Bloggeri si jurnalisti
articol aparut in Cultura, nr. 158 din 2008-01-31» cultura cultura media »
Autor: CATALIN STURZA
Jurnalistul este, în general, persoana care aduna informatii si care le trece mai departe, într-o forma mai mult sau mai putin elaborata. Este un mediator care îsi poate exprima, uneori, parerea vizavi de subiectele pe care le urmareste si care se poate transforma într-un formator de opinie.
De la majoritatea jurnalistilor, însa, nu se asteapta sa fie buni rumegatori de informatie: este necesar – si suficient – sa fie doar buni culegatori si colportori. Cu cât amprenta personala este mai mica, cu atât obiectivitatea stirilor si a reportajelor va fi mai mare si cu atât articolele vor fi mai credibile. Desigur, credibilitatea depinde si de alti factori, cum ar fi rigoarea documentarii, numarul de surse folosite si calitatea acestora, citarea parerii tuturor partilor implicate s.a.m.d.. Prin urmare, jurnalistul este un executant, un angajat platit sa îndeplineasca anumite sarcini, sa livreze, la termen, un anumit produs – articolul de presa – în conditii prestabilite. Nu se scoate, în general, pe sine în evidenta, ci se asaza în umbra informatiei si a impartialitatii, nu scrie, neaparat, despre ceea ce îl intereseaza pe el, sau despre ceea ce i se întâmpla lui, ci despre ceea ce ar putea fi interesant pentru o categorie cât mai larga de cititori.
Recent a aparut, însa, în spatiul on-line o categorie atipica de colportori: bloggerii. E greu de spus daca un blogger este un jurnalist sau nu, pentru ca nu îndeplineste nici una dintre conditiile care l-ar integra într-un asemenea profil. Doar functia de baza – aceea de intermediar si transmitator- pare sa ramâna aceeasi. Sa luam aceste conditii pe rând.
Un blogger nu are, de cele mai multe ori, un angajator. Lucreaza pentru el/ea, într-un spatiu pe care si-l construieste singur, pentru care, daca nu tine mortis, nu e nevoie sa plateasca bani. Aceasta înseamna ca, pe de o parte, bloggerul nu este un executant, nu trebuie sa livreze vreun material în termenii unui contract si nu trebuie sa dea socoteala nimanui. Si, desi exista jurnale on-line platite, asociate unor platforme de presa sau integrate, pur si simplu, în planul de marketing al unei corporatii, cei mai multi bloggeri se mândresc ca nu asculta de nimeni si ca nu depind de nimic, în afara de bunul lor plac. Pe de alta parte, acele conditii prestabilite în care jurnalistul îsi face meseria, care implica si canonul obiectivitatii, si standardele calitative ale adâncimii si acuratetii unei investigatii, nu exista în lumea blogurilor independente.
Apoi, desi ramâne un intermediar, nimeni nu-l împiedica pe blogger sa se scoata în evidenta pe el însusi. Nu mai conteaza informatia si, cu toate ca exista un cod al citarii surselor, accentul cade, mereu, asupra bloggerului si asupra parerii sale despre ceea ce a auzit/citit/vizionat. Pe de alta parte, cum fiecare autor de jurnal on-line e liber sa se exprime dupa capul lui, si cum cei mai multi bloggeri nu sunt nici scriitori, nici ziaristi, fiecare va scrie cum îi vine la îndemâna. Chiar si regulile elementare ale scrisului, în aceste conditii, cad. Nimeni nu se mai oboseste sa-si structureze parerea, sa construiasca un text. Blogger-ul poate sa însire, la repezeala, doua trei fraze, poate sa treaca, haotic, printr-un subiect sau poate, pur si simplu, sa posteze un link sau un material video, fara alte comentarii.
Climatul lax al mediului on-line, lipsa conditionarilor externe, de ordin financiar si profesional, înseamna doua lucruri: proliferarea blogurilor si a postarilor de pe bloguri, pe de o parte, si fragmentarea subiectelor si a informatiei, pe de alta parte. Numarul de cititori care exista, în medie, pentru fiecare blog e net mai mic decât cel care exista pentru ziarele traditionale; e posibil, chiar, dupa unele sondaje realizate în Statele Unite, sa existe cam trei cititori la fiecare blog, însa în mod clar sunt si jurnale on-line care aduna un numar mare de vizitatori unici. Apoi, pentru a urmari o stire, atentia pe care i-o acorda bloggerul care o semnaleaza se poate sa nu fie suficienta, iar cititorii sunt invitati la o plimbare prin blogosfera, de la o pagina la alta, pentru a pune cap la cap un numar variabil de opinii. Acest fapt înseamna, pe de o parte, perspective complementare asupra unui subiect, dar implica si un consum mai mare de timp si de efort din partea consumatorului pasiv.
Nici functiile pe care le îndeplineste, nici pregatirea, nici comportamentul nu fac dintr-un blogger un jurnalist. Ocazional, efectele pot fi similare cu cele ale unei anchete jurnalistice – demascarea unor abuzuri sau stârnirea unui scandal de presa – însa asta se întâmpla în mod accidental. Iar blogerul nu directioneaza informatia catre cititorii pasivi, desi aceasta ajunge, în cele din urma, si la ei. Medierea este ecranata de efectul de oglindire, de reflexia propriului eu si a preocuparilor private ale autorului în spatiul blogului, iar atentia e, de multe ori, acaparata nu de consumatorul final, ci de reteaua de bloguri. Jurnalele scriu despre alte jurnale, cu care polemizeaza sau pe care le sustin, dialogul între paginile on-line e continuu si, atunci când nu trece si prin listele de comentarii, e peste capetele cititorului.
Nu spun ca acest nou tip de mass-media e bun sau prost, spun doar ca ea îsi creeaza un consumator diferit. Uneori, e ca si cum ai încerca sa desprinzi din paginile unui roman un jurnal de stiri, iar calitatea romanului e, pe deasupra, îndoielnica. Cititorii trebuie sa fie toleranti cu excesele egotice ale bloggerilor preferati, trebuie sa le înghita proastele maniere si sa le treaca cu vederea stângaciile de stil. Si reusesc sa o faca destul de usor, pentru ca un asemenea cititor nu are pretentia sa gaseasca într-un blog nici literatura buna, nici vreun fel de roman. Plonjeaza în uriasa retea colportoare a blogosferei fara pretentii manieriste, în cautarea unor voci proaspete care sa-i sopteasca crâmpeie de bârfe, jumatati de vesti, capete de noutati. Nu cauta evenimente filtrate si digerate, nici verdicte autoritare, ci conexiuni, imbolduri care sa-l poarte din link în link, sa-i amestece, placut, cocktailul de cuvinte si imagini, de informatie, relaxare si divertisment. Nu e interesat de educatia scriitorului, ci urmareste sarmul si stângaciile unui entuziast la fel de neavizat ca si el.
Ce-i împinge pe entuziastii neavizati care-si spun bloggeri sa-si puna existenta în slujba unei asemenea pasiuni? Elanul unora dintre ei ajunge, uneori, la astfel de proportii, încât adauga pe blogul propriu si 15-20 de postari pe zi, fara a pune la socoteala comentariile de pe paginile vecinilor. Îsi fac, altfel spus, din blogul personal o ocupatie full-time, un job în toata puterea cuvântului. Daca nu sunt platiti pentru asta, se va întreba jurnalistul cu carte de munca, atunci de ce o fac? Pentru ca e si acesta un hobby care creeaza dependenta, pentru ca sunt, probabil, îndragostiti de acea oglinda în care se vad pe ei însisi, pentru ca îsi pot da cu parerea despre orice fara a vorbi în pustiu. Daca apar reactii, pe pagina lor sau pe alte pagini, înseamna ca sunt ascultati. Creeaza nu atât text, cât mai ales efecte, iar produsul lor are parte de un feed-back extensiv si imediat. Nu e doar placerea scriitorului care îsi priveste în ochi publicul; e si satisfactia omului de rând care simte ca ia parte la evenimente, ca poate schimba ceva, ca devine, astfel, important.