Corneille nu a avut dreptate
articol aparut in Cultura, nr. 198 din 2008-11-06» cultura cultura polemica »
Autor: JEAN ASKENASY
În luna mai, anul acesta, nepotul meu, student în anul IV la Universitatea din Beer-Sheva, mi-a adresat urmatoarea întrebare: „Bunicule, stiu ca toate studiile Dtale, liceul si universitatea le-ai facut în România. De vreo doi ani, în vacante si în timpul liber, caut prin listele de carti, pe Google si pe Yahoo, o carte româneasca, s-o citesc, si gasesc carti din toate culturile, dar niciuna româneasca. De ce ?“ „Cultura româna – i-am raspuns – e plina de capodopere. Nume precum Grigorescu în pictura, Brâncusi în sculptura, Caragiale în dramaturgie, Eminescu în poezie, Enescu în muzica – au intrat în patrimoniul universal.“ Dar am simtit ca Enosh, care manânca o carte pe saptamâna, ar fi preferat sa citeasca macar una, fie în engleza, fie în ebraica. Mi-am dat seama ca ma aflu în fata unui tânar de 24 de ani care doreste într-adevar sa afle ceva despre cultura tarii natale a bunicului sau, desi nu cunoaste limba româna. M-am hotarât sa-l iau cu mine la sediul ICR Tel-Aviv, cu ocazia unei discutii între Sorin Antohi si Moshe Idel. Cum însa discutia s-a purtat în româneste, nu a înteles mare lucru, cu toate încercarile mele de a-i traduce, printre sâsâiturile auditorilor deranjati. La plecare, nepotul meu m-a întrebat: „ICR-ul este pentru oamenii din diaspora sau pentru toti cei ce sunt interesati de cultura româna?“
Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare, m-am documentat mai în amanunt despre activitatea Institutului Cultural Român din Israel. Înainte de a scrie rândurile de fata am fost în audienta la Dl. Secretar de Stat de la Ministerul Culturii si i-am prezentat concluziile la care ajunsesem. Nu am primit, însa, nici o reactie. Ca atare, în speranta ca îi voi da, totusi, un raspuns adecvat nepotului meu, voi scrie urmatoarele concluzii:
Celebrul dicton al lui Don Rodrigue din „Le Cid“ de Pierre Corneille: „Valoarea unui om nu asteapta numarul anilor sai“, formulat în secolul XVII, nu a fost confirmat de directoarea ICR-Israel. Inteligenta si cultura tinerei Madea Axinciuc nu au reusit sa contrabalanseze hiperego-ul arogant cu care si-a îndeplinit functia de directoare. Lipsa de pregatire si de experienta într-o functie de conducere au avut consecinte nefaste: o conduita aroganta fata de oamenii dornici sa frecventeze Institutul si slugarnica fata de personalitati; instaurarea unui regim de teroare pentru angajatii din subordine, cu 13 schimbari de personal în decursul a trei ani si jumatate!; numeroase conflicte cu israelieni; o enorma auto-publicitate, pe cât de costisitoare pe atât de lipsita de continut; un vedetism de cântareata (într-o seara închinata lui Nichita Stanescu, cu o voce „fara voce“ s-a autoacompaniat la mandolina, cântând ceva ce numai cântec nu era); patronarea unui auditoriu, vesnic identic, de factura geriatrica si de vârsta gerontologica; parasirea prematura a serviciului (cu 6 luni înainte de termen), fara a lasa vreun înlocuitor. A lasat, în schimb, un personal (chiar daca fericit în urma plecarii ei) lipsit de orice posibilitate de a-si continua activitatea, din cauza politicii de izolare a directoarei.
Iata si câteva crâmpeie din corespondenta ICR-Israel cu organizatia ACMEOR :
– din scrisoarea adresata de dr. Madea Axinciuc, directoarea ICR Israel, în ziua de 22 septembrie 2006 asociatiei ACMEOR : „...raspunsul Dlui Dr. Leibovici lasa mult de dorit ca atitudine si comportament (…) fara a reusi sa intimideze pe cineva, dimpotriva.“
– din scrisoarea adresata de ACMEOR si semnata de trei membri ai comitetului de conducere, adresata Dnei Dr. Madea Axinciuc în ziua de 21 Februarie 2007: „...nu consideram ca schimbul de mesaje contradictorii între asociatiile noastre este o cale care sa contribuie la colaborarea dintre cele doua institutii culturale, colaborare pe care o preconizam cu frumoasele intentii de respect reciproc...“
Îi rog pe ambasadorii culturii românesti în lume, sa ma ajute sa-i explic nepotului meu ca bunicul sau apartine unei culturi care i-a dat pe Gheorghe Marinescu si pe George Palade.