„Publicul trebuie scuturat“
articol aparut in Cultura, nr. 42 din 2006-10-04» cultura spectacolului »
Autor: Maria-Adriana Hausvater in dialog cu Cristina Rusiecki
Recent s-a incheiat a douasprezecea editie a Festivalului Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara. Noua directoare a Teatrului National din Timisoara, Maria-Adriana Hausvater, a impus o cu totul alta orientare Festivalului: l-a rupt de traditionalism, orientandu-se catre textul contemporan; a adus o perspectiva noua prin vizita in piesa canadiana; a invitat specialisti straini sa tina workshop-uri in diferite domenii ale teatrului.
Cristina Rusiecki: Care au fost directiile acestei editii a Festivalului Dramaturgiei Romanesti?
Maria-Adriana Hausvater: Anul acesta am vrut sa mergem mult pe textul contemporan, pe spectacolul de astazi, cu toate riscurile de rigoare: am pus pe masa inclusiv texte care, poate, nu vor fi universale si nu vor fi acceptate in manuale peste 50 de ani, dar care astazi sunt importante. in felul acesta am motivat si publicul timisorean si poate l-am scos dintr-un tip de obisnuinta. Mi s-a parut important sa avem in acest festival ateliere pentru oamenii de teatru si actori: atelierul lui Gregory Hlady, Larry Tremblay, domnul Iosif Hertea sau Valere Novarina. Au fost ateliere deschise, la care putea participa si publicul, legate de cele doua spatii, cel romanesc si cel francofon sau balcanic – temele noastre. Am avut si concerte, care au asigurat un tip de varietate interesanta pentru tipul de spectator care spune: „da, cu teatrul e O.K., dar mai vrem si altceva“. Pentru ca spectacol inseamna totul, de fapt. De aceea, pentru anul viitor ne gandim la o varietate si mai mare. Vor fi concerte, vom porni si pe un sistem de spectacole multimedia, va fi foarte interesant.
C.R.: A realizat Festivalul toate propunerile acestea ambitioase?
M.-A.H.: Cel putin am intrat in toate punctele. Acuma cat de bine a fost asta e de discutat. E clar. Echipa de festival trebuie sa fie o echipa special antrenata. Festivalul a mers destul de bine, feedback-ul a fost intotdeauna pozitiv. Ceea ce a lipsit stim si, cand se inchide festivalul, o sa ne inchidem in spatele usilor, o sa vorbim, iar anul viitor lucrurile vor fi mai bine organizate. Acum sunt multumita ca a mers bine si a fost mult entuziasm, ceea ce e important. E greu ca aceiasi oameni care lucreaza intr-un teatru sa organizeze si un festival. E inuman. Noi am avut productia noastra, pregateam premiera teatrului si in acelasi timp organizam festivalul. Era absolut nebuneste. Trebuie sa fie o echipa special pregatita pentru acest festival. De aceea vrem sa-l institutionalizam. Asa e si firesc: fiecare sa fie specialist pe ce are de facut.
C.R.: Care ramane punctul cel mai castigat al Festivalului?
M.-A.H.: Cred ca intelectualii si publicul. E foarte important ca la mesele rotunde au participat intelectualii Timisoarei, gratie lui Victor Neumann si Daniel Vighi, cel care a invitat multi oameni de cultura de aici. E important faptul ca toti acestia s-au intors in teatru si au fost curiosi si dornici sa se implice in analiza textului si a actului scenic. in fiecare zi au avut loc mese rotunde. si ele au fost destul de oneste. Cand am venit eu ca director, am aflat ca multa vreme, in Timisoara, intelectualii au stat departe de teatru. Chiar Daniel Vighi mi-a marturisit ca ani intregi nu a mers la teatru. in Bucuresti, la conferinta de presa, o tanara de la „Cotidianul“ a spus ca a facut facultatea in Timisoara si ca studentii nu mergeau la teatru pentru ca nu erau lucruri interesante. Acum, lucrurile interesante evident ca vor fi si socante. Nu poti sa creezi o armonie perfecta. Valul trebuie sa provoace, poate chiar sa intrige. De exemplu, eram aseara la „Vitamine“ si se simtea in sala o anumita reactie la expresiile folosite. Poate ca trebuie sa trecem si prin asta ca sa mergem mai departe. Nu venim cu solutii, venim mai mult cu intrebari. Nu cred ca astazi cineva are solutia la noi in tara. Cred ca solutia nu vine de la teatru in general in lume, desi toti marii creatori le cauta. Dar pentru noi era important sa aruncam sabloanele de tipul: noi stim totul, noi suntem cei mai buni... Nu cei ce spun asa sunt oamenii cei mai interesanti. Ce va fi peste zece ani nu stim. Peste zece ani vom mai fi sau nu vom mai fi in teatru. Nu putem sti lucrul asta. Ne intereseaza ce este astazi. Implicit, ne intereseaza o varietate de manifestari.
C.R.: Cum ati selectat invitatii straini?
M.-A.H.: in anul francofoniei am invitat multi canadieni din spatiul francofon. in iarna am fost in Canada si i-am chemat in ideea ca vom face o mica excursie intr-o cultura oarecum diferita si destul de necunoscuta, de vreme ce e atat de departe. Drept pentru care am ales sa avem si lecturile din textele respective, texte foarte iubite in Canada si peste tot in lume: „Ventrilocul“ lui Larry Tremblay este montat si citit in toata lumea. Normand Chaurrette este unul dintre cei mai importanti autori canadieni. in clipa asta, e aproape un clasic. Ideea era sa vedem ce e de calitate, ce e important pentru spatiul canadian. Suntem totusi culturi diferite, dar ceea ce conteaza azi e tocmai diferenta. Am impresia ca trebuie sa mancam mancaruri diferite, sa citim lucruri diferite, sa gasim haine diferite, nu sa ne intoarcem toti la ale noastre, la un traditionalism sau la un nationalism desuete ca maniera de expresie. Chiar si la discutia de la masa rotunda cu dramAcum, s-a mentionat ca problema e cum tinerii de azi se cauta pe ei prin comparatie cu ceea ce este general valabil. in lume, nu mai cautam general valabilul. Ce e valabil pentru unul nu e valabil pentru altul. si nici nu trebuie sa fie. Iar tabietul asta omenesc de a generaliza e o nenorocire. Cei din Vest au invatat mai devreme. Noi invatam putin mai tarziu. Nu mai avem voie sa generalizam. Trebuie individualizat. Iar la masa rotunda se vedea ca era o problema de mentalitate, de diferenta de varsta etc. Noul trebuie sa-si faca loc impotriva nationalismului, impotriva obisnuintei. in felul acesta, mancarea canadiana teatrala a fost interesanta pentru ca era diferita.
C.R.: Vine publicul la teatru in Timisoara?
M.-A.H.: La Festival a mers publicul. A fost chiar plin. Au fost cateva spectacole la Sala Mare care poate ca nu au avut 700 de oameni in sala si din cauza faptului ca nu erau vedetele cunoscute de ei. insa publicul a fost la Festival. E un foarte bun inceput care ar trebui continuat. Ma gandesc chiar ca publicul asta ar trebui, din nou, scuturat intr-un eveniment care sa survina mai curand de un an.