Cu aparatul de fotografiat de la Paris la Tismana

articol aparut in Cultura, nr. 198 din 2008-11-06
» cultura cultura imaginii »
Autor: ELENA CLONARU

De 18 ani, la Târgu-Jiu se desfasoara, fara tam-tam, o tabara de fotografie, film si sculptura mica. Artistii din judet si invitatii lor din tara, lucreaza, expun, lasa orasului câte o lucrare. Pentru prima data, anul acesta, tabara a devenit internationala, prin invitarea a noua artisti din Franta: patru sculptori si cinci fotografi.

Am ajuns în orasul de pe Jiu seara.
Nu-l mai vazusem de aproximativ 30 de ani si nu-i pastram cea mai buna amintire. Prima supriza a fost Hotelul Europa, cu aerul lui de arhitectura interbelica. Aveam sa aflu ca stateam în Casa Gheorghe Tatarescu. Interiorul, din pacate, nu mai pastra decoratia pictata a peretilor, care o facuse celebra în epoca.

Tabara este opera unui om plin de pasiune si de determinare: Teodor Dadalau, directorul Directiei de patrimoniu a Consiliului Judetean Gorj.

Drumul spre întâlnirea cu artistii si operele realizate la Târgu-Jiu mi-a provocat o noua surpriza. Pornisem catre capitala unei zone defavorizate si descopeream un oras curat, cu drumuri mult mai bune decât ale Bucurestiului, cu un numar impresionant de constructii în lucru. De altfel, multitudinea caselor aflate în constructie sau terminate recent am regasit-o în scurta calatorie la Tismana, unde erau cazati artistii.

Arta, „un brand al orasului“

Primul contact l-am avut, desigur, cu directorul de program, Teodor Dadalau si cu Ion Cepoi, Directorul CJCPCT Gorj, cunoscut si ca autor al unei monografii aplicate a actritei Elvira Godeanu si al unor lucrari de fictiune. Ion Cepoi a explicat interesul pentru cultura judetului, care pare sa fie accentuat în zona, unde, în afara evenimentului de care ne ocupam acum, exista o tabara de folclor si se încearca constituirea unui festival de teatru. „Tabara de folclor, ca si cea de film, are drept scop realizarea unei baze de date la nivelul judetului Gorj. Are deja o traditie, cercetarea folclorica se face pe zone motivante din punctul de vedere al pastrarii obiceiurilor, traditiei, si urmareste atât viata sociala, cât si piesele de patrimoniu. S-au înfiintat peste 20 de colectii muzeale, care sa conserve ce mai exista, pentru ca pâna acum nu s-a prea facut acest lucru. Intentionam organizarea judetului pe centre culturale, un centru la 8 - 10 comune, care sa preia tot ceea ce trebuie pastrat. Tabara de fotografie, film si sculptura mica, aflata anul acesta la prima editie internationala, are doua obiective: sa faca cunoscuti artistii fotografi ai Gorjului, fara retusuri, cât se poate de onest si sa promoveze imaginea judetului, care, pe lânga Brâncusi, care a devenit brandul locului, mai are si alte multe elemente de oferit“.

Organizarea unei tabere cu 23 de artisti, dintre care noua straini, cu deschiderea unei expozitii finale si elaborarea unui catalog,  presupune, evident, un efort considerabil, si fizic, si financiar. Am fost curioasa sa aflu ce înseamna, în cifre, acest efort si cum a fost el posibil. „Ar fi fost imposibil fara sprijinul unor oameni care sunt aproape de actul de cultura. O pregatim de zece luni, începând cu strângerea de fonduri,  cu efortul de a asigura invitatilor toate conditiile: spatiu de lucru, plimbare, cazare etc. Daca am face un calcul, în Franta, ceea ce am facut noi aici ar costa cam 40.000 de euro. Pe noi nu ne-a costat «decât» 20.000, aportul Consiliului Judetean fiind de  200 de milioane. Sunt relatiile institutiei la care lucrez cu alte institutii din Oltenia si relatii interumane.

Am constatat ca România stie sa arda etapele

Am întâlnit, la Tismana, un grup de francezi entuziasti si usor obositi de prea marea ospitalitate a localnicilor, de lungile plimbari în zona, de mesele prea îmbelsugate în casele taranilor, de tuica, palinca si vinul cu care au fost întâmpinati la tot pasul. Si le-am vazut si lucrarile. Spatiul nu permite decât abordarea fotografiei,  numar viitor. Cei cinci fotografi francezi s-au dovedit sensibili la toate provocarile. Pitorescul muntilor Gorjului i-a sedus, desigur, dar viata sociala, figurile oamenilor, strada, arhitectura, copiii si câinii au devenit si ei modele. Imaginile s-au pastrat ca atare, maiestria artistului vadindu-se în alegerea secventei de natura sau viata surprinsa, în specularea luminii, a cromaticii, în comentarea feliei de realitate prin unghiul privirii sau decuparea unei secvente.

Este cazul lui Jean-Paul Senez, de exemplu, sau al lui Louis Guermont. „Îmi place sa abordez fotografia prin intermediul itinerariilor diverse, reale sau imaginare. Asta îmi permite sa construiesc scurte istorii, sa propun privitorilor lecturi multiple ale imaginilor si cât mai multe gramatici posibile, jucându-ma cu spatiul, cu formatele  A sesiza si a întelege variabilitatea sensului înseamna a admite ca lizibilitatea atât de fragila a imaginii trece prin diversitatea sensibilitatilor care o contempla, care o manipuleaza“, îsi defineste Jean-Paul Senez profesiunea de credinta. 

La Antoine Péluquère, artist cu formatie de reporter de cotidian si agentie de presa, dar si pasionat al reportajului turistic (are în Australia propria editura de turism). Este, de asemenea, un artist interesat de imaginea abstracta obtinuta din cea documentara. La Tg. Jiu a fost tentat, în egala masura, de culoare si forma, în fotografii urmarind esteticul, si de abordarea etnografica, instalând un atelier în sat si invitând localnicii sa-i serveasca drept model. Rezultatele sunt documente subîntinse de un umor involuntar bine speculat de artist. Experienta româneasca l-a emotionat, pentru ca „am senzatia ca m-am întors cu 20 de ani în urma, la amintirile copilariei despre peisaj si despre sat, despre relatia intima cu imaginea exterioara. În plus, ospitalitatea oamenilor a fost formidabila. E drept, am vazut si un muzeu care parea în decalaj total cu realitatile pe care le-am descoperit aici“.

Lumea înconjuratoare devine la Olivier Mauffrey pretext. O priveste avid, îi descopera frumusetile sau aspectele dizgratioase si o transforma în arta. Asa cum tot în arta transforma, cu ajutorul obiectivului, urmele de ploaie sau de rugina de pe capota unei masini, urmele de pneuri din noroi, sârmele de telegraf. Cu dragoste si cu umor. De altfel, despre fotografiile lui am mai vorbit, fie ca ne-am referit la Podurile Senei sau cu Arhitecturile newyorkeze. L-am întrebat cum e Gorjul, cum e revenirea în România. „Sunt a doua oara în România si am fost uimit de ruptura dintre cele doua lumi, de schimbarea formidabila. Prima oara, locurile, masinile vorbeau despre lipsa banilor. Acum se construieste enorm, este aparenta unei bogatii generale, ceea ce ma mira. Ma întreb cum a fost posibila o schimbare atât de mare într-un timp atât de scurt. Unde au fost ascunsi toti banii acestia? În Franta s-a petrecut acelasi lucru în anii 60, dar el a durat decenii, pîna în 1980. Aici au trecut numai doi ani. Auzisem ca România este obisnuita sa arda etapele. Acum am si constatat“.

Intentia gorjenilor este sa largeasca aria invitatiilor începând cu editia de anul viitor. Pe francezi i-au cucerit. Fiecare dintre ei a promis ca va aduce data viitoare înca trei artisti din alte tari decât Franta. Faptul ca evenimentele culturale capata si în orase fara mare traditie forma si anvergura, ca nu numai la Bucuresti, la Iasi sau la Cluj se întâmpla ceva este semn de normalizare, de focalizarea atentiei si asupra altor lucruri în afara conturilor în banca, a masinilor de lux, a luptelor politice. Si e bine!

---