Înainte de colinde
articol aparut in Cultura, nr. 154 din 2007-12-20» cultura cultura sportului » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
Se apropie sfintele sarbatori si fotbalul nostru oficial si-a tras cortina. Comentariile vor continua, pentru ca forta malefica de a inventa aproape orice, domina doar instinctele presei noastre sportive. Iertati-ma, dar la ce constat ca se scrie, îmi este imposibil sa-i numesc cronicari, chiar si comentatori. Se consemneaza cu multa imaginatie atâtea scalambaieli comportamentale încât, dimineata îti vine sa nu mai rasfoiesti paginile de sport. Plus ca au disparut cu desavârsire analizele pertinente ale jocurilor sau ale echipelor în perioadele reale prin care trec. Doar zvonuri ce se doresc sau vor sa para stiri, ce nu fac altceva decât sa semene vrajba, ura si replici pe masura. Puterea tacerii interioare, a controlului de sine si cele macar câteva zeci de secunde de liniste sunt disparute de mult în comportamentul românilor. De fapt, în lumea noastra de azi nici nu exista dezbatere reala, pasnica de idei cu argumente. Doar o pornire de acuze vehemente, de dusmanie continua. Se-ncearca sau se-ncepe un dialog, în atâtea „talk-show“-uri de care nu prea aveam nevoie si imediat invitatii sa-si dea cu parerea se transforma, ca într-un basm rau, încarcat de farmece nefaste si blesteme, în tintasi si tintuiti. Se declanseaza instantaneu o imensa energie malefica, ce nu credeam ca este atât de prezenta si atât de usor de declansat în fiintele natiei noastre.Ceea ce surprinde si mai rau este ca, de cele mai multe ori, cei ce se asaza imediat în transeele acestui razboi sunt chiar intelectualii. Unii chiar de marca, de la care te astepti, în primul rând, la cu totul altceva. Adica, rabdare si întelegere fata de interlocutor, superioritate în a-i respecta opiniile si observatii pertinente separate total de eventuale simpatii sau coloraturi politice.Fiind si zilele de sfârsit de an, se serbeaza în fel si chip. Nu se mai pregatesc sfintele colinde ca în casele si curtile copilariei mele. Repetam tot repertoriul de cinstire al sarbatorilor, iar cel mai greu si mai lung era Plugusorul. Îl rosteam pe de rost în acordurile buhaiului facut dintr-o putinica de tata. Pe atunci se mai gaseau fire de par de cal, pentru a defini somoiogul ce declansa clasicile sunete. Si ce frumos „râdea pâna la lacrimi clopotelul“! Biciul de troznit se confectiona cel mai greu. Trebuia sa posezi arta împletirii si secretul sfârcului ce pocnea. Ulitele erau ocupate de mânuitorii harapnicului, se exersa si se pregatea totul.Acum colindul a devenit o forma de cersit. Cât de neatenti suntem! Dar mai vin si grupe de studenti civilizati, de la teologie sau muzica, si datina înca nu moare. Le deschizi usa cu piosenie si, ca prin farmec, retraiesti copilaria. Caz singular si ce frumusete ca mai exista!Se fac în schimb, începând cu jumatatea lui decembrie, mese peste mese. Societatile încheie anul ciocnind pahare ciudate, în care licoarea binecuvântata a vinului înca nu a disparut. Contaminata, însa, de atâta consum de chimicale alcoolice regândesti constatarea de pedeapsa pentru neam rostita de Petre Pandrea prin anii '30: „Au venit metecii, cu inventia lor nefasta de felurite rachiuri, mitraliere decimatoare ale neamului“. Apoi, se fac mai mult din burta decât din circumvolutiuni, fel de fel de premii si de statistici. Cei mai si cele mai... Un fel de a se afla în treaba, a unei lumi ce apartine intoxicarii mai mult nefaste, numita mass-media. Nu se mai dau coronite, ca în scoala mijitului nostru. Doar diplome si ceva însemne, uneori chiar si premii usor zornaitoare.În fotbal, va fi din nou asezat în vârful piramidei Adi Mutu. Pe merit, dar din criterii discutabile. Jinduim la un Occident parca si mai de neatins, uitând ce-i pe acasa. De aceea, am mereu convingerea ca ar putea fi asezate si distinctii ca expresie a ceea ce se realizeaza benefic pe pamântul si în terenurile noastre chinuite. Pentru ca de aici pleaca totul si vreau sa cred ca voi mai prinde si zilele în care pâinea, vinul si mierea vor fi îndestulatoare în bataturile si cluburile noastre. Apoi, va fi premiata, cu siguranta, echipa nationala. Alaturi de ea, cu certitudine afirm ca aceeasi catalogare suprema este meritata si de Victor Piturca. A facut o distributie tricolora competitiva, linistind la primul semn „iesirile din decor“ ale unora dintre rasfatati. A prins si un culoar favorabil, scandalul bulgar si lipsa de haturi reale a lui Van Basten. Dar meritele îi sunt incontestabile, reusind sa scoata maxim de randament dintr-un lot incomplet în jucatori, pe toate posturile, un lot cu adevarat de valoare internationala. Dar iarna dinaintea turneului final va fi, cu siguranta, un prilej de meditatie si pentru el, care stie cam ce-i lipseste si de ce are nevoie. Are experienta neta fata de cei care vor conduce formatiile atât de aureolate din grupa de la Zürich si Berna. Iar primavara va fi prilej de încercare în amicalele programate. Si cred ca va gasi solutii si de acasa nu numai din scrutarea campionatelor straine în care suntem din ce în ce mai putin prezenti, fata de sfârsitul anilor '90, când tricolorii titulari evoluau, cu totii, sub firme si în campionate respectate din Europa.Se vor mai decerna si alte zornaieli de premii, care de care mai ciudate si mai surprinzatoare. Aici imaginatia unei lumi atât de neasteptate, aceea a zilelor pe care le traim, nu va cunoaste margini. Vor fi „cel mai bun conducator“, „ziarist“, „arbitru“... În fine, de toate, ca într-un bazar în care marfurile cu adevarat de valoare sunt de neidentificat. Si va ma dura, pentru ca o societate ca a noastra se sedimenteaza si reasaza foarte greu. Nu exista nici vointa, si nici criterii definitorii create pentru asa ceva. Mai mult, un ghiveci orientalo-balcanic, îndestulator pentru vulg, dar atât de sarac în gusturi de masa a zeilor, neavând, cu adevarat, modele demne de urmat care sa urmeze atât de numeroasa talpa a tarii.Oricum, vom mai avea multe de spus pâna la fireasca cadere a anului. Deocamdata sa mai salutam, în fine, aparitia, chiar si asa de târziu, a reglementariii referitoare la combaterea violentei pe stadioanele noastre. S-a spus ca nu exista ceva expres în acest sens, dar, dati-mi ocazia sa contest o astfel de situatie. Deloc obiectiva, deoarece existau incriminari suficiente, prevazute în actualul „Cod Penal“, referitoare la tulburarea ordinii publice. Dar nu s-au aplicat decât arareori, neexistând nici vointa – de care aminteam mai sus – necesara, si nici dispozitii clare de palicare. Se plângeau toti care raspundeau de asa ceva ca „n-au cadru juridic“ de aplicare. Dupa modelul clasic, de legenda si cultura, a... „botului de sare“. Astfel, am împrumutat tot raul salbatic al Occidentului, în plina criza morala.Si mai cred, cu toata fiinta mea ca, în acelasi timp, trebuie luptat si împotriva agresivitatii verbale. Pentru ca s-a ajuns sa se mearga pe stadioanele noastre cu vata în urechi, fara copii si prietene. Sper ca nu ma poate contesta nimeni...