Scrutând sortii si... soarta
articol aparut in Cultura, nr. 153 din 2007-12-13» cultura cultura sportului » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
La prima încercare a frigului ce vesteste o iarna care vrea sa contrazica, parca, încalzirea globala, se lupta, pe terenuri devenite greoaie, pentru podiumul clasamentului. Dar, fiind si momentul sortilor grupelor la turneul final european sau la calificarile pentru mondial, se aud fel de fel de prezumtii. Si prea multe dintre ele, asa cum ne lovesc timpanele si cugetul, sunt doar simple accente de... sa ne dam si noi cu parerea.Am mai spus si repet: prea multe pagini si titluri de ziare pentru atâta lipsa de profesionalism si de competenta; prea multi care vor sa scrie si despre fotbal. Sau sa-si dea cu parerea pe atâtea ecrane de televiziune. Si sunt aproape sublime câteva prezentatoare, cautate parca cu lumânarea în putinul urât feminin românesc (!), care rostesc stiri sumbre cu acelasi zâmbet, chiar râs, pe chipurile lor binecuvântate doar de... „sancta simplicitas“. Nu-s ele, bietele, de vina, ci asa-zisii manageri de presa ai zilelor de imensa cronicarie ce ne sunt date. Insi carora nici macar tuleiele neuronice nu par sa dea semne de existenta. Se gratuleaza între ei, cu o sete de acaparare a tuturor comentariilor demna de timpurile pe care le dorim în necrolog pentru totdeauna, timpuri când se ridicau, mai abitir decât la predarea noastra, parca prepetua, regimentele de activisti sa ia cuvântul.Interesant mi se pare ca aparent banala constatare ca „totul depinde numai de noi“, verificata de atâtea ori în istoria noastra înca nescrisa sau neefectuata, nu s-a prea auzit. Am declamat-o eu, atunci când am vazut ca, iarasi, se aprind imberb stirile cum ca a cam intrat dihonia între un jucator de clasa, din rândurile si asa subtiri în valori certe ale tricolorilor, si selectioner. Lansata tocmai în coloanele celui mai renumit cotidian de sport, caruia ar trebui sa-i presupui, chiar sa-i ceri, precautie, respect si protectie pentru o nationala care a pasit din nou, dupa ceva ani, în familia selecta a reprezentativelor europene. Dar, cine stie... Poate ca nici nu intuiesc ca este nationala noastra si ca din parcursul acesteia, asezat cu liniste, traiesc chiar ei însasi. Este adevarat ca pentru ultimele partide din grupa, fiind deja calificati, si Chivu si Mutu s-au protejat. Dar, oare, nu ne mai amintim, acum, albiti la tâmple, ca, în copilarie, ne desfatau „Legendele Olimpului“, în care si zeii, atât de porniti pe munca pamânteana, se mai si retrageau pentru odihna în piscurile mângâiate de nori si de zapada.Ne-a fost dat, pentru început, sa cunoastem adversarii din seria de calificare pentru mondialul sud-african. Primele ecouri, înaintea citirii hârtiilor din bile, au fost îngrijoratoare. Mi le-au împartasit cei câtiva, plimbati prin lume, deci capabili sa discearna ca acolo este si saracie discriminatorie, dar si delincventa înspaimântatoare. Stiam ca instalatiile necesare sunt departe de a fi considerate în plan, dar nu ca poti iesi linistit pe strada doar pâna la caderea serii. Amarâti cu duiumul, închisi la culoare, ca si noaptea în care ataca, dar si a civilizatiei care acolo parca a disparut, tintesc totul: mâini cu ceasuri, buzunare si borsete, în fine, orice pare ca are o minima valoare pentru a le asigura existenta efemera.Sa lasam lacrimile lumii. Important este sa iesim cu ale noastre, dar de fericire. Si cred ca se poate. Chiar daca Franta ne sperie, si ne-a cam batut lejer în ultimii ani. Sunt si ei în schimbare de generatie. Au însa resurse deosebite. Au investit enorm în baza fotbalului, cresterea copiilor si juniorilor, de câteva decenii. Si exporta jucatori de valoare în toate campionatele tari ale Europei. Inclusiv acela al perfidului Albion, dusman traditional în istoria confruntarilor dintre ei, de sânge si de credinta. Marea lor problema este lipsa transmiterii de entuziasm si logica eficienta de joc, din partea selectionerului Domenech. Numit de federatie, mai direct de presedinte, fara acordul obisnuit al înteleptilor din colegiul antrenorilor de la ei, condus si acum de legenda autoritara, Aimé Jacquet. Având mai mult fotbalisti de culoare sub tricolorul lor, joaca repede, chiar necrutator în fata portii. Si paseaza bine.Serbia nu mai este demult Marea Iugoslavie. Desi farâmitatele tarisoare din Imperiul lui Tito dau, în ultimul timp, semne evidente de reconciliere. Si ei îsi schimba garda reprezentativa. Dar, pastrând forta si competenta centrelor de formare, evolueaza în echipele lor de legenda cu multi tineri de valoare. Nu întâmplator au disputat si finala turneului de tineret continental în aceasta vara. Sa vedem daca nu cumva chiar va pleca bascul Clemente si va veni Sinisa Mihailovici. „Prietenul“ de disputa latina, cu tot tacâmul balcaniei, al lui Adi Mutu. Sinisa a avut „draci“ mereu în câmpul de joc, si cu siguranta îi va transmite „plavilor“, trimisi la lupta în transeele terenului.Ultima întâlnire cu ei, acel „4-6“ de pe Ghencea, nu ni s-a sters din memorie. Ne râcâie si acum, si nu cred ca vom avea taria sa ne razbunam.Si Austria poate renaste. Nu va uitati ca acum este la picioarele legendei „Wunderteamului“. Au „boom“ economic si acest adevar mângâie si finantele fotbalului. În Lituania vom întâlni o liniste straina de noi. Ca si în Feroe, unde aterizarea prin fiord, vreo 30 de mile, te face sa treci printr-un canal al Necuratului.Aproape imediat s-au asezat si sortii grupei de la turneul final al Campionatului European. Emotii mari si, într-o mare masura, deceptie tipic româneasca. Bilele extrase si citite din urne au parut necrutatoare. Iar mâinile care le-au extras si le-au dat citire au fost de ginta latina. Asadar, am cazut în „grupa C“, considerata în presa europeana ca aceea a... „mortii“. Expresie abuziv exagerata pentru ca, în primul rând, nu va muri nimeni dupa aceste dispute. Bineînteles ca vor fi doua reprezentative eliminate. Iar eu cred ca avem sanse de a merge mai departe si din aceasta grupa. În primul rând, intrând cu ceva teama în fata unor astfel de adversari, cu palmares si traditie impresionante. Si atunci când ne este frica, sunt premise mult mai bune de concentrare si atentie. Chiar de a evolua pâna la sacrificiu, ceea ce este foarte important. Decisiv este ca pâna atunci sa avem liniste în vestiarul tricolorilor. Si sa reusim sa mai implantam câtiva tineri de viitor, confirmati în disputele tineretului lui Emil Sandoi, tineri care pot ridica valoarea totala a distributiilor tricolore aruncate în lupta.Si mai cred ca dracul nu-i asa de negru! Reprezentat de celelalte competitoare, care si dintr-o coincidenta, au multi jucatori de culoare în rândurile lor. Chiar decisivi! În plus, adversarii nostri sunt cu generatiile, aureolate altfel, în pragul schimbarii. Poate ca tocmai la piesele lor de baza, vârsta biologica pentru marea performanta s-a cam scurs, Italia si Franta având, totusi, posibilitati foarte mari de a aparea cu jucatori surprinzatori, ce pot compensa retragerea veteranilor.Ar mai fi ceva, care mi se pare foarte important. Am convingerea ca Victor Piturca are experienta mult mai mare decât Roberto Donadoni (care s-a chinuit pentru a se califica) si Van Basten, caruia se spune ca jucatorii îi dicteaza asezarea din teren. Atu important, ce trebuie luat în calcul.