O întrebare pentru Kjell Espmark
articol aparut in Cultura, nr. 158 din 2008-01-31» cultura cultura politica » Accent
Autor: ANGELA MARTIN , Kjell Espmark
Angela Martin: Domnule Espmark, ca romancier aveti o relatie speciala cu personajele feminine? Se construiesc mai greu decât cele masculine? Va cer mai mult efort? Imaginatia dumneavoastra creatoare se simte mai limitata, mai constrânsa sau, dimpotriva, mai libera?
Kjell Espmark: Femeile ocupa un loc unic, atât în poemele, cât si în romanele mele. Bazele ciclului de romane „Timpul uitarii“ au fost puse de timpuriu, prin trilogia lirica „Târziu în Suedia“. Din punctul meu de vedere, cel mai puternic personaj din aceasta serie este portretul feminin din romanul „Dispretul“. Tânara persecutata dintr-un alt roman, „Bucuria“, este cea în care se întrupeaza convingerile mele politice. Ea încurajeaza disputa dintre bunic, socialdemocrat de moda veche, si fratele anarhist al acestuia, îndraznind sa se pozitioneze între ei – prin aceasta articulând si pozitia mea.
În recentul volum de poezie „Cei vii nu au morminte“, personajul feminin este din nou în prim plan. În prima parte, retrospectiva, a cartii, ne vorbeste o sotie trecuta nu demult în lumea celor drepti, în timp ce a doua parte se concentreaza asupra femeii care ofera o „vita nuova“.
Femeia ocupa un rol central chiar si în romanele în care personajul principal este un barbat. Retrezit la viata, Voltaire îsi da seama ca drumul lui prin lume este influentat în repetate rânduri de o forta necunoscuta, care în cele din urma iese la lumina, devenind tovarasul si mentorul sau. Este iubita lui, Émilie, reîntrupata într-o femeie de culoare. Amândoua sunt femei puternice – cea dintâi unul dintre matematicienii de vaza ai secolului XVIII, cea din urma un istoric care lucreaza voluntar ca sora medicala într-o Africa ravasita de masacre.
Explicatia principala a importantei pe care o au femeile în scrierile mele este faptul ca am crescut printre femei puternice. Parintii mei s-au despartit când eu aveam patru ani, iar tatal meu a devenit o figura periferica, un tata îndepartat, pe care-l vedeam doar în vacanta de vara. Am crescut cu o mama puternica, dar nevrotica, ce s-a luptat cu o multime de obstacole ca sa obtina diploma de stomatolog. Camaradele ei de studiu, prezente uneori în casa timp îndelungat, faceau parte din prima generatie de femei pentru care a studia si a duce o viata independenta nu mai era ceva iesit din comun. În aceasta imagine aparea, cu partile ei bune si rele, si o bunica dominanta care vedea în mine un copil rau si un viitor delincvent. Am crescut într-un cerc de femei cu probleme, crize si bucurii razlete, cunoscând astfel o lume pe care multi dintre camarazii si viitorii mei colegi nici nu o banuiau. Acest lucru m-a influentat fara îndoiala ca scriitor. Fanteziei mele i-a fost mai usor sa patrunda într-un psihic feminin decât în capetele oamenilor care detin puterea – politicieni, redactori-sefi sau finantisti – carora le-am dedicat portrete mai degraba ironice sau satirice. În plus, m-am miscat cu mai multa usurinta în imaginatia feminina decât în lumea mai rigida si mai agresiva a barbatilor.
Traducere din suedeza de Dan Shafran