Bloggerii vs Parlamentul European

articol aparut in Cultura, nr. 195 din 2008-10-16
» cultura presa internationala »
Autor: Catalin Sturza

Târziu, foarte târziu au ajuns si în presa româneasca ecourile unui raport al comisiei pentru cultura si educatie din Parlamentul European care propunea, printre altele, conturarea unui cadru legislativ pentru bloguri si bloggeri. Raportul a fost schitat de o fosta jurnalista estoniana, Marianne Mikko, si a fost înaintat Parlamentului în iulie 2008. Între timp, la sfârsitul lunii septembrie, cele mai multe puncte ale propunerii au fost respinse de PE; în schimb, conform euobserver.com, a fost aprobata o rezolutie „mult mai blânda“, care invita la „o discutie deschisa asupra tututor chestiunilor legate de statutul blogurilor“. Marianne Mikko, membra a Partidului Social-Democrat din Estonia, e o cunostinta mai veche a României, în calitate de presedinte al Comisiei pentru Republica Moldova din Parlamentul European.

Etichete si intentii

În lunile de vara, spiritele s-au încins si numerosi bloggeri din tarile europene au comentat cerintele raportului. Acesta pornea de la premisele ca, pe de o parte, blogurile au o pondere tot mai mare în mass-media si ca, pe de alta parte, nu exista un cadru etic, juridic si legislativ care sa le traseze un set de reguli: „întrucât blogurile reprezinta un mijloc de exprimare folosit din ce în ce mai mult de profesionistii din mijloacele de informare în masa, precum si de persoane private, iar statutul autorilor si editorilor, inclusiv cel juridic, nu este nici stabilit, nici indicat în mod clar cititorilor acestora, ceea ce cauzeaza incertitudini referitor la impartialitate, fiabilitate, protejarea surselor, aplicabilitatea codurilor de etica si stabilirea responsabilitatii în caz de litigiu“.

Raportul cerea, fara ocolisuri, „clarificarea statutului juridic si de alta natura a blogurilor“ si încuraja „“etichetarea“ lor voluntara în functie de responsabilitatile si interesele profesionale si financiare ale autorilor si editorilor lor“. O alta propunere care privea si blogosfera era cea a introducereii „unor taxe adecvate valorii comerciale a continuturilor generate de utilizatori, precum si a unor coduri etice si conditii de utilizare în publicatiile comerciale pentru continuturile generate de utilizatori“. Marianne Mikko a aratat ca „bloggerii au posibilitatea de a polua spatiul virtual“, si ca „deja avem prea mult spam, prea multa dezinformare si prea multe intentii rauvoitoare în ciberspatiu“. Blogurile ar fi, conform domniei sale, o amenintare pentru publicul naiv: „Cred ca publicul e înca foarte credul în ceea ce priveste blogurile, acestea înca sunt considerate sincere. si trebuie sa ramâna sincere. De aceea avem nevoie de un semn al calitatii, o dezvaluire a numelui celui care scrie si a motivelor pentru care o fac“.

Teama de Big Brother

Reactiile bloggerilor au fost fie panicard-inflamate, fie amuzat-alarmate. Comentatorii cuprinsi de panica au invocat „ochiul lui Big Brother“, „instaurarea cenzurii“ si „apropierea totalitarismului“. „Centralizarea duce încet, dar sigur pe drumul catre dictatura“, scrie un anonim pe un site românesc. „De ce nu sunt câtusi de putin surprins ca acesti comisari ai Uniunii Europene doresc sa reprime punctele de vedere ale oamenilor, în special daca nu se potrivesc cu ideile lor. Se iau, probabil, dupa modelul China, în aceasta zona. Chiar cred ca le-ar placea fie sa elimine cu totul Internetul fie sa-l limiteze la acei oameni pe care ei îi aleg. Sa dam cartile pe fata, sunt atâtea informatii ce se gasesc pe Internet pe care ei ar prefera ca oamenii sa nu le afle, bineînteles daca n-ar trece mai întâi prin mâinile lor“, explodeaza un comentator britanic pe blogul lui Daniel Hannan de pe site-ul telegraph.co.uk.

Hannan însusi sugereaza ca oficialii Uniunii Europene sunt deranjati de faptul ca imaginea lor, printre bloggeri, este una preponderent negativa si ca solutia cenzurarii Internetului era, venind de la acesti oficiali, una previzibila. El citeaza un raport al Comisiei Europene care ar atrage atentia asupra riscurilor liberalizarii mediului on-line: „În afara de site-urile oficiale, Internetul a fost, în mare parte, un spatiu abandonat sentimentelor anti-europene. Data fiind capacitatea de a ajunge la public cu costuri mult mai mici, si data fiind simplitatea mesajului campaniei «spune NU» <din Irlandat>, s-a dovedit a fi usor maleabil în timpul si înaintea campaniei“. Multi bloggeri sunt convinsi ca Uniunea Europeana se teme de Internet. Dr Richard North, unul dintre editorii blogului eureferendum.blogspot.com, scrie: „Comisia sde culturat uraste blogurile,  considerându-le partial responsabile - si, cu ele, Internetul în general - pentru succesul campaniei «spune NU» din Irlanda. (…) În mod clar,  exista o anume îngrijorare în Uniunea Europeana în legatura cu puterea Internetului si cu faptul ca acesta scapa controlului eurocratilor“.

Opiniile amuzant-alarmate au luat forma: „bine, vor introduce aceste legi si or sa încerce sa tina o evidenta a blogurilor, dar sa vedem cum vor reusi sa le aplice“. Au fost si comentatori care n-au respins întru totul ideile raportului. „Într-un fel e corect.... pe blog, ca si prin orice alte mijloace de exprimare publica, nu poti spune orice despre oricine dupa bunul plac, mai ales daca nu afisezi toate opiniile... în plus intra si drepturile de autor la mijloc... Oricum, niste reguli ar fi binevenite, dar trebuie avuta foarte mare grija cu libertatea de exprimare...“, scrie un alt anonim pe un site de stiri românesc.

Unii europarlamentari s-au opus, de la început, colegei lor din Estonia: Chris Heaton Harris, membru al Partidului Conservator din Marea Britanie, a respins orice fel de masuri „de a legifera si restrictiona sursele media independente“. „Doamna Mikko e clar ca n-a înteles ca blogurile au devenit sângele binefacator al democratiei vii. Sper ca aceste propuneri sa fie respinse“, a declarat Harris. Si daca nu ar fi fost respinse, observatiile raportului n-ar fi avut, oricum, un rol legislativ.

Vorbele care omoara

Raspunsul doamnei Marianne Mikko este prezentat de site-ul euobserver.com. „Am fost tinta a numeroase atacuri din partea unor bloggeri din toata Europa. Am fost numita Mao Zedong, Lukashenko, Ceauscescu - nu e un lucru prea placut“ a spus fosta jurnalista la o conferinta de presa. Ea a aratat ca reactiile au fost exagerate si ca propunerile ei n-ar fi urmarit, de fapt, sa impuna limitari asupra Internetului. „Înteleg si totusi nu înteleg reactiile bloggerilor. Nimeni nu are interesul sa reglementeze Internetul… Dar îmi dau seama ca o anumita sensibilitate a fost atinsa. Îmi pare rau ca acesta e terenul pe care ne miscam, în acest moment“, a spus Mikko. Domnia sa a mai aratat ca, în timp ce pentru jurnalistii din presa scrisa si chiar pentru cei on-line exista legi în ceea ce priveste defaimarea si calomnia, pentru bloggeri nu exista nici un fel de reguli: „Sunt bloggerii la fel de demni de încredere <ca jurnalisti>? Încep sa fiu oarecum îngrijorata. (…) Dumneavoastra, jurnalistii, stiti cât de puternic este web-ul. Însa bloggerii gândesc oare în acelasi fel? Web-ul este o arma în mâinile dumneavoastra. Poti omorî pe cineva cu vorbele“.

O alta parte a raportului a ramas, însa, prin concentrarea opiniei publice asupra „etichetarii“ si legiferarii blogurilor, în umbra. Raportul propunea si o reactie în fata comasarii mass-media sub steagurile unor giganti, în detrimentul micilor publicatii independente, si în fata apropierii trusturilor de presa de jocurile politice. „În timp ce, în toata lumea, noile publicatii comerciale au cunoscut în ultimii ani o perioada de prosperitate - în special în domeniul audiovizualului si al Internetului - un val de fuziuni a restrâns, dramatic, numarul de companii din industria media, pâna în punctul în care majoritatea publicatiilor sunt controlate de o mâna de conglomerate majore, precum Bertelsmann, Vivendi, News Corp, Viacom si Time Warner. Criticii media sunt îngrijorati ca aceste consortii înclina spre o perspectiva politica de centru dreapta, eliminând alte puncte de vedere. Mai mult, pentru a împiedica patronii, actionarii sau guvernele sa se amestece în continutul editorial, parlamentarii europeni au solicitat crearea unor carte media. Rezolutia încurajeaza, de asemenea, prezentarea apartenentei tuturor publicatiilor“, scrie site-ul euobserver.com.

Cele mai bune practici

În privinta blogurilor, orice propunere de legiferare s-ar izbi de echivocul prezent chiar în statutul acestora. Atâta timp cât blogurile sunt considerate jurnale on-line, spatii în care persoane particulare povestesc si comenteaza pentru un grup de cititori apropiati, prieteni care se întâlnesc pe Internet, acestea nu vor putea fi tratate drept platforme de presa si, în consecinta, nici bloggerii nu vor fi judecati dupa masura jurnalistilor. În plus, bloggerii nu vor fi dispusi sa renunte usor la privilegiul de a fi, dupa unii, „sângele binefacator al democratiei“ si, dupa altii, ultimii anarhisti, greu de hartuit cu ajutorul legii si liberi sa nu dea socoteala nimanui.

Opinia doamnei Mikko despre rolul toxic al blogurilor, vazute drept surse de poluare, i-a suparat, pe drept cuvânt, pe unii; însa aceasta nu explica reactia exagerata fata de raportul propriu-zis, care nu le cerea bloggerilor decât sa iasa, voluntar, de sub anonimat, declarându-si, eventual, intentiile. Formularea e aici oarecum ambigua, nu e clar daca e vorba de intentii politice sau comerciale sau, pur si simplu, despre profilul paginii personale si despre domeniile de interes ale unui autor.

Pe de alta parte, cel putin doua-trei formulari din raport merita retinute. Acesta sublinia „necesitatea ca autoritatile UE si ale statelor membre sa se asigure de independenta editoriala si jurnalistica prin stabilirea unor garan?ii sociale si juridice specifice si adecvate si sa se asigure ca proprietarii mijloacelor de informare în masa urmeaza cele mai bune practici pe fiecare piata în care functioneaza“. Raportul recomanda, de asemenea, „includerea educatiei în domeniul mass-media printre cele noua competente de baza“ si cerea ca „normele ce reglementeaza ajutoarele de stat sa fie puse în aplicare într-un mod care sa permita mijloacelor publice de informare în masa sa îsi îndeplineasca rolul într-un mediu dinamic, evitând în acelasi timp concurenta neloiala care duce la regresul peisajului audiovizual“. Propuneri interesante, eclipsate, deocamdata, de spaima de cenzurarea blogurilor.

---