Oameni si bagaje
articol aparut in Cultura, nr. 157 din 2008-01-24» cultura cultura ideilor »
Autor: DAVID ILINA
Multe sunt caile cunoasterii omului! Fara a fi vorba de o idee (de tot) noua, va invit sa surprindem ceva din „taina“ lui procedând cumva prin învaluire, într-o maniera indirecta, prin ricoseu, luând în seama ceea ce atinge el, ceea ce tine sub perna sau la piept, în sifonier sau în cufar, între copertile unei carti sau în ranita. Convingerea mea e ca cel mai bine îl poti cunoaste la el acasa, în universul lui habitual, sub cerul vietuirii lui concrete. Prin urmare, zic sa nu pornim nemijlocit de la faptura lui, sa nu-l rastignim pe lamela rece a vreunui microscop nastrusnic, ci sa-l „citim“ empatic prin grila lucrurilor de care se ataseaza cu duiosie ori, dimpotriva, presat de nevoi sau de spaime. Sa nu-l deposedam de „trena“ lui obiectuala care îi procura un dram de certitudine într-o lume vesnic agitata si nesigura. Toate aceste lucruri (sa le numim „bunuri de serviciu“), care constituie lumea omului si poarta amprenta lui, sunt un repertoriu elocvent pentru conditia umana.Pornesc la drum luând în serios teza lui Jacques Attali: pentru om, conditia de nomad e mai relevanta decât aceea de sedentar. Nestatornicia omului, atât de mult hulita de moralisti, poate lua si forme pozitive, benefice, când e vorba de mobilitatea lui spatiala. Împins de nevoi si de curiozitate, el a explorat si colonizat în buna masura mai toate spatiile, toate mediile, chiar si pe cele mai putin ospitaliere. Indiferent ca e vorba de migratie, de expeditie razboinica, de explorarea unor teritorii noi, de calatoria de placere sau de banala naveta legata de prestarea muncii la o oarecare departare de casa, exista ceva obligatoriu si frapant pentru conditia lui homo viator: bagajele. Prin urmare, despre ele ma încumet sa vorbesc, asumându-le, evident, ca pretext. „O tema excentrica si frivola“ – vor spune cei cocotati pe meterezele speculatiei metafizice. Se prea poate, dar sunt de parere ca nicio cale nu trebuie neglijata, nicio ocazie nu trebuie ratata când e vorba sa aflam câte ceva despre om. Nu de putine ori cercetarea lucrurilor marunte, banale, prea putin sau deloc promitatoare a oferit surpriza unor descoperiri cu adevarat semnificative. Cine si-ar fi imaginat nu cu foarte mult timp în urma ca e posibil sa descoperim faptuitorul unei faradelegi pornind de la un fir de par sau de la o amprenta digitala? Desigur, în nicio ecuatie antropologica nu poate fi admisa fetisizarea bagajelor în numele cunoasterii omului. Trebuie respinse formulele oraculare, ridicole de tipul „împachetez, deci exist“ ori „bagajul îl face pe om“. Abia la acest nivel se detecteaza frivolitatea în forma ei crasa, detestabila. Dar a spune ca numai omul, fiinta eminamente nomada, este capabil sa selecteze, sa decupeze si sa poarte cu sine, sub forma bagajelor, ceva din lumea lui domestica, intima, si ca acest fapt trebuie sa aiba anumite semnificatii simbolice, nu mai este o frivolitate. Acolo unde se întâmpla ca marea sa arunce la tarm câteva bagaje razlete avem un semn sigur ca trebuie sa existe sau sa fi existat prin preajma si oameni. Sa nu subestimam bagajele: macar în unele din momentele tragice ale vietii noastre s-ar putea ca ele sa ne supravietuiasca. În ele si prin ele se poate da de urma omului.Dornic de schimbare, omul se teme de radicalitatea ei. Orice calatorie îsi are marja ei de risc; oricât ne-ar fi de accesibila si de familiara, aceasta tot va contine un amestec oarecare de dezradacinare si aventura. La o adica, ea poate sa degenereze în ratacire. Nu e întelept sa înfrunti necunoscutul cu mâna goala. E nepoliticos sa abuzezi de ospitalitate. E neigienic sa folosesti periuta de dinti a altcuiva. În principal din aceste motive, în peregrinarile sale, omul tine sa ia cu sine ceva din ceea ce poseda, îl defineste si l-ar putea apara. Bagajele – zestre identitara – îndeplinesc tocmai aceasta complexa functie: sunt un extract de familiaritate, o garantie de minim confort, un modest colac de salvare într-o lume potential ostila. Dincolo, singurul dincolo veritabil, adica în tarâmul nefiintei, bagajele îsi pierd ratiunea de a fi. Doar vanitatea sau speranta desarta ne-ar mai putea face sa credem contrariul. Si ar mai fi ceva. Este îndeobste stiut ca libertatea noastra e pusa la încercare chiar înainte de a trece la fapte. Facerea (nu si desfacerea) bagajelor implica momentul alegerii, iar alegerea are de fiecare data o miza, ca si doza ei de zbatere si de dramatism. Purtam deja în bagaje fructul libertatii asumate în raport cu care nu mai putem trisa. (Amintiti-va de jocul adolescentin care ne cerea sa numim doar trei lucruri pe care le-am lua cu noi daca ar fi sa traim singuri pe o insula). Cred ca bagajele reprezinta o tema valabila de reflectie, capabila sa arune o oarecare lumina asupra conditiei omului, din cel putin trei motive. Mai întâi ca bagajele au ceea ce se cheama o istorie pe care va trebui sa o întelegem nu doar ca parte a istoriei omului si ca reflex al acesteia, ci si ca o istorie relativ autonoma, macar în sensul ca bagajele îsi au propriile lor patanii (pot fi uitate, pierdute si regasite, scotocite, încurcate, ratacite, abandonate, furate). În principiu, e vorba de acel gen de istorie ce surprinde „structurile cotidianului“ (F. Braudel) si pe care eu as numi-o „migaloasa“ pentru ca vizeaza amanuntele, elementele marginale, lipsite de aura grandorii, dar care constituie background-ul indispensabil existentei omenesti. Aici intereseaza fragmentul, faptul divers, evenimentul particular, latura anecdotica a vietii. Prin urmare, suntem departe de istoria eroica, de perspectiva holistica, de obsesia totalizarii. Într-un anumit sens, nu putem vorbi de istorie fara evolutie, ori bagajele au evoluat în mod spectaculos, atât în privinta formei, aspectului, gabaritului, cât si în privinta continutului lor obiectual. Concomitent a avut loc un proces de specializare a bagajelor. Traditia asociaza bagajul cu merindele si o oarecare garderoba ambulanta (lenjerie, articole de galanterie, haine si încaltaminte de schimb), la care mai pot fi adaugate ustensilele igienei, podoabele si bijuteriile; ulterior, în bagaje încap si diverse tiparituri, fotografii etc. La bunurile de serviciu se pot adauga si „bunurile de prestigiu“. Aproape tot ceea ce tine de manifestarea geniului uman si-a gasit culcus în bagajul unuia sau altuia. Nu e de mirare ca samânta de dud si gogoasa viermelui de matase au ajuns în Occident prin intermediul unor bagaje. Bocceaua (legatura), cosul, sacul, traista, tocul, tolba, ranita, rucsacul, sacosa, punga, servieta, geanta, poseta, lada, cufarul, geamantanul sunt carausii specializati ai zestrei noastre intime, de utilitate imediata, ce se misca prin lume odata cu noi. Diversitatea acestora spune ceva despre complexitatea situatiilor existentiale, proiectelor si activitatilor omului. Lui nu i se întâmpla, precum melcului, sa duca în spate pe tot parcursul vietii aceeasi „casa“. Bagajele lunii de miere releva o alta vârsa si o alta asumare a vietii decât cele ocazionate de vizitarea nepotilor. Si, ca tot ceea ce e omenesc, evolutia de care vorbesc a mers inclusiv în directia proliferarii si a complicarii: se poarta bagaje în bagaje, ceea ce arata ca exista nu numai un proces de concentrare a capitalului, ci si a bagajului. Pe o anumita directie a acestei evolutii el tinde sa devina un monstru voluminos (balot, container). Dar, în aceeasi ordine a omenescului, inconvenientele conduc, mai devreme sau mai târziu, la o revolutie: bunaoara, nu trebuie sa mai umplem cufere cu manuscrise si carti, ca pe vremea calatoriilor lui Montesquieu sau Eminescu; voluminosul cufar e înlocuit deja de un memory stick, un obiect mic si usor, o nimica toata în înfatisarea lui exterioara, dar de o complexitate interna inaccesibila pentru multi, un fel de sac fara fund care îi arunca inevitabil pe profani în perplexitate. (Desi nu prea întelegem „miracolele“ tehnicii, nu e nicio nenorocire, ne putem multumi cu eficienta ei). Cu astfel de entitati electronice de ultima ora, ca telefonul mobil, microcalculatorul, memoria pe stick, CD-ul, aproape nelipsite în bagajele omului conectat la exigentele mondializarii, suntem deja în prezenta a ceea ce Jacques Attali a numit „obiectele nomade“. Ele au produs deja o schimbare extrem de importanta în compozitia bagajelor: alaturi de bunuri tangibile, acestea contin si servicii (chiar personalizate). Dar pentru unii (ca mine, bunaoara), mai mult ca sigur si o unda de melancolie: unde sunt bagajele de alta data?! Ca tema bagajelor nu e o bagatela se mai poate dovedi si prin aceea ca, în istoria reala, bagajele au devenit de la un moment dat ceea ce se cheama un multiplicator al economiei. De vreo trei secole încoace, odata cu accelerarea nomadismului, se poate vorbi de o economie a bagajelor (a nu se confunda cu circulatia bunurilor devenite marfuri, respectiv cu negotul sau comertul), de vreme ce s-au acumulat toate elementele presupuse de conceptul de economie: diviziune a muncii, proprietate, piata, servicii si ocupatii, depozitare, transport, mesagerie, asigurari etc. Sunt atâtia cei care îsi leaga munca, salariul, profitul si, de ce nu, chiar prosperitatea de existenta si circulatia bagajelor. Statistici serioase vorbesc despre turism ca prima industrie mondiala. Dupa Gilles Lipovetsky, sectorul turismului reprezinta mai mult de 11% din PIB-ul mondial, iar acest procentaj s-ar putea dubla în 2008. Bagajele îsi au partea lor în aceasta industrie în expansiune. Daca în mod traditional calatorul nu se despartea de bagajele sale – acestea circulând odata cu el si împreuna cu el, în orice caz urmându-l îndeaproape -, de ceva vreme s-a produs o despartire a fluxurilor acestora, a traseelor lor, a mijloacelor lor de transport. A avut loc o departajare între bagajul de mâna si bagajul de cala, cel care circula tot timpul cu tine si cel care circula separat si care poate ajunge la locul de destinatie înaintea sau în urma ta. Sau care nu mai ajunge niciodata. (Doar traim într-un sistem deschis). Astfel, bagajele nu mai sunt o povara, dar nu înceteaza sa fie o grija. Pierderea sau furtul bagajelor fac parte din disperarile neconsolate ale omului.În al doilea rând, întrucât „închid“ sau „decupeaza“ un fragment din lumea privata, intima a persoanei, bagajele au o aura de mister. Ele stimuleaza si întretin convingerea multora ca ce e cu adevarat fascinant la om tine mai mult de ceea ce acesta reuseste sa ascunda si nu de ceea ce ecarteaza public în mod curent. O sumara incursiune în ontologia bagajului (iertati-mi trufia terminologica) releva o dialectica subtila între realitate si aparenta. Tocmai de aici vine misterul, din imposibilitatea unei suprapuneri totale a acestor planuri, prin urmare, dintr-o ambiguitate, aceea care ne împiedica sa distingem categoric boarfele de comori. Bagajul este totdeauna sediul unui secret si, prin chiar acest fapt, obiectul curiozitatii si neînfrânatei râvne omenesti. Bagajele sunt sau pot fi o masca, sunt sau pot fi recipiente ale disimularii, inclusiv pentru disimularea raului. Nu stii niciodata ce poarta sau ce ascunde omul în bagajul sau, în plebeeana punga de plastic sau în rafinata geanta de voiaj Louis Vuitton. Se impune sa nu pierdem din vedere ca misterul are si latura lui macabra, ca si potentialul lui de teroare. Si traficantii, hotii, criminalii îsi au bagajele lor: aparent normale, respectabile, inofensive. Si în acest domeniu inocenta trebuie sa fie prezumata pâna la dovedirea vinovatiei. Actul criminal din 11 septembrie 2001 este o piatra de hotar si în problema de care ne ocupam: am început sa ne temem serios de bagaje. E vorba de o teama generalizata, împinsa uneori pâna la isterie, caci schilodirea sau moartea pot veni dintr-un bagaj oarecare. Prabusirea „gemenilor“ – simbol magnific al sedentarismului triumfator, sigur pe forta sa – a inaugurat o epoca noua în istoria recenta a omului, dar si în statutul existential al bagajelor: bagajele pot fi utilizate ca arme letale. În consecinta s-au extins si s-au perfectionat sistemele tehnice de supraveghere si control, s-a marit personalul adiacent, au fost create noi structuri operative si locuri de munca (ceea ce releva jonctiunea, deloc bizara, între mister, teroare si economie). Desigur, au aparut si inconveniente pe masura. Monitorizarea en détail a bagajelor reprezinta o forma grosolana de dezvrajire a lumii prin transparentizare. Un anumit tip de birocratie tinde sa sufoce circulatia libera a bunurilor si persoanelor. Dar ceea ce e si mai rau e ca, fara s-o stim, putem deveni suspecti pur si simplu datorita bagajelor pe care le purtam. Confuziile, excesul de zel, actiunile pripite ale autoritatilor însarcinate sa apere ordinea publica pot avea consecinte grave, cum o arata cazul tânarului brazilian ucis din greseala de politia londoneza într-o statie de metrou. Acesta este chiar unul din efectele scontate de terorismul international: sa provoace confuzie, nesiguranta, haos. Noile masuri de precautie, în esenta justificate, ce vizeaza controlul public al continutului bagajelor sunt percepute ca ingerinte intolerabile în sfera vietii private. Întelegem iritarea calatorului contemporan, care vrea sa beneficieze de avantajele globalizarii, dar fara a suporta si neplacerile sau inconvenientele ei. În fine, bagajele pot juca rolul unui limbaj întrucât au capacitatea de a semnifica, au functie simbolica, expresiva. (Nu ma gândesc la sensul aluziv al unor expresii ca „si-a facut bagajul“ ori „i-a scos bagajul în curte/ în strada“, „si-a gasit bagajul la usa“, „statea cu bagajul pregatit“ ori „a trecut cu arme si bagaje în cealalta tabara“ etc. Bagajele deja facute anunta o iminenta plecare. Si o despartire, provizorie sau definitiva. Ele îsi au si sub acest aspect aura lor inefabila de dramatism). Am în vedere calitatea imanenta a bagajelor de a se constitui într-un limbaj sui-generis. În anumite limite, în functie de gabaritul, alura, forma si mai ales dupa continutul (uneori poate conta si parfumul) bagajului, recunoastem cu relativa usurinta daca e al regelui sau al slugilor sale, al bogatului sau al saracului, al unui barbat sau al unei femei, al unui exilat sau al unui comis voiajor, al unui prelat sau al unei cocote, al unuia plecat sa exploreze Antartica sau al unui autostopist dornic sa strabata coasta de sud a Frantei. Cu un dram de perspicacitate am putea chiar reconstitui starea de spirit în care a fost facut bagajul: la repezeala, în pripa, pe nepregatite, în fuga, respectiv pe îndelete, cu grija, meticulos. Ajutati de acest inedit „vocabular“ am putea reconstitui, într-o masura satisfacatoare, nu numai nationalitatea, conditia sociala si politica, profesiunea, hobby-ul, sexul, ci si apartenenta indivizilor la diferitele epoci istorice. Urmarit si hartuit de autoritatile pariziene, Jean-Jacques Rousseau s-a vazut nevoit sa se refugieze la Londra în ianuarie 1766. Era obosit, slabit, sâcâit de vechea lui boala renala. Cufarul lui trebuie sa fi cuprins alte efecte personale, carti, manuscrise, partituri, potiuni, acareturi de factura domestica, decât cele continute în geamantanele si gentile din piele ale lui Karl Marx, care sosea tot la Londra, dar în 1864, pentru a înfiinta prima Asociatie Internationala a Muncitorilor. Bagajele lor contineau neîndoielnic altceva decât cele ale lui Karl Popper, care a parasit în 1946 domiciliul sau din Noua Zeelanda, unde se refugiase sub amenintarea nazismului, pentru a se stabili definitiv undeva lânga Londra. Filosofi ai unor epoci diferite. Alte vremuri, alti oameni, alte bagaje. Rareori poti sa judeci bagajul dupa om, dar incomparabil mai des poti sa-ti faci o idee despre om în functie de bagajul sau, cu conditia sa fie, sub toate aspectele, al sau. Si daca acceptam ideea ca bagajele joaca rolul unui limbaj sau macar al unui repertoriu de semne, putem pretinde ca, într-un fel, se poate „citi“ în bagaje, oricum cu mult mai mare succes decât am face-o „citind“ în maruntaiele animalului sacrificat, ori în palma, în cafea sau în stele. Fireste, bagajele, ele însele obiecte culturale, codifica situatia mundana a omului, dar totdeauna în cadrul unui context cultural dat. Ele nu vorbesc propriu-zis, o stim cu totii, dar spun ceva despre oameni. E imposibil sa nu sesizezi imediat „mesajul“ boccelutei lui Charlot. Aceasta umila bocceluta este pur si simplu un act (semn) al identitatii, si nu doar un element de recuzita menit sa accentueze comicul personajului interpretat de Chaplin. Ne trimite cu gândul la conditia precara, marginala, a unui vagabond a carui saracie dar si genuina umanitate contrasteaza cu o lume pe cât de opulenta, pe atât de fara inima. De asemenea, trebuie observat ca bagajele, ca orice limbaj veritabil, de vreme ce au capacitatea de a oculta, de a disimula, pot sa si dea de gol, sa divulge ceea ce în intentia posesorului ar fi trebuit sa ramâna ascuns sau ferit de ochii publicului. Nu e vorba numai de traficanti si nici macar în primul rând de ei. Geanta diplomat a unui barbat ce astepta linistit autobuzul în statie s-a deschis accidental. Pe trotuar s-au raspândit în dezordine niste lucrari de control, câteva creioane colorate si pixuri, un manual, doua rigle si un mic calendar. Un mar aproape stafidit s-a rostogolit topaind caraghios pâna în mijlocul soselei. Barbatul s-a înrosit, a strâns în graba mica lui recuzita de profesor si a pornit rusinat pe jos, cu riscul de a întârzia la slujba. Am vorbit despre diversitatea bagajelor si le-am asociat în principal calatoriei (fara a insista asupra faptului ca si aceasta a capatat în timp forme si finalitati nebanuit de variate). Dar plaja de semnificare a bagajelor este mult mai larga, caci ele sunt implicate si de alte forme de miscare în spatiu ale omului. La modul general, bagajele sunt legate de ceva de care numai omul este capabil: plecarea în lume, fie ea voita sau impusa. Plecarea ca optiune personala sau osânda, ca libertate sau blestem, nascuta din dor de duca sau… Ar fi multe de spus. Momentan, ma opresc aici. Îngaduiti-mi sa-mi iau catrafusele.