Revelatia unei carti serioase
articol aparut in Cultura, nr. 157 din 2008-01-24» cultura cultura ideilor » Psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Sta în destinul culturii noastre – si nu de ieri, de azi – sa ignore micile fapte redutabile. Nedrept de frecvent, prim-planul atentiei este acaparat de gesturile, episoadele si personajele spectaculoase, care „iau fata“ criticii si a publicului printr-o retorica saturata de calofilie. Am numit aceasta trista realitate obsesia literaturocentrica a culturii române. Potrivit logicii ei strâmbe, nu eruditia, nu constructia ampla si sistematica, nu anonimatul muncii de decenii (acea lucratura care edifica si lasa urme durabile) ajung sa fie recunoscute, apreciate si cultivate. Ci, dimpotriva, eseurile „stralucitoare“ de filosofie, poezia deliranta si proza metafizico-arborescenta. Stiinta strânsa si creativitatea fundamentata pe cunoastere serioasa sunt celebrate vag si formal – pentru ochii lumii, iar apoi iute expediate la rubrica „plictisitoare“. În schimb, superficialitatea înscenarii culturale de tip show, care presupune gest amplu si teatral, precum si o dinamica specifica, manipulator-samanica – face toti banii. Nu savantul, nu universitarul, nu enciclopedistul, ci „fachirul“, „guru“-ul si „magicianul“ trezesc admiratia publicului si adeziunea criticii. (Cât de obiectiva si echidistanta este aceasta critica tine însa de analiza altui simptom al patologiei culturale românesti!)
Pe fundalul acestor observatii, întristatoare pâna la depresie, dar din pacate bine asezate empiric, mi-a parvenit o carte care, cu siguranta, nu a atras atentia cronicarilor în voga de pe malurile Dâmbovitei. S-a tot facut tam-tam, în anul consacrat celebrarii lui Mircea Eliade, pe seama unor monografii, biografii si studii „decisive“ despre marele fenomenolog al religiilor. Lunga lista a acestora nu include, la o cercetare sumara, si volumul Lorenei Pavalan-Stuparu, intitulat „Simbol si recunoastere la Mircea Eliade. Semnificatii religioase, politice si estetice“ (Editura Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale, Bucuresti, 2006). Or, consistenta si amploarea demonstratiilor din aceasta carte ar fi recomandat-o drept o abordare solida, de referinta, în orice alta cultura – mai putin la noi. Asa cum spuneam, lucrul serios si aplicat trezeste în Mioritia oroare, dispret si tacere. Autoarea, o cercetatoare de tip clasic, traditional, categoric ca nu face parte din familia spirituala a fachirilor intelectuali. Ea nu este o prezenta mediatizata pâna la abuz, nu agreeaza gesturile isterico-culturale si evita retorica unor sofisticate manipulari metafizice. În schimb, cu modestie, încapatânare si seriozitate – marfuri din ce în ce mai rare la noi! – ea a redactat vreme de mai multi ani o teza doctorala având drept tema analiza conceptuala si pluridisciplinara a viziunii eliadesti despre simbol. Titlul initial al cercetarii era „Simbolul în viziunea lui Mircea Eliade. Religie, hermeneutica si atitudine estetica“, teza fiind sustinuta la Facultatea de Filozofie a Universitatii din Bucuresti în anul 2004). Cartea prezenta are la baza textul cercetarii doctorale. La vremea respectiva, profesorul si academicianul Ion Ianosi, mentorul atâtor generatii de studenti în filozofie, a garantat, prin autoritatea prezentei sale stiintifice, validarea acestui demers cu totul remarcabil. Si, aspect ce trebuie subliniat, Lorena Pavalan-Stuparu a avut de la bun început constiinta imensei dificultati a travaliului la care s-a înhamat. Citind tot ceea ce era necesar din vasta opera eliadesca si buna parte din arborescenta bibliografie interpretativa ce-i este dedicata, autoarea a stiut ca este extraordinar de dificila aflarea unei optici originale, care sa dezvaluie un aspect înca nerelevat al operei si gândirii lui Eliade. Provocarea era însa majora: sa spui ceva nou despre Mircea Eliade. De aceea, se cuvine sa accentuez curajul intelectual si onestitatea autoarei, care a privilegiat nu interpretarea hazardata, ci sinteza elocventa si fundamentata pe lectura asidua si exhaustiva a mii de titluri din si despre opera eliadesca. Fara a intra în analiza de profunzime a cartii, mi se pare esential sa spun ca Lorena Pavalan-Stuparu reevalueaza raporturile dintre diferitele acceptiuni pe care simbolul le-a primit în varii registre la Eliade. Astfel, potrivit perspectivei auctoriale, dupa o situare teoretica si istorica a notiunii de simbol, prin hermeneutica diferitelor faze de întelegere si analiza diferitelor influente receptate de fenomenolog, ar exista o infuzare de tip estetic a manierei în care gânditorul a conceput o astfel de notiune. Prilej pentru destoinica si încapatânata cercetatoare de a aseza peste pliurile discursului savant eliadesc toate zonele literare în care simbolul a fost utilizat de alter ego-ul fictional ce l-a bântuit constant pe Mircea Eliade. Ni s-a dezvaluit astfel o relatie intima, naturala si structurala între planurile sacru si estetic, între simbolul religios si cel artistic, între experienta de tip religios si cea specific estetica. Mai mult, într-o tentativa de a-si radicaliza aventura cognitiva, Lorena Pavalan-Stuparu a încercat sa prelungeasca revelatia acestor înrudiri conceptuale si în zona politicului, argumentând existenta unor raporturi decisive între ontologia sacrului, filosofia artistica si fenomenologia politicului în opera lui Mircea Eliade. Repet, secventele literare si filosofice pe care autoarea si-a sprijinit demonstratia nu exclud deloc o astfel de ipoteza, ci dimpotriva, par sa o sprijine – si înca într-o modalitate foarte persuasiva.Pentru acest efort serios si deplin rational, pentru perspectiva holista si interdisciplinara folosita, pentru îndaratnicia de a crede ca se mai poate spune ceva inedit despre opera eliadesca, pentru tot capitalul de inteligenta si imaginatie investit, cartea Lorenei Pavalan-Stuparu, „Simbol si recunoastere la Mircea Eliade. Semnificatii religioase, politice si estetice“ se cuvine salutata si apreciata. Mai întâi de toate, ea ar trebui însa citita cu atentie si obiectivitate. Va asigur ca în urma unei asemenea lecturi profitul spiritual nu va fi deloc unul minor. Nu pot decât sa sper ca aceasta remarcabila lucrare dedicata operei lui Mircea Eliade îsi va afla destinul la care are tot dreptul – inclusiv (sau mai ales) în România.