Despre scuipatul cojilor de seminte pe jos
articol aparut in Cultura, nr. 199 din 2008-11-06» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: CATALIN STURZA
Gramezile de coji de seminte peste care dai la tot pasul nu reflecta doar o educatie proasta si un narav urât. Ele mi se par simptomatice pentru indiferenta românilor si pentru felul în care ei se raporteaza la lumea din jur. Covoarele de coji se întâlnesc peste tot: în cartiere, pe trotuarele din fata blocurilor, ale alimentarelor, ale buticurilor de toate felurile, în autobuze si în tramvaie, în parcuri, în piata din mijlocul orasului. Nu e un fenomen limitat la Bucuresti, însa în capitala e omniprezent. E imposibil sa gasesti un loc în care bucurestenii n-ar scuipa seminte.
Spartul semintelor si scuipatul cojilor pe jos e o activitate de socializare. Tinerii stau cu tovarasii la o samânta, în fata gratarului de sters picioarele sau în buza usii de la ghena, si asculta manele. „Ce penala-i coarda aia“, mai sâsâie unul, printre doua scuipaturi. Ceva mai încolo e adunarea adultilor. Femei la 40 de ani si la 100 de kilograme, alaturi de barbati la burtica si maiou, încalzesc o bârfa si câteva sticle de bere la PET. Femeile arunca printre dinti ultimele zvonuri, crant-cront, despre ratele la frigider ale vecinelor care nu sunt prezente; barbatii arunca exclamatii invidios-admirative, cront-crant, la adresa conturilor lui Becali si dureros-resemnate, cront-cront, vizavi de ultimele prestatii ale Stelei. În fata lor e un foarte gros covor unisex de coji de seminte.
Familiile merg cu copiii de mâna prin cartier si se iau la întrecere, cine scuipa mai repede si mai mult. Tata e într-o margine, mama e în cealalta, juniorul e la mijloc. Spartul semintelor e o experienta paideica fundamentala, la o vârsta frageda, atât pentru parinti, cât si pentru copil. Parintii trebuie sa-si învete odrasla sa prinda samânta între dinti, s-o desprinda cu limba si sa scuipe cojile cât mai departe. Copilul trebuie sa deprinda repede mestesugul, spre mândria parintilor care vor demonstra astfel ca n-au crescut un plod retardat.
În parcul Carol, lânga flacara eroului necunoscut, o familie scuipa coji de zor. Crontanitul s-a transformat în zgomot de fond, oamenii care stateau în apropiere, pe iarba, trebuie sa se ridice din cauza ploii de ptiu-crant, de coji si de precipitatii. Tatal e un om înalt si desirat, la vreo 50 de ani, cu parul carunt. Nu se cade sa-i faci observatie în fata familiei. Îl întrebam daca-i putem face o poza. „Nu mie, faceti-i o poza astuia mic“, spune cu mândrie barbatul. Ãla micu' a deprins o lectie importanta, iata un tata mândru si un copil reusit.
Românii scuipa seminte ca si cum ar respira. E un semn ca se simt bine, ca sunt împreuna, ca sunt stapâni peste strada, peste cartierul si peste parcul lor. Nu e un gest care sfideaza regulile; pentru cei mai multi dintre concetatenii nostri o regula, scrisa sau nescrisa, care ar spune ca nu-i frumos sa umpli orasul de seminte pur si simplu nu exista. De ce sa ne pese? Unde-i un morman de gunoaie încape si o gramajoara de saliva si de coji. Murdarirea lumii din jur nu e nociva, nu e inestetica, e un fel de a fi cotidian. Vine odata cu dezacordurile gramaticale, cu palma, pumnul, piciorul aplicate nevestei si copilului, cu manelele si cu gratarelul de pe balcon. Daca, totusi, ne deranjeaza mizeria, cineva invizibil va aparea oricum a doua zi si va curata dupa noi.
Pe covorul persan din propria sufragerie, domnul cel grizonat, gospodinele de 100 de kilograme sau baietasii de dupa blocuri nu cred ca ar scuipa coji de seminte. Le-ar aduna, frumos, într-o punga de plastic, în timp ce s-ar uita la OTV. E ceea ce si dumneavoastra ar trebui sa le spuneti vecinilor îngramaditi la sezatoare, în fata blocului: „Nu va suparati, dar dumneavoastra scuipati cumva coji de seminte în sufragerie, pe covor? Atunci în fata casei dumneavoastra de ce le scuipati?“.
Pentru multi, foarte multi români e un efort dincolo de
puterea imaginatiei acela de a se pune în pielea altuia. si de a cerceta, cu ochii mintii, o stiuatie simpla: daca s-ar întâmpla sa vina cu copilul, cu familia sau cu sezatoarea în urma altei sezatori, care a scuipat, timp de cinci ore, seminte în locul unde si-ar dori sa se aseze el/ea/ei?