Sari la conținut

Clinica de instalatii estetice

articol aparut in Cultura, nr. 157 din 2008-01-24
» cultura ars combinatoria »
Autor: Cornelia Maria Savu
În al doilea an de masterat la Bucuresti, absolvent al Facultatii de Arte din Timisoara (sectia Sculptura) în 2006, Bogdan Rata este unul dintre cei mai promitatori tineri artisti în curs de afirmare. La 23 de ani (nascut în 1984 la Baia Mare), masterandul maestrului Adrian Popovici are deja un palmares care impresioneaza: Premiul Eurobarometruvizual, oferit de Centrul de Arta Contemporana din Bucuresti (2007), Premiul II «Lumina în clarobscur», oferit de Ambasada Tarilor de Jos (2006), Premiul de Excelenta, oferit de Facultatea de Arte din Timisoara (2005). Prima sa personala, „Amprente si insecte“, deschisa, în 2005, la Galeria Mansarda din Timisoara a facut dovada unei originalitati spectaculoase, sustinuta de talent si de metoda si, în egala masura, dovada accederii artistului, deja format, spre experimente fertile, la zi, dar fara ostentatie.

Amintitele premii, participarile la simpozioane, cum este importantul Simpozion International de Sculptura de la Caransebes, la festivaluri, bienale si expozitii de grup i-au deschis lui Bogdan Rata un drum sigur spre dorita afirmare în care cred profesorii si colegii sai. Sa amintim, dintre acestea, prezenta cu un  proiect de sculptura monumentala la Parcul Triade, fundatia Interart Triade, Timisoara (impusa si manageriata de cunoscutul sculptor Peter Jecza), participarea la Eastern Neighbours, Romania, Centrul Cultural Babel, Utrecht, Olanda, Anala Artelor, Colonia Pictorilor, Baia Mare, Bienala de Sculptura de la Târgoviste, expozitia de grup de la Szeged (Ungaria), prezenta la Studentfest Timisoara etc.
La sfârsitul lui ianuarie 2008, Bogdan Rata îl va însoti pe sculptorul Sava Stoianov la Paris, la un minisimpozion privat, ultraselectiv, unde, timp de o luna, cei doi artisti români vor elabora doua lucrari monumentale. Cea a maestrului Sava Stoianov, de sapte metri înaltime (stejar si cupru), va fi o „Pagina deschisa din carte“. Lucrarea lui Bogdan Rata, o simbolica „piesa de mobilier“, va fi un insolit „Scaun pentru grajd“, un posibil epilog al temei sale de licenta, obiectul ca metafora corporala. Ambele lucrari sunt deja achizitionate de un colectionar particular si vor ramâne la Paris.
În febra plecarii spre capitala Frantei, tânarul artist continua sa fie preocupat de viitoarea personala, pe care vrea s-o deschida la Bucuresti, „într-un spatiu strâmt, un fel de garsoniera, în care obiectele si desenele gen afis publicitar sa-l ia în posesie pe privitor“.
Într-o noua etapa, fasta, a creatiei sale, Bogdan Rata e inspirat de un spectaculos elenism cu conotatii contemporane. De schimbarea de context a detaliului anatomic si chiar de schimbarea la fata a omului zilelor noastre, mereu în cautarea unei noi personalitati a imaginii de sine si a imaginii livrate celorlalti. Transant, cu propensiune spre ludic si chiar spre umorul negru, care nu exclud însa gravitatea, sculptorul si creatorul de instalatii e preocupat si de conditia artistului în fata si în interiorul culturii de supermarket. În care oferta aiuritoare în diversitate, bulimia consumistica, obsesia shoppingului schimba în asemenea masura natura umana încât ea se adapteaza, pe fragmente anatomice, obiectelor râvnite si chiar face shimb de identitate cu acestea. Bogdan Rata e un fel de „manager“ al unei clinici de instalatii estetice. Sau un vioi dr. Frankestein care experimenteaza cu metoda, pe bucatele, într-un mediu aseptic, precaritatea personalitatii în lumea de azi si pune în vitrina imaginea care ia locul identitatii într-un microclimat al modei si al brandurilor, care potenteaza irealul de zi cu zi, serializarea, robotizarea.
Cauciuc, plastic, silicon, metal si danteluta sunt „materiile prime“ ale acestui veritabil „Salon de frumusete pe viu“ (astfel numit de catre tânarul artist) în care Bogdan Rata oficiaza „nasterea“ omului sintetic. Embrion-clona închis în stranii recipiente a caror transparenta, paradoxal, mai mult acopera continutul, corsete metalice masive cu (sugerate) centuri de castitate brodate cu horbote diafan-frivole care preiau forma (si functiile) organelor asupra carora ar trebui sa vegheze cu severitate, palme-picioare si creste-punk în care podoaba capilara e înlocuita de degete, mixturi de elemente anatomice siliconate, capete-masti mortuare cu urechi flasce care nu mai aud nici zgomotele babelului exterior, nici vocea interioara sunt elementele care descompun-recompun omul sintetic în labirintul culturii de supermarket. În pandant, obiectele umile, piese de mobilier, obiecte uzuale sau obiecte cu uz inventat: scaunul pentru lustruit pantofi, scaunul pentru vaca, pentru masina ori scaunul pentru grajd capata personalitate, identitate (umanizata), se livreaza unei noi functionalitati. Si unui nou cod simbolic.
Talentul nativ de exceptie, cu reflexivitate aparte, bine scolit, atent la tot ce misca în zona (si la britanici si la americani, mai ales), Bogdan Rata e pe val. În cazul sau, expresia are si nu are conotatie metaforica, daca luam în calcul pasiunea tânarului artist pentru pescuit, prilej de destindere, dar si de elaborare de noi proiecte.