Sa facem din serviciile de informatii „servicii inteligente“. Eventual „mai destepte“
articol aparut in Cultura, nr. 42 din 2006-10-04» cultura politica » carnet diplomatic
Autor: George Maior
Se stie faptul ca, in limba engleza, cuvantul si conceptul care desemneaza in mod oficial zona misterioasa si destul de obscura a serviciilor secrete este cel de „intelligence“. „Intelligence“ pare sa transmita mult mai multe decat cuvantul „informatii“ cu care suntem obisnuiti. Este in orice caz mai sofisticat si mai interesant. Central Intelligence Agency, celebrul CIA, a generat o adevarata mitologie in privinta serviciilor de informatii, influentand perceptiile asupra „activitatilor inteligente“. Totusi, atunci cand a inceput sa se puna mai serios problema reformarii structurilor de informatii, sintagma cheie care a dat titlul unui raport asupra acestei problematici a fost „making intelligence smarter“ sau, intr-o traducere aproximativa, „sa facem informatiile (intelligence) mai destepte“. Asa se intituleaza un document comandat pe la jumatatea anilor ’90 in Statele Unite de prestigiosul Consiliu pentru Relatii Externe (Council on Foreign Relations). Era o analiza dedicata adaptarii complexului „agentiilor inteligente“ la realitatile erei post-Razboi Rece, post-industriale, caracterizate puternic de expansiunea cantitativa si calitativa a fenomenului globalizarii.
...in mod surprinzator, probabil ca zona structurilor informative e singura dimensiune institutionala a statelor care, de la cel de-al doilea razboi mondial incoace, nu a suferit
modificari structurale in definirea identitatii lor in structura statului si a mecanismelor guvernamentale, a rolului lor in lumea noua si schimbata in care traim.
De ce ar trebui facute serviciile de informatii, „seviciile inteligente“, „mai destepte“? Aceste jocuri si interpretari semantice accentueaza o realitate care nu mai poate fi ignorata: pana si in lumea democratiilor occidentale, serviciile de informatii s-au reformat cel mai putin in lumina evolutiilor politice, economice si strategice ale societatii si lumii internationale. De fapt, in mod surprinzator, probabil ca zona structurilor informative e singura dimensiune institutionala a statelor care, de la cel de-al doilea razboi mondial incoace, nu a suferit modificari structurale in definirea identitatii lor in structura statului si a mecanismelor guvernamentale, a rolului lor in lumea noua si schimbata in care traim. Nici macar faimoasa CIA nu face exceptie de la aceasta regula. Dimpotriva, o intareste la modul cel mai pregnant.
in 11 septembrie 2001, America era supusa unui atac surprinzator, de o magnitudine nemaiintalnita pe solul american din timpul evenimentului de la Pearl Harbour, care a bulversat opinia publica americana si cea internationala, lasand o rana adanca in inima societatii americane. America nu a fost atacata de armate parasutate cumva pe teritoriul american, nu a fost agresata de bombardamentele unor forte aeriene straine. Nu a indurat un atac cu rachete intercontinentale si nici nu a avut de respins o invazie amfibie de pe mare. Nimic militar in acest atac. in final, nici macar nu a putut indica cu precizie un stat sau vreo alianta de state responsabile pentru acest gest razboinic. in data fatidica de 11.09. 2001, America a fost lovita de cativa indivizi care, folosindu-se de o arma de-a dreptul prozaica intr-un asemenea context – cutite – au putut deturna cateva avioane civile, transformandu-le in arme letale pentru cladirile cele mai reprezentative ale New-Yorku-lui si pentru simbolul – dar si locul oficial al apararii americane – Pentagonul. Dintr-o intamplare, dar mai ales datorita curajului mai multor pasageri ai unui alt avion deturnat, a scapat din aceasta agresiune locul zero de exprimare a imensei puteri americane, Casa Alba ( se presupune ca acel avion transformat in arma de teroristi s-a prabusit inainte de lovirea tintei datorita interventiei unora dintre pasagerii care constientizasera dimensiunea pericolului).
Tragedia americana a generat cea mai ampla dezbatere asupra rolului serviciilor secrete si a capacitatii lor de a preveni asemenea lucruri. Sau macar de a le intelege (acel raport al Consiliului pentru Relatii Externe sublinia foarte bine faptul ca informatiile trebuie folosite mai mult de catre decidentii politici pentru a intelege fenomenele, si nu neaparat in scopul predictiei sau prognozarii unor evenimente individuale). A dezvaluit ceea ce in teorie se discuta de mult timp, faptul ca sistemele acestea „inteligente“ nu se desprinsesera nici acum de perspectiva unilaterala a contracararii inamicilor duri si palpabili din perioada Razboiului Rece, si anume statele despartite de armate si ideologii antagonice (astfel, ele ramasesera anchilozate intr-un alt timp, intr-o lume in care umbrele sau fantomele vechilor dusmani erau inca tinte predilecte de actiune). Ca, desi absorbisera beneficiile dezvoltarilor tehnologice spectaculoase, nu si-au pus problema ca aceleasi evolutii tehnologice ar putea fi folosite impotriva celor pe care ar fi trebuit sa-i protejeze: propriul lor stat si cetatenii sai. Ca, desi globalizarea aruncase puternic in jocul international noi actori si situatii, ca de pilda mari companii transnationale, retelele teroriste transfrontaliere, celularul sau Internetul, aceste servicii secrete isi concentrau inca resursele materiale si umane pe urmarirea miscarilor militare a fostelor state inamice, a programelor lor clasice de inarmare, a numarului de tancuri sau avioane militare din dotare. Robert Kaplan arata insa la un moment dat cum un individ detinand un pachet de explozibil si un celular poate produce o catastrofa de proportii in inima oricarui mare oras occidental. O lipsa totala de imaginatie si de creativitate in interpretarea dinamicii lumii si a evenimentelor dupa terminarea Razboiului Rece. Nu trebuie asadar sa mire pe nimeni ca filmele de actiune de la Hollywood au inceput sa fie studiate de analistii acestor servicii ca surse de inspiratie pentru diverse scenarii si ipoteze intr-un moment in care criza de imaginatie a acestui sistem anchilozat devenise deja cronica.
Unul dintre cele mai grave aspecte inertiale in reforma serviciilor secrete a fost evidentiata de lipsa unei cooperari structurate in spectrul larg al multiplelor segmente institutionale care compun aceasta lume complexa si putin vizibila a informatiilor. CIA, FBI, NSA, DIA etc. nu ar fi mers niciodata foarte departe din punct de vedere al colaborarii informative intre ele. Nici una dintre aceste agentii nu ar fi acordat mai mult credit agentiei rivale chiar in situatia fireasca de schimburi uzuale de informatii si date (de aici si ideea constituirii unei comunitati de informatii care sa forteze cumva colaborarea si integrarea informatiei). Nu e de mirare atunci ca FBI a ignorat anumite indicii referitoare la cativa musulmani care luau ore de zbor in Florida fara a invata insa cum sa aterizeze avionul! Problema e ca acei indivizi chiar nu aveau nevoie sa stie cum sa aterizeze din moment ce intentia lor a fost de la bun inceput de a izbi pur si simplu avionul in turnurile gemene din New-York.
Exista insa o inertie intrinseca in ceea ce priveste ideea de reforma a serviciilor secrete care porneste de la propriul lor „caracter“. intr-un articol interesant din „Economist“ asupra reformei serviciilor secrete, a fost readus in atentie John le Carré cu o sintagma celebra ce incerca sa arate faptul ca aceste servicii pot sa spuna cele mai profunde lucruri despre caracterul natiunii pe care o protejeaza. Poate le Carré are dreptate. Dar exista si un „caracter“ specific serviciilor secrete care tinde sa fetisizeze activitatea informativa si rolul informatiei in determinarea cursului lumii. Precum unul din personajele din celebrul „Cod al lui Da Vinci“, care vedea numai conexiuni intre evenimente, un lung sir de interdependente complexe ce trebuie permanent descifrate si care ar genera inexorabil o directie anume de evolutie. E greu sa schimbi asemenea credinte, sa reformezi sistemele institutionale care au tot interesul sa le intretina. si totusi, o personalitate a domeniului, Lord Butler, a putut sa sustina de curand faptul ca „informatia de la servicii“, acea „intelligence“ nu merita niciodata crezuta in absolut si „ca tot ce merita de fapt e sa fie privita cu mai mult scepticism“.
Pentru ca serviciile de informatii sa devina intra-adevar „inteligente“ e nevoie de o schimbare de paradigma in intelegerea rolului informatiei intr-o lume tot mai dinamica si mai expusa oricum circulatiei in viteza a informatiilor de diverse tipuri, provenite de la multiple surse. O lume internationala in care certitudinile de alta data sunt relativizate de transformarea fara precedent atat a structurilor politice cat si a celor economice si de securitate. Un mediu politic si strategic care nu poate fi inteles numai prin prisma unor asemenea surse de cunoastere.