În intimitatea Atelierului de gravura
articol aparut in Cultura, nr. 33 din 2006-08-03» cultura ars combinatoria »
Autor: Victoria Anghelescu
Pentru amatorul de frumos, expozitia de arta este, de obicei, un loc al bucuriei ochiului, al întâlnirii cu lumea vazuta altfel de privirea artistului. Uneori, vizitatorul se multumeste cu aceasta „baie“ de liniste, de amuzament sau de neliniste, dupa caz. Alteori, curiozitatea celui care vrea sa afle mai mult se îndreapta catre modul de realizare al lucrarilor. Cum a izbutit artistul sa aduca lumina în tablou? De unde vine stralucirea culorilor? De ce linia este diferita pe o lungime de câtiva centimetri? Cu ce instrument o fi lucrat pictorul? Din ce o fi scos tonul acesta de brun? Oare câte nuante gaseste graficianul în culoarea neagra? Si altele de acelasi fel.
Nevoia aceasta de informare ar trebui sa fie împlinita de cataloagele de expozitie. Atât pentru artistii contemporani, dar mai ales pentru aceia deveniti puncte de reper în istoria artei. Din nefericire, economia noastra dâmboviteana îsi pune pecetea si asupra tipariturilor ce însotesc o expozitie. Exceptiile ne bucura cu atât mai mult.
Am avut în aceasta vara placerea de a citi catalogul expozitiei „Întâlnire cu Rembrandt“, editat de Muzeul National de Arta. O publicatie realizata dupa toate regulile stiintifice, intentionând o analiza serioasa a creatiei rembrandtiene, într-o formulare accesibila oricarui cititor. Seriozitatea informatiei se dispenseaza, în mod firesc, de parada de eruditie. Lectura devine interesanta si agreabila în acelasi timp.
Colaborarea cu muzee din strainatate (Rijksmuseum Amsterdam, British Museum Londra, Albertina si Kunsthistorisches Museum Viena) a facut posibila publicarea unor studii efectuate în Olanda asupra operei marelui artist baroc sau reproducerea unor piese aflate în institutiile respective, largind considerabil aria de abordare a creatiei lui. Publicul bucurestean a avut astfel prilejul sa afle, din studiul semnat de Gary Schwartz, „Mostenirea artistica în creatia lui Rembrandt“, de exemplu, despre influenta pe care mediul artistic european, anterior sau contemporan, a exercitat-o asupra formarii artistului, din timpul uceniciei sale, începute la 15 ani, pâna la apogeul carierei. Inventarul atelierului, unele scheme compozitionale atesta interesul lui Rembrandt pentru operele unui Lucas van Leyden, unui Pieter Lastman din Tarile de Jos, dar si pentru Dürer sau pentru tapiseriile si picturile lui Rafael de la Vatican, pentru stampele lui Antonio Tempesta sau picturile lui Federico Barocci. Ca sa nu mai vorbim despre aproape incredibila relatie cu pictura lui Rubens, aparent atât de diferita. Se contureaza astfel o imagine a interesului artistilor din vremea Renasterii si a Barocului pentru întreaga creatie europeana, pentru evolutia artei din Italia în Tarile de Jos, trecând prin Franta si Germania.
Nu mai putin interesanta este publicarea dosarului expertizarii lucrarii „Haman în fata Esterei“, în vederea restaurarii. Realizata în Olanda de Fundatia Rembrandt Research Project, expertiza urma sa decida doua aspecte: atestarea paternitatii si alegerea procedeelor de restaurare. Dincolo de solutionarea acestor probleme, articolul semnat de Anne van Grevenstein, Karin Groen si Ernst van de Wetering familiarizeaza cititorul cu tehnicile de restaurare, îl ajuta sa înteleaga complexitatea acestui proces, sa afle detalii asupra tipurilor de tehnologie folosite.
Cele trei studii datorate cercetatorilor români, dedicate picturii lui Rembrand si graficii sale, respectiv „Atelierul-Academie Rembrandt“, semnat de Mariana Dragu, „Rembrandt Gravor“ al Danei Crisan si „Rembrandt în colectia cabinetului de stampe al Bibliotecii Academiei Române“ de Catalina Macovei completeaza inspirat catalogul.
Primul articol amintit, al Marianei Dragu, puncteaza diferentele dintre termeni ca scoala, atelier, cerc, aplicate, desigur, „cazului“ Rembrandt. Formarea artistilor, academiile de arta, breslele de artisti, relatia mentor - ucenic sau maestru - colaborator sunt enuntate si exemplificate. Ca si problema copiilor din secolele urmatoare, a interventiilor asupra unora dintre lucrari facute de restauratori mai mult sau mai putin priceputi.
Si daca articolul Catalinei Macovei contine date interesante asupra colectionarilor de gravuri semnate de Rembrandt, gratie carora Academia are impresionanta colectie de 128 de planse din cele mai importante perioade de creatie ale maestrului olandez, amplul studiu al Danei Crisan informeaza vizitatorul expozitiei asupra relatiei dintre pictura, desen si gravura în opera acestuia, asupra modalitatilor tehnice folosite, asupra aspectelor tehnice înca neelucidate ale unora dintre gravurile sale, asupra temelor, a evolutiei reprezentarii, a reluarilor si a soartei planselor dupa disparitia autorului lor.
Sa adaugam, la tot ce am schitat mai sus, riguroasa „Cronologie“ de la începutul catalogului, numarul si calitatea reproducerilor, acuratetea fiselor ce însotesc imaginile si bibliografia selectiva de la sfârsitul lucrarii.
Tragând linie, avem un catalog care, din punct de vedere stiintific, grafic si tipografic este demn de prima expozitie de asemenea anvergura, în România, a graficii lui Rembrandt.
Nu este primul si, speram, nici ultimul catalog important editat de Muzeul National de Arta.