Unde naiba am gresit?
articol aparut in Cultura, nr. 195 din 2008-10-16» cultura cultura politica » Societatea reala
Autor: ALFRED BULAI
Îmi aduc aminte ca, prin clasa a opta, chiar la început, am intrat în UTC. Eram acolo initial, în scoala generala, doar câtiva care am schimbat macazul de la pionieri la UTC. Eram foarte mândri. Am fost bucurosi, devinisem pentru prima data un fel de profesori, deoarece toti ceilalti care împlineau, saracii de ei, 14 ani, trebuiau sa fie interogati de noi ca sa vedem daca meritau sa intre în importanta organizatie. Unde mai pui ca votam, iar marea majoritate a colegilor picau testul de intrare, oricum mai multi decât studentii mei de azi. Unii au picat testul de intrare si de cinci-sase ori.
Când am intrat la liceu, lucrurile s-au schimbat radical. Acolo ideea de a fi membru în UTC nu mai era ceva bun, ci, dimpotriva, pentru micii adolescenti care eram noi, parea înca un tip de presiune a lumii adultilor, de aliniere la dorintele lor pe care noi le respingeam din principiu. Nu era, evident, nimic politic, nu aveam noi vocatii din astea, era totul doar un protest gregar fata de ideea în sine de sefi si lideri dintre ai nostri. Din acest motiv, îmi aduc aminte ca a fost ales sef la UTC, în unanimitate, cel mai tâmpit dintre noi, unul usor retardat. Ne dadeam seama ca este o tâmpenie fara margini, ca ne reprezenta cineva care nu se putea reprezenta pe sine, dar, tocmai pentru ca era o prostie, ne placea foarte mult. Era un mijloc de protest aproape instinctiv, nici unul dintre noi nu stia ca protesteaza la ceva, ne purtase pe toti curentul si mai ales senzatia de bucurie ca se va duce dracului toata sandramaua micii noastre organizatii politice.Zilele trecute, în Parlament, s-a votat o lege care majoreaza salariul profesorilor cu 50%. Bucuria a fost atât de generala ca au votat toti, probabil si femeile de serviciu de prin palat si, desigur, inclusiv cei care, din fotoliile de guvernare, au spus transant ca nu se poate face aceasta marire. A doua zi multi alti slujbasi ai statului s-au trezit si ei din letargie si au intrat în jocul de-a maririle. Nimeni nu vrea mai putin decât profesorii, unii vor chiar mai mult. Cred ca exista si sindicalisti inteligenti, care îsi dau seama de aberatia la care sunt parte, si poate chiar si unii parlamentari or întelege ca s-a ajuns la o ineptie care nu are legatura cu guvernarea unei societati normale. Precum colegii mei de-a noua, toti participantii la aceasta piesa au intrat în carusel si tipa de bucurie, desi este clar ca lucrurile nu pot merge într-o directie normala.Diferenta fata de colegii mei de liceu este aceea ca noi nu faceam totusi rau la nimeni, nici macar organizatiei, care de fapt nu facea nimic care sa poata fi deranjat de deciziile noastre. Baietii din Parlament ne fac însa rau, pentru ca decizia lor de a deschide cutia Pandorei nu loveste în partidul de guvernamânt si chiar daca ar fi lovit, nu e mare brânza, ci actiunile lor sunt îndreptate împotriva cetatenilor aceste tari, pentru simplul fapt ca spiritul gregar declansat de masele care vor sa prinda si ele ceva pâna nu se termina tot, nu reprezinta nicaieri în lume o formula acceptabila de guvernare.În sociologie, situatiile de acest tip, care duc irevocabil la dezastru, sunt numite dileme sociale sau tragedii ale bunurilor comune, în sensul ca atunci când exista o resursa limitata, cum este bugetul, si cineva încalca regula consumului, toti ceilalti au o dilema, daca încalca si ei regula sau nu. În ambele situatii, si daca stau în banca lor si daca nu, pot pierde, asa ca cei mai multi aleg sa consume excedentar, chiar si în conditiile în care resursa comuna, îsi dau seama, ca poate sa fi distrusa astfel. În ecologie putem gasi numeroase aplicatii ale acestei paradigme de comportare a multimilor, ca si în viata de fiecare zi, doar daca ne gândim cum au disparut peste noapte toate bunurile CAP-urilor în 1990, acolo unde cineva a considerat ca poate sa ia din curte un tractor, o remorca sau o vaca.Nu m-am decis însa sa va scriu despre legea si decizia în sine a Parlamentului, ci sa atrag atentia asupra unei mojicii extraordinare a parlamentarilor nostri. Este foarte adevarat ca în învatamântul preuniversitar exista profesori care au salarii foarte mici, în special cei fara grade didactice, care sunt, cei mai multi, tineri absolventi. Din acest motiv intrarea în sistem este neatractiva pentru majoritatea celor care termina o facultate. Chiar si în sistemul universitar sunt salarii mici, desi aici exista multe alte oportunitati. Exista deci profesori care au salarii prea mici, unii dintre ei poate mai bine calificati decât "batrânii" cu salarii mari sau foarte mari. Exista multi profesori care au salarii sau venituri consistente si în preuniversitar, unde moda meditatiilor, ne arata cercetarile, este un fenomen important, unele chiar la limita legalitatii, cu siguranta, dar mai ales în lumea universitara, unde salariul unui profesor ajunge la 70 de milioane vechi, dar poate sa mearga si pâna la cinci-sase mii de euro, poate si mai mult pentru cei cu functii respectabile, de exemplu daca sunt si parlamentari. Unde este mojicia? Toti au invocat salariile prea mici ale unor profesori, adica tocmai ale acelora care vor primi cel mai putin de la aceasta majorare. Procentul egalitar face ca în realitate cei mai prost platiti, de regula doar pentru pacatul capital ca sunt la început, vor ramâne în continuare cei mai prost platiti. Efectul în sistem va face sa creasca polarizarea nejustificata profesional, mita si coruptia, economia subterana si ce mai vrem, ca va "costa" mai mult un examen de titularizare sau de grad. Dar partea cea mai amuzanta a povestii, care denota abjectia totala a parlamentarilor initiatori, este aceea ca pentru cei care câstiga de departe cel mai bine, profesorii universitari care au gradul de profesor, marirea nu este de 50%, ci de 64%, iar pentru ceilalti, care câstiga în prezent mai putin, ea este de fapt de 45%. Nu putini dintre parlamentari sunt si profesori universitari pe la tot felul de universitati si facultati mai serioase sau mai deochiate. Ei si-au dat o marire consistenta la niste venituri uriase. Astfel unii dintre ei vor fi mai bine platiti decât multi laureati ai premiului Nobel. Într-o tara în care învatamântul a fost distrus sistematic ani de zile, în care sunt prea multi profesorii care nu pot trece examenele de titularizare si copiaza cot la cot cu elevii, într-o tara în care multi conducatori de doctorate nu ar promova examenul din anul întâi de la disciplina de baza a specializarii în care conduc doctorate, într-o tara în care studentii pot face si trei patru facultati deodata chiar daca au serviciu, într-o tara în care învatamântul a pierdut orice standarde pe masura ce si-a adaugat tot mai multe institutii de asigurare a calitatii, într-o astfel de tara era nevoie ca salariile mari sa fie tot mai mari, ieri cele mici sa ramâna tot cele mai mici. Este o mojicie fara margini sa te servesti de situatia proasta a unor categorii pentru a-ti obtine avantaje, culmea, în dauna celor pe care spui ca îi reprezinti. Dar la asa învatamânt, asa parlament si atunci nu vad de ce sa nu credem ca pâna la urma, într-o buna zi, când vom ajunge atât de jos, încât specialistul va fi pus la colt pentru ca este singur într-o lume de impostori, sa nu ne întrebam, putini dintre noi, într-o româneasca probabil pocita: Dar unde naiba am gresit?