale conceptului de mass-media, cred ca primul demers, si cel mai important, se va baza pe teoriile matematice ale învatarii sociale. (...)
Totul de-a gata
În final, un comentariu referitor la propunerile vizând dezvoltarea unui sistem de early warning în România. De multe ori evitam elemente importante ale istoriei noastre si ale performantelor noastre. stiti cumva ca primul model matematic de anticipare aplicabil în intelligence este realizat în 1978 de un matematician român? Mai sunt si alte exemple de acest fel. Problema este ca nimeni nu si-a pus problema fructificarii resurselor interne. Toata lumea se duce si cumpara un soft de import, de obicei destul de scump. Softul este încapsulat, ceea ce înseamna ca, daca citesc într-o revista despre o noua metoda, scriu o subrutina si vreau sa o instalez în soft, nu am aceasta posibilitate. Din pacate, în perioada de tranzitie pe care o parcurgem s-a mers pe ideea sa luam totul de-a gata si... keep it simple. Principalul deserviciu pe care si-l poate face o natiune siesi este sa încerce sa devina doar utilizator. Nu întâmplator l-am ales pe Vannevar Bush cu „Inovare sociala, inovare tehnologica si extinderea ciclurilor de tip Schumpeter în managementul cunoasterii“. Cred ca primul lucru pe care-l avem de facut, în ideea unei competente care sa nu mai depinda de legi, ci de o norma sociala, este sa acordam atentie faptului ca, în 1935, când s-a initiat în SUA ideea de intelligence, au fost educate mai întâi resursele umane din universitati. Astfel, insii preluati erau deja pregatiti, indiferent ca vor lucra în business intelligence, în competitive intelligence, sau în strategic intelligence. Astfel dispar dilemele de genul: „cum anume se rezolva cultura clasei politice printr-o lege electorala“. Cultura nu va putea fi niciodata ajutata printr-o lege, dintr-un motiv foarte simplu: nu legea determina cultura, ci invers, cultura este o educatie devenita reflex.
Asadar, primul lucru pe care-l avem de facut este sa ne schimbam mentalitatea - atentie - nu împrumutând de la americani, ci recuperând propunerile lui Gusti din „stiinta natiunii“ si compatibilizându-le exact cu seria de succesiuni a intelligence-ului. Asa ne câstigam o identitate; fara identitate nu vom fi competitivi. Iata: serviciul de informatii al firmei Motorola, de exemplu, prezentat în 1996 prima oara la o conferinta internationala la New York, este mult mai complex decât Serviciul Român de Informatii; firma Procter&Gamble, în partea de cercetare, are un numar de cercetatori mai mare decât primele cinci universitati americane. Cetateanul american, pe de alta parte, nu cred ca se simte dezavantajat de faptul ca bancile americane au toate datele despre el - ce a cumparat ieri, alaltaieri - pentru ca a cumparat cu cardul. Daca faceti un contract cu o firma de afara, o sa semnati un NDA - Non Disclosure Agreement. Uitati-va pe unul din asemenea acte; veti constata ca este mult mai detaliat în informatii personale decât arhiva oricarui serviciu de informatii. Unde e diferenta? În responsabilitate. Partea de business are responsabilitate doar pentru firma. Un serviciu de informatii, SRI de exemplu, are o informatie extinsa la nivelul unei natiuni si e de salutat procesul reformator început astazi. Mai ales daca este diversificat si daca sunt luate în consideratie criteriile de absoluta necesitate ale constructiei identitatii nationale, vitala în raport cu criteriile sistemului euroatlantic.
Intelligence, în viziunea americana, nu înseamna o hegemonie sau o aplatizare a identitatii cuiva. Cel mai bun exemplu cred ca este Norvegia, o tara de mici dimensiuni care, acum 25 de ani nu însemna nimic în domeniul intelligence. Anul acesta a organizat una dintre cele mai mari conferinte, finantate de armata americana, pe tema securitatii nationale. Plecând de la realitatea ca noi nu vom fi niciodata actori globali, Norvegia este, iata, un exemplu perfect compatibil cu situatia noastra.
O evaluare a agendelor publice de securitate si definirea temelor amenintarii
Dorel Sandor
Agenda publica a amenintarilor
Voi porni de la observatia ca exista o noua piata a amenintarilor, care poate modifica semnificativ perspectiva traditionala despre rolul serviciilor secrete, despre exclusivitatea si specificul activitatii în acest domeniu. Adaug o propozitie oarecum incitanta: cele mai importante amenintari sunt publice. Mai mult, sursele sunt deschise în foarte mare masura si, ca urmare, inclusiv activitatile fundamentale în acest domeniu s-au deschis pâna la urma extrem de mult.
Subiectul la care ma voi referi este legat de agenda publica a amenintarilor. Voi sublinia doar în trecere patru-cinci subiecte care ar merita gândite într-o perspectiva adusa la zi.
Exista o multitudine de agende ce concureaza în mediul public în a stabili atât lista amenintarilor, cât si în a defini prioritatile. Avem, desigur, o agenda oficiala, asumata, în exercitiu si care, bineînteles, formeaza obiectul principal de activitate al institutiilor specializate. Aflam, din când în când, la dezbateri sau în diverse momente, ca aceasta agenda este ea însasi în curs de revizuire si de regândire. Mi se pare normal.
Exista în România, în mare masura, o agenda pe care as numi-o agenda reziduala, parazitara. De la caderea comunismului exista o „întrecere post-socialista a muncii“ în a mentine o dezbatere acida, asidua, asupra unor teme deja consumate, dar care sunt spectaculoase în formulare, în resentimente sau printr-o memorie colectiva înca nevindecata de trecutul apropiat. Adesea, aceasta agenda reziduala paraziteaza puternic si dezbaterea publica si functionalitatea institutionala.
As atrage însa atentia asupra a ceea ce deja reprezinta o preocupare mai mult sau mai putin explicita. Sa o numim agenda emergenta, un set de teme si probleme care înca nu au capatat o formulare standard si care tinde sa domine în cercetare, în prognoza, în transferul de know-how si, uneori, în dialogul între diverse entitati. Cine este activ la nivelul agendei emergente astazi va influenta si în buna masura va controla viitorul apropiat. Semnificativa ramâne aceasta dualitate, între a fi în prim-planul agendei oficiale si în a evolua în planul al doilea, mai discret si mai putin spectaculos, al identificarii noilor tendinte: amenintari si incertitudini.
O a patra agenda care concureaza pe piata publica a amenintarilor este agenda factorilor ostili. si de partea cealalta sunt oameni destepti, activi, inteligenti si foarte performanti. Cred ca aici este una dintre functiile vitale ale serviciilor secrete: în a aproxima, a identifica, chiar a evalua cât mai exact care este agenda unor factori ostili. Persista printre noi, în ultimii ani, o atitudine usor hazardata. Intrarea României în NATO ?i în Uniunea Europeana a creat o anumita relaxare exact în unele zone neconventionale si probabil ca ar fi momentul sa fim mai atenti tocmai cu zonele considerate foarte „prietenoase“ la un moment dat.
O sursa pentru agenda publica este tematica dezbaterii publice. Nu as subestima-o si, din punctul acesta de vedere, apreciez initiativa SRI de a avea un dialog cu oamenii care sunt la vedere în dezbatere: media, în primul rând, institutele civile. Aici, însa, sursa principala de dificultate este legata de acuratetea analizei, de acuitatea, profunzimea sa si, oarecum, de o anumita angajare responsabila în discutie. Din pacate, în ultimii 10-15 ani, libertatea de expresie si accesul la dezbaterea publica au fost prea adesea marcate de o dependenta de ceea ce as numi scandalos, stupefiant, spectaculos, lucruri care foarte adesea sunt mai curând comerciale decât efectiv semnificative în plan structural.
Ramân în discutie desigur si alte aspecte cheie, si anume faptul ca în România se manifesta tot mai mult în ultimul timp o competitie evidenta, la vedere, pentru influentarea agendei oficiale, între principalii jucatori politici - sa ne amintim ca suntem într-un an electoral. Mai putin transparent, dar tot mai consistent capata influenta, relatia public-privat, „grupurile de interese“...
Un element deschis, legat de viitorul apropiat, îl reprezinta cooperarea. Dar si divergentele în gestionarea agendei de securitate. Am în vedere trei planuri delicate la ora actuala. În cadrul institutiilor statului asistam de mai bine de trei ani la o competitie interna, sterila si extrem de costisitoare. În al doilea rând, în raporturile externe, ar fi momentul sa facem un bilant si sa ne revedem ca jucatori în relatiile cu partenerii externi, inclusiv cu cei regionali. si, nu în ultimul rând, cred ca ar fi momentul sa privim evolutia spontana a relatiei public-privat în domeniul intelligence cu mai multa luciditate si responsabilitate, vazând în contributia factorului privat o resursa importanta, dar având în acelasi timp în vedere anumite precautii si responsabilitati. Cu alte cuvinte, am intentionat sa subliniez ca exista o multitudine de dimensiuni ale agendei publice a amenintarilor, pe o noua piata foarte dinamica si îmi permit sa subliniez ca s-a diminuat monopolul unei comunitati informative închise asupra acestei agende extrem de delicate, ceea ce nu este neaparat o veste proasta, dimpotriva, este o oportunitate. Pentru comunicare, cooperare, coeziune.
Definirea si analiza amenintarilor
O alta problema merita avuta în atentie se refera la setul temelor de amenintare. Cum se definesc, cum sunt selectate si integrate acestea în gestionarea securitatii nationale. Am sa fac doua comentarii foarte concrete. A fost mentionat în discutii un concept pe care îl folosesc într-o matrice de evaluare, si anume raportul dintre preocuparea publica legata de amenintari si acuratetea informatiilor. Daca folosim o matrice cu doua dimensiuni avem patru câmpuri de joc.
Prima este cea mai buna, atunci când avem si preocupare si acuratete. A doua este atunci când avem preocupare, dar nu avem acuratete. A treia este când avem acuratete, dar nu ne pasa, si ultima, care este probabil cea mai suspecta si mai dubioasa, este când nu avem nici preocupare nici acuratete.
si acum, daca am definit aceste câmpuri de risc, vreau sa va prezint un caz foarte concret: se refera la tensiunea între a defini amenintari din domeniul civil în raport cu cele în domeniul politico-militar. În domeniul politico-militar exista istorie, scoala, academii, stam foarte bine, recunoastem si cuantificam. Marea problema este de a recunoaste si a ne asuma cu responsabilitate si competenta amenintari cu sursa si desfasurare civila. si am sa prezint prin comparatie doua situatii. Una este imaginara si alta este reala. Sa ne imaginam ca în aeroportul Henri Coanda sunt 68 de români, sechestrati de un grup de teroristi, nu stiu de unde, care cer în schimbul eliberarii lor o suma de 4 milioane euro. Situatie imaginara, sper ca nu se va întâmpla niciodata. si sa luam la cunostinta faptul ca într-un oras din Transilvania, în Cluj, într-un institut oncologic, sunt 68 de pacienti bolnavi de cancer, care fac un tratament radiologic si tocmai afla ca aparatul radio vechi de 15 ani s-a stricat si nu mai poate fi folosit. Costul lui este în jur de 4 milioane euro. Se stie de cel putin un an de zile ca este un aparat expirat, iar bugetul pentru achizitionarea lui s-a amânat acum o luna pentru anul viitor. Este un caz real. si atunci vin si va solicit preocuparea, nu raspunsul, pe urmatorii cinci pasi. Primul este cum facem identificarea amenintarii? Cum definim tinta în exemplul legat de cei 68 pacienti? În Bucuresti sunt 50.000 de bolnavi de cancer. Cum cuantificam sursa, "inamicul"? Putem numara acei 10 teroristi în aeroport, dar cum numaram sursa în celalalt caz? Cum o cuantificam? Cum anticipam dinamica si cum preluam controlul asupra acesteia? Deci, eu as fi multumit daca as sti ca o amenintare ca aceasta este definita de dumneavoastra, daca cel putin aceste cinci elemente ar fi onorate, iar plasarea subiectului ar fi în cutia unde avem acuratete si preocupare.
Matricea jucatorilor si evaluarea performantei
În final, vreau sa formulez o întrebare, dar am sa fac ?i un comentariu. Am preluat observatii foarte consistente de la cei care au vorbit aici. Ma simt dator fata de dumneavoastra sa prezint câteva asertiuni, ca sa nu plec cu "secretele" acasa.
Daca as fi sa caut un nume la fisa de caz la care lucrez în aceasta saptamâna, si astazi a fost, repet, un moment deosebit, as putea avea doua titluri. Un titlu frumos, roz, ar fi Evitarea marii crize din octombrie, si al doilea, mai putin dragut, Integrarea vulnerabila în contexte neprofitabile.
Ipoteza de la care pornesc este ca suntem pe punctul de a face pasi hotarâti într-un teren minat. Criza economica globala este un fapt recunoscut unanim, în derulare. Cum ramâne cu România?!
Am constituit, bineînteles, o matrice. Acesta este ticul meu profesional. Voi combina doua dimensiuni: un jucator performant într-un spatiu profitabil; este cazul tipic al celor care stiam ca sunt Statele Unite, tarile europene. Un jucator neperformant sau nu suficient de performant într-un spatiu profitabil: integrarea României în economia de piata, în economia performanta si în Uniunea Europeana. Un jucator performant într-un spatiu neprofitabil, adica succes în economia gri, în coruptie si în alte activitati. si ultimul care ma preocupa acuma este: vulnerabil într-un context negativ. Asta ar fi tinta studiului de caz, dar m-a tulburat aici o afirmatie legata de evitarea surprizelor strategice. Mi se pare o afirmatie extrem de serioasa. si atunci am relansat observatiile mele empirice din informatii deschise asupra celei de-a doua probleme care a fost ridicata pe parcursul discutiilor: în ce masura Comunitatea Nationala de Informatii este, zi de zi sau în intervale date, mai ales intervale critice, coeziva, efectiva si continua pe suprafata problemei. Pentru ca orice discontinuitate în functionarea acestor mecanisme devine, în mod paradoxal, o sursa de risc. Deci, dusmanii cei mai importanti nu sunt departe. Sursele de probleme, cele mai mari riscuri structurale pentru o tara emergenta ca piata si în integrare europeana sunt riscurile intrinseci functionale.
Suntem pe punctul de plonja de buna voie si nesiliti de nimeni în criza globala, nefiind nici puternici ?i nici performanti!
Ca sa nu las problema doar în curtea dumneavoastra, cred ca aceasta rezida în orice clivaj, orice discontinuitate între informatiile si asertiunile pe care le faceti dumneavoastra, pe de o parte si sistemul institutional decizional pe de alta parte, între institutional si public, între public si privat. Deci sunt cel putin patru praguri când e vorba de economie, nu e vorba aici de un joc electoral, toate aceste fisuri cumulate ne pregatesc perfect pentru a fi jucatori neprofitabili într-un spatiu neperformant si minat.
Nu sunt nici pe departe paranoic, sunt cât se poate de linistit, dar vad cum, observ cum, în mare masura, paradigma din 1991 tinde sa se reactualizeze. Eram secretar de stat atunci si am iesit din Palatul Victoria prin spate, prin apartamentul unei batrâne care mi-a zis: Treci, maica, ca au mai trecut trei ministri astazi pe aici. Nu mai avem mineri care sa ne scoata din Palatul Victoria, dar riscul seamana, ca mecanism de generare, si recunosc buna parte din acest film.
În concluzie, cred ca este, înca o data, o noua piata a amenintarilor emergente în România, care trebuie recunoscuta cu noutatile si dezvoltarile ei. Ar fi de la sine înteles ca unele paradigme de evaluare sa le aducem la zi. În acest modh am reusi prevenirea unor surprize strategice, dar mai ales am evita implicarea benevola în amplificarea lor - este o lectie pe care e bine sa o luam înainte a fi din nou prea târziu.