Caragiale si Iasii Junimii
articol aparut in Cultura, nr. 158 din 2008-01-31» cultura cultura literara » Texte si contexte
Autor: CONSTANTIN COROIU
Pe cât de importante, pe atât de putin sau deloc cunoscute, inclusiv de unii biografi si exegeti ai scriitorului, sunt legaturile lui Caragiale cu Iasii. Ele au fost multiple si diverse: cu faimoasa societate „Junimea“, cu Teatrul National din capitala Moldovei, cu marile reviste de aici, „Convorbiri Literare“ si „Viata Româneasca“, cu presa ieseana în general, cu mari scriitori, carturari, gazetari, dintre care multi i-au fost admiratori si prieteni devotati. Nu au lipsit episoadele sentimentale, ba, asa cum vom vedea, chiar si cele electorale.Imensul gol de informatie este umplut de un album monografic, intitulat „Caragiale si Iasii Junimii“, de aproape 300 de pagini, format mare, realizat de Olga Rusu, Dan Jumara, Ion Mitican, Stefan Oprea, Constantin Ostap si Liviu Papuc si aparut nu demult la Editura Timpul din Iasi. Din pacate, într-un tiraj aproape confidential. Parcurgându-l, mi-am amintit ceea ce scria despre Caragiale prietenul sau Delavrancea: „Oriunde a pus mâna, a sapat în cremene urme nesterse ca pe-acolo a trecut el, uriasul rasei noastre, învatatorul aspru al nostru si al urmasilor nostri... Ne-a ridicat pleoapele, ne-a facut sa pipaim si sa deosebim bine: ceea ce putem de ceea ce nu putem, ridicolul de cumintenie, patria noastra de patria zevzecilor, libertatea de libertinaj, moravurile de naravuri...“.Astazi, de la înaltimea unei posteritati de aproape un veac, ne dam seama, noi „urmasii“, poate mai bine decât contemporanii sai, de valoarea „uriasului“, nascut, ca si Eminescu, într-o îndepartata luna ianuarie, luna fasta, astrala, pentru literatura si spiritualitatea româneasca.Iasii, unde în mai multe rânduri a vrut sa se si stabileasca, de care l-a legat la un moment dat si o ravasitoare iubire, au însemnat pentru Caragiale un adevarat reper de-a lungul a nu mai putin de 42 de ani. Primul sau contact cu „alchimia subtila a farmecului“ Florentei României s-a produs în 1870, iar ultima sa vizita la Iasi a facut-o cu numai doua luni înainte de a muri. Venise de la Berlin pentru a se reculege la mormintele prietenilor disparuti (Vasile Pogor, Ranetti Roman, A. Steurman-Rodion) si a se revedea cu Iacob Negruzzi, Eduard Caudella, Petre Th. Missir si cu multi altii.Fapt tulburator, care dovedeste pretuirea înalta a Iasiului pentru opera si personalitatea marelui scriitor, dar si vocatia unica a acestui oras de a concentra si a pune în lumina valorile – vocatie aproape pierduta astazi! – în perioada 15-28 octombrie 1912, la Teatrul National, al carui director era Mihail Sadoveanu, sub genericul „Saptamâna Caragiale“, au fost reprezentate, cu acordul familiei dramaturgului, 14 spectacole cu toate piesele acestuia. Era prima integrala teatrala Caragiale. O integrala pregatita doar în câteva luni, imediat dupa moartea scriitorului. Atunci, în deschiderea acelui regal, Sadoveanu declara: „Am voit ca aceste reprezentatii ale operei dramatice a lui Caragiale sa fie o sarbatoare literara pentru tot Iasul intelectual, pentru care marele disparut a avut simpatie si în care pentru prima oara piesele lui au vazut lumina rampei“. Asadar, a doua premiera Caragiale absoluta privind, însa, de aceasta data, întreaga opera dramaturgica a genialului Nenea Iancu.În 1870, cum bine se stie, Caragiale ajunge la Iasi ca sufleur în trupa Pascaly. Ca dramaturg, cea dintâi vizita va avea loc dupa opt ani – în 1878 – când, cum noteaza si Titu Maiorescu în „Însemnari zilnice“, citeste, cu ocazia celei de a 15-a aniversari a „Junimii“, comedia „Noaptea furtunoasa de la no 9“ (titlul din jurnalul lui Maiorescu), de fata fiind, între altii, Eminescu si Slavici, acesta din urma citind, la rândul sau, „Gura satului“. Dar iata cum evoca Iacob Negruzzi evenimentul: „În casa mea el ceti întâi si-ntâi «O noapte furtunoasa», faimoasa comedie care a facut o revolutie întreaga în teatrul românesc.Nu-si poate cineva închipui ce efect a produs aceasta piesa, citita de însus Caragiale în cercul «Junimii». Vocea sa cam ragusita ce se potrivea de minune cu personajele din mahalalele Bucurestiului; jargonul special al acestora; luarea în râs a frazeologiei politicienilor liberali din acele timpuri (si din toate timpurile, am putea spune, fara sa gresim – n.mea.); garda nationala de curând înfiintata si care, mai ales dupa vitejia aratata de ostirea româna în Bulgaria, pe câmpu de razboiu da loc la atâtea zeflemele (La Portile Orientului, tot ceea ce începe tragic sfârseste inevitabil în comic – n.mea.), – toate acestea împreunate cu mestesugita alcatuire a piesei, încântara pe membrii societatii literare din Iasi. Într-o uimire toti îsi exprimara parerea ca s-a ivit în sfârsit în literatura româna un autor dramatic original. Cu acelas entuziasm fura primite si sceneta «Cuconu Leonida fata cu reactiunea» si câtiva ani mai târziu «Scrisoarea pierduta»(...) În timpurile acelea Caragiale venea adeseori la Iasi si în casa mea era considerat ca facând parte din familie, ca un copil al casei. Prânzurile le lua toate la mine; serile le petrecea de asemenea obicinuit în familia mea, având o deosebita placere sa asculte muzica; se faceau câteodata lecturi comune, iar când orele treceau cu simpla conversatie, era o adevarata placere sa asculti pe Caragiale, totdeauna vesel si totdeauna dispus sa ia în râs cu mult spirit persoanele cu pretentie de mare cultura si starea noastra sociala îndeobste“. Prin „casa mea“ trebuie sa întelegem cele doua case în care a locuit, la Iasi, Iacob Negruzzi, în ambele avându-l oaspete pe Caragiale „adeseori“. Cea în care s-a citit „Noaptea furtunoasa“ se afla pe actualul Bulevard Stefan cel Mare si Sfânt, dupa cum si casa unde „secretarul perpetuu“ al „Convorbirilor Literare“ a locuit înainte de casatorie (1872), de pe strada Pacurari, mai exista si astazi.Prima parte a comediei în patru tablouri „O noapte furtunoasa sau Numarul 9“- dedicata lui Titu Maiorescu – avea sa fie publicata în „Convorbiri literare“, nr.7 (1 octombrie 1879). Peste câteva luni, la 1 februarie 1880, aparea, în aceeasi revista, „Conu Leonida fata cu reactiunea“, frontispiciile ambelor numere ale „organului“ Junimii în care sunt tiparite cele doua capodopere sunt reproduse în album împreuna cu ilustratiile lui Corneliu Baba, din 1952, ale caror originale, ca si multe alte documente, sunt pastrate la Muzeul Teatrului din Iasi, mai bine zis au fost pastrate aici pâna în urma cu circa doua luni când cladirea acestuia de pe strada Vasile Alecsandri, care a apartinut familiei Alecsandri, a fost retrocedata unor mostenitori, sau ce vor fi fiind ei, iviti, ca prin farmec, de pe meleaguri straine. Ei au mostenit, fireste, în baza unei iresponsabile legi liberale din 2005, si imensele investitii pe care statul român le-a facut la Muzeul Teatrului din Iasi, singurul muzeu cu acest profil din România.Despre revista care i-a publicat pentru prima data toate scrierile dramatice, mai putin piesa „O soacra“, Caragiale scria în 1899:„Oricât de partinitor ar fi cineva, trebuie sa marturiseasca un lucru: adevarat succes n-a avut în tara noastra decât o singura revista literara: «Convorbirile»; si l-au avut adevarat, pentru ca nu l-au urmarit decât pe cel moral. Conditiuni speciale ale tarii noastre, de curând intrata în cercul culturii europene, împiedica posibilitatea a mai mult de un succes în publicitate; omul trebuie sa-si aleaga: vrea succes material, trebuie sa renunte la cel moral; vrea succes moral, nici sa nu se gândeasca la cel material. Ãsta a fost secretul succesului «Convorbirilor»“.Din nefericire, conditiunile speciale ale tarii noastre – sau, daca vreti, tranzitiile – fiind eterne, ma tem ca si observatia lui Caragiale privind „succesul în publicitate“, adica în presa, este mereu actuala, iar astazi mai mult ca oricând. Dar, daca veni vorba de succes, sa nu uit a cita ceea ce remarca T.T. Burada în „Istoria Teatrului în Moldova“: „La 14 ianuarie 1882 s-a dat prima reprezentatie a piesei «O noapte furtunoasa sau no. 9», comedia în 4 tablouri de Ion Luca Caragiale, care s-a repetat apoi de mai multe ori cu un succes din ce în ce mai mare“. Fireste, pe scena Teatrului National din Iasi. Cât priveste „Conu Leonida fata cu reactiunea“, ea a fost citita, se pare cu aproape trei luni înainte de a fi publicata în „Convorbiri“, la banchetul Junimii, ce a avut loc pe 10 noiembrie 1870, printre ascultatorii entuziasti ai marelui histrion aflându-se si Ion Creanga. Într-un manuscris pastrat de Ecaterina Creanga exista o scurta evocare a momentului, în stilul genialului humulestean: „Noi ne-am strâns ca gainile pe târnat în jurul d-sale si ascultam...“În toamna anului 1884 are loc banchetul prilejuit de a XXI-a aniversare a „Junimii“, la Hotelul Traian din Piata Unirii, construit, la initiativa primarului Scarlat Pastia, dupa planurile celebrului inginer francez Alexandre Gustave Eiffel, în 1879. Iata marturia lui Delavrancea din „România libera“ (31 octombrie): „Mai înainte d-a se termina banchetul (la hotelul Traian) dupa staruintele mai multor amici si cunoscuti, d. Luca Caragiale a dat citire noii sale comedii «O scrisoare pierduta». Intriga destul de naturala a acestei piese, caracterele cuprinse în ea – variate si surprinse viu din societatea provinciala care moare dupa politica, spiritul care tâsneste la fiece rând si cuvânt ca dintr-un izvor neprididit, actiunea încordata care te surprinde si te satisface tot timpul – nu dau pas celor ce asculta din râs, aprobari si entuziasm. De iei seama bine, din priviri si miscarea mâinilor, din monosilabele strecurate printre dinti, aproape tuturor li se pare ca au întâlnit un tip ca Cetateanul turmentat, din «Scrisoarea pierduta», ca prefectul judetului, Tipatescu, ca onor Agamita Dandanache. Într-un cuvânt tânarul dramaturg (Delavrancea era cu sase ani mai mic! – n.m.) în mijlocul unor oameni distinsi în literatura noastra numai citindu-si piesa sa a avut un succes literar cum rareori i-e dat omului sa vada“.În numarul din 1 februarie 1885 al „Convorbirilor literare“, „O scrisoare pierduta“ era publicata în premiera – ca, de altfel, toate celelalte piese ale dramaturgului, mai putin „O soacra“. În 1893, ziarul iesean „Evenimentul“ insera (la 21 noiembrie) urmatoarea nota pe prima pagina: „Mâine, duminica, Societatea dramatica reprezinta «Scrisoarea pierduta», excelenta comedie a lui Caragiale. Trebuie sa revelam faptul ca pe când Teatrul National din Bucuresti a izgonit din repertoriul sau piesele singurului nostru scriitor dramatic talentat, Teatrul National din Iasi ne da deja o a doua piesa a lui Caragiale în aceasta stagiune si curând ne va da si pe «Conu Leonida» si «Napasta»“.Cea dintâi reprezentare Caragiale pe scena Nationalului iesean, cum am vazut, fusese „O noapte furtunoasa“, în care legendara Aristizza Romanescu interpretase, în travesti, rolul lui Spiridon. În „Napasta“, protagonist avea sa fie un alt mare actor, State Dragomir (1870-1920), interpretându-l pe... Dragomir.