Câte ceva despre huliganismul contemporan

articol aparut in Cultura, nr. 158 din 2008-01-31
» cultura cultura politica »
Autor: ALEXANDRU Bogdan Duca

Acum câtiva ani, cardinalul Joseph Ratzinger, unul din cei mai mari teologi catolici în viata, lua apararea Bisericii Catolice în ceea ce priveste implicarea acesteia în procesul si cercetarea stiintifica a lui Galileo Galilei. Apologa teologului catolic era fundamentata atât pe discursul epistemologic la moda în secolele XVI-XVII, cât si pe fapte istorice indubitabile.



Ratzinger nu, Ahmadinejad da

Câtiva ani mai târziu, acelasi teolog, devenit Papa sub numele de Benedict al XVI-lea, este invitat la Universitatea La Sapienza din Roma, sa sustina o conferinta. Pontiful accepta cu bucurie invitatia si se dedica pasional pregatirii interventiei sale din fata studentilor si profesorilor de la universitatea romana. Cu putin timp înainte de conferinta, un grup de 67 de cadre didactice si mai multi studenti îsi „aduc aminte“ de interventia apologetica de acum câtiva ani a cardinalului Ratzinger si... solicita prin petitii si proteste riguroase ca sa nu se permita „obscurantistului“ Papa sa vorbeasca în aula Universitatii.

Acelasi sistem universitar stângist care îsi închide portile în fata unui teolog catolic de prestigiu îl lasa sa conferentieze pe presedintele fundamentalist al Iranului în numele valorilor si principiilor alteritatii. Pontifului roman i se cere sa taca pentru „crima“ de a fi avut opinii, presedintelui iranian i se propune sa îsi justifice „academic“ crimele si planurile criminale presupuse de regimul sau politic.

Papa, decent, refuza sa participe (înainte de a-i fi interzis) la conferinta, evitând sa dea prilej de manifestare gruparii stângiste ce solicitasera cenzurarea lui. Prin refuzul Papei de a mai participa (trimitând totusi textul prelegerii sale), demersul „revolutionar“ al acelui grup de golani „academici“ a ramas fara obiect. Desigur ca se pot lauda ca au obtinut o victorie: l-au obligat pe Pontif sa nu conferentieze. Dar aceasta victorie a fost una inutila în contextul în care scopul lor nu era acela de a nu permite o conferinta, ci acela de a provoca scandal. Iar gustul amar al acestei victorii a fost întarit de prezenta solidara cu Papa, în piata San Pietro, a aproximativ trei sute de mii de oameni, studenti, profesori sau simpli credinciosi, care i-au aratat lui Benedict
al XVI-lea ca glasul sau este ascultat, ca mesajul sau este asteptat si înteles.

Sucombarea alteritatii, dictatura minoritatii

Dar cine sunt acesti protestatari care în numele libertatii de expresie au cerut si au obtinut (auto)cenzurarea Papei? Ei sunt urmasii gloatelor care, în timpul revolutiei franceze, au înlocuit ratiunea lui Dumnezeu cu zeita ratiune a ghilotinei. Ei sunt urmasii anarhistilor nonconformisti din veacul al XIX-lea, în fapt, cum bine intuia Dostoievski, energumeni cu veleitati intelectuale. Ei sunt intelectualii ascetici si avangardisti care au facut revolutia din 1917, aruncându-ne atât pe noi cât si pe ei în cea mai crunta plaga din istorie: comunismul.

Ei sunt acea adunatura de „pacifisti“ care, între mantre hinduse si adularea unor idoli rock sau marxisti, au aruncat Occidentul anului 1968 în pragul unui razboi civil. Ei sunt celebrii „anti-fa“, cei care, cu tigara cu „iarba“ în gura, chipul idolului Che pe piept si mintea tulburata de alcool si droguri, viseaza la lumea unei paci absolute în care golaneala lor sa fie unicul mod de vietuire.

Fie ca sunt adolescenti drogati sau drogabili, fie ca sunt „intelectuali rasati“, produse ale unui sistem educational ce deformeaza ideologic în loc sa formeze cultural, aceste gasti dubioase au o singura ambitie: asemenea colegilor lor chinezi, din anii '60, sa „puna“ de o revolutie culturala prin care sa curete lumea de cei care, cu toate pacatele lor, îndraznesc sa mai gândeasca cu decenta realitatea.

Mâna de golani care a impus Papei sa se retraga în fata violentei (fie ea doar verbala) si a ignorantei a avut totusi câstig de cauza. Doar diplomatia Papei a transformat înfrângerea în act de smerita dorinta de pace. Din pacate prea ades, glasul majoritatii este subminat de minoritati (de un fel sau altul).

Cu cât un grup îsi clameaza cu mai multa violenta faptul ca este „discriminat“, cu atât are câstig de cauza mai mare. Respectul fata de alteritate, o virtute de care contemporaneitatea chiar are nevoie, a fost pervertit, fiind transformat într-un respect nefiresc fata de marginali. Marginalitatea, suburbia, statutul de minoritar au devenit, paradoxal, forme, locatii si statute respectabile.

Daca firesc ar fi sa încercam integrarea marginalului, aducerea sa la normalitatea data de viata comunitatii-mama, lumea recenta ne cere sa acceptam alteritatea minoritarilor supunându-ne ei.

Ineptii ca litera de lege

Nu mai avem dreptul de a apara familia normala în fata unui absurd si pervers lobby homosexual ce doreste normalizarea anormalitatii propriei lor perversiuni. În schimb, trebuie sa acceptam ca fiind un act normal, de aplaudat si chiar un exemplu de urmat, nebuniile pornografice, perverse si kitch ale unei asa-numite „culturi LGBT“.

Biserica nu mai poate predica deschis ca homosexualitatea este un pacat contra naturii, dar homosexualii au dreptul de a marsalui pe strazi, de a ne agresa bunul simt si bunul gust cu toata mizeria subculturii lor.

Acelasi fenomen se repeta si cu minoritatile etnice. Multiculturalismul, corectitudinea politica, discriminarea pozitiva sunt toate impedimente în calea rezolvarii problemei integrarii tiganilor, de exemplu.

Ascunsi în spatele unei realitati sociale care nu le apartine („societatea civila“ – conceptul politic poate cel mai siluit de catre teoreticienii noii stângi), acesti huligani, cu diplome sau fara, terorizeaza nu numai majoritatea, ci si institutiile statului, insinuându-se în structurile sale. Numai astfel se poate explica ideologic acceptarea prin lege a multor ineptii sau aparitia unor institutii antidemocratice si imorale precum Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, de la noi.

Iata ca, peste tot, pândindu-ne si abia asteptând sa actioneze, pentru reeducarea noastra si pentru savârsirea revolutiei lor culturale, stau acesti noi iacobini ai marijuanei, acesti neobolsevici ai lui Guevara care, din dorinta de a fi ei liberi în nebunia lor, nu îsi doresc decât sa îngradeasca libertatea noastra.

---