Cuvinte încrucisate
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 0000-00-00» cultura politicã » Corespondenþ` de la Montréal
Autor: Constantin Stoiciu
În urma cu câtiva ani buni, în plina vara, o cunostinta aterizata în tara sa recupereze imensa avere mostenita m-a rugat sa aduc la Montréal, familiei, o haina de blana. Am avut totdeauna idei destul de vagi despre hainele de blana de lux, asa încât am înghesuit-o în valiza exact cum o primisem, frumos paturita si legata, fara sa-mi pun prea multe întrebari, de fapt nici una; între vechi cunostinte de exil, un comision ramâne un comision. Surpriza a venit atunci când, tot foind-o sa-i fac loc, am descoperit între falduri o colectie impresionanta de reviste consacrate exclusiv cuvintelor încrucisate. Erau la moda pe atunci în tara, s-ar mai putea sa fie si azi, dar nu stiam ca destinatarii ar fi avut vreodata o astfel de pasiune. Venise însa vremea retrocedarilor masive ale bunurilor cândva confiscate si primii milionari vomitati de „revolutie“ ieseau încetul cu încetul la lumina, insolenti si trufasi. S-ar fi putut ca între copertile revistelor sa fi fost strecurate câteva mii sau zeci de dolari, dar n-am avut curiozitatea sa verific si nici vamesii români si canadieni n-au gasit de cuviinta s-o faca.
Nenumaratele proprietati si terenuri de altadata recuperate aproape în întregime si imediat vândute noilor bogati – exemplara si înduiosatoare complicitate – banii pusi la înmultit în actiuni peste mari si tari – instinctele capitaliste n-au moarte –, nimic n-ar mai fi tulburat convingerea din nou imens bogatei mele cunostintte ca, cel putin în cazul sau, bine mituita, Istoria si-a rascumparat pe deplin pacatele daca criza financiara si economica ce-a lovit planeta nu l-ar fi atins la buzunar.
Nu-l plâng, se întelege, nu-mi sta în caracter, ar însemna sa-i plâng pe toti cei care au jucat la cazinoul Bursei. Si n-ar servi la nimic, de o pâine, cum se zice, tot îi va ramâne, tot le va ramâne.
Chestiunea care sperie, care îngheata câtorva sângele în vine este ce s-a întâmplat, ce se va întâmpla cu capitalismul si cu eternitatea sa. Cu acest sistem brutal, injust, absurd, imoral, mercantil. Cu aceasta ideologie si morala a cupiditatii. Cu aceasta magie a îmbogatirii generale ce i-a naucit si pe români: mai întâi câtiva, la vârf, cu nerusinare, fara a mai vorbi de cei de pe timpuri reprimiti cu admiratie în panteonul gloriilor financiare nationale si apoi natural, mecanic bogatia va ajunge si la plebea pierduta înca în mirajul colectivist al socialismului cândva si el etern.
În numai câteva saptamâni, s-a ales praful de euforia distrugerii sistematice a statului începuta în urma cu aproape treizeci de ani, de glorificarea mondializarii si de încrederea mistica în mâna invizibila a pietei ce-ar fi trebuit sa conduca lumea întreaga la prosperitate. În numai câteva saptamâni, domnia absoluta a oligarhiei financiare asupra mersului umanitatii prizoniere a delirului capitalist a devenit respingatoare. Un univers s-a prabusit. Cum s-a prabusit, nu de mult, universul socialismului. Era de asteptat. Era si timpul.
Profunda, sistemica, de mult anuntata, criza actuala n-a venit decât sa confirme marginalizarea si neputinta politicului si a politicienilor, a guvernantilor si institutiilor multilaterale de a stavili efectele derapajului dement al sistemului financiar si efectele ce se anunta devastatoare asupra economiei reale. Stupoare, buimaceala, panica, reuniuni peste reuniuni în marile capitale, rahatul (sa-mi fie iertata expresia) ascuns sub comunicate, palavrageli si zâmbete optimiste, nationalizari precipitate, mii de miliarade de dolari si de euro din banii publici pentru a salva o ideologie muribunda, apeluri disperate, virtuoase, responsabile, iluminate de a corija dezastrul, de a moraliza capitalismul, de a-l reforma chiar.
Operatia de reînviere si de cosmetizare a capitalismului va lua ceva timp. Daca va reusi si daca o alta lume complet deosebita de lumea de azi a dictaturii banului, a junglei si a profitului cu orice pret nu va fi inventata, singura si sumbra perspectiva posibila ramâne un sistem si mai violent, si mai nedept, si mai imoral. E bine de stiut, e aproape o mândrie nationala, ca glorificatorii de pretutindeni ai neoliberalismului, refugiati deocamdata si strategic în tacere, pot conta pe câtiva curajosi comentatori bucuresteni traversati mioritic de regretul ca statul român mai exista cât mai exista, ca jaful privatizarilor n-a fost dus pâna la capat si ca românii n-au apucat sa dea cu adevarat de gustul sublim al capitalismului; blestemul locului, probabil, traim totdeauna cu întârziere convulsiile istoriei. Între timp, dezlegam cuvinte încrucisate.