Detalii...
articol aparut in Cultura, nr. 198 din 2008-11-06» cultura antropologica » Barca lui Noe
Autor: Radu ComSa
Detaliile conteaza... un truism cam rascopt, dar a carui cuantificare este mult mai importanta decât cea pe care i-o atribuim constient. Poate pentru simplul fapt ca subliminalul se serveste, ca nutrient, doar cu detalii, dimineata, la prânz si seara. Si subliminalul ne serveste în consecinta doar ce vrea el între cele trei mese principale.
Detaliile conteaza în bine sau rau, dar, cel putin în ceea ce priveste Bucurestiul de azi, cele bune sunt mult mai putine, iar raritatea le aduce spectaculozitate, pe lânga bucuria descoperirii în sine. Ca de exemplu recenta cosmetizare a fatadei imobilului Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“.
Când am vazut schelele ridicându-se din nou pe fatada bibliotecii, prima impresie a fost total neplacuta, neplacerea fiind potentata de flashback-ul cel urât al petelor negre de fum lasate la vedere luni de zile, urmat de eternizarea primelor schele, care au obturat ani de zile mijlocul destructuratei Piete a Revolutiei. La urma urmei, ma gândeam, si la Paris fatadele se refac cel mult o data la zece ani si chiar nu trebuie sa fim la Bucuresti mai catolici decât urbanistii parizieni, cele câteva dâre verzi de oxid de cupru erau pe deplin acceptabile.
Curios a fost ca schelele din centrul fatadei au fost demontate relativ repede, iar diferenta este spectaculoasa, desi obtinuta prin doar doua mici detalii. Titulatura de tranzitie „Biblioteca Centrala Universitara“ a fost înlocuita cu cea originala de „Fundatiunea Universitara Carol I“. Apoi gaura neagra din mijloc, în care se întrezarea un mic geam patrat cu rama de PVC alb, ca o imposibila cuadratura a cercului între original si facatura, a fost înlocuita de ceasul corespunzator monumentului de uz public. Ceas care, culmea, mai e si straluminat noaptea.
Odata constientizata schimbarea, concluzia devine evidenta. Cladirii proiectate de Gottereau si institutiei în sine i-a fost scuturata, printr-un simplu bobârnac, ultima scama comunista de pe reverul hainei. si cea mai greu de dus, pentru ca era automat trecuta cu vederea. Acum vointa donatorului regesc, care în mod expres a dorit acea inscriptie pe fatada, a fost în sfârsit respectata, dupa o tranzitie subliminala de 20 de ani. Stalinizarea subliminala a imobilelor e o tema fascinanta, a carei identificare si anihilare necesita un ochi atent la detalii. Ma gândesc, de exemplu, în cazul aceleiasi piete, la marchizele din inox ale Palatului Regal. Acelasi inox si aceleasi motive insipide ornau si foarte probabil înca orneaza masti de calorifer din foste si actuale case de protocol „de partid si de stat“. Sper ca odata cu anuntata consolidare a Palatului marchizele sa fie refacute identic cu vechile originale, pâna atunci Muzeul National de Arta poarta înca pantofii gri-Baneasa ai fostului consiliu de stat.
În cazul emblematicei fundatiuni nu stiu cine a fost clarvazatorul, directorul institutiei sau arhitectul, sau poate o echipa, dar merita aplauze la piata deschisa, împreuna cu mea culpa pentru sprânceana ridicata initial.
Prin contrast, la nici cincizeci de metri de exceptionala reparatie vizuala si morala, un alt detaliu arhitectonic, si acesta trecut cu vederea, supara prin persistenta. Muzeul Aman e o mica bijuterie, în mod instantaneu draga privitorului, fie el la pas sau prin geam de masina sau autobuz. Sfârsitul restaurarii se prelungeste si privitorul se tot întreaba când va fi gata, chiar simpla despartire a fatadei (restaurate) de foliile de zugraveala a fost salutata ca o avanpremiera. Or, în fata acestor asteptari si în conditiile unei restaurari exhaustive, pentru care s-au alocat fonduri importante publice si private, inclusiv prin baluri de cristal diplomatic, refuz sa cred ca pentru securizarea ferestrelor Muzeului Aman nu s-a putut gasi alta solutie decât vopsirea anterioarelor grilaje din „plasa de Buzau“. Vesnica plasa de Buzau (!), primul antifurt ad hoc al chioscurilor de cartier, pâna la aparitia alarmelor si a termopanului antiefractie. Daca buticurile au putut trece de era plasei de Buzau, cred ca si ferestrele Muzeului Aman merita mai mult decât o grunduire a unui grilaj ca de închisoare, aceasta daca restauratorului nu-i e prea lene sa deseneze un mic detaliu de feronerie. Iar la final un detaliu uluitor, fotografiat de arhitectul Radu Enescu nu într-o netârnosita biserica de periferie, ci într-un ultracentral monument istoric de secol XVIII, biserica Batistei, construita în piatra, conform pisaniei. „la anul de la zidirea lumii 7274, iar de la Hristos 1764, luna ocomvrie 14“ si pictata tot pe atunci. În bisericuta închinata cu smerenie cuvioasei Parascheva, detaliul conductei de metal flexibil înfipte în gura sfântului nu are nevoie de nici un comentariu, interpretarile curg liber, de la cele adânc filozofice la cele pur si simplu vulgare.
De la sublimul Fundatiunii Universitare Carol I la ridicolul sfântului cu trompa din biserica Batistei, Bucurestiul se strabate la pas. Prin detalii.