A doua fata Boleyn. Povestea nespusa
articol aparut in Cultura, nr. 195 din 2008-10-16» cultura ars combinatoria »
Autor: Cornelia Maria Savu
Episodul Anne Boleyn este unul dintre cele mai cunoscute momente ale domniei lui Henric al VIII-lea în Anglia. Frumoasei si ambitioasei regine decapitate i s-au compus poeme, chiar în timpul scurtei ei vieti, i-au fost dedicate o opera si câteva filme, a devenit personaj de fictiune si personaj de biografii scrise dupa toate rigorile stiintifice, între ele remarcându-se ,,Anne Boleyn" de Marie Louise Bruce (1972) si ,,Ascensiunea si caderea Annei Boleyn" (,,The Rise and Fall of Anne Boleyn") de Retha M. Warnicke (1991). Interpretarea cuplului actoricesc Geneviève Bujold (Anne) si Richard Burton (Henric) în ,,Anna celor o mie de zile" a ramas, pâna astazi, neegalata într-un lung-metraj, însotita si de picanteriile de culise aferente, între ele, mult amintita, aceea a acceptarii unui rol de doamna de onoare (figuranta) de catre Liz Taylor, care si-a însotit consortul la filmari, pentru ca nu cumva istoria de pe platou sa treaca si în viata reala.În 2001, una dintre cele mai cunoscute autoare britanice de roman istoric, Philippa Gregory, reia tribulatiile personajului într-o biografie fictionala ce avea sa primeasca doua importante premii ale literaturii genului, Parker Romantic Novel of the Year si Romantic Times. Este vorba despre romanul ,,The Other Boleyn Girl", publicat recent de Editura Polirom, în colectia ,,Biblioteca Polirom", bine tradus de Anacaona Mândrila-Sonetto si având titlul ,,Surorile Boleyn". Aceasta aparitie editoriala prefateaza asteptata proiectie în cinematografele românesti a ecranizarii cartii, realizata de Studiourile Miramax, avându-i ca protagonisti pe Scarlett Johansson, Natalie Portman si Eric Bana.Philippa Gregory spune în acest roman povestea foarte putin cunoscuta a lui Mary Boleyn Carey Stafford, sora cu un an mai mica decât viitoarea regina, care îi va deveni rivala si cu care va împarti favorurile (nu numai amoroase) ale lui Henric Tudor, regele obsedat de absenta unui mostenitor legitim, care sa-i urmeze la conducerea regatului unit de catre tatal sau.Scris la persoana întâi si având-o ca naratoare pe Mary, romanul acopera o perioada de 15 ani din istoria Angliei (1521-1536), una dintre cele mai framântate: Victoria de la Pavia, despartirea de Vatican prin declararea regelui drept conducator al bisericii (anglicane), repudierea unei regine, condamnarea la moarte a lui Thomas More, adica, în fapt, trecerea spre autocratie a lui Henric al VIII-lea Tudor, cu alte cuvinte, schimbarea unui monarh de la baietandrul rasfatat de familie, ca al doilea print, fara obligatii dinastice, la regele care obliga, cu mâna de fier, întreaga Anglie sa-l rasfete. Povestea e ,,împachetata" în doua executii pe esafod, prolog si epilog simetrice si premonitorii: uciderea ducelui de Buckinghamshire, care îl ofensase pe Henric având sânge regal, bogatii imense, suita numeroasa si mai ales, spunând ca acesta nu va avea niciodata un mostenitor caruia sa-i lase tronul - si uciderea Annei Boleyn, regina Anne, care îl ofensase pe Henric exhibându-si virginitatea prin acel B din aur prins la colierul de perle (fecioara Boleyn), înainte de casatorie, purtat si dupa, cu obstinatie, pentru a-si arata apartenenta la un clan mereu în ascensiune, oricât de scump platita ar fi fost aceasta. Si care i-a daruit o fiica în locul mostenitorului mult asteptat. Mary asista la ambele executii, întâi ca fericita, tânara sotie a lordului William Carey, apoi ca fosta amanta regala, mama a doi copii prin venele carora curge sângele Tudorilor, vaduva si recasatorita în secret cu William Stafford. Un deceniu si jumatate despart cele doua momente însângerate, un ragaz de intrigi tesute abil, de mariri si decaderi (spectaculoasa, neasteptata aceea a puternicului cardinal Wolsey), de rivalitate acerba între casele Boleyn si Howard (clanuri nobiliare înrudite), pe de o parte si casa Seymour, pe de alta parte. Philippa Gregory reuseste, prin detalii pline de culoare, care au în spate o minutioasa documentare, sa reinvie epoca preelisabethana, ale carei cruzimi erau acoperite de opulenta bogatiei curtii regale si de rafinamente via curtea Frantei, hulita, dar copiata cu asiduitate. La aceasta curte si-au facut ucenicia nobiliara, din frageda pruncie, si cei trei Boleyn, George, Anne si Mary, înainte sa ia cu asalt, fiecare dupa temperament si ambitii, curtea lui Henric Tudor. Ambiguitatea sexuala a fratelui, surorile ,,în oglinda", fata cea blonda si buna (Mary), fata cea rea, fara inima si avida de marire, bruneta (Anne) - chiar si numele lor, Marianne si Annamaria, le îngemanasera pentru totdeauna - se profileaza pe fundalul unei vieti curtenesti ritmate de piese-masca în care toata lumea se deghizeaza, la propriu, în zeitati si pirati, dar îsi deghizeaza si trasaturile într-o perpetua veselie, pe barjele regale care strabat Tamisa, la turniruri si seri dansante, în peregrinari de vara pe la castelele celor mai bogati si influenti supusi regali. Philippa Gregory spune povestea celor doua surori dar ofera cititorilor si câteva surprinzatoare ,,portrete" de plan secund, între care se remarca acela al reginei Caterina de Aragon, fiica Regilor Catolici Isabela si Fernando, menita sa fie regina Angliei prin casatoria cu printul mostenitor Arthur, vaduva regala si regina, prin casatoria cu Henric, prima sotie de un asemenea rang repudiata de un monarh englez care a facut din succesiunea la tron principiu suprem al guvernarii. O personalitate puternica, ascunsa în umbra unei etichete de curte severa, dominându-si afectele si veghind asupra drepturilor la tron ale fiicei sale Mary. În pandant cu regele Henric, un veritabil principe de Renastere, preocupat de filosofie, religie si drept, autor de poeme curtene si compozitor intrat cu acte în regula în istoria muzicii englezesti. Foarte aproape de personajul interpretat cândva de Richard Burton si mai nou, de Jonathan Rhys Meyer departe de obezul si decrepitul rege cu sclipiri de cruzime si atacuri de guta, panicat de fragilitatea minorului Eduard, singurul fiu legitim pe care l-a avut cu Jane Seymour, caruia urma sa-i lase tronul. Si, cu siguranta, bântuit de amintirea celor doua regine decapitate, Anne Boleyn si Catherine Howard, de prietenii pierduti, de mintile stralucite trimise la moarte, între care, pe primul loc s-a aflat Thomas More (Morus).Remarcabila panorama a epocii care precede anii gloriosi ai domniei Elisabetei I, triumf prin vreme al napastuitei regine Anne, romanul Philippei Gregory e si un recurs la pildele istoriei, la ciclicitatea ei, asa cum o vedea Gianbattista Vico - corsi e ricorsi. Caci, înfrânt, clanul Boleyn-Howard (cu doua regine si un fermecator tânar lord trimisi la esafod) va triumfa prin Regina Fecioara, dar si prin cei doi copii pe care Mary Boleyn i-a avut cu regele, Henry Carey, sfetnic si curtean al verisoarei (surorii sale vitrege!) Elisabeta I, ca viconte Hunsdon si Catherine, casatorita cu Sir Francis Knollys, întemeietori ai unei importante dinastii elisabethane. Asa cum clanul Seymour va triumfa o data cu Jane, devenita a treia sotie a lui Henric, dar se va prabusi prin moartea ei la nasterea lui Eduard si, apoi, prin neinsemnata, scurta domnie a acestui rege nevârstnic, manevrat de curtenii ambitiosi. Pentru pasionatii de istorie si de recuperarea moravurilor din vremuri demult apuse, romanul ,,Surorile Boleyn" e o lectura agreabila si plina de învataminte.