In fine, o monografie Wajda
articol aparut in Cultura, nr. 42 din 2006-10-04» cultura politica » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Lucrul temeinic facut atrage mai putin atentia in timpul nostru foiletonistic. Traim vremuri grabite si foarte primejduite de virusul superficialitatii. O lucrare de anvergura, bizuita pe informare trudita, pe ani petrecuti in biblioteci si pe kilograme de fise de lectura este reflex condamnata sa treaca nebagata in seama. Mai cu seama la noi, in Romania, unde postmodernitatea a fost perceputa si asumata indeosebi sub aspectele ei negative, de spectaculos al superficialitatii, de cultivare desantata a cliseelor si citatelor luate din operele clasicilor ori ale modernilor, adica ale acelor creatori inca neatinsi de morbul relativizarii cu orice pret. Postmodernitatea, pentru foarte multi literati bastinasi, conoteaza exact aceasta nefasta intelegere a procesului de creatie: anume, ca totul este permis si ca adevarata opera este un artefact eterogen motivat prin secarea izvoarelor de inspiratie sau prin sleirea impozantei modelelor. Din fericire, intr-un asemenea ocean de oboseala a creativitatii si de dezmat al relativizarii mai exista si exceptii.
O astfel de exceptie o constituie, de pilda, cartea poetului, universitarului si eseistului Titus Vijeu, „Andrzej Wajda. Omul de celuloid”, aparuta anul trecut la Editura Clusium, de la Cluj. Volumul, placuta surpriza, nu a fost ignorat de Asociatia criticilor de film din Romania, al carei juriu i-a decernat distinctia pentru cea mai buna carte de film pe anul 2005, recompensandu-l pe autor cu premiul „George Littera”. Altfel insa, atentia unor observatori ale caror condeie sunt conotate cam grabit ca adevarate barometre media in domeniu s-a concentrat asupra altor titluri, categoric mai putin merituoase. Pe scurt, mai „foiletonistice”, in sensul abilitat de Hermann Hesse. Or, e lucru de mare noblete ca asociatia de breasla sa premieze o lucrare muncita, serioasa, academica, scrisa nu din varful tastaturii sau croita din copy & paste via Internet, ci pornind de la o reflectie profunda si sistematica asupra filmografiei complete a lui Wajda. O reflectie de-o viata, as spune, caci pasiunea lui Titus Vijeu pentru cinematograful polonez in general si asupra operei wajdiene in particular contabilizeaza o continuitate de cateva decenii…
„Andrzej Wajda. Omul de celuloid” reprezinta insa infinit mai mult decat o simpla (si cinstita) carte academica. Deosebit de riguroasa, promovand o viziune pe care nu ma sfiesc sa o numesc exhaustiva, caci abordarea ce-o propune este probabil cea mai completa din intreaga bibliografie critica internationala dedicata marelui creator polonez, lucrarea lui Titus Vijeu se salveaza insa de la riscul inerent unei asemenea intreprinderi majore: plictisul. Conceputa ca o constructie severa, aceasta carte exceleaza nu doar in registrul canonic, academic, ci si in acela al placerii cu care se citeste. Cu alte cuvinte, talentul de scriitor al lui Titus Vijeu, forta sa de portretist, finetea lui de analist si de interpret s-au vazut fericit conjugate pentru a creiona o imagine pe cat de riguroasa si veridica, pe-atat de impresionanta teribilului cineast Andrzej Wajda. insa oricat de talentat ar fi fost autorul, pana si lui i-ar fi venit greu sa realizeze o astfel de performanta in absenta pasiunii si abnegatiei cu care a radiografiat intreaga filmografie wajdiana. Este evident pentru orice privire cat de cat avizata ca Titus Vijeu a revazut de nenumarate ori peliculele artistului polonez, de la „Generatia”, „Canalul”, „Cenusa si diamant” la „Padurea de mesteceni”, „Domnisoarele din Wilko”, „Omul de marmura” si „Omul de fier”. Familiarizarea lui cu estetica si stilul cinematografic wajdiene, pe ansamblul evolutiei acestora si considerate in fiecare etapa a lor, este una categoric impresionanta.
insa autorul nu este un subiect care s-a identificat cu obiectul pasiunii sale, neizbutind sa se elibereze de vraja emanata de acesta pentru a accede la necesara si sanitara distanta critica. indragostit de Andrzej Wajda, Titus Vijeu a stiut in „Omul de celuloid” sa-l asume si sa-l restituie pe creator cu o extraordinara obiectivitate, imbinand inspirat dimensiunea biografica si registrul cinematografic, analiza tehnica si interpretarea abisala, comentariul socio-politic si excursul destins prin marea cultura polona din care provine si cel care a realizat „Pan Tadeusz”.
Prin urmare, iata un volum monografic de o teribila consistenta, pe care nedrept de mult timp l-am asteptat in Romania. Efortul lui Titus Vijeu se cuvine salutat fara rezerve. El a realizat o performanta pe care atat amploarea cineastului polonez, cat si pasiunea cinefila romaneasca o meritau cu varf si indesat. in plus, autorul are meritul de a nu fi politizat in sens fals moral, de fapt bigot si ipocrit, perspectiva in care-l situeaza pe Wajda. Artistul polonez nu a fost un rezistent declarat ori un disident anticomunist. Nu a fost nici Michnik, nici Walesa. El nu s-a bucurat de aura de martir si erou pe care unii creatori din teribila scoala poloneza au capatat-o (Zanussi, Polanski, Kieslowski). insa Wajda a fost un creator care realmente a rezistat prin taria si perenitatea operei sale, ca si prin caracterul ei profund polonez. Nimic procomunist in filmele sale. Nimic ideologic sau pervers. Oscarul ce a rasplatit filmografia wajdiana in 2000 exact aceasta insemnatate a avut-o. Iar calitatea de capatai a demersului intreprins de Titus Vijeu consta in faptul ca a stiut sa apese discret, dar ferm, pe dimensiunea nationala si pur artistica a filmografiei lui Andrzej Wajda.