Persoana a doua plural la taximetristi
articol aparut in Cultura, nr. 154 din 2007-12-20» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: CATALIN STURZA
Ma enerveaza vânzatoarele de magazin, taximetristii, curierii si functionarii care tutuiesc. Nu pentru ca as avea cine stie ce parere extraordinara despre mine sau pentru ca as considera ca de sireturile mele nu trebuie sa se agate nici un vânzator de aprozar. Sa se agate, însa numai daca si când îi spun eu. În plus, cred ca orice vânzator sau functionar care-si desconsidera clientii nu întelege pentru ce e pus în spatele tejghelei, de ce îsi ia leafa si aduce, prin urmare, un prejudiciu patronului sau institutiei care l-a angajat.
Moda zilei e sa ne tutuim. Vine din presa, din corporatii si din mediile PR-istice: orice nou-sosit într-o redactie/firma este invitat sa-si tutuiasca sefii si colegii, „spune-mi tu, nu ma lua te rog frumos cu dumneavoastra“. Adica, nu e frumos sa-ti iei seful cu chestii din astea formale, e ca si cum ai sugera ca n-ar fi suficient de cool/destupat la minte ca sa accepte sa-i vorbesti la per tu. Si ca aerul degajat pe care-l afiseaza fata de tine l-ar împiedica sa-ti zbiere în urechi si sa-ti demonstreze, cu un bogat si intimidant arsenal persuasiv, ca e, în toata puterea cuvântului, sef. Ziaristii în probe se tutuiesc cu editorii seniori, copywriter-ii juniori se tutuiesc cu directorii de creatie, toti îi spun pe numele mic manager-ului sau redactorului-sef. O fericita caldura familiala ne cuprinde pe toti, în timp ce obstacolele dintre functii si oameni zboara în toate partile, într-o lume a manierelor si titlurilor anglo-saxone. A obiceiurilor si a modelor împrumutate dintr-o limba ce nu face distinctia între persoana a doua singular si plural. De aceea, pentru cineva care lucreaza într-un astfel de mediu este firesc sa creada ca politetea nu e regula, ci exceptia. Ca e normal sa tutuiesti pe cineva si ca e un semn de bunavointa sa te adresezi unui necunoscut la a doua plural. Sa-i arati, în mod formal, ca-l respecti. Eu sunt de parere ca politetea e primul lucru învatat acasa si ca hainele sau pozitia bipeda sunt la fel de optionale ca politetea. Însa vânzatoarele care tutuiesc nu lucreaza într-un mediu corporatist si nu stiu, probabil, mare lucru nici despre formele pronominale din limba engleza. Dupa cum spuneam, vânzatoarele, functionarii si taximetristii nu au, foarte probabil, nici cea mai mica idee despre motivele pentru care sunt acolo unde sunt si pentru care fac lucrurile pe care le fac. Le fac facându-le, pentru ca asa (s-)au apucat. Nu prea stiu, altfel spus, pe ce lume traiesc. Daca-i întrebi daca ati facut cumva armata împreuna, îti vor spune, surprinsi-indignati: dar sunt mai în vârsta decât tine... dumneata?! Ce legatura are vârsta cu a doua plural? Politetea e o conventie între egali, un cod între oamenii care, miscându-se sub faldurile ei elegante, se respecta reciproc. Taximetristul care ma tutuieste nu vrea, pur si simplu, sa fie egalul meu. Nu-mi ramâne decât sa ma conformez si sa-l privesc de sus. De ce m-am apucat sa scriu acest text? M-am trezit zilele trecute cu un curier care mi-a adus, la usa, un pachet. Îi pregatisem un bacsis. Dupa vreo trei pronume încasate în plin la singular, m-am razgândit. În termeni corporatisti, cred ca a nu folosi bâtele de baseball în relatiile directe cu unii dintre semenii nostri nu e o regula, ci o optiune. E un semn de bunavointa sa nu fac apel la ea.