Frizerul dealer
articol aparut in Cultura, nr. 195 din 2008-10-16» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Daniel Sur
În Atena antica, frizeria era un fel de redactie de stiri, iar frizerul era un fel de redactor-sef. El strângea informatiile importante din cetate si le disemina tuturor celor interesati. Barbatul liber atenian, nu foarte bogat, avea zilnic un program fix: dimineata facea piata pentru întreaga zi, iar apoi ajungea la frizerie, unde se punea la curent cu ultimele noutati, dezbatea probleme aflate pe ordinea de zi a cetatii sau pur si simplu se tundea. Rolul frizerului s-a restrâns foarte mult de-a lungul anilor, dar frizeria îsi pastreaza înca nostalgic farmecul de alta data si te îmbie spre palavrageala necontrolata. Cine nu-i cunoaste pe frizerii care reusesc sa-ti povesteasca toata viata pret de un tuns?! Sau sa te puna la curent cu ultimele noutati politice sau dezbateri televizate. Iar daca te hotarasti sa te tunzi într-o frizerie de cartier, afli cu usurinta toate cancanurile, intrigile de amor sau pe toti consumatorii de droguri din zona. La asta ma asteptam si eu când m-am decis sa cobor si sa ma tund înainte de a pleca în concediu - la bârfe delicioase cu personaje pe care nu le cunosc. Locuiesc în Pantelimon, iar frizeria se afla la parterul blocului vecin. Era duminica dimineata si frizeria era aproape pustie. Doar la sectiunea coafor era cât de cât forfota, în jurul unei doamne cu o scufie de staniol pe cap. Nu mai fusesem demult la tuns si constatam cu nemultumire ca aparusera fete noi în rândul frizerilor. Doamna blonda, mica si bondoaca care ma tundea de obicei nu mai era. Vazându-ma încurcat si nedecis daca sa ramân sau nu, unul dintre frizeri ma târî pe scaun. Era înalt, foarte zvelt si se vroia elegant. Avea o mustata neagra frumos taiata, cu un par negru bogat si aproape lipit de tâmpla din cauza gelului. Era îmbracat cu un pantalon usor de in si o camasa havaiana ce stralucea. Nu avea mai mult de 35 de ani. Din câteva miscari cautate ma pregateste pentru tuns, ma întreaba „cum îl luam“ si fara nici un preludiu se apuca de treaba. Când masina de tuns îmi radea parul de la ceafa, îi suna telefonul mobil. Se opreste din tuns si timp de 3-4 minute rezolva vizionarea unei garsoniere din Titan, „foarte, foarte aproape de parc“. Îsi cere mieros scuze si se re-apuca de treaba. Valsa feminin în jurul meu când telefonul suna din nou. Se pare ca dadusem peste un frizer foarte ocupat. La telefon era „Pluto“ care avea, din câte am înteles, un fel de firma de curierat rapid. În zece minute a rezolvat repararea a doua masini „rupte în soselele astea de cacat“. Doua telefoane la „tovarasi“ si problema s-a rezolvat. Cu aceasta ocazie i-am aflat si programul de seara: împreuna cu Misi si Scheletu va ajunge în club la agatat de pitipoance. Dupa fiecare convorbire telefonica îsi ducea mâinile la cureaua cu o catarama kitschoasa si îsi ridica pantalonii. Fata lui parea complet lipsita de expresie. suiera usurel printre dinti. Apoi, apuca degajat masina de tuns si continua de unde ramasese. Dar nu reusea sa execute prea multe manevre ca telefonul suna încontinuu. O clipa m-am simtit jenat. Apoi vexat. Nu puteam sa înteleg de ce un tânar cu atâtea „conexiuni“ îsi pierde vremea într-o frizerie de cartier. Mai apoi, cu fiecare apel, am început sa ma luminez: frizerul e de fapt dealer de orice si probabil pe majoritatea clientilor îi racolase din frizerie. Frizeria era în acelasi timp biroul lui, târg de afaceri si loc de racolare. Datorita nenumaratelor telefoane primite, am reusit chiar sa ghicesc importanta clientului dupa modul în care îsi modula glasul. Când era blând si plin de solicitudine, când mat si obraznic. Daca i se cereau bani privirea îi devenea fixa, ca de bufnita; îsi lingea buza de jos, iar respiratia îi iesea pe nas fluierând usor. Daca urma sa primeasca bani, repeta la nesfârsit „excelent“. De atâta vorbit la telefon, fata începuse sa i se broboneasca de sudoare si se încreti într-un rânjet lung. Dupa ce a rezolvat „un transport de vin“ si a bagat cuiva pe gât o „masina germana“ a reusit sa termine si cu tunsul meu. Mi-a presarat cu pamatuful peste ceafa o boare de pudra de talc si m-a spalat pe chelie cu lavanda drept recompensa pentru „întelegerea“ mea. M-am ridicat zâmbind, m-am scuturat nervos de par si am plecat trist. Pentru ca mi-am dat seama ca asist la nasterea unor noi specii de frizeri, o specie care nu mai palavrageste cu clientul, ci doar îl tunde între apeluri telefonice. Iar frizeria se va transforma usor, usor într-o camera de comert. Poate si de aceea am fost tentat sa nu-i las bacsis.