Îngrijorati..
articol aparut in Cultura, nr. 158 din 2008-01-31» cultura cultura sportului » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
Sunt semne de primavara în ianuarie, s-a cam dus zapada care ne-a acoperit strazile la începutul lunii, dar se si aseaza, mai des ca de obicei, ceata. La propriu si… fara figurat acum. Jegaritul nostru leu slabeste de la o zi la alta, costurile cresc îngrijorator, dar si scandalul politic perpetuu pare fara egal vreodata. Iar aparentul calmant distractiv, fotbalul, s-a mutat în tari mai binecuvântate.Adica în tarile calde, Turcia si Cipru, si ele în plina iarna, dar mângâiate de soare, ce te asaza la plaje în Sud sau te racoreste doar cu ploaie si ceva vânt. Facând o comparatie, se pare ca infrastructurile pentru a te antrena si a juca sunt mai bine puse la punct acolo – Antalya având o plaja de câteva sute de kilometri, hoteluri de adevarate cinci stele, terenuri în apropiere, mâncare si confort de „Topkapî“ si echipe peste echipe. Un fost atât de puternic imperiu se respecta si acum. Chiar daca sunt discrepante vizibile si la ei, si de mult timp, între putinii bogati si prea multii care se descurca doar pentru a trai. Totusi, au cam estompat saracia si doar cine nu vrea, nu are de munca si, deci, de mâncare. Nu întâmplator, aceasta zona de turism, Antalya, este luata cu asalt si de românasii nostri mai tot anul, dar mai ales vara, când prajitul la acelasi soare este mult mai accesibil în costuri la ei decât la noi. Parca a disparut si bacsisul si ma poarta gândul ca, de decenii bune, deciziile importante ce privesc soarta tarii sunt luate de un grup de generali care se strâng doar atunci când este cazul, într-o cazarma ce tine si de NATO, pe malul Asiatic al Bosforului. Adica în Fanar, de unde ne-au venit si noua domnitorii vreo suta si ceva de ani. Tot atât de adevarat este ca sunt asezati la veghea uneia dintre importantele treceri ale lumii si stau în blândetea de soare si vânt a insulei. Si-au cumparat case, modeste, dar confortabile, îsi trateaza reumatismul meleagurilor de acasa si-si mângâie ochii cu razele calde ale Sudului. Ceea ce este, iarasi, teribil de interesant este ca si românii colonizeaza la munca de jos mai toate domeniile. Adica serviciile si lucrarile de constructie. Nu întâmplator, avioanele apar zilnic, pline ochi. Seamana în coloritul si continutul hainelor cu ratele noastre de altadata, ce duceau satele la munca. Asta-i situatia! Si va mai trece timp pâna când amarâtii nostri, mosteniti astfel dinainte de 1990, îsi vor putea schimba portul. M-a cam durut peisajul din avion si aeroport. Oricum, bine ca dupa intrarea cu forta în Uniunea Europeana, am mai gasit o piata de munca, pentru ca acasa s-a cam închis totul. Si nu poate exista blestem mai mare decât acesta pentru un popor: sa nu aiba de lucru în propria tara..
Unde suntem cu adevarat peste ciprioti, înca, este la fotbal! Chiar daca si în aceasta privinta se dovedesc mult mai seriosi decât noi. Au în majoritatea echipelor jucatori comunitari si extracomunitari. Joaca atletic si cu stiinta, platesc la timp si bine. De aceea cred ca sunt în formatiile lor si vreo douazeci de români. Iar Adi Mihalcea, la o echipa care acum se lupta sa scape de retrogradare, preluata de prietenul meu Mihai Stoichita, a fost declarat cel mai bun jucator al anului trecut. Joaca bine, la 32 de ani, mult peste destui atacanti, mai mult imobili, din prima noastra divizie. Ciprul este calcat de ani buni chiar si de sud-coreeni, care-si aduc echipele de la iarna lor destul de agresiva. Constati mereu în ultimii ani ca se munceste mult în pregatirea fotbalistica si ca se pune accent deosebit pe forta fizica si agresivitate. Daca acestea sunt anturate si de precizie tehnica si de stiinta strategica a jocului, atunci ai mereu în fata, în jocurile de antrenament, adversari puternici. Greu de învins de noi, pentru ca suntem înca supusi gustului îndoielnic, mai mult declamativ, ca suntem tehnici si abili!? „Mingicari“ într-o singura expresie, atât de cuprinzatoare, care, din pacate, înseamna prea putin pentru a-ti apropria victoria. Si în astfel de situatii, acasa, se asaza comentariile ca mustele pe o brânza mucegaita. Mistoul ieftin si pagubitor ne-a tinut loc de explicatie si trecere superficiala în mai toate. Deci, si în fotbal.. în loc sa ne gândim ca pregatirea copiilor si a juniorilor, atât de decadenta acum, ar trebui sa se faca, în fiecare zi, cu mare atentie. Si în pas cu vremurile, adica la parametrii practicati în marile scoli ale fotbalului european care se respecta. Se stie despre ce este vorba, dar se merge în continuare pe gustul nostru atât de înselator, de a încuraja exhibitii cu mingea mai mult static si fara efect în fata colosilor pe care ei, strainii, mai de peste tot, îi arunca în lupta. Având adesea senzatia ca trupele noastre sunt compuse mai mult din cercetasi decât din razboinicii impresionanti ca statura si agresivitate fizica, pe care altii îi cresc cu stiinta. Iar aceasta diferenta este atât de vizibila încât simti neputinta noastra cum îti transforma visele în cosmar.
Bineînteles ca ar fi si solutii de contracarare, gen David si Goliat, dar prastiile noastre n-au decât arareori elasticitate si precizie, iar pietrele executiilor salvatoare sclipesc si ele destul de rar. De aceea cred ca nu prea ne asteapta ani buni în competitiile europene ale cluburilor. Sa dea Dumnezeu sa fiu un profet mincinos, dar la câte am vazut, nu cred ca ma pot însela într-o astfel de previziune. Poate si de aceea, alti conducatori de cluburi apeleaza din ce în ce mai mult la jucatori straini. Sunt si mult mai bine educati în profesionalism. Nu-i chiar bine pentru fotbalul nostru, dar cam asta-i realitatea.