Sari la conținut

CNA vs Bugs Bunny, veveritele pierd

articol aparut in Cultura, nr. 158 din 2008-01-31
» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: CATALIN STURZA


Ati auzit de veverite sinucigase si de extraterestri care se masturbeaza? Ei bine, nici nu veti mai auzi, pentru ca CNA le-a scos din programul AXN. Desi AXN era un post strain difuzat în România prin providerii de cablu si desi acest post se supune legislatiei audiovizuale britanice, Consiliul National al Audiovizualului a reusit, totusi, sa-i faca curatenie în grila de programe.
Sustin din start ca cele doua seriale, „Suicidal squirrels“ si „Superhero Roomate“ – cel putin, episodul cu extraterestrul care elimina particule cu o mâna, rasfoind cu cealalta revista Maxim, pe care l-am vazut pe Internet – erau departe de a fi niste capodopere. Erau, în opinia mea, genul acela de desene animate de care copiii s-ar fi speriat si la care ar fi început sa plânga, si nu din cauza încalcarii bunelor moravuri. Nu spun: unde sunt desenele animate ale copilariei mele, „Prince Valiant“ si „Batman“ si „Ghost Busters“; nici macar „Happy Tree Friends“, un alt serial sadic, nu se poate compara cu  „Suicidal squirrels“. Animalutele ghinioniste sunt, comparativ cu veveritele suicidale, opera de arta. Sau poate nu mai înteleg eu umorul postmodern.
Însa CNA a facut plângere la Comisia Europeana si a reusit, în final, sa interzica doua seriale de desene animate din grila unui canal britanic invocând Codul de reglementare a continutului audiovizual din România. Iata ce spune articolul 15, fluturat de CNA: (1) În intervalul orar 6,00 – 20,00 radiodifuzorii nu pot difuza anunturi promotionale care includ scene de violenta, sex, limbaj vulgar sau alte elemente ce pot afecta copiii. (2) În intervalul orar 6,00 – 22,00 nu pot fi difuzate emisiuni care contin: a) detalii sau metode de sinucidere ori de automutilare; b) demonstratii sau detalii importante privind tehnici criminale; c) demonstratii sau detalii importante privind exorcismul, practici oculte, fenomene sau practici paranormale.
Dar detaliile de sinucidere si de automutilare erau prezentate nu într-o emisiune, ci într-un desen animat. Or, orisicine stie ca si automutilarea si tehnicile criminale, chiar si exorcismul, practicile oculte si fenomenele paranormale fac parte din arsenalul ludic al desenelor animate. Or fi fost „Suicidal squirrels“ de prost-gust, însa pe criteriul invocat de CNA ar trebui amendate usturator si imediat interzise si „Tom si Jerry“, si „Looney Tunes“, cu Bugs Bunny, Porky Pig, Daffy Duck si Elmer Fudd cu tot, si Sivester cu Tweety, si Scooby Doo, ca sa nu mai vorbim de „Ghost Busters“. De fapt, ar trebui desfiintate toate posturile de desene animate, cel putin în intervalul 6,00 – 22,00, când copiii se pot uita la ele. Gata cu Cartoon Network, Jetix, Boomerang si Minimax, cum sa loveasca soarecele cu bila de bowling în cap motanul si cum sa umble baietii aia cu tunurile protonice dupa fantome?
Pe de alta parte, în ce fel crede CNA ca protejeaza educatia generatiei de mâine prin eliminarea celor doua serii de desene animate, de pe AXN? Ce mari adevaruri n-ar trebui sa afle copiii din ele, adevaruri pe care, cu grija, reusesc sa le ascunda de ei toate posturile de desene animate si toate filmele de actiune „cu acordul parintilor“? Ca nu exista moarte sau ca nu exista sexualitate? Ati numarat de câte ori moare Coiotul în goana dupa Road Runner, într-un episod? Dar sconcsul din Looney Toones, care urmareste, neabatut, pisici, gângurindu-le pe frantuzeste, nu vi se pare libidinos?
Oricât ar fi fost de sinistre, „Veveritele“ si „Extraterestrul“ nu erau filme porno, nici Reality Tv cu sinucideri în direct. Intrau în logica ludica a desenelor animate, ba chiar puteau fi amuzante, pentru oameni fara mari pretentii, sau cu un anumit tip de umor. Despre calitatea umorului animat nu discut – am prins seriale pe Jetix, ba chiar pe Cartoon Network despre care cu greu as putea sa cred ca ar face pe cineva sa râda. Iar eu sunt genul de telespectator care crede ca „Sheep in the Big City“ e foarte amuzant!  
De ce a interzis, pâna la urma, CNA-ul „Suicidal squirrels“ si „Superhero Roomate“ si de ce s-a simtit datoare compania AXN sa-si ceara scuze? Daca a facut-o pentru ca i s-au parut de prost-gust, sau insipide, altfel spus pentru ca CNA s-a gândit ca e cazul sa se transforme în judecator estetic si sa salte nitel pretentiile publicului pe care-l protejeaza, n-a pornit de unde trebuia. Le-as sugera onorabilor membri ai consiliului sa lase filmele de actiune captivante de pe AXN si sa treaca la treburi murdare si serioase. Sa-si suflece mânecile, sa traga o gura de aer în piept si sa comute pe Kanal D, sau pe Prima-Antena-B1, sau pe Pro TV.

P. S. Iar cele doua seriale au atins noi vârfuri de audienta, dupa ce au fost interzise de CNA, în timp ce episoadele postate pe YouTube faceau ocolul casutelor de email si al site-urilor de stiri, pe Internet.